Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 28/R/2009

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 2: Adrian Repede

JUDECĂTOR 3: Marta Carmen

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI ORDINE împotriva Sentinței civile nr. 1770 din 06.10.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei - consilier juridic și reprezentanta reclamantului intimat - avocat, lipsind reclamantul.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei după care

Se depune la dosar copia Cărții de muncă a intimatului cu mențiunea că numirea sa ca director interimar a încetat în temeiul art. 56 lit. j din Codul Muncii, la data de 30.04.2008. Se arată de ambele reprezentante că nu mai au de formulat cereri în probațiune.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, arătând că instituția pe care o reprezintă a achitat reclamantului sumele reprezentând îndemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, aferente perioadei în care a fost angajatul acesteia, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantului solicită a fi respins recursul ca nefondat arătând în esență că reclamantului nu i se putea desface contractul individual de muncă în perioada în care s-a aflat în concediu medical. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1770 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI ORDINE C și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului sumele reprezentând îndemnizația pentru incapacitate temporară de muncă aferent perioadei 30.04.2008 - 07.05.2008.

S-a respins petitul privind daunele morale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei din anul 2005, când Președintele Consiliului prin Dispoziția nr. 447/11.10.2005 l-a numit pe reclamant ca director interimar.

Având în vedere prevederile art. 56, lit. J din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durata determinată.

Cum numirea reclamantului a fost pe durată determinată, până la ocuparea postului prin concurs, instanța reține că de la data numirii noului director, în urma concursului organizat, reclamantul nu mai ocupa funcția de director.

Având în vedere faptul că raportul de muncă al reclamantului cu pârâta nu s-a întrerupt nici la data de 06.05.2008, când i s-a trimis adresa nr. 1813, instanța a reținut că acestuia i se cuvine indemnizația de incapacitate temporară de muncă până la 07.05.2008. Cum pârâta a recunoscut și a plătit îndemnizația de incapacitate temporară reclamantului până la 30.04.2008, acesta a fost obligată la plata îndemnizației de incapacitate temporară de muncă de la 30.04.2008 până la 07.05.2008.

Referitor la petitul prin care reclamantul a solicitat daune morale și cheltuieli de spitalizare, instanța a reținut că pentru acordarea daunelor-morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care contestatorul a fost supus. Prejudiciul moral trebuie probat cu declarații de martori, acte medicale, etc. care să dovedească daunele -morale suferite. Numai în funcție de importanța valorii lezate și a probelor depuse, instanța poate aprecia importanța prejudiciului moral cauzat.

În cauză reclamantul nu a probat existența unui prejudiciu moral cauzat de pârâtă și nici plata unor cheltuieli de spitalizare, astfel că instanța a respins acest petit ca nedovedit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI ORDINE C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului arată că reclamantul a ocupat funcția de director interimar al pârâtei până la ocuparea postului prin concurs, prin Hotărârea nr.98/23.04.2008, începând cu data de 30.04.2008 contractul individual de muncă al reclamantului a încetat.

Arată că reclamantului i s-a achitat indemnizația de incapacitate temporară de muncă începând cu 24.04.2008 până la 29.04.2008, începând cu data de 30.04.2008 unitatea nu mai avea nici o obligație de plată către reclamant.

Mai arată pârâta că în conformitate cu art.32 din nr.OUG158/2008, art.1 în cazul în care, potrivit legii, angajatorul își suspendă temporar activitatea drepturile prevăzute la art.2 alin.1, care s-au născut anterior ivirii acestor situații, se achită din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate. Aceste prevederi se aplică și în cazul în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.56 lit.j muncii contractul individual de muncă încetează de drept printre altele la data expirării termenului contractului individual de muncă, încheiat pe durată determinată.

În cazul din speță, așa cum s-a menționat și în sentința atacată, reclamantul a deținut funcția de director interimar al Direcției Județene de Pază și Ordine C pe durată determinată începând cu data de 1.10.2005, până la ocuparea postului prin concurs.

Cum începând cu data de 30.04.2008, a fost numită în funcția de director al numita, este de reținut fără echivoc faptul că de la acea dată raporturile de muncă dintre cele două părți au încetat în temeiul art.56 lit.j muncii. moment din care orice drepturi și obligații dintre părți derivate din contractul individual de muncă nu se mai pot naște în continuare.

Cum s-a făcut dovada că pârâta a achitat reclamantului toate drepturile ce i se cuvin până la data de 30.04.2008, iar în contextul celor mai sus reținute reclamantul nu justifică cu nimic pretențiile solicitate pentru perioada de după încetarea raporturilor de muncă, Curtea constată că în mod netemeinic tribunalul prin sentința atacată a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă aferent perioadei 30.04.- 07.05.2008.

Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI ORDINE C împotriva sentinței civile nr. 1770 din 06.10.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red.AR

Dact./3ex.

10.02.2009

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Cluj