Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2848/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2848/R/2009
Ședința publică din data de 8 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr. 1256 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, -, și pe pârâta intimată CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1256 din 01.06.2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat, excepție invocata de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, excepție invocata de acest pârât.
S-a admis în parte cererea reclamantelor, - și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, B și în consecință au fost obligați pârâții de rândul 1-3 să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihica în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat în funcție de rata inflației, începând de la 03.03.2008 până la zi și în continuare pentru reclamantele, - și, și începând cu 22.04.2008 până la zi și în continuare pentru reclamanta.
A fost obligat pârâtul de rândul 4 să aloce sumele necesare efectuării acestor plăți.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Sălaj să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă al reclamantelor.
S-a respins cererea reclamantelor privind acordarea dobânzii legale aferente acestor sume.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, motivată de faptul că între reclamanți și această instituție nu există raporturi de muncă, dat fiind faptul că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care alocă fondurile necesare plății acestor drepturi către pârâtul Ministerul Justiției.
Asupra excepției de lucru judecat, s-a reținut că art. 1201 cod civil arată că "este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Așadar, pentru existența puterii lucrului judecat se cere îndeplinirea cumulativă a celor trei elemente: 1. aceleași părți în aceeași calitate; 2. obiectul, adică însăși pretenția formulată prin cerere și 3. cauza, adică temeiul juridic al dreptului pretins, care nu trebuie confundată cu scopul urmărit prin acțiune.
În speță, cauza juridică invocată și luată în considerare de instanță nu a fost aceeași ca în cauza soluționată prin dosarul nr- al Curții de Apel Cluj.
Prin dosarul nr- al Curții de Apel Cluj temeiul juridic al acțiunii l-a constituit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pe când temeiul juridic al prezentei acțiuni îl constituie ale acte normative precum și Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
A fost adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin.3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct.Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.
Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamanți este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 47 din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a fi aplicat în cauză ultimul text legal.
În susținerea celor mai sus menționate a fost și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție care s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 a fost nelegală, iar în plus rațiunea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică subzistă, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând să se constate că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ.
Instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, considerând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1201 civ. respectiv temeiul juridic al prezentei acțiuni îl constituie alte acte normative decât art.47 din Legea nr.10/1996 și Decizia nr.21/10.10.03.2008.
În literatura de specialitate cauza reprezintă justificarea pretenției promovate în justiție. de cauză trebuie raportat nu doar la termenul juridic al cauzei, ci, în ultimă instanță, și la starea de fapt calificată juridic. Aceste elemente de fapt țin de fondul litigiului.
În determinarea conceptului de cauză sunt relevante doar acele împrejurări de fapt care concură la fundamentarea temeiului juridic al acțiunii.
Prin urmare, regula generală este aceea că identitatea de cauză implică existența unei identități de fapt și de reguli de drept aplicabile acestor fapte.
Ori, în cazul de față, aceste condiții sunt în mod clar îndeplinite întrucât cauza cererilor de chemare în judecată, invocată ca atare în ambele litigii rezidă din neacordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, ca urmare a abrogării nelegale a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, ceea ce a avut ca efect aplicarea în continuare a acestui text de lege și nicidecum decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Singurul efect prevăzut de lege (art.329 proc.civ.) pentru decizia Înaltei C de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii este acela de a crea o practică judiciară unitară, prin caracterul obligatoriu al acesteia pentru instanțe în privința problemelor de drept dezlegate, însă nu acela de a paraliza aplicarea unor instituții de ordine publică, cum este excepția autorității lucrului judecat.
În concluzie, temeiul juridic al acțiunii reclamantelor îl constituie prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/10.03.2008.
Pe fondul cauzei, arată că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, care prevede sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007. Astfel, prin art.30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime.
Sentința este criticabilă și pentru faptul că instanța a dispus acordarea unor drepturi salariale pe viitor. Având în vedere faptul că salariul presupune prestații periodice succesive, că dreptul la fiecare prestație succesivă se naște distinct și numai în măsura prestării activității, pentru fiecare prestație lunară în parte trebuie verificat în ce măsură dreptul s-a născut, deci este actual.
În speță, dreptul reclamanților este unul viitor, dar incert, instanța neputând cunoaște la momentul pronunțării dacă raporturile de serviciu vor continua și în viitor (putând interveni încetarea ori suspendare lor) sau dacă sistemul de salarizare va fi identic cu cel actual.
Împotriva aceleiași hotărâri a mai declarat recurs și pârâtul Tribunalul Sălaj, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantelor.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996.
Acest act normativ a fost abrogat prin nr.OUG 83/2000 care, la rândul ei a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Rezultă așadar că, la data promovării acțiunii, reclamantele nu pot opune un temei legal pentru dreptul pretins.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, în numele ministerului Finanțelor Publice, a formulat recurs, prin care solicită să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, iar pe fond să se modifice sentința civilă atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantele și alții, ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâtul arată că în cauză există tripla identitate astfel că aceleași părți din dosarul mai sus menționat au solicitat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, în procent de 50%, având aceeași cauză, calcul drepturi salariale, în dosarul nr-, soluționat prin sentința civilă nr.49/D/2008 - definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
Raportat la lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice în cauza ce face obiectul dosarului de față se face trimitere la prevederile art.3 alin.1 pct.6 din nr.HG 34/2009, ale art. 15 alin.1 și 3 din Legea nr.500/2000, art.4 din Legea nr.110 din 25 aprilie 2007.
Sistemul de salarizare instituit prin nr.OUG 27/2006 cu modificările ulterioare are în vedere stabilirea unei indemnizații de încadrare brute lunare în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzute de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorilor de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu al magistraților față de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerul Justiției și nicidecum din cel al Ministerul Economiei și Finanțelor.
Solicită instanței de recurs ca în soluționarea cauzei să ia în considerare și Decizia Curții Constituționale pronunțate în data de 27.05.2009 prin care Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că "În exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
În concluzie numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați.
Într-adevăr art.47 din Legea nr. 50/1996 prevede: "Pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Însă textul de lege sus menționat a fost abrogat prin nr.OG 83/2000.
Totodată, solicită să se observe și faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
Mai mult, prin apariția nr.OG 8/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.72 din 31 ianuarie 2007, prin art.30 a fost abrogată Legea nr.50/1996, iar noul act normativ prevede un procent de 25%.
Este, așadar, vorba despre o opțiune a legiuitorului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile formulate sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
1. Cercetând excepția autorității lucrului judecat, Curtea observă că întemeierea juridică dată de reclamante acțiunii soluționate prin sentința civilă nr. 49/D/2008 a Curții de Apel Cluj, invocată ca termen de comparație pentru constatarea autorității de lucrul judecat (prin care s-a respins, la data de 22 octombrie 2008, cererea reclamantelor privind obligarea la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică), a constat din invocarea abrogării în totalitate a nr.OUG 177/2002, prin nr.OUG 27/2006, în condițiile în care art. 50 din nr.OUG 177/2002 prevedea abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, ce stipula dreptul personalului auxiliar de specialitate la spor de suprasolicitare neuropsihică. S-a concluzionat de aici că prin abrogarea actului normativ ce a abrogat la rândul său textul legal ce instituia dreptul la menționatul spor, acest din urmă text este în vigoare.
În schimb, în prezenta cauză dedusă judecății, temeiul juridic al acțiunii este altul: se consideră că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea normelor constituționale, față de împrejurarea că Guvernul nu fusese abilitat să emită norme de abrogare a unor dispoziții din cuprinsul Legii nr. 50/1999, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 125/2000. Totodată, este invocată ca temei juridic și Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu aceleași considerente.
În acest sens, se reține că doctrina definește cauza cererii de chemare în judecată ca fiind fundamentul legal al dreptului invocat, temeiul juridic al cererii. Or, așa cum s-a arătat, deși temeiul juridic al cererii în prezenta cauză, privit restrictiv, rămâne art. 47 din Legea nr. 50/1996, ca în dosarul nr-, raționamentul juridic ce îmbracă acest temei, care îl explicitează și îl pune în valoare, este cu totul altul, cum s-a arătat mai sus.
În acest context, trebuie concluzionat că nu se verifică tripla identitate impusă de art. 1201 Cod civil pentru existența autorității de lucru judecat. Cauza acțiunii este diferită chiar în condițiile în care se invocă același text de lege, dacă ansamblul considerentelor deduse din actele normative relative la acest text de lege diferă, făcându-se trimitere la acte normative determinante diferite în cele două litigii. Trebuie considerat ca temei juridic al acțiunii întreaga construcție logico-juridică, întregul raționament, cu încrengătura de acte normative ce își influențează una alteia existența.
Așa fiind, apare ca nefondat motivul de recurs privind incidența excepției autorității de lucru judecat.
2. Raportat la fondul cauzei, se reține că prin Decizia în interesul legii nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost stabilit cu putere de lege pentru instanțe că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Se au în vedere în acest sens dispozițiile art. 329.proc.civ.
Nici pentru perioada de după intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 nu poate fi reținut caracterul întemeiat al acestui motiv de recurs, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul motivării deciziei mai sus menționate, a stipulat cu claritate că "ub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Se poate observa că înaltul for jurisdicțional a repetat de trei ori că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea nici în prezent, or atât momentul pronunțării deciziei nr. XXI, 10 martie 2008, cât și cel al publicării acesteia, 13 iunie 2008, sunt ulterioare publicării nr.OG 8/2007, respectiv datei de 31 ianuarie 2007. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea deciziei amintite, inclusiv dispozițiile nr.OG 8/2007, situație în care caracterul obligatoriu al deciziei acesteia impune instanțelor judecătorești ca în soluționarea litigiilor privind acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, să considere că acesta a supraviețuit publicării nr.OG 8/2007.
3. Cât privește invocata Decizie nr. 838 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care acest for a constatat: "existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte. 2. În exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora", se observă că în chiar cuprinsul motivării deciziei, Curtea Constituțională a României a subliniat că "apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 noiembrie 2008)".
Ca atare, urmează a fi respins acest motiv de recurs invocat, întrucât decizia Curții Constituționale a României nu impietează asupra obligativității deciziei nr. XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămânând astfel bine stabilite drepturile salariale ale reclamanților prin sentința atacată.
4. Cât privește motivul de recurs invocat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa calității procesuale pasive, Curtea reține caracterul nefondat al acestuia, având în vedere că, deși nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este cel care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat. Cât privește necesitatea de a se depune proiecte ale bugetelor ordonatorilor principali de credite pentru adoptarea și modificarea proiectului bugetului de stat, se constată că Ministerul Justiției și Libertăților este în egală măsură parte în proces, fiindu-i opozabilă hotărârea, astfel încât ambii pârâți sunt obligați la demersurile legale enumerate chiar prin motivele de recurs pentru a se asigura achitarea drepturilor salariale restante.
Critica privind situația creată prin pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata unor sume care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală nu poate fi reținută, având în vedere că există posibilitatea rectificării legii bugetare, iar pe de altă parte, acest argument nu este pertinent pentru soluționarea cererii pe fond întrucât vizează momentul punerii în executare a hotărârii, care nu poate fi evocată, cu dificultățile sale, ca un motiv de nelegalitate a dreptului pretins.
Nici lipsa suportului legal pentru includerea sumelor în discuție într-o rectificare a bugetului nu poate fi reținută, având în vedere că hotărârile judecătorești irevocabile au putere de lege, astfel încât hotărârea în sine reprezintă o suficientă întemeiere legală pentru o astfel de rectificare, potrivit nr.OG 22/2002.
n drept, se reține și incidența prevederilor art. 14 și 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 din nr.OG 22/2002, art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34/2009, art. 17.proc.civ.
5. Nu poate fi reținut nici argumentul privind ingerința puterii judecătorești în domeniul celorlalte puteri ale statului, întrucât acordarea sau nu a sporului solicitat impune o activitate de interpretare a legii, nicidecum una de legiferare, iar pe de altă parte, această interpretare a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind obligatorie pentru instanțe.
6. Este lipsit de legătură cu cauza motivul de recurs privind inexistența unei situații comparabile între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați, având în vedere că obiectul cauzei nu poartă asupra acordării unor drepturi salariale specifice altor categorii profesionale, ci asupra acordării unui spor specific categoriei profesionale a reclamantelor.
7. Sentința pronunțată a fost criticată și sub aspectul acordării pentru viitor a drepturilor solicitate. Critica este nefondată, întrucât obligarea pârâților la plata sporului până la ziși în continuarenu reprezintă o legiferare a sporului, ci doar repararea unui prejudiciu viitor cert, legat de neplata acestui spor în viitor. În literatura de specialitate s-a agreat considerarea unui prejudiciu ca cert, chiar dacă se va produce în viitor, în măsura în care acesta este determinabil sub raportul cuantumului. Evident, sintagma "și în continuare" vizează doar perioada în care se vor menține condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței, anume, caracterul datorat al sporului și refuzul acordării lui de către angajator (rebus sic stantibus).
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile formulate, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Sălaj și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 1256 din 01.06.2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
GREFIER,
Red.T/.
6 ex./08.01.2010
Jud.fond:,
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
