Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2877/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.2877

Ședința publică din 14 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu

: - -

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - S, TRIBUNALUL SĂLAJ și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1274 din 9 iunie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosar nr-, privind și pe reclamanții, ȘI,având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 decembrie 2009, s-a depus la dosar, prun registratura instanței, din partea Companiei Naționale Poșta Română- Oficiul Județean S, răspuns la adresa efectuată de către instanță la termenul anterior, prin care se comunică că adresa agentului procedural care a efectuat înmânarea procedurii de citare se numește, cu domiciliul în Z, str. -, - 32,.17, având CI, seria - nr.- CNP -.

Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA,

Asupra recursurilor de față:

Prin cererea înregistrată inițial sub nr.1338/84/21.05.2008 pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanții:, și au chemat în judecată pe pârâții: TRIBUNALUL SĂLAJ, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a primelor de vacanță aferente anilor 2003, 2004, 2005 și 2006.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat următoarele:

În motivare, reclamanții au arătat că, în calitate de judecători la Judecătoria Zalău, nu au beneficiat de prima de concediu prevăzută de art. 411din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG83/2000, în perioada 2003-2006.

Acest drept a fost suspendat succesiv prin art. 3 alin. 2 din OUG33/2001, prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, pentru ca, prin nr.OUG177/2002, intrată în vigoare la data de 01 iunie 2003 să nu se mai prevadă acest drept.

Reclamanții au mai precizat faptul că la data suspendării dreptului la primă de vacanță prin nr.OG33/2001, această materie a rămas în reglementarea legii nr.188/1999, astfel încât și în favoarea lor sunt aplicabile dispozițiile acestei legi.

Prin urmare, reclamanții au arătat că și în cazul lor sunt aplicabile prevederile art.1 din nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate pe perioada 2001-2006.

Ministerul d e Justiție a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, avându-se în vedere Decizia XVIII (dosar nr. 31/2005) a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a decis că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001- 2002, astfel cum a fost reglementat de art. 411din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin OG83/2000.

S- mai arătat că, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, iar instanța supremă a stabilit îndreptățirea magistraților la acordarea primelor de concediu pentru 2 ani, nu și pentru anii ulteriori, tocmai având în vedere faptul că dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate începând cu 1 ianuarie 2003.

Se mai susține că dispozițiile nr.OUG146/2007 nu se aplică și categoriei profesionale a magistraților.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1274 din 9 iunie 2008, Tribunalului Sălaja admis acțiunea formulată de reclamanții:, și, pârâții fiind obligați să plătească acestora primele de vacanță aferente anilor 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate în raport cu rata inflației.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții sunt judecători în cadrul Judecătoriei Zalău și prin prezenta acțiune au solicitat obligarea pârâților la plata primei de concediu prevăzută de art. 411din OG83/2000, ce a modificat și completat Legea nr. 50/1996, pentru perioada 2003- 2006, motivat de faptul că și în cazul lor sunt aplicabile prevederile art.1 din nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate pe perioada 2001-2006.

Dat fiind faptul că la data suspendării dreptului magistraților la plata primei de vacanță prin art.III alin.2 din nr.OUG33/2001, această materie a rămas în reglementarea Legii nr.188/1999, iar nr.OUG177/2002 sau nr.OUG27/2006 nu cuprind dispoziții în această materie, rezultă că și în cazul magistraților sunt aplicabile prevederile OUG nr.146/2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate pe perioada 2001-2006.

S-a mai arătat că printre beneficiarii prevederilor nr.OUG146/2007 sunt și persoanele ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate din cadrul sistemului de justiție, astfel încât în mod discriminatoriu magistrații nu beneficiază de plata primelor de vacanță.

Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ și Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Ministerul Justiției invocă următoarele motive de recurs:

Pentru a se pronunța în sensul admiterii acțiunii, prima instanță a încălcat cele statuate prin deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008, s-a constatat că dispozițiile art.27 al.1 din OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Se mai susține că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de către reclamanți, avându-se în vedere decizia nr. XVIII /2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a decis că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001- 2002, astfel cum a fost reglementat de art. 411din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin OG83/2000.

S- mai arătat că, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, iar instanța supremă a stabilit îndreptățirea magistraților la acordarea primelor de concediu pentru 2 ani, nu și pentru anii ulteriori, tocmai având în vedere faptul că dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate începând cu 1 ianuarie 2003.

S-a mai invocat faptul că, prin nr.OUG146/2007 nu s-a creat o situație discriminatorie între categoria magistraților și cea a personalului auxiliar de specialitate, ci doar au fost sistematizate categoriile beneficiare ale dreptului la prima de concediu prin raportare la perioada stabilită prin legile de salarizare ale fiecărei categorii profesionale.

Ministerul Finanțelor Publice critică sentința pronunțată de prima instanță pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță nu a verificat cu atenție excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocate în cauză.

Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.

În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctul 9 și 3041Cod procedură civilă.

Analizând recursurile formulate de către Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs privind încălcarea de către prima instanță a celor statuate de către Curtea Constituțională este nefondat, având în vedere că instanțele judecătorești au, în temeiul disp.art.5, 269 și 295 din Codul muncii, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragrafului 1 la Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, competența de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.

Deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.

Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

Se mai reține că în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

În speță se reține însă că, prin decizia nr.XXIII/12.12.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum au fost reglementate prin art. 411din Legea nr. 50/1996.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: "de la data de 01.01.2003, când a intrat în vigoare nr.OUG177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art.411din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport de această situație, dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemaiputând fi pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003."

Având în vedere această decizie pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit disp.art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, se reține că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată în cauză.

Cu privire la discriminarea invocată de reclamanți, se reține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea art. 14 din CEDO referitor la discriminare, cât și Curtea Constituțională au stabilit că egalitatea în drepturi între cetățeni nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când acestea se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori asemănătoare, iar tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii, nici discriminare.

Dimpotrivă, legiuitorul poate să țină seama de anumite particularități, care impun, în mod necesar și rațional, un tratament diferențiat.

Astfel, în speță, în cazul magistraților, începând cu data de 01.01.2003, salarizarea acestora a fost stabilită prin nr.OUG177/2002, care nu a mai conferit acestora dreptul la prima de concediu, în timp ce personalul auxiliar de specialitate a continuat să fie salarizat potrivit Legii nr.50/1996, în cazul acestora dispozițiile referitoare la prima de concediu fiind suspendate și ulterior anului 2003, așa cum a reținut și Înalta Curt ea de Casație și Justiție, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale- din 2005.

Acestea sunt motivele pentru care doar categoria personalului auxiliar de specialitate beneficiază de dispozițiile nr.OUG146/2007, care se referă doar la plata primelor de concediu de odihnă suspendate pe perioada 2001-2006, neputându-se reține că în cauză sunt întrunite condițiile pentru constatarea discriminării între categoria magistraților și cea a personalului auxiliar, prin aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către recurent în ceea ce privește primele de concediu pentru anii 2003, 2004 este fondată pentru următoarele considerente:

Conform disp.art.295 alin.2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Potrivit disp.art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.

Art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:.

c ) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

Se reține în acest sens că momentul nașterii dreptului reclamanților la acțiune îl constituie data când aceștia au cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul ce le-a fost cauzat, respectiv data când aceștia au primit doar indemnizația de concediu, nu și prima de concediu la care aceștia se consideră îndreptățiți.

Având în vedere faptul că, în soluționarea acțiunii formulate de către reclamanți, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat chiar la plata primelor de concediu pe anii 2003-2006, deși acesta nu are nici calitatea de angajator, nici cea de ordonator de credite în ceea ce îi privește pe reclamanți, se reține că în mod greșit prima instanță nu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de către acest pârât.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, se vor admite recursurile formulate de Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ și Ministerul Finanțelor Publice și se va modifică în întregime sentința pronunțată de prima instanță, în sensul de a se respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru pretențiile aferente perioadei 2003-2004 și ca nefondată pentru pretențiile aferente perioadei 2005-2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1274 din 09.06.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care modifică în parte în întregime în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru pretențiile aferente perioadei 2003-2004 și ca nefondată pentru pretențiile aferente perioadei 2005-2006.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red./Tehnored.:;

2 ex.- 18.01.2010;

Jud.fond:- TRIBUNALUL SĂLAJ:-;

-

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

    Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2877/2009. Curtea de Apel Cluj