Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2911/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2911/R/2009
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Gîrbovan
Grefier: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva deciziei civile nr. 1770/R din 1 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr- privind și pe intimații PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și alții, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, consilier juridic -, lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj depune la dosar delegația de reprezentare și declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune ori invocate excepții, Curtea constată că prezenta cauza se află în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare formulate.
Reprezentanta Parchetului susține contestația astfel cum a fost formulată, solicitând admiterea ei și anularea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, rejudecarea recursului și admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei pe fond și respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr. 1770/R din 1 octombrie 2009 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, s-a admis în parte recursul declarat de reclamanții, -, R, HG, G, împotriva sentinței civile nr. 1006/ 05.05.2008 pronunțate în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, care a fost modificată după cum urmează:
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2004 - 28.02.2005 și în consecință a fost respinsă acțiunea pentru această perioadă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, R, HG, G, împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B și în consecință, au fost obligați pârâții de ordinul 1-3 să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate în funcție de următoarele valori de referință sectorială:
- pentru perioada 01 martie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005,
- pentru perioada 01 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005,
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006,
- pentru perioada 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331,0 lei, conform nr.OG 3/2006,
- pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358,0 lei, conform nr.OG 10/2007,
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365,0 lei, conform nr.OG 10/2007,
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405,0 lei, conform nr.OG 10/2007 și drepturile salariale efectiv plătite.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumei datorate reclamanților.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Ministerul Finanțelor Publice, care a fost obligat să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerul Public, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluja reținut că prioritară în cauză este analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune. În acest sens, Curtea a constatat că înregistrarea acțiunii la data de 20.03.2008 a conferit reclamanților posibilitatea de a obține drepturile solicitate care se încadrau în termenul general de prescripție de 3 ani, pretențiile anterioare datei de 28.02.2005 fiind prescrise, conform Decretului nr.167/1958.
De asemenea, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea a constatat că susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite, conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002, respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
În privința fondului, Curtea a reținut că eclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestuia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea aceleiași valori de referință sectorială, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003.)
Deci, reclamanții s-au aflat în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar care beneficiază de o valoare de referință sectorială superioară.
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: nr.OG 10/2007; nr.OG 11/2007; nr.OG 16/2007; nr.OG 27/2007; Legea nr. 232/2007; OG nr. 8/2007; nr.OG 20/2007; nr.OG 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din nr.OG 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din nr.OG 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din nr.OG 27/2007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din nr.OG 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din nr.OG8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din nr.OG 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici au statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din nr.OG 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
S-a subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
În concluzie, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei, în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 fost unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Existența discriminării directe a reclamanților a rezultat și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii), ceea ce face inaplicabilă Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale care se referă numai la OG nr. 137/2000.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezenta o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel Cluj, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. a admis în parte recursul.
Împotriva acestui recurs s-a formulat la data de 19 noiembrie 2009, contestație în anulare de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, cu solicitarea de a se anula decizia civilă nr.1770/R/2009 pronunțată la data de 1 octombrie 2009 de Curtea de Apel Cluj - Secția civilă în dosarul nr-, iar în rejudecarea recursului, admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei, iar pe fond, respingerea acțiunii intimaților - reclamanți ca inadmisibilă, deoarece apreciază că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
În motivarea contestației în anulare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj arată că instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, R, HG, G, fără a observa faptul că aceștia au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex.
Pe de altă parte, în motivarea deciziei s-a reținut că "majorările au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind enumerate, exemplificativ: () personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din nr.OG 10/2007), personalul auxiliar din justiție (art.31 din nr.OG 8/2007)."
Cele expuse anterior au fost semnalate și prin adresa nr.944/III/13/2008 din 03.11.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, precum și pentru perioada 1 octombrie2005 - 31 decembrie 2005, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile nr.OUG 9/2005 - privind finanțele publice locale, act normativ care nu face nici o referire la majorarea valorii de referință sectorială utilizată la calcularea salariilor personalului auxiliar și contractual.
Referitor la pretențiile privind creșterile salariale solicitate în baza nr.OUG 123 din 18 decembrie 2003, nr.OUG 3/2006, precum și a nr.OG 10/2008, consideră că sunt nefondate pe motivul că actele normative în baza cărora reclamanții își întemeiază acțiunea privesc doar personalul bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 - privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor II și II a Legii nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
În anexa 2/2 a Legii nr.154/1998 sunt prevăzute expres care sunt funcțiile de demnitate publică numite din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, și anume funcția de Procuror General, Prim Procurorului General și Procurorului General.
De asemenea, la art.21 din Legea nr.154/1998 - privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică - s-a menționat că salariul pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică asimilate sunt prevăzute în anexa 3 la prezenta lege, anexă în care nu se regăsește nici una din funcțiile ocupate de reclamanți.
La art.28 din Legea nr.154/1998 se menționează expres că "prezenta lege nu se aplică personalului de specialitate juridică prevăzut de Legea nr.92/1992, cu excepția funcțiilor de demnitate publică numite."
În drept, au fost invocate prevederile art. 318 din Codul d e procedură civilă.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de contestație în anulare invocate, Curtea reține următoarele:
Conform prevederilor art. 318 teza I Cod proc.civ. " otărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În mod evident, din felul în care au fost prezentate motivele de contestație în anulare, contestatorii au avut în vedere prima teză din textul legal citat, considerând anume că instanța de recurs a permis să se strecoare o greșeală materială în dezlegarea dată litigiului.
Astfel, s-a apreciat că instanța de recurs, printr-o eroare materială a considerat că reclamanții nu ar avea calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul sistemului judiciar, aducând ca argument în acest sens faptul că în considerentele deciziei, s-a făcut o comparație între situația reclamanților și cea a personalului contractual din unitățile bugetare (art.1 din nr.OG 10/2007), respectiv a personalului auxiliar din justiție (art.31 din nr.OG 8/2007), comparație ce nu putea avea ca punct de pornire decât greșita convingere că reclamanții nu se regăsesc în cadrul acestor categorii.
Or, din analiza conținutului deciziei atacate, se constată că nu este întemeiată susținerea. Astfel, în partea din considerente ce cuprinde redarea soluției primei instanțe, se face în mod explicit vorbire despre reclamanți ca având calitatea de personal auxiliar de specialitate sau personal conex de specialitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. De asemenea, se fac referiri la OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, referiri care nu ar avea sens dacă nu s-ar porni de la premisa că acest act normativ este aplicabil reclamanților, care astfel sunt considerați ca făcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate sau personalului conex de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
În partea din considerente ce cuprinde arătarea motivelor pentru care recursul a fost considerat întemeiat, Curtea rețineexpresis verbiscă "reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție", fiind deci în afara oricărui dubiu că instanța de recurs nu s-a aflat în eroare și deci nu s-a raportat la recurenții reclamanți ca la o altă categorie profesională decât cea din care fac parte. Dacă ar fi fost în eroare, considerând că aceștia sunt procurori, ar fi folosit această denumire, prin "personal din unitățile de justiție" neputându-se înțelege decât personalul auxiliar și C conex din aceste unități, fiind evidentă prescurtarea folosită de instanța de recurs pentru a cuprinde într-o formulare cât mai concisă cele două categorii de personal din justiție.
Cât privește referirile pe care le face, într-adevăr, instanța de recurs la situația reclamanților, comparând-o (pentru a scoate în evidență situație de nelegală discriminare în care aceștia se găsesc) cu cea a personalului contractual din unitățile bugetare (art.1 din nr.OG 10/2007), respectiv a personalului auxiliar din justiție (art.31 din nr.OG 8/2007), singura concluzie este că dintr-o scăpare de (lapsus calami) au fost incluse aceste comparații într-o listă de 12 astfel de termeni de comparație, scăpare de altfel explicabilă prin repetitivitatea cu care instanța a fost sesizată cu litigii de acest gen, în care uneori reclamanții erau magistrați, iar alteori personal auxiliar de specialitate sau personal contractual, în prima situație, comparație fiind făcută și cu situația personalului auxiliar de specialitate din sistem (ca în speță), care a beneficiat de majorări salariale, fără însă ca acestea să fie la nivelul celor de care au beneficiat celelalte categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat. Astfel se explică regăsirea ca termen de comparație referitor la situația salarială a reclamanților, în motivarea Curții, a chiar situației acestora.
Eroarea strecurată este una ce nu afectează soluția, deci nu are un caracter determinant, având în vedere că discriminarea constatată de Curtea de Apel în ce-i privește pe reclamanți, în soluționarea dosarului, se verifică față de celelalte categorii profesionale enumerate în decizie. De altfel, soluțiile constante ale instanței clujene au fost în sensul deciziei atacate, în situații similare.
Cât privește celelalte motive de contestație în anulare, acestea nu sunt specifice căii extraordinare de atac formulate, ci constituie critici de nelegalitate ce nu pot fi formulate în cadrul contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva deciziei civile nr. 1770/R din 1 octombrie 2009 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.T/.
7 ex./15.01.2010
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Gîrbovan
