Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2914/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2914/R/2009
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Gîrbovan
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin C precum și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1157/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, și pe pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale - spor risc și suprasolicitare neuropsihică.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la fila 31 din dosar a fost înregistrat răspuns la adresa instanței întocmită la termenul anterior de judecată, fiind specificate funcțiile și perioada în care reclamanții au activat în aceste funcții. Se constată de asemenea că recurenții, prin memoriile de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri în probațiune ori invocate excepții, Curtea constată că prezenta cauza se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1157 din 30.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL CLUJ și CURTEA DE APEL CLUJ și în consecință:
Au fost obligați pârâții de rând 1, 3 și 4, în solidar, la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație, în favoarea fiecăruia, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 15.04.2008 și până la zi, precum și să acorde lunar acest spor, în continuare.
A fost obligat pârâtul de rând 3 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților fondurile necesare efectuării plăților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 667/15.04.2008, s-a admis cererea reclamanților și a intervenienților în nume propriu și pârâții de rd.1 și 2 au fost obligați să le acorde acestora plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pe perioada noiembrie 2000-15.04.2008 (13-17).
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere faptul că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1990 republicată nu au fost abrogate expres sau implicit, ca și faptul că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secțiile Unite, pronunțate în dosar nr. 5/2008, acest drept a fost recunoscut magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a nr.OUG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001, decizie care conform art. 329 alin.3 Cod Procedură Civilă este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Înainte de a examina pe fond acțiunea formulată, instanța a cercetat incidența excepției autorității de lucru judecat invocată de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
S-a reținut că excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, peremtorie și absolută. Pentru a exista putere de lucru judecat trebuie să fie îndeplinită tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză. Identitatea de obiect poate fi totală dar și parțială, însă această instituție se limitează numai la acele probleme litigioase care au format obiectul pricinii și care au fost rezolvate prin dispozitivul hotărârii.
După cum s-a putut constata prin acțiune, reclamanții au solicitat recunoașterea dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu data de 16.04.2008 și până la zi, precum și acordarea acestuia în continuare, iar în acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 667/2008 aceștia au solicitat acordarea acestui spor până la data de 15.04.2008, fiind vorba despre o altă perioadă.
Privitor la acordarea drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, Ministerul Justiției și Libertăților a emis Ordinul nr. 768/C/04.03.2009 prin care a arătat că începând cu data de 01.03.2009, judecătorii instanțelor judecătorești beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de încadrare brută lunară. Acest ordin a fost emis având în vedere cele dispuse prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite cu privire la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Ordinul nr. 1165/C/09.04.2009 al Ministrului Justiției și Libertăților, drepturile salariale recunoscute, anterior menționate, urmau să se acorde doar magistraților care dețin hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare". Din analiza prevederilor acestui ordin a rezultat că hotărârile judecătorești pronunțate la data emiterii acestuia și după această dată prin care se acordă aceste drepturi "pentru viitor" sau "în continuare" au fost puse în executare doar de la momentul "pronunțării", neputându-se pune problema recalculării drepturilor cuvenite pentru intervalul 01.03.2009 și data pronunțării. Prevederi asemănătoare cuprind și Ordinele nr. 1167/2009 și nr. 1168/2009.
În contextul celor arătate mai sus, s-a apreciat ca nelegală conduita reprezentanților pârâtului de rd.I, câtă vreme a dispus, recunoscând aceste drepturi, ca Direcția Generală Economică din Minister, Curțile de Apel și Tribunalele să stabilească și să calculeze sumele cuvenite tuturor judecătorilor, asistenților judiciari, personalului din serviciile de probațiune și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești (pentru acestea din urmă prin Adresa nr. 24956/05.03.2009) fapt care s-a și întâmplat.
Potrivit disp.art. 5 alin.l si 4 din Codul Muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament, angajatorul fiind obligat să nu dispună măsuri având ca efect neacordarea, restrângerea sau înlăturarea unor drepturi prevăzute în legislația muncii sau rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.
Drepturile reclamanților au fost prevăzute de normele legale anterior menționate și constituind o obligație legală, neacordarea acestora prin motivarea lipsei sintagmelor "pentru viitor" și "în continuare" din hotărârile judecătorești pronunțate tocmai pentru a se aplica prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată constituie un abuz.
Pe de altă parte, din conținutul dispozitivului sentinței anterior menționate, respectiv sentința civilă nr.667/2008, a rezultat că pârâta de rd.4, respectiv Curtea de Apel Cluj, a fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, situație în care instanța a considerat că acest drept este în ființă și ca atare, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de acesta în continuare câtă vreme nu există o dispoziție contrară.
Întârzierea nejustificată a drepturilor salariale stabilite și recunoscute angajatului poate determina obligarea angajatorului la daune interese pentru repararea prejudiciului, conform prev.art. 161 alin.4 din Codul Muncii.
În contextul celor mai sus arătate, s-a considerat că trebuie pusă în discuție și problema posibilității anulării unor acte administrative emise de către o autoritate publică nelegal chiar de către aceasta. Potrivit disp.art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004, o astfel de entitate poate solicita instanței constatarea nulității acestuia în situația în care nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. O astfel de situație se verifică în ce privește efectele Ordinului nr. 768/C/04.03.2009 emis de către Ministerul Justiției și Libertăților, câtă vreme sumele cuvenite reclamanților au fost calculate și virate ordonatorilor secundari și terțiari de credite, pentru ca apoi să fie retrimise ordonatorului principal de credite.
De altfel, Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 1750/24.04.2009 a suspendat executarea Ordinului nr. 1163/C/2009 și nr. 1165/C/2009 emise de către pârâtul de rd.II până la pronunțarea instanței de fond.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, deși acesta nu a formulat întâmpinare, instanța a constatat că acesta are calitate procesuale pasivă deoarece potrivit dispozițiilor art.2 din nr.OG 22/2002, ca ordonator principal de credite, are obligația să ia toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii ale celorlalte instituții publice finanțate de la bugetul de stat și instituțiilor din subordine pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 și urm. din Codul Munciia admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, pârâtul critică hotărârea pronunțată de prima instanță prin prisma prevederilor art.304 pct.9 pr.civ. invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive și inadmisibilitatea acțiunii. Astfel, arată că instituția nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții, astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acesteia pe calea acțiunii ce a făcut obiectul prezentului dosar.
Calitatea de pârât aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
Cererea de chemare în judecată formulată direct împotriva Ministerul Finanțelor Publice este inadmisibilă.
Procedura elaborării proiectului de buget se declanșează la mijlocul anului, pentru ca până la sfârșitul anului respectiv legea bugetară să poată fi aprobată. Ministerele transmit încă de la începutul lunii iunie, Ministerului Finanțelor Publice, solicitările privind modificarea veniturilor și cheltuielilor în anul care urmează față de bugetul anului în curs.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului, respectiv Parlamentului, fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu, echivalează cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații Ministerului Finanțelor Publice, încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din Legea nr.500/2000 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, potrivit art.20 și 21 din aceeași lege, Ministerul Finanțelor Publice nici nu are calitatea de ordonator de credite, iar rectificarea bugetară nu se poate efectua decât în baza proiectelor bugetare ordonatorilor principali de credite. Legea bugetară anuală poate fi modificată în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare care sunt elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate și adoptate de Parlamentul României.
În ședința din data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a reținut că " în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului fundamental al separațiilor și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu motivarea că hotărârea pronunțată este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. și solicită să se constate că excepția autorității de lucru judecat a fost respins în mod eronat.
Între cererile de chemare în judecată formulate în dosarul înregistrat la Tribunalul Cluj cu numărul - și soluționat prin sentința nr.667/2008 și dosarul de față există identitatea de obiect, cauză (în parte) și părți cerută de lege. Solicită instanței să se observe că pentru pretențiile de acordare a sporului pentru viitor, există autoritate de lucru judecat, în sensul respingerii cererii. Aceste drepturi pentru viitor rămân drepturi eventuale, care nu sunt născute și actuale.
Cele reținute de instanță în sensul în care "conduita reprezentanților pârâtului de rd.1 este nelegală" este neavenite, atât timp cât și-a exercitat în limitele legii drepturile procesuale.
Mai mult, aprecierile instanței legate de revocarea 768/C/2009 nu au legătură cu cauza, iar instanța nu a fost investită cu soluționarea unei asemenea cauze.
Pe fond, se arată că art.47 din Legea nr.50/1996, ce prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, a fost abrogat prin art.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, pretențiile reclamanților sunt nefondate. Astfel, prin art.30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogată în întregime.
Solicită să se constate că nu a recunoscut drepturile reclamanților prin emiterea ordinelor amintite de instanța de fond ci doar a trecut la executarea unor hotărâri judecătorești.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9, coroborate cu art.312 pr.civ. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, să se modifice în parte sentința în sensul celor arătate mai sus, iar pe fond să se respingă în parte cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Recursurile formulate sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
1. Cercetând excepția autorității lucrului judecat, Curtea observă că, așa cum a reținut și prima instanță, nu se verifică tripla identitate impusă de art. 1201 cod civil pentru existența autorității de lucru judecat. Obiectul acțiunii este diferit, având în vedere că în dosarul nr. -, aceleași drepturi au fost acordate până la data de 15.04.2008.
Așa fiind, apare ca nefondat motivul de recurs privind incidența excepției autorității de lucru judecat.
2. Raportat la fondul cauzei, se reține că prin Decizia în interesul legii nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost stabilit cu putere de lege pentru instanțe că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Se au în vedere în acest sens dispozițiile art. 329.proc.civ.
Nici pentru perioada de după intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 nu poate fi reținut caracterul întemeiat al acestui motiv de recurs, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul motivării deciziei mai sus menționate, a stipulat cu claritate că "ub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Se poate observa că înaltul for jurisdicțional a repetat de trei ori că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea nici în prezent, or atât momentul pronunțării deciziei nr. XXI, 10 martie 2008, cât și cel al publicării acesteia, 13 iunie 2008, sunt ulterioare publicării nr.OG 8/2007, respectiv datei de 31 ianuarie 2007. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea deciziei amintite, inclusiv dispozițiile nr.OG 8/2007, situație în care caracterul obligatoriu al deciziei acesteia impune instanțelor judecătorești ca în soluționarea litigiilor privind acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, să considere că acesta a supraviețuit publicării nr.OG 8/2007.
3. Cât privește invocata Decizie nr. 838 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care acest for a constatat: "existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte. 2. În exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora", se observă că în chiar cuprinsul motivării deciziei, Curtea Constituțională a României a subliniat că "apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 noiembrie 2008)".
Ca atare, urmează a fi respins acest motiv de recurs invocat, întrucât decizia Curții Constituționale a României nu impietează asupra obligativității deciziei nr. XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămânând astfel bine stabilite drepturile salariale ale reclamanților prin sentința atacată.
4. Celelalte considerente din cuprinsul cererii de recurs a Ministerului Justiției și Libertăților vizează doar partea de motivare a sentinței atacate, iar nu dispozitivul, neavând deci căderea de a determina o modificare a dispozitivului sentinței.
Sub acest aspect, se constată că, într-adevăr, aprecierile primei instanțe cu privire la revocarea ordinului nr. 768/2009 a Ministerului Justiției și Libertăților nu au legătură cu cauza, însă nu pot fi reținute ca neavenite reținerile primei instanțe privind conduita apreciată ca nelegală a pârâtului recurent raportat la recunoașterea drepturilor salariale în litigiu doar în favoarea magistraților care dețin hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște plata pentru viitor, pârât care totodată contestă dreptul reclamanților de a solicita această recunoaștere. Este evidentă inadvertența din atitudinea recurentului pârât.
5. Cât privește motivul de recurs invocat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa calității procesuale pasive, Curtea reține caracterul nefondat al acestuia, având în vedere că, deși nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este cel care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat. Cât privește necesitatea de a se depune proiecte ale bugetelor ordonatorilor principali de credite pentru adoptarea și modificarea proiectului bugetului de stat, se constată că Ministerul Justiției și Libertăților este în egală măsură parte în proces, fiindu-i opozabilă hotărârea, astfel încât ambii pârâți sunt obligați la demersurile legale enumerate chiar prin motivele de recurs pentru a se asigura achitarea drepturilor salariale restante.
Critica privind situația creată prin pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata unor sume care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală nu poate fi reținută, având în vedere că există posibilitatea rectificării legii bugetare, iar pe de altă parte, acest argument nu este pertinent pentru soluționarea cererii pe fond întrucât vizează momentul punerii în executare a hotărârii, care nu poate fi evocată, cu dificultățile sale, ca un motiv de nelegalitate a dreptului pretins.
Nici lipsa suportului legal pentru includerea sumelor în discuție într-o rectificare a bugetului nu poate fi reținută, având în vedere că hotărârile judecătorești irevocabile au putere de lege, astfel încât hotărârea în sine reprezintă o suficientă întemeiere legală pentru o astfel de rectificare, potrivit nr.OG 22/2002.
n drept, se reține și incidența prevederilor art. 14 și 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 din nr.OG 22/2002, art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34/2009, art. 17.proc.civ.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile formulate, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 1157 din 30.04.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- - Red.T/.
7 ex./15.01.2010
Jud.fond: și
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Gîrbovan
