Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 293/R-CM
Ședința publică din 20 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta SC SA, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.988 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.79/2007 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual, lipsă fiind intimatul-reclamant S.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-pârâte depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii reclamanților, fără cheltuieli de judecată. Se arată că, în mod nelegal s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, în cauză, obiectul cererii de chemare în judecată reprezentând o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, textul aplicabil calculului prescripției fiind art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii. Pe de altă parte, promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată și prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă iar sumele pretinse de reclamanți nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile.
CURTEA:
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 septembrie 2008, reclamantul Sac hemat în judecată pe pârâta, solicitând să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor bănești neacordate, respectiv 2800 lei, reprezentând drepturi salariale aferente anului 2005, cu titlu de primă de Paști și de C, la nivelul unui salariu mediu brut pe societate, precum și reactualizarea cu indicele de inflație a drepturilor menționate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost angajatul societății pârâte în perioada 01.11.2002 - 17.01.2006, raporturile de muncă încetând între părți în baza deciziei nr.7/2006, ca urmare a concedierii colective dispusă de pârâtă.
Potrivit prevederilor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații beneficiază de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de câte un salariu de bază mediu la nivel de
Cu toate că există aceste prevederi ale, în anul 2005, cât a fost angajat al pârâtei, reclamantul nu a beneficiat de suplimentările salariale stipulate la art.168 alin.1.
Pârâta a formulat, în temeiul dispozițiilor art.115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a invocat următoarele apărări:
Sub un prim aspect s-a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune potrivit prevederilor art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii, care reglementează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de șase luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării sau a unor clauze ale acestuia.
Dat fiind faptul că dreptul la suplimentările salariale solicitate reprezintă o aplicare expresă a textului art.168 din, în considerarea faptului că dreptul la cerere se naște în luna decembrie a fiecărui an, în raport cu data introducerii acțiunii a intervenit prescripția extinctivă reglementată de art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținându-se că promovarea acesteia s-a făcut fără a fi efectuată procedura prealabilă a unei negocieri cu 15 zile înainte de sărbătorile de Paști și de C, iar reprezentantul angajaților, respectiv, nu a participat la nici o acțiune în acest sens.
S-a susținut că în baza textelor art.168 alin.1 din trebuia să se stabilească valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii celor stipulate prin prevederile articolului menționat.
Totodată, s-a invocat că valoarea creanței, modalitatea și nici condițiile de acordare nu au fost stabilite, nu sunt cunoscute criteriile de acordare, iar beneficiarii nu sunt nici ei stabiliți, astfel încât nu se poate afirma că reclamantul ar fi putut să beneficieze de prevederile art.168 alin.1 din
Societatea pârâtă, în ciuda faptului că nu s-a negociat cuantumul drepturilor, scadența, condițiile de plată, criteriile și, mai ales beneficiarii unor sume, în baza practicii anilor precedenți în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, a procedat identic și pentru anii 2004-2006.
S-a susținut, de asemenea, că prin decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea a fost aceea de a include bonusurile de Paști și de C în salariul de bază, începând cu anul 2003.
Sub acest aspect s-a arătat că interpretarea dată de Comisia Paritară art.168 alin.2 din are valoarea unei interpretări autentice, provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că încă din anul 2004 intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, astfel cum de altfel s-a și procedat.
Pârâta a mai susținut că modalitatea de calcul invocată prin acțiune este greșită, atâta timp cât se raportează la nivelul salariului mediu net la nivel de societate și nu raportat la fiecare subiect procesual activ în parte.
Cât privește daunele cerute prin acțiune, pârâta a susținut că inexistența debitului referitor la suplimentările salariale conduce la inexistența oricăror daune, împrejurare față de care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.988 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare.
A fost admisă excepția privind prescripția dreptului la acțiune pentru prima de Paști aferentă anului 2005.
S-a respins acțiunea având drept obiect prima de Paște aferentă anului 2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și obligată pârâta să plătească acestuia drepturile salariale reprezentând prima de C aferentă anului 2005 calculată la nivelul salariului mediu de bază lunar la nivelul societății angajatoare, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Conform prevederilor art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pârâta și-a întemeiat invocarea prescripției dreptului material la acțiune pe dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii.
Chiar dacă dispozițiile legale invocate de reclamant drept temei al acțiunii, respectiv cele ale art.168 alin.1, sunt prevăzute în la nivelul societății pârâte, aceasta nu trebuie să fie interpretată ca făcând trimitere la dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii.
Prin neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia nu s-au avut în vedere drepturile salariale pentru care, astfel cum s-a prevăzut prin dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii, există o reglementare expresă în temeiul căreia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Faptul că prin dispozițiile art.283 alin.1 Codul Munciis -au reglementat în mod expres situații distincte în ceea ce privește termenul de prescripție, impune concluzia că modul de calculare al intervenției termenului de prescripție este diferit în funcție de fiecare situație juridică în parte, astfel cum rezultă din conținutul de la literele a-e ale art.283 Codul Muncii.
Este fără putință de tăgadă împrejurarea că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct termenul de prescripție pentru plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri, spre deosebire de termenul de prescripție pentru neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia care nu se referă însă la drepturi salariale.
Reținând că în cauză obiectul judecății îl constituie drepturi de natură salarială solicitate de reclamant, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii și nu cel reglementat de lit.e a aceluiași articol, și având în vedere data la care a fost introdusă acțiunea, respectiv - 15 septembrie 2008, termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit, situație față de care, neverificându-se, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Sub aspectul excepției pusă în discuția părților de către tribunal cu privire la prescripția dreptului material la acțiune pentru prima de Paști aferentă anului 2005, instanța a reținut aceleași dispoziții ale art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii, precum și faptul că acțiunea a fost introdusă la data de 15 septembrie 2008, iar în ceea ce privește prima de Paști pentru anul 2005, dreptul la acțiune s-a născut în luna în care a avut loc sărbătoarea religioasă menționată, lună care a fost anterioară lunii septembrie 2005.
În aceste condiții, introducerea acțiunii la data de 15.09.2008 face ca dreptul la acțiune pentru prima de Paște aferentă anului 2005 să fi fost prescris cu multe luni anterior promovării prezentei cererii.
Ca urmare, a fost admisă excepția privind prescripția dreptului la acțiune pentru prima de Paște aferentă anului 2005, excepție absolută, de fond, a cărei admitere a impus respingerea acțiunii având drept obiect prima de Paști menționată, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că argumentele invocate de pârâtă, referitor la pretinsa neîndeplinire a celor cinci condiții pe care le-a menționat în întâmpinare pentru ca acțiunea să poată fi admisă, cu privire la valoarea drepturilor salariale solicitate, modalitatea, condițiile, criteriile și beneficiarii îndreptățiți la plata drepturilor pretinse, sunt neîntemeiate, deoarece aceste cinci condiții nu vizează vreo obligație pe care reclamantul era chemat să o îndeplinească, iar pe de altă parte, pretenția dedusă judecății a fost întemeiată pe solicitarea de a se da eficiență unor dispoziții deja existente în, respectiv art.168 alin.1, în care s-a consemnat dreptul salariaților, fără nici un fel de distincție cu privire la vreunul dintre aceștia, de a beneficia de drepturi salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paști și de
Astfel cum rezultă din conținutul mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă al reclamantului, pe întreaga perioadă dedusă judecății acesta a avut calitatea de angajat al societății pârâte.
În aceste condiții îi erau și lui aplicabile dispozițiile art.168 alin.1 din încheiat la nivelul societății pârâte prin care s-a prevăzut că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu la nivel de
Această dispoziție legală din art.168 alin.1 apare în contractele colective de muncă încheiate la nivelul pârâtei pentru toată perioada dedusă judecății.
Potrivit dispozițiilor art.236 alin.1 Codul Muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, pe de altă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Având în vedere aceste reglementări legale, prevederea din dispozițiile art.168 alin.2 din încheiat la nivelul societății pârâte a consfințit voința părților cu privire la plata sumelor de bani reprezentând primele pentru sărbătorile de Paști și de C pentru salariații societății pârâte.
Nu poate fi acceptat punctul de vedere invocat de pârâtă în sensul că prin decizia nr.3793/18.06.2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea primelor pentru sărbătorile de Paști și de C cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
O astfel de apărare nu poate fi susținută deoarece, față de data la care s-a luat decizia menționată a Comisiei Paritare, această decizie nu produce efecte retroactive.
Apărarea formulată de pârâtă în sensul că pretenția dedusă judecății reprezentând o creanță nu este lichidă și exigibilă, s-a considerat a fi neîntemeiată.
Astfel, după cum rezultă din prevederile exprese ale art.168 alin.1 din la nivelul societății pârâte s-a prevăzut în mod expres că drepturile salariale reprezentând suplimentarea pentru sărbătorile de Paști și de C se plătesc în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP
În aceste condiții, creanța este ușor determinabil și posibil de executat având în vedere că salariul de bază mediu la nivel de SNP este cunoscut și aparte în evidențele societății pârâte.
Față de dispozițiile art.168 din încheiat la nivelul societății pârâte, care reprezintă legea părților, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată, fiind admisă ca atare.
Drept consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând prima de C aferentă anului 2005, calculată potrivit prevederilor art.168 alin.1 din, la nivelul salariului mediu de bază lunar, la nivelul societății angajatoare, sumă care urmează să fie actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Cât privește actualizarea solicitată pentru aceste sume de bani, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.161 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Reținând că reclamantului i-a fost produs un prejudiciu prin neplata la momentul la care drepturile salariale reprezentând prime de Paști și de C se cuveneau pentru anul 2005, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.161 alin.4 Codul Muncii, reclamantul fiind îndreptățit să solicite actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi salariale neachitate, o reparare integrală a prejudiciului produs presupunând și plata acestor daune.
Daunele reprezentând actualizarea cu indicele de inflație se impun și față de considerentul că de la data la care sumele reprezentând drepturi salariale erau datorate și până la data plății efective a acestora a intervenit o devalorizare a monedei naționale, puterea de cumpărare a acesteia fiind notoriu că a scăzut în timp.
Împotriva sentinței civile nr.988/18 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a declarat recurs, în termen legal, pârâta "" B care a criticat hotărârea, în esență, pentru următoarele motive:
- sentința este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune;
Nu s-a avut în vedere că drepturile bănești solicitate de reclamant rezidă dintr-un contract colectiv de muncă și nu un contract individual, fiind acordate ca și formulă de sprijin social în vederea acoperirii nevoilor de sărbători, situație în care nu pot fi asimilate cu sporurile de salariu.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, situație în care este aplicabil în speță art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
- promovarea acțiunii de către reclamant este prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins;
Deși art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă obliga părțile la procedura prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paște și de C, reprezentantul angajaților nu a participat la nici o acțiune în acest sens.
Ca urmare, sumele pretinse ca drept salarial de reclamant nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile și pe de altă parte, aceștia nu pot face dovada calității de titulari ai dreptului pretins.
- instanța de fond nu a avut în vedere că părțile au recunoscut că pentru anul 2003, suplimentările salariale solicitate de reclamant au fost introduse în salariul de bază și interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 din contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice, demonstrând că din anul 2004 intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum de altfel s-a și procedat;
- în mod eronat instanța a analizat textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că numai în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Nu s-a avut în vedere că prevederile sus arătate au fost menținute și în contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2004, pentru anul 2005 nu s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, fiind prelungit prin act adițional cel existent, iar în anii 2006 și 2007 a fost reluată aceeași formulare a art.168 alin.2.
Comisia Paritară a interpretat clauza art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă în sensul că, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii.
În drept pârâta și- întemeiat recursul pe dispozițiile art.3041și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Verificând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs privind respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, se constată că potrivit art.283 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi soluționate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar potrivit art.283 lit.e, în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și este un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Rezultă astfel că art.154 alin.1 din Codul Muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturile salariale ale angajaților pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare, iar în speță, recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale au fost plătite reclamantului atunci când au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că reprezintă drepturi salariale.
Pe de altă parte, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă prevede pentru angajați "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, ceea ce înseamnă că prin folosirea acestui termen, chiar semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor respective.
Față de cele arătate, fiind vorba de drepturi salariale, așa cum au recunoscut și părțile când le-au introdus în salariul de bază, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs privind prematuritatea formulării acțiunii, se constată că, într-adevăr, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu minimum 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Același articol precizează că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul, fiind fost salariată al pârâtei și deci parte în contractul colectiv de muncă, putea formula acțiune împotriva societății pârâte.
Dreptul la primele de C și de Paște s-a născut astfel pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile deoarece și-ar invoca propria culpă.
De altfel, pe de o parte recurenta susține că acțiunea formulată este prescrisă, iar pe de altă parte că nu trebuia formulată.
C de-al treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentința instanței de fond este greșită, întrucât nu s-a avut în vedere că sumele solicitate au fost încorporate în salariul de bază în toată perioada 2003-2005, iar cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea gramaticală a textului art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că trebuia interpretat că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază.
Fiind vorba de motive care se referă la aceeași situație de fapt și încălcarea contractului colectiv de muncă, urmează a fi analizate împreună.
Curtea constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă prevăd clar că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Potrivit art.7 (2) din Legea nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar art.30 precizează că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Recurenta a arătat că părțile au convenit includerea acestor compensații în salariul de bază, astfel că salariații și-au primit drepturile salariale în totalitate.
Într-adevăr, în contractul colectiv de muncă pe anul 2003, la art.168 alin.2 apare mențiunea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.
Astfel de mențiuni nu apar însă în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, iar instanța nu poate reține apărările recurentei, în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă și în perioada următoare deoarece mențiunea apare doar pentru anul 2003.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, contractul colectiv de muncă se depune și înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană și se aplică de la data înregistrării. Și modificările aduse contractului colectiv de muncă își produc efectele tot la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară convenită de părți, conform art.31 din aceeași lege.
Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003, dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecății.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În speță, interpretarea făcută de Comisia Paritară că suplimentările salariale au fost introduse din anul 2003, s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Față de cele arătate mai sus, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta "" împotriva sentinței civile nr.988 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantului de beneficiar a acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea-credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta "", cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.988 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, intimat-reclamant fiind S, domiciliat în Râmnicu V, str.-. -, nr.1, -.C,.7, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/24.02.2009.
Jud.fond: -.
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei