Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 295/R/2008 | |
Ședința publică din 31 ianuarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | --- - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Antoaneta | - - - - |
GREFIER: |
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S și recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.1881 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, precum și pe pârâții INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE S și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că motivele de recurs formulate de recurenți au fost comunicate tuturor părților. De asemenea, constată că în conformitate cu prevederile art.242 pct.2 pr.civilă, recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă (4, 8 din dosar).
Instanța pune în discuție nelegala compunere a completului de judecată, respectiv faptul că prezenta cauză a fost soluționată de un complet specializat pentru litigii de muncă, și datorită faptului că prezenta cauză privește un funcționar public, trebuia să fie soluționată de un complet specializat pentru cauze de contencios administrativ.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1881 din 7 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- fost admisă acțiunea reclamantului, obligați pârâții și chematul în garanție să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Reclamantul este angajat cu contract de muncă la pârât.
Potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, care se impozitează separat".
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile anterior anului 2002 prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art. 3 alin. (1) din nr.OUG 33/2001, urmată ulterior de menținerea acestei măsuri prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004.
Articolul 18 din Legea nr. 10/1972 prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Aceste prevederi sunt reiterate și în cuprinsul art. 38 din Legea nr. 53/2003.
Ca urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu poate fi anulată prin actele normative sus menționate.
De altfel aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005 care au suspendat acordarea drepturilor respective.
Ori, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Pe de altă parte, art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului..
Ori, prin suspendarea succesivă la plata primei de vacanță, dreptul la această primă nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce reclamanții nu au beneficiat niciodată de acest drept stabilit în favoarea lor.
Astfel, cum arată și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului a încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia nr. XXIII/2005).
În privința pretențiilor aferente anului 2002, instanța a reținut că prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 se referă numai la modul de calcul al primei de vacanță anuale și nu la data la care aceste prime sunt scadente, nearătând nici faptul că acestea trebuie achitate la o anumită dată.
Din acest considerent, noțiunea de bază de calcul a unor prime nu se confundă cu noțiune a scadenței respectivelor drepturi bănești. Mai mult, potrivit acestor prevederi premiul de vacanță are caracter anual, plata acestuia putând fi solicitată oricând pe parcursul anului În care se acordă acest premiu sau În anul următor.
Având în vedere aceste considerente acțiunea reclamantului a fost considerată întemeiată și a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Prefectul județului S și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S în termenul legal.
În motivarea recursului pârâtul Prefectul județului Saa rătat că reclamantul este funcționar public cu statut special începând cu data de 01.05.2005 și de la aceea dată i se aplică dispozițiile Legii nr. 360/2002, și ale OG nr.38/2003.
Recurentul apreciază că în mod greșit instanța de fond a aplicat disp. Legii nr. 188/1999 întrucât reclamantului i se aplicau pentru prima de vacanță dispozițiile OG nr.38/2003, începând din 1.05.2005.
În ce privește plata primelor de vacanță solicitate, recurentul apreciază că acțiunea reclamantului trebuia respinsă, deoarece suspendarea unui act normativ sau a unei dispoziții legale nu poate fi ignorată și atâta timp cât persistă suspendarea, se consideră ca inexistente acele dispoziții. Mai mult, prin decizia nr.38/2005 Curtea Constituțională a respins exceptia de neconstituționalitate a dispozițiilor legilor bugetului de stat pe 2004 -2005, care au suspendat acordarea primei de vacanță și s-a apreciat că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare cum este prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, legiuitorul putând să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
În subsidiar, recurentul învederat instanței că nu poate fi obligată instituția prefectului jud. S la plata integrală a primei de concediu pentru anul 2005, ci proporțional cu perioada lucrată în cadrul instituției, respectiv 66% din prima de concediu aferentă anului 2005.
În motivele de recurs chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. S invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece acesta nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios, precum și inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție recurentei.
Între Ministerul și Finanțelor și ministerul Internelor și reformei Administrative nu există o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu a corectat periodic drepturile reclamanților, nu conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerul Econoniei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Ministerului Internelor și Reformei Administrative ca ordonator principal de credite este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și care ar trebui să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar, motiv pentru care cererea de chemare în garanție este inadmisibilă.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Reclamantul intimat este polițist și potrivit art.1 din Legea nr. 360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special, iar salarizarea polițiștilor se face potrivit OUG nr.38/2003.
Calitatea de funcționar public a reclamantului este recunoscută de părți, fapt ce rezultă din recursurile recurenților.
Prima de vacanță solicitată prin acțiune de către reclamant are natura unui drept salarial care este legat indisolubil de raporturile de serviciu, decurgând în exercitarea funcției.
Drepturile și obligațiile funcționarilor publici, inclusiv cele referitoare la raporturile de serviciu sunt reglementate de Legea nr. 188/1999, care are caracter special față de Codul muncii.
Potrivit art.109 din Legea nr. 188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanțe.
După cum rezultă din cele mai sus reținute, prima de serviciu fiind legată din raporturile de serviciu decurgând din exercitarea funcției are natura unui drept salarial și instanța competentă să soluționeze acțiunea este instanța de contencios administrativ, potrivit normei juridice arătate.
Tribunalul soluționat această acțiune în complet specializat de dreptul muncii compus din doi judecători și doi asistenți judiciari, potrivit disp. art. 55 din Legea nr. 304/2004 (republicată).
Curtea constată că potrivit disp.art.36 alin.3 din Legea nr. 304/2004 republicată, la nivelul tribunalului funcționează secții sau complete specializate în dreptul muncii, contencios administrativ, iar în cazul de față cauza a fost soluționată de un complet specializat de dreptul muncii compus din doi judecători și doi asistenți judiciari.
Având în vedere dispozițiile legale care reglementează situația funcționarilor publici, curtea constată că prima instanță a calificat în mod greșit litigiul dedus judecății ca fiind un conflict de drepturi, în realitate aparținând sferei contenciosului administrativ, ceea ce impunea soluționarea acestuia de către un complet specializat de drept administrativ.
Potrivit disp.art.306 alin.2 Cod proc.civ. motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
Având în vedere motivul de nelegalitate de ordine publică prevăzut de art.304 pct.1 Cod proc.civ. - instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale - curtea a pus în discuția părților, acest motiv, în ședința publică din 31.01.2008.
Având în vedere acest aspect și luând în considerare că normele de organizare judiciară sunt norme de imediată aplicare, curtea în temeiul art.304 pct.1 și 312 alin.3 Cod proc.civ. va casa sentința pronunțată de către Tribunalul Sălaj și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, completului specializat pentru cauze de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.1881 din 17 septembrie 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre competentă judecare Tribunalului Sălaj, în complet specializat pentru cauze de contencios administrativ.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/26.02.2008
Jud.primă instanță:,
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Antoaneta
