Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.296
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR N, împotriva sentinței civile nr. 1041/C din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic - pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N depune la dosarul cauzei delegație și arată că nu au formulat cerere de strămutare în prezenta cauză. Nu mai are alte cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic - având cuvântul pe fond pentru Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 1041/C/2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost respinsă ca nefondată excepția privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților și.
A fost admisă acțiunea reclamantelor, astfel cum a fost completată și-au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 1.10.2000 și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre, iar pârâtul Tribunalul Neamța fost obligat să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. - din 01.10.2007, astfel cum a fost completată la termenul din 13.11.2007, reclamanții și, în calitate de asistenți judiciari la Tribunalul Neamț, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâților să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.10.2000 și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților acestor drepturilor salariale precum și obligarea pârâtului Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
În motivarea cererii completate reclamanții au arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50%, a fost pentru prima dată instituit în favoarea lor prin prevederile din nr.OG 56/1997, aprobată prin Legea nr. 104/1999, care a modificat art. 421din Legea nr. 50/1996 - devenit art. 47 după republicare - având același conținut până la apariția nr.OG 83/2000, care prin art. 1 pct. 42 l-a înlăturat în ceea ce îi privește, stabilindu-l însă în favoarea unei alte categorii de personal din organele autorității judecătorești, respectiv a controlorilor financiari.
Reclamanții au considerat că aceste modificări legislative îi discriminează direct în raport cu controlorii financiari, care la momentul respectiv făceau și ei parte din cadrul autorității judecătorești și erau retribuiți în baza aceleiași prevederi legale, reglementările având ca scop și efect restrângerea, înlăturarea, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 2 din Codul muncii anterior, ce consacra principiul egalității de retribuire pentru salariații care prestează o muncă egală și au aceeași pregătire profesională. Au mai arătat că acest tratament diferențiat nu a fost justificat obiectiv și rezonabil și că deși scopul urmărit prin reglementările incriminate este legitim, metoda lui de atingere nu a fost una adecvată deoarece ei au fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% încă din 01.10.2000, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Au mai invocat faptul că nr.OG 83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, și cum domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, au fost încălcate dispozițiile art. 72 alin. 3 care exclud din sfera raporturilor ce pot fi soluționate prin ordonanțe ordinare, regimul general privind raporturile de muncă, precum și prevederile art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată, în conformitate cu care abilitarea guvernului pentru a emite ordonanțe printr-o lege specială poate privi numai domenii ce nu fac obiectul legilor organice. Ori, au arătat reclamanții, din sfera raporturilor de muncă face parte și salariul, și de aceea problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești trebuia reglementată prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale de mai sus, cu atât mai mult cu cât prin nr.OG 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, încălcându-se astfel principiului ierarhiei actelor juridice prevăzut de Legea nr. 24/2000.
Tot astfel, au mai invocat faptul că drepturile salariale sunt prevăzute de art. 41 alin. 2 din Constituția României și că art. 53 din Legea fundamentală prevede condiții restrictive când exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, cu condiția ca măsura de restrângere să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, motiv pentru care prevederile nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile constituționale de mai sus, ca și cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar în privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor au arătat că el are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, pe cale de excepție și pe fond, următoarele:
- în ce privește perioada 01.10.2000 - 01.10.2004 sunt incidente dispozițiile art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă;
- modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale ori nereglementarea unor aspecte ce țin de statutul profesional al acestora nu poate fi apreciată ca o discriminare în raport de prevederile OG137/2000, deoarece legiuitorul este în drept să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază;
- nu orice diferență de tratament semnifică o discriminare, deoarece pentru a putea fi reținut un tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească faptul că persoane aflate în situații comparabile beneficiază de un tratament preferențial ce nu își găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă;
- art. 8 din nr.OG 83/2000, prin care sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost stabilit în favoarea controlorilor financiari, a fost abrogat ulterior prin Legea nr. 334/2001, iar această categorie profesională nu a fost salarizată în baza Legii nr. 50/1996, deoarece nu făcea parte din organele autorității judecătorești, astfel că nu se poate vorbi despre discriminare în cadrul unor categorii profesionale distincte.
De asemenea se mai arată în întâmpinare că asistenții judiciari nu sunt și nu au fost niciodată beneficiari ai sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Asistenții judiciari sunt remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul I-II, în raport cu timpul efectiv lucrat. Iar textul invocat nu prevede alte drepturi salariale suplimentare pentru asistenții judiciari precum sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, tribunalul a constatat că acțiunea formulată și completată de reclamanți este întemeiată.
Reclamanții au calitatea de asistenți judiciari la Tribunalul Neamț.
Atât în temeiul Legii nr.92/1992, cu modificările și completările ulterioare, cât și al Legii nr.304/2004, republicată, asistenții judiciari sunt asimilați magistraților ca vechime în magistratură și mod de salarizare.
Este fără putință de tăgadă faptul că reclamantele, ca asistent judiciar, fac parte din categoria personalului judiciar. De asemenea, s-a apreciat că reclamantele îndeplinesc o funcție similară celei de magistrat deoarece trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați; să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecători; să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați; să depună jurământul acestora să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători și să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al magistraților, aplicându-li-se aceleași dispoziții legale privind răspunderea lor disciplinară. Mai mult, s- reținut că, asistenți judiciari se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor, se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații - asistenți; deliberează ca și judecătorii, cu vot consultativ, la fel ca magistrații - asistenți, cu drept la opinie separată, drept recunoscut numai judecătorilor, au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate și nu pot face parte din partide politice sau din sindicate ( art.110 -113 din Legea nr.304/2004).
Esențial și decisiv este faptul că, reclamantele, în calitate de asistent judiciar, sunt asimilate judecătorului și din punct de vedere al salarizării (OUG nr.177/2002, nr.OUG27/2006 și Legea nr.45/2007), fiindu-le impuse aceleași condiții stricte și severe, definitorii și specifice ca și magistraților.
Astfel, s-a reținut că, asistenții judiciari participă la înfăptuirea actului de justiție, intrând în compunerea completelor pentru soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale și beneficiază, conform legii, de o salarizare echivalentă cu cea a judecătorilor de la judecătorii, indemnizația de încadrare brută lunară calculându-se pe baza aceleași valori de referință sectorială și aceluiași indice de multiplicare. Asistenții judiciari beneficiază și de celelalte drepturi acordate magistraților în ceea ce privește transportul, asistența medicală gratuită și concediul de odihnă.
Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, s- apreciat că reclamantele nu pot fi tratate diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
În conformitate cu Directiva nr.2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, nu neapărat similare. Ori, în speță, s-a reținut că reclamantele se află într-o situație mai mult decât comparabilă, chiar similară cu magistratul sub aspectul obligațiilor profesionale și al salarizării. De asemenea, existența discriminării directe a reclamantelor rezultă și din dispozițiile art.7 și ale art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, ale art.14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această convenție, ale art.6, 8, 39 (1) lit."a", 40(2) lit."c" și "f" și ale art.20, art.16(1) și art.41 din Constituție.
Astfel, prin prezenta cerere, reclamantele au invocat discriminarea lor în raport de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, ce au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, prin care se prevedea că"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Totodată acestea au precizat că OG nr. 83/2000 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.
Instanța a reținut, față de motivul invocat mai sus, că potrivit art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării, " Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la"Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată", însă prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art. 55 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare"potrivit art. 56 alin. 1 din lege"Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente",iar potrivit art. 60 alin. 1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.
Din dispozițiile citate ale Legii nr. 24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele șicondițiilede învestire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art. 1 pct. Q 3 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru"Abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 "
Față de cele reținute mai sus, reiese că abrogarea art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării.
Mai mult, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art. 1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sub sancțiunea încetării efectelor acestora. Ori, deși sesiunea parlamentară de toamnă a început la data de 04.09.2000, așa cum reiese din portalul Parlamentului României, nr.OG 83/2000 a fost depusă în termen numai la, respectiv la 01.09.2000 sub nr. E/260, la Camera Deputaților fiind înregistrată sub nr. PL/123 abia pe 28.02.2001, cu mult peste termenul imperativ prevăzut mai sus.
Tot astfel, instanța a reținut că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea magistraților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent atât față de aceștia cât și fată de reclamanți. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele, și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.
Deși art. 53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea nr.OG 83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior magistraților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri. Aceste reglementări sunt în concordanță cu dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor, care prevăd că remunerarea judecătorilor trebuie"să reprezinte o compensare suficientă pentru povara de responsabilități".
Ori, abrogarea acestui spor contravine dispozițiilor de mai sus în condițiile în care, după recunoașterea lui în favoarea reclamanților prin nr.OG 56/1997, acesta făcea parte deja din categoria drepturilor câștigate, definite de doctrinarii clasici ca fiind drepturile intrate definitiv în patrimoniul unor persoane, ce nu mai pot fi retrase în nici un mod.
Discriminarea reclamanților în raport de controlorii financiari, dar și față de alte categorii profesionale pentru care acest spor a fost recunoscut fie înaintea adoptării nr.OG 56/1997, fie ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 - respectiv pentru personalul AVAS prin nr.OG 65/1999, pentru personalul didactic prin Legea nr. 128/1997, pentru personalul contractual din unitățile sanitare publice prin nr.OUG 115/2004, pentru personalul CNSAS prin nr.OG 9/2001, pentru bibliotecari prin Legea nr. 334/2002 modificată - nu a fost rezonabilă și obiectivă. Magistrații și controlorii financiari se aflau, la data adoptării nr.OG 83/2000, sub incidența aceleiași legi de salarizare - respectiv Legea nr. 50/1996 - contrar susținerilor din întâmpinarea pârâtului Ministerul Justiției, întrucât ambele categorii profesionale - precum și celelalte enumerate mai sus - necesită studii de specialitate, experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și un risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Faptul că agistrații și controlorii financiari s-au aflat totdeauna în situații similare a fost reținut și de instanța supremă care, atunci când a mai apreciat asupra justeței unui alt drept cuvenit acestora, în soluționarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. XXXVI/07.05.2007), a statuat că ambele categorii profesionale sunt îndreptățite să beneficieze de el.
Pe de altă parte, ar fi absurd să se considere că activitatea bibliotecarilor ar prezenta un risc sporit comparativ cu cea a magistraților sau asistenților judiciari. Analiza actelor normative enumerate mai sus conduce la concluzia că legiuitorul a acordat sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică ori de câte ori a considerat că o categorie profesională bugetară este supusă acestuia. Așa s-a întâmplat și în cazul magistraților, cărora acest spor le-a fost recunoscut prin OG nr. 56/1997, caracterul injust al retragerii lui fiind dovedit ulterior și prin opinia Consiliului Superior al Magistraturii, exprimată în observațiile făcute la proiectul de salarizare ce a stat la baza adoptării OUG27/2006, în care s-a propus reintroducerea acestuia.
Neacordând reclamanților, fără nici un argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii "orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Instanța a apreciat că prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.
Pe de altă parte, se arată că deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților și asistenților judiciari - prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.
Referitor la excepția privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.10.2000 - 01.10.2004, ridicată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a reținut că potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii la acțiune. De asemenea, art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
În cauză însă, de la adoptarea nr.OG 83/2000, prin intermediul căreia sporul invocat a fost retras magistraților și acordat controlorilor financiari, legiuitorul a mai adoptat o serie de acte normative succesive prin care a recunoscut acest spor diferitelor categorii profesionale - respectiv prin nr.OG 9/2001, Legea nr. 334/2002 și nr.OUG 115/2004 - și care au avut drept consecință instituirea unei discriminări permanente în ceea ce îi privește pe reclamanți, astfel că dreptul lor la acțiune a început să curgă de la ultima prevedere legală. Întrucât nr.OUG 115/2004 a intrat în vigoare la 05.12.2004 iar cererea reclamanților s-a înregistrat la 28.09.2007, se constată că termenul general de 3 ani nu a fost depășit, motiv pentru care excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției va fi înlăturată.
S-a dispus plata despăgubirilor cuvenite reclamanților să se facă în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea, susținând că în mod greșit a fost obligat să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești cuvenite reclamantelor.
Examinând recursul Ministerului Economiei și Finanțelor curtea constată că acesta este nefondat. recurentul așa cum își susține recursul se constată că face o confuzie între obligația de alocare a sumelor stabilite prin sentința recurată și obligațiile care îi revin în procedura administrativ-fiscală.
Prima obligație, care își găsește aplicarea în cauză își are izvorul în drepturile legale care prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor este administratorul bugetului de stat.
În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției, se constată că se invocă nelegalitatea hotărârii recurate pentru următoarele motive:
1 - pronunțând hotărârea recurată prima instanță a legiferat un drept pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres; a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare.
2 - hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii arătând sub acest aspect:
- în mod greșit Tribunalul Neamța respins excepția dreptului material la acțiune, invocată de Ministerul Justiției neluând în seamă dispozițiile art.8 din Decretul 167/1958.
- greșit s-a reținut că inclusiv asistenții judiciari beneficiază de sporul de suprasolicitare neuropsihică. Asistenții judiciari arată recurenta nu au beneficiat niciodată de sporul pentru risc și solicitare neuropsihică, întrucât art.47 și art.48 alin.4 din Legea 50/1996 nu au fost aplicabile acestora ci doar altor categorii de personal din sistemul activității judecătorești.
Recurenta mai arată în dezvoltarea motivelor de recurs, că OG83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea principiilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă.
Privitor la incidența în cauză a dispozițiilor art.1 din Protocol 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, recurenta arată că nu sunt incidente în cauză, întrucât acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun și se aplică numai cu privire la bunurile actuale ale reclamanților.
Privitor la motivele de recurs ce vizează dreptul substanțial în cauză, față de împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat deja în recurs în temeiul legii și a recunoscut dreptul la sporul de risc și solicitare neuropsihică pentru personalul din sistemul autorității judecătorești și văzând și dispozițiile art.329 (3) ultima parte Cod procedură civilă, curtea apreciază că nu se mai impune examinarea acestora.
În ceea ce privește motivul precum că asistenții judiciari nu pot beneficia de acest spor, curtea constată că, criticile sub acest aspect sunt nefondate întrucât potrivit art.111 din Legea nr.304/2004 dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari iar în conformitate cu art.55 acestea fac parte din completele de judecată constituite pentru soluționarea conflictelor de muncă și asigurărilor sociale.
Pe de altă parte salarizarea asistenților judiciari, așa cum a fost reglementată de la început este asimilată cu salarizarea judecătorului stagiar anul I-II (legea 92/1992 și Legea 50/1996) context în care acestea sunt îndreptățiți a primi și sporurile de care beneficiază judecătorul stagiar.
Curtea constată îndreptățită însă critica adusă hotărârii recurate, privind respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.10.2000 - 1.10.2004.
Potrivit dispozițiilor art.8 din Decretul 167/1958 "termenul de prescripție în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba creată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde.
În cauză, actul normativ ce a abrogat sporul de risc, prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, este OG83/2000 și în consecință termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Potrivit dispozițiilor art.16 lit."a" prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Întreruperea reglementată astfel operează numai între părțile implicate în litigii și nu se poate reține așa cum reținut instanța de fond că întreruperea prescripției s-a produs urmare a actelor normative adoptate, ce privesc o altă categorie socială.
Pentru cele ce preced, în baza art.312 Cod procedură civilă curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor și va admite recursul declarat de Ministerul Justiției modificând hotărârea recurată sub aspectul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.2000 - 1.2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurentul-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR N, împotriva sentinței civile nr. 1041/C din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Admite recursul civil promovat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva aceleiași sentințe civile.
Modifică în parte sentința civilă nr.1041/2007 a Tribunalului Neamț, în sensul că:
Admite excepția prescripției și în consecință:
Constată prescris dreptul pretins pentru perioada 1.2000-1.2004.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data 1 oct. 2004 și 1 oct.2007, și, în viitor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Viziteu, Liliana Ciobanu, Elena Pașcan
- - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red. /
Red.
Tehnored./3 ex.
18/21.04.2008
Președinte:Camelia ViziteuJudecători:Camelia Viziteu, Liliana Ciobanu, Elena Pașcan
