Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 304/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.304/R-CM
Ședința publică din 23 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în Câmpulung,-, -.C,.8,.32, județul A, împotriva deciziei civile nr.858/CM din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta. cu sediul în Câmpulung, strada -. -, nr.39 A, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 06.02.2009, emisă de Baroul București -Cabinet individual, pentru intimata-pârâtă
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant depune la dosar concluzii scrise și un set de acte, care sunt comunicate și apărătorului intimatei-pârâte L, pentru a face dovada că intimata-pârâtă nu i-a achitat drepturile salariale cuvenite și contribuțiile sociale aferente acestor drepturi.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă, precizează că din actele de la dosar rezultă că aceasta a achitat drepturile salariale cuvenite recurentului cât și contribuțiile către bugetele speciale ale statului.
Curtea pune în discuția părților necesitatea efectuării unui raport de expertiză care să stabilească dacă aceste drepturi au fost achitate sau nu.
Recurentul-reclamant, având cuvântul, arată că este de acord cu administrarea probei pusă în discuție și solicită admiterea recursului, casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi administrată proba cu expertiză de specialitate.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă SRL, apreciază că instanța nu poate trece peste principiul disponibilității, având în vedere faptul că recurentul-reclamant, la instanța de fond, a renunțat la administrarea acestei probe și că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 5.05.2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta reprezentată prin administrator G, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei totale de 16.700.000 lei ROL reprezentând drepturi salariale restante pentru perioada 1.05.2005 - 28.02.2006, drepturi neachitate până în prezent, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.140.000 lei ROL cu titlu de daune materiale, reprezentând sumele deduse din salariul net pentru plata obligațiilor în calitate de angajat în favoarea fondurilor statului (, și Casa de pensii).
În motivare a arătat că a fost angajat la în perioada 3.12.2004 - 28.02.2006 potrivit contractului individual de muncă nr.48733/7.12.2004, contract ce a încetat prin decizia nr.30/23.02.2006 în temeiul art.79 pct.1 din Codul muncii.
Reclamantul a arătat că, începând cu data de 1.05.2005, pârâta nu și-a onorat obligațiile privind plata salariului, ci doar a efectuat câteva plăți sporadice, astfel că, din totalul sumei de 38.860.000 lei Rol ce i se cuveneau net, a rămas o sumă de 16.700.000 lei Rol neachitată până în prezent, deși a înștiințat de mai multe ori societatea prin administrator despre această situație.
De asemenea, cu ocazia eliberării carnetului de muncă s-a constatat că societatea pârâtă, în perioada 1.05.2005 - 28.02.2006, nu a achitat contribuțiile la bugetele speciale de stat, producându-i un prejudiciu de 11.140.000 lei Rol.
La data de 5.09.2006 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că suma de 11.140.000 lei Rol reprezintă daune materiale, respectiv suma ce trebuia virată de către angajator la bugetele speciale de stat, pentru perioada 1.05.2005 - 28.02.2006 (23).
Prin întâmpinarea formulată la data de 7.11.2006, societatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, întrucât aceasta și-a îndeplinit obligațiile către reclamant, pentru perioada solicitată, virând chiar și impozitele către bugetele speciale de stat.
La data de 6.02.2007 cauza a fost suspendată în raport de dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, până la o nouă stăruință a părților, aceasta fiind repusă pe rol la data de 31.01.2008, la solicitarea reclamantului (61).
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.858/CM din 29 septembrie 2008, respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, analizând probatoriul administrat în cauză, că potrivit contractului individual de muncă (3), coroborat cu decizia nr.30/23.02.2006 (9), reclamantul și-a desfășurat în perioada 3.12.2004 - 28.02.2006 activitatea în cadrul societății pârâte.
Susținerile acestuia, în sensul că în perioada arătată nu a primit drepturile salariale pentru activitatea depusă, au fost privite ca nefondate.
Astfel, prin înscrisurile depuse de către societate (89-98), s-a evidențiat faptul că reclamantul și-a primit drepturile salariale, iar prin înscrisurile depuse la filele 103-104 au fost confirmate susținerile societății pârâte, în sensul că au fost achitate și virate sumele la bugetele speciale ale statului în ceea ce-l privește pe reclamant (, ).
Pe de altă parte, s-a reținut că atitudinea reclamantului de a nu se prezenta la interogatoriu, cu toate că a fost citat cu mențiunea expresă în acest sens, confirmă susținerile societății pârâte din întâmpinare și reprezintă, în raport de dispozițiile art.225 Cod procedură civilă, o mărturisire deplină.
Față de cele reținute și în raport de dispozițiile art.161 din Codul muncii tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, invocând următoarele motive:
1. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, instanța de fond a reținut greșit că pârâta ar fi achitat suma pretinsă de reclamant cu titlu de drepturi salariale, fără a exista vreo dovadă în acest sens, dimpotrivă înscrisurile depuse de reclamant dovedesc faptul că pârâta nu ar fi plătit contribuțiile la. și, rezultând că acțiunea reclamantului privind plata drepturilor sale salariale era întemeiată.
2. Hotărârea este dată cu încălcarea legii sau cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, invocarea dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă, privind neprezentarea reclamantului la interogatoriu nu era de natură să conducă singură la respingerea pretențiilor sale, atâta timp cât la dosarul cauzei se aflau depuse înscrisuri pe care instanța ar fi trebuit să le analizeze și în virtutea rolului activ să stăruie în aflarea adevărului.
În susținerea recursului, recurentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri și note de ședință.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 127-128).
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, care se subsumează doar motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis.
Astfel, se va reține că instanța de fond nu a manifestat rolul activ impus de art.129 Cod procedură civilă, astfel încât, pe baza probelor administrate să dea o justă soluționare cauzei.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În acest sens, vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Or, instanța de fond s-a limitat a avea în vedere doar înscrisurile depuse la filele 89-98 dosar fond prin care s-a tins a se dovedi că reclamantul și-ar fi primit drepturile salariale, fără a administra suficiente probe în vederea soluționării capătului doi de cerere, având ca obiect,obligarea pârâtei la plata sumei de 11.140.000 lei ROL cu titlu de daune materiale, respectiv a sumelor deduse din salariu pentru plata obligațiilor în calitate de angajat în favoarea fondurilor statului (, și Casa de pensii)".
În acest sens, se va observa că, din cele două ordine de plată aflate la filele 104 și 105 ale dosarului de fond, la care instanța de fond a făcut referire în considerentele sentinței recurate, rezultă, la data de 24 septembrie 2008, achitarea unei sume de bani către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, fără a se putea stabili dacă acestea sunt sumele reprezentând contribuțiile pe care societatea era obligată să le plătească în ceea ce îl privește pe reclamant, ori perioada pentru care au fost achitate, în condițiile în care acestea sunt infirmate de adeverințele depuse de reclamant în recurs, emise la date ulterioare (filele 134-138).
Prin urmare, pentru o justă soluționare a cauzei, instanța de fond ar fi trebuit să pună în discuția părților administrarea probei cu expertiză contabilă, prin care, pe baza evidențelor contabile ale pârâtei și a înscrisurilor prezentate de reclamant, să se determine în concret dacă acestuia i-au fost achitate toate drepturile bănești cuvenite până la data încetării contractului individual de muncă și, de asemenea, să se stabilească dacă pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a, în ceea ce-l privește pe reclamant, ordonând administrarea probei considerate utilă soluționării litigiului, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță care va soluționa fondul cauzei după administrarea tuturor probelor utile și concludente, ținând seama în acest sens și de celelalte critici exprimate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.858/CM din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./09.03.2009
/GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada