Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 34/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 34/R/2010
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 2845 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați GRĂDINIȚA G și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent - avocat, lipsind reprezentanții intimatelor.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar delegația de reprezentare și concluzii scrise, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2845 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, a fost espinsă acțiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR - prin președinte în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele anexate cererii, în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA G și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G, având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 50 alin.2 din Legea 128/1997 pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. Valoarea coeficientului de ierarhizare este stabilită prin nr.OG 4/2006, nr. 11/2007 și nr. 15/2008. În coeficienții de multiplicare din Anexa 2 prevăzuți la ultimele tranșe de vechime recunoscută de 30.35 si peste 40 de ani vechime în învățământ sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute de art. 50 alin.2 din Legea 128/1997.
Având în vedere această situație, cererea reclamantului a fost considerată nefondată și a fost respinsă deoarece unitatea de învățământ a procedat la aplicarea prevederilor art. 50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997 privind tranșele suplimentare de vechime pentru salariatele care întrunesc condiția de vechime. Pentru cele care nu întrunesc condiția de vechime, cererea este prematur formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursîn termen legal reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că, potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii, art. 50 alin. 1 din aceeași lege prevăzând, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, tranșe de vechime suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani activitate în învățământ, pentru fiecare din aceste tranșe suplimentare de vechime acordându-se, conform alin. 2 al art. 50, o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Aceste tranșe suplimentare de vechime au fost menținute atât prin nr.OG 4/2006, cât și prin nr.OG 11/2007, și abia prin nr.OG 15/2008, începând cu data de 01.01.2008, acest spor pentru tranșele suplimentare de vechime a fost inclus în coeficientul de multiplicare.
În lipsa unei mențiuni exprese a legiuitorului, nu se poate considera că valoarea acestor 3 tranșe de vechime suplimentare prevăzute de art. 50 din Legea nr. 128/1997 sunt cuprinse în coeficienții de multiplicare din actele normative (OG nr. 4/2006, nr.OG 11/2006) privind salarizarea personalului din învățământ, știut fiind că unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. Prin urmare, pe lângă creșterea naturală care există de la o tranșă la alta, pentru aceste 3 tranșe nou introduse s-a prevăzut o suplimentare.
Instanța de fond a considerat că se impune verificarea, prin calcule proprii, care a fost evoluția în timp a coeficientului de multiplicare pentru cadrele cu o vechime de peste 30 de ani în învățământ.
Recurentul apreciază însă că raționamentul instanței este adevărat doar cu privire la salarizarea aferentă anului 2008, care nu face obiectul prezentei cauze, nu și pentru anii solicitați de sindicat, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2007.
În consecință, se arată în memoriul de recurs, pârâții trebuie să fie obligați la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din aplicarea art. 50 lin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 01.01.2006 și până la data de 31.12.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 7 ianuarie 2010, pârâtul Consiliul Local al municipiului Gas olicitat respingerea recursului, cu motivarea că hotărârea instanței este legală și temeinică, instanța analizând acțiunea atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei.
În ceea ce privește recursul reclamantului apreciază că acesta este neîntemeiat, recurentul apreciind că diferențele de valori ale tranșelor prevăzute în anexele 2 ale actelor normative speciale emise în 2006, 2007 și 2008 sunt creșteri naturale (noțiune nouă creată de recurent) și nicidecum că diferențele reprezintă, așa cum corect a reținut instanța de fond, includerea în valoarea tranșei a coeficienților de multiplicare.
Reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR a depus și concluzii scrise prin care a învederat că sporul solicitat prin acțiunea introductivă este prevăzut de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, nefiind abrogat prin nici un alt act normativ.
Astfel, prevederile legale sunt foarte clare: pe lângă tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază și de 3 tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, iar pentru fiecare din cele 3 tranșe suplimentare de vechime, se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat.
Reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță obligarea pârâtei de rândul I la calculul și acordarea drepturilor salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate dar cuvenite în baza acestui text de lege, pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, actualizate cu rata inflației. Totodată, s-a solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale membrilor sindicali reprezentați. Față ce pârâtul Consiliul local al mun. G, s-a solicitat obligarea la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume. Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Reclamantul și-a precizat acțiunea (fila 44 dosar fond), solicitând acordarea diferenței de drepturi salariale până la data de 31.12.2007, când, arată reclamantul, sporul solicitat a fost inclus în coeficientul de multiplicare în baza nr.OG 15/2008.
Potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997,
"(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
În raport cu prevederile art. 287 Codul muncii, "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".
În speță, pârâta Grădinița din C-N nu numai că nu a probat în condițiile art. 287 Codul muncii aplicarea creșterii coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, ci chiar a recunoscut prin întâmpinarea depusă că sporul de vechime suplimentar prevăzut de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 s-a acordat cadrelor didactice cu o vechime în învățământ de peste 30 de ani doar începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Se pune deci problema dacă această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime nu a fost inclusă în coeficienții de multiplicare în funcție de care se calculează salariile cadrelor didactice, singura situație în care această creștere ce se datora legal membrilor sindicali reprezentați de reclamant s-ar fi reflectat în salariul primit.
Din acest punct de vedere, se constată că doar prin art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008 s-a prevăzut că "în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Anterior acestei ordonanțe, prin nr.OG 4/2006 și prin nr.OG 11/2007, acte normative ce au reglementat creșterile salariale acordate pentru anii 2006 și 2007 personalului didactic din învățământ, deși nu s-au adus modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, nu s-a prevăzut includerea în coeficienții de multiplicare majorați a sporului cuvenit pentru aceste tranșe suplimentare de vechime.
În concluzie, Curtea constată că până la data de 1 februarie 2008, când a fost publicată în Monitorul Oficial nr.OG 15/2008, legiuitorul nu a prevăzut includerea creșterilor salariale solicitate prin prezenta acțiune în coeficienții de multiplicare folosiți la calcularea salariilor cadrelor didactice, astfel încât aceste creșteri nu au fost aplicate efectiv cadrelor didactice reprezentate în cauză, deși le erau legal datorate conform prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
Curtea nu va mai cerceta chestiunile legale aduse de pronunțarea deciziei nr. 983/2009 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 din nr.OG 15/2008, raportat la împrejurarea că acest act normativ, nr.OG 15/2008, reglementează creșterile salariale acordate în anul 2008 personalului din învățământ, în timp ce reclamanții și-au limitat în timp pretențiile la perioada anilor 2006-2007.
Față de considerentele ce preced, Curtea constată întemeiată acțiunea și deci recursul, pe care urmează a-l admite în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9.proc.civ. și în consecință, va admite acțiunea astfel cum a fost precizată, conform dispozitivului prezentei decizii.
Se constată în acest sens faptul că prin adeverințele depuse, reclamantul a probat îndeplinirea condiției de vechime în învățământ de către membrii sindicali reprezentați (filele 5, 15-19 dosar fond).
Cât privește momentul de la care se cuvin aceste drepturi salariale cadrelor didactice reprezentate în litigiu, Curtea reține că acțiunea a fost înregistrată la data de 02 februarie 2009, astfel încât drepturile solicitate se cuvin, conform prevederilor art. 283 lit. c) Codul muncii, pentru trei ani anterior introducerii acțiunii. Întrucât plata salariului se face întotdeauna pentru luna anterioară, acțiunea va fi admisă începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2006.
Totodată, va fi obligat pârâtul de rând 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariaților menționați în acțiune, față de dispozițiile Decretului nr. 92/1976, iar pârâtul de rând 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale stabilite.
Față de împrejurarea că acțiunea a fost respinsă pe fond și față de pârâtul Consiliul local al mun. G, (respingându-se în ședința publică din 22 octombrie 2009 excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât), iar pârâtul nu a formulat recurs, chestiunea calități sale procesuale rămâne dezlegată irevocabil de prima instanță, conform prevederilor art. 377 alin. 2 pct. 1.proc.civ. nefăcând obiectul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 2845 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, pe care o modifică în tot, după cum urmează:
Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA G și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și în consecință:
Obligă pârâta GRĂDINIȚA G, în calitate de unitate angajatoare, să calculeze salariaților, drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare și să plătească aceste drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele care s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 01.01.2006-31.12.2007, actualizată cu indicele de inflație.
Obligă pârâta GRĂDINIȚA G să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Obligă CONSILIUL LOCAL la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.
Irevocabil.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
GREFIER,
Red.T/.
5 ex./22.01.2010
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gârbovan, Cristina