Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Încheierea 35/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
ÎNCHEIREA CIVILĂ NR. 35/2009 | |
Ședința publică din 17 februarie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Laura Dima | - - |
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Carmen Popa | - - |
ASISTENȚI JUDICIARI: | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții -, privind și pe pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect calcul drepturi salariale spor de confidențialitate.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 17 februarie 2009 s-a respins ca nefondată cererea de abținere formulată de către doamna judecător, membră a completului de judecată F2.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantei pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 104/2009, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Reprezentanta pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită a se avea în vedere prevederile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care solicită suspendarea pe o perioadă de 45 de zile a dispozițiilor instanței, și depune la dosar un script.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 19 septembrie 2008 reclamanții -, au chemat în judecată pe pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, actualizate la data plății efective, și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost edictate mai multe acte normative, menite să ofere categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații.
Astfel, potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu Încadrarea În limitele bugetelor aprobate." Astfel, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.
Analizând prioritar conform art. 137 Cod procedură civilă excepția invocată, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 70 și următoarele din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de drepturi, acestea se soluționează de către instanțele judecătorești, iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin.1 lit. proc.civ. tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Având în vedere că Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 73 din 6 februarie 2009,a constatat neconstituționalitatea art. I și II ale OUG Nr. 75/2008 prin care se stabilea o altă competență de soluționare a conflictelor de muncă, că nu mai există un temei legal pentru soluționarea cauzei în primă instanță de către Curtea de Apel.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 47/1992 prevede că: " (1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Fiind suspendate efectele actului normativ special, care instituiau o competență materială derogatorie de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, redevin aplicabile în acest termen de 45 de zile în care a avut loc pronunțarea prezentei hotărâri, dispozițiile legale cu caracter general care atribuie tribunalelor competența soluționării în primă instanță a conflictelor de drepturi.
Nu poate fi primită cererea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ de amânare a cauzei pentru perioada de 45 de zile după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, deoarece conform art. 74 din Legea nr. 168/1999,
"(1) Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgență.
(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile."
De asemenea, instituirea termenului de 45 de zile în care operează suspendarea legală a actului normativ îi dă legiuitorului posibilitatea armonizării dispozițiilor neconstituționale cu prevederile legii fundamentale, nefiind reglementat ca un termen procedural, a cărui respectare reprezintă o obligație a instanței de judecată, ci ca un termen legal, specific procedurii legislative.
Având în vedere aceste considerente și reținând că reclamanții au domiciliul în jud. C, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art.158 și 159 pct.2 Cod procedură civilă se va admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ și, în consecință și se va declina competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ și, în consecință:
Declină competența soluționării acțiunii formulată de reclamanții -, privind și pe pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, în favoarea Tribunalului Cluj.
Cu recurs în cinci zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER
- - - - - - -
Red.LD/Dact.SM
2 ex./04.03.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Carmen Popa