Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 351/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 351/
Ședința publică din 1 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1853 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta recurentă SC SA B, av. A, iar pentru reclamanta intimată lipsă, se prezintă av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar delegația de reprezentare precum și o expertiză contabilă extrajudiciară din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantei intimate.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța reprezentând onorariu avocațial și întâmpinare din care un exemplar se comunică reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar un set de hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară.
De asemenea reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar un set de hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară.
Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe, precum și la achitarea onorariului avocațial și a drepturilor care i se cuvin reclamantei în contul Bancar deschis la Bank - Agenția P, menționat în întâmpinare.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr.1853 din 7 decembrie 2007, Tribunalul Mureșa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția prematurității introducerii acțiunii, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu și, drept consecință:
- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a diferențelor de drepturi salariale reprezentând: un salariu de bază mediu pe pe anul 2004; două salarii de bază medii pe pe anul 2005; un salariu de bază mediu pe pe anul 2006;
- a dispus că la sumele mai sus menționate se va adăuga actualizarea în funcție de rata inflației calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale în parte și până la data introducerii acțiunii;
- a respins restul pretențiilor;
- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate, următoarele:
Este neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece conform prevederilor art. 165-166 din Codul muncii, acțiunea în plata diferențelor de natură salarială se poate introduce în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Este neîntemeiată și excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât nu există nicio prevedere legală care să instituie vreo procedură prealabilă sesizării instanței, potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere, în esență, considerentele relevate în continuare:
În perioada aflată în litigiu, la nivelul unității a existat un contract colectiv de muncă, acesta fiind actul juridic cu valoare normativă ( potrivit art. 1 alin. 1 raportat la art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr.130/1996) care reglementează salarizarea, cu modificările sale anuale, rezultate ca urmare a negocierilor anuale obligatorii în materie de salarizare ( potrivit art. 3 alin. 1, alin. 2 și alin. 4 din Legea nr.130/1996 ).
Potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul de unitate (alineat care nu a suferit modificări în perioada 2003 - 2007): "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
În perioada anilor 2003 - 2004, art. 168 alin. 2 din același contract a avut următorul cuprins: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
În perioada anilor 2005 - 2006, în urma modificării, art. 168 alin. 2 primit următorul conținut: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Pe de altă parte, în baza negocierilor anuale obligatorii (prevăzute de art.3 alin.1, alin. 2 și alin. 4 din Legea nr.130/1996), în perioada 2004 - 2007 fost modificat și articolul 128 alin.5 și alin.6 din Contractul colectiv la nivel de unitate, acordându-se majorări salariale în fiecare an, prin mărirea salariului de bază minim pe unitate la care se aplică coeficienții de salarizare, ceea ce a atras majorări ( creșteri ) ale salariilor de bază într-un procent general (în medie) cuprins între 10 - 13%, diferențiat pe ani.
În interpretarea salariatului, suplimentările salariale de Paști și C pot fi considerate ca introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai exclusiv pentru anul 2003, iar pentru perioada ulterioară, acestea trebuie acordate în mod separat de salariul de bază, în mod distinct de majorările salariale incluse în salariul de bază, în fiecare an, potrivit art.128 alin.5 și alin.6 din contractul colectiv.
Dimpotrivă, în interpretarea unității angajatoare pârâte, suplimentările salariale în discuție trebuie considerate ca și incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, ca efect al creșterilor salariale ale salariului de bază acordate, în fiecare an, în baza art.128 alin.5 și alin.6 din contractul colectiv.
Ca atare, având în vedere și că, în dreptul muncii, contractul colectiv de muncă are valoare de act normativ, instanța a constatat că, în speță, conflictul judiciar se reduce la interpretarea divergentă a unor dispoziții normative, deci la tranșarea unei probleme de drept pe calea unei interpretări judiciare obligatorii pentru părți.
soluționată o problemă de drept, în cauză este inadmisibilă administrarea unei expertize, potrivit art. 201 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, instanța a apreciat că interpretarea legală este cea potrivit căreia art.168 alin.1 și alin.2 din Contractul colectiv reprezintă un izvor normativ pentru plata, în mod distinct, a suplimentărilor salariale litigioase, pentru motivele prezentate în continuare.
În primul rând, din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 168 alin. 2 din contract, rezultă că s-au utilizat prepozițiile "pentru" și "în", care potrivit Explicativ al Române, sunt prepoziții care exprimă un raport temporal concretizat exclusiv la complementul circumstanțial de timp pe care acesta îl introduce (în cazul nostru, exclusiv la "anul 2003", iar nu alte perioade de timp). Într-adevăr, prepozițiile "pentru" și "în" nu se confundă și nu sunt în nici un caz sinonime cu prepoziția "din", numai aceasta din urmă fiind singura care exprimă un raport temporal care indică punctul de plecare în timp (debutul unei perioade de timp). Ori, în speță, nu s-a folosit prepoziția "din", ci dimpotrivă prepozițiile "pentru" și "în", care au un înțeles restrictiv, doar limitat la anul 2003, singurul an în care suplimentările au fost incluse salariul de bază.
În al doilea rând, din interpretarea sistematică a prevederilor contractului colectiv, rezultă că sunt obligatorii regulile de interpretare prevăzute de art. 7 alin. 1 și alin. 2, respectiv art. 9 din contractul colectiv. Astfel, drepturile la majorările salariale (incluse în salariul de bază conform art. 128 alin. 5 și alin. 6 din contract) nu pot reprezenta cauza juridică a reducerii drepturilor la suplimentările de Paști și de C recunoscute anterior prin art. 168 alin. 1 și 2 din contract. De asemenea, în caz de divergență de interpretare, clauza se interpretează în favoarea salariatului, adică în sensul că acesta beneficiază în mod distinct și de suplimentările salariale de Paști și de C, după anul 2003.
Tot din interpretarea sistematică a prevederilor contractului colectiv, rezultă că menținerea neschimbată a prevederilor art. 168 alin. 1 din contract (care dau dreptul la suplimentări viitoare, imperative, exprimate de verbul "vor beneficia", permanentizate prin neabrogare), susțin o dată în plus, existența dreptului distinct la suplimentările salariale. Faptul că pârâta nu a demarat negocierile obligatorii anuale pentru acordarea acestor drepturi distincte ( conform articolului mai sus menționat, raportat la art. 3 alin. 5 din Legea nr. 130/1996 ), nu are nicio relevanță, deoarece pârâta nu își poate invoca în apărare propria culpă.
În fine, tribunalul a remarcat faptul că interpretarea dată de comisia paritară, prin nota nr. 5140/31.08.2007, nu este opozabilă salariaților, deoarece nu a fost emisă cu respectarea solemnităților solicitate de dispozițiile imperative ale art. 31 raportat la art. 25 din Legea nr. 130/1996.
Contractul colectiv de muncă fiind un act juridic solemn, și actele interpretative trebuie să se concretizeze în acte adiționale înregistrate la organele competente, sub sancțiunea inopozabilității.
În legătură cu cuantumul suplimentărilor solicitate prin acțiune, instanța a reținut că acestea nu pot fi decât cele stabilite determinabil, prin raportare la "salariul de bază mediu" pe unitate, așa cum stipulează art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, iar nu prin raportare la "salariul mediu brut", așa cum greșit s-a procedat prin motivarea acțiunii. Valoarea anuală a "salariului de bază mediu" este una foarte ușor determinabilă, prin programele informatice de calculare a salariilor de care dispune pârâta, ca medie aritmetică a salariilor de bază pe unitate (adică a salariilor de bază stabilite pentru angajații unității prin contractul colectiv, pentru anul în cursul căruia se datorau suplimentările de Paști și de C).
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea integrală a acesteia, cu consecința respingerii acțiunii.
Prin memoriul de recurs s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se, cu prioritate, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe considerentul greșitei rețineri de către instanța de fond a incidenței prevederilor art. 283 lit. c) din Codul muncii, în realitate drepturile pretinse prin acțiune fiind afectate de termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 lit. e).
În argumentarea acestei susțineri, pârâta a invocat prevederile Contractului colectiv de muncă, arătând că ajutoarele de Paști și de C își găsesc izvorul obligației în capitolul VI, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V - "Salarizarea". Prin urmare, nefiind drepturi salariale, pretențiile care formează obiectul judecății se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, iar nu în termen de 3 ani, cum s-a reținut de către prima instanță.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, deoarece începând cu anul 2003, părțile au prevăzut în mod expres includerea drepturilor suplimentare de Paști și de C în salariul de bază, fapt ce rezultă din prevederile art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă și actele adiționale ulterioare, care nu ar mai fi justificat menținerea aceluiași conținut al textului dacă acesta ar fi avut o aplicabilitate temporară, respectiv doar pentru anul 2003.
Pârâta a mai arătat că, potrivit art. 9 din contractul colectiv de muncă, interpretarea clauzelor acestuia se face prin consens, astfel că, prin Deciziile nr. 3793/18 iunie 2007 și 5140/31 august 2007, comisia paritară constituită conform prevederilor art. 10, confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările prevăzute în art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al fiecărui salariat și că, începând cu aceeași dată, părțile au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect.
În fine, hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru faptul că aceasta nu a lămurit dacă sumele acordate sunt nete sau brute, în primul caz societatea pârâtă urmând să achite aceste sume și tot ea să suporte și impozitele datorate de salariat, iar în cel de-al doilea caz - să rețină impozitul și doar ceea ce rămâne să achite salariatului.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, susținând legalitatea hotărârii atacate.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă prin raportare la prevederile art. 283 alin.1 lit. e) din Codul muncii, deoarece, chiar dacă drepturile pretinse prin acțiune sunt prevăzute în capitolul VI din contractul colectiv de muncă, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V - "Salarizarea", acestea izvorăsc din raporturi de muncă și se înscriu în componenta salarială, astfel cum aceasta este definită de art.155 din Codul muncii - "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
De altfel, o atare caracteristică rezultă și din conținutul art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care utilizează sintagma "suplimentare a drepturilor salariale", "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C".
În acest context, este evident că drepturile pretinse prin acțiune reprezintă un "adaos" salarial, în sensul prevederilor art. 155 din Codul muncii, astfel că, sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin.1 și art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin.1 lit. e), invocat de către pârâtă și aplicabil în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Cum obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale, în mod corect a respins prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că abordarea juridică a instanței de fond este, de asemenea, corectă, în condițiile în care prevederile art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conținut în perioada 2003 - 2007, prevăzând în mod inechivoc: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe A".
Precizarea din cuprinsul alin. 2 al aceluiași articol, conform căreia, "în anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", nu poate fi interpretată în sensul pretins de către pârâtă, și anume că respectivele suplimentări au fost introduse în salariul de bază "începând cu anul 2003", ceea ce ar exclude acordarea acestora în perioada 2004 - 2007.
Rezolvarea dată acestei probleme de către prima instanță este corectă, deoarece textul art. 168 alin. 2 este inechivoc, în sensul că se referă strict la anul 2003, și a fost reiterat cu același conținut și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007. În plus, pentru aceeași perioadă a fost menținut și alin. 1 al art. 168, prin care dreptul A în litigiu a fost instituit.
Prin urmare, în mod greșit se susține că voința reală a părților, la negocierea contractului colectiv de muncă, ar fi fost includerea adaosului de Paști și C în salariul de bază, începând cu anul 2003, deoarece printr-o atare interpretare este eliminat însuși dreptul instituit prin art.168 alin.1, ceea ce ar fi impus, în mod logic, radierea definitivă a respectivei prevederi din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, iar nu reiterarea repetată a acesteia.
Or, nefiind desființat dreptul prevăzut de art. 168 alin. 1, acesta subzistă și după anul 2003, fiind în mod corect acordat reclamantei de către prima instanță.
Nu prezintă relevanță majorarea ulterioară a salariilor la nivel de unitate, deoarece aceasta a avut la bază prevederile art. 128 alin. 5 și 6 din contractul colectiv de muncă, respectiv negocierea anuală a salariului de bază minim, potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 - 2 și 4 din Legea nr. 130/1996, ceea ce a atras, în mod evident, prin aplicarea coeficienților de salarizare, creșterea generală succesivă a nivelului salariilor de bază din cadrul
Prin urmare, salariul de bază mediu, la care face trimitere art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă diferă de la an la an, considerent pentru care, de asemenea nu se poate susține cu succes ideea includerii suplimentărilor pentru Paști și C în salariul de bază, începând cu anul 2003. De altfel, însuși termenul de "suplimentare" presupune, în mod inerent, adăugirea unei sume la câștigul pe care salariatul l-ar fi obținut în mod curent, dacă nu ar fi intervenit evenimentul pentru care adaosul salarial a fost prevăzut. (Paști și C).
Cu alte cuvinte, o eventuală dovadă a includerii respectivelor suplimentări în salariul de bază ar fi putut să vizeze strict perioada sărbătorilor de Paști și C, în concret, câștigul din lunile martie - aprilie, (în funcție de confesiunea religioasă a fiecărui salariat), și decembrie, iar nu perioada întregului an, cum a susținut pârâta.
În ceea ce privește invocarea - în sprijinul interpretării date de către pârâtă prevederilor art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă - a notelor nr. 3793/18 iunie 2007 și 5140/31 august 2007, emise de comisia paritară constituită la nivelul, Curtea reține că prima instanță a apreciat în mod corect asupra inopozabilității acestora față de angajați, datorită nerespectării cerințelor impuse imperativ prin dispozițiile art.31, raportat la art.25 din Legea nr. 130/1996.
Cum interpretarea dată, prin notele menționate, prevederilor art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reprezintă, în realitate, o modificare a contractului, prin eliminarea unei clauze stabilite în favoarea angajaților, aceasta trebuia să se concretizeze într-un act adițional înregistrat la direcția generală de muncă și protecție socială, urmând a-și produce efecte de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, stabilită prin convenția părților.
Nefiind îndeplinite aceste condiții, interpretarea comisiei paritare nu poate fi primită.
În ceea ce privește critica vizând neprecizarea de către prima instanță a caracterului net sau brut al sumelor acordate, Curtea reține că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunțate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Pentru considerentele anterior relevate, constatând că în cauză nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate prin recursul dedus judecății și, neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei, conform prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
De asemenea, în aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. ( onorariu avocațial ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1853 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-16.05.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
