Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 353/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 353/R/2008 | |
Ședința publică din 07 februarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Tania Antoaneta Couți Ioan | - - - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N împotriva sentinței civile nr.888 din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamanții
, -, -, -, -, precum și pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților la prima și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B- Naf ost formulat și motivat în termen legal. De asemenea, constată că în temeiul art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, pârâtul-recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă (4 din dosar).
În baza actelor de la dosar, instanța constată că recursul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 888 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, și - împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA - și în consecință:
Pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N au fost obligați să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005 și 2006, potrivit dreptului fiecăruia, sume actualizate cu rata inflației calculată pentru perioada cuprinsă între data nașterii dreptului și până la data plății efective.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor ) și pe cale de consecință pârâtul MINSITERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost obligat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N să aloce fondurile necesare achitării sumelor mai sus arătate.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2003 și 2004.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții mai sus arătați fac parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, fiind încadrați la Judecătoria Beclean.
Prin art. 41 (1) alin 1 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și completată prin OUG nr. 83/2000 s-a prevăzut că magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Actul normativ a fost publicat și a produs efecte în Monitorul Oficial nr. 425/1 septembrie 2000. Dreptul s-a născut așadar din lege ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept, prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită sumă de bani.
Ulterior, prin art. III alin 2 din OUG nr. 33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2001 aplicarea prevederilor art. 41 (1) alin (1) care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă" iar prin Legea nr. 386/2001 s-a dat un nou cuprins numai aliniatului 3 al art. III din această ordonanță, prevăzându-se că "pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999 și a OG nr. 83/2000.
Apoi, prin Leea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 termenele prevăzute în art. III din OG nr. 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002.
Prin OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003 s-a prevăzut la art. 50 alin (2) că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 41 (1) și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat", potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996, drepturile personalului auxiliar fiind reglementate în continuare de această lege.
Ulterior, prin art. 10 alin (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la 31 decembrie 2003, apoi prin art. 9 alin (7) din Legea nr. 507/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu se suspendă până la data de 31 decembrie 2004 iar potrivit art. 8 alin (5) din Legea nr. 511/2004 aplicarea acestor dispoziții precum și cele ale art. 32 alin (2) din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare se suspendă până la data de 31 decembrie 2005.
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzută în art. 41 (1) alin 1 din Legea nr. 50/1996 a fost suspendat, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie violat de substanță și practic să devină lipsit de orice valoare.
Nu poate fi reținută apărarea Ministerului Justiției în sensul că prin Decizia nr. XXIII/2 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că prima de concediu se acordă numai pentru perioada anilor 2001-2002.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi neconceput și inadmisibil.
Această decizie nu își găsește aplicarea în speța de față, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, se referă la magistrați și la personalul de specialitate juridică asimilat acestora, întrucât numai în ceea ce-i privește pe aceștia dispozițiile legale ce prevăd acordarea primelor de vacanță au fost abrogate prin art. 50 alin 2 din OUG nr. 177/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2003, pe când cele privind drepturile personalului auxiliar sunt reglementate în continuare de această lege.
Este adevărat că potrivit art. 329 alin ultim teza a doua Cod procedură civilă "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe" însă așa cum se arată în literatura de specialitate dacă decizia instanței este "obligatorie" în litigii similare celor evocate în decizie, judecata va fi de la început amputată, chestiunea de drept fiind a priori tranșată printr-o soluție de principiu, transformată în dogmă. De altfel, nici o dispoziție legală nu se sancționează nerespectarea "obligativității" deciziei instanței supreme, pronunțată în interesul legii și nici un text constituțional nu ar putea fi invocat convingător în sprijinul soluției obligativității deciziilor date în interesul legii.
Mai mult, decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 fost îndreptată prin încheiere adoptată de Secțiile Unite la data de 21 mai 2007. Prin această încheiere s-a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare strecurată în decizia menționată, în sensul înlăturării mențiunii "și personalului auxiliar de specialitate" din considerentele și dispozitivul hotărârii, astfel că "prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută, sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
De altfel în nota de fundamentare a OG 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se menționează expres că se mențin sporurile și drepturile prevăzute de Legea nr. 50/1996 cu modificările ulterioare inclusiv prima pentru concediul de odihnă.
Atâta timp cât o dispoziție legală este în vigoare (prima pentru concediul de odihnă nefiind suspendată pentru anul 2006), respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Prin urmare, acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată în parte, urmând a fi admisă ca atare și pe cale de consecință va dispune obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și Tribunalul Bistrița -N să plătească acestora drepturile bănești reprezentând prima de concediu de odihnă pe anii 2005 și 2006 la care sunt îndreptățiți, sume calculate în funcție de indemnizația lunară brută din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, potrivit dreptului fiecăruia, actualizate la data plății, în funcție de rata inflației.
În cauză, sunt aplicabile, în raport de natura de drepturi salariale a sumelor solicitate dispozițiile art. 161 alin 4 din Codul muncii, potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Cum dispozițiile arătate au caracter special față de art. 1088 Cod civil, acestea se corelează cu regula instituită de art. 78 alin 1 Codul muncii în sensul actualizării sumelor neacordate angajatului în funcție de rata inflației.
Această modalitate de acordare s-a dispus tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamanților având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau acordate aceste drepturi și data acordării efective, cât și rata inflației.
Neîntemeiată însă, este cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu de odihnă pe anii 2003 și 2004 întrucât prin Sentința civilă nr. 1005 din 13 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul BN în dosarul cu nr- (dosar acvirat) aceste drepturi le-au fost acordate. Hotărârea a fost atacată cu recurs de Ministerul Justiției iar prin Decizia civilă nr. 1261/R/1 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CLUJa fost respins recursul declarat, astfel că reclamanții urmau să beneficieze de primele de concediu aferente anilor 2001, 2002, 2003 și 2004. În aceste condiții, pentru anii 2003 și 2004 acțiunea este neîntemeiată, astfel că va fi respinsă.
În ceea ce privește pe Ministerul Economiei și Finanțelor, chemat în judecată de reclamanți pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare achitării sumelor de mai sus arătate, instanța constată că, deși nu există vreun raport juridic direct în baza căruia să fie obligat să plătească direct reclamanților drepturile bănești pentru lipsa calității de angajator, el are calitatea procesuală pasivă de a sta în judecată în prezenta cauză.
Potrivit art. 3 alin (1) lit a, pct 2 din HG nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea acesta elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de verificare a bugetului de stat iar, potrivit art 21 din Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pentru anul 2007 Ministerului Economiei și Finanțelor trebuie să asigure cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârii definitive ale instanțelor judecătorești, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pe anul 2007.
De asemenea, tribunalul a constatat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pe calea unei acțiuni oblice, reclamanții acționând împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor în locul Ministerului Justiției, care, pentru a-și îndeplini obligația de plată care s-ar stabilit în sarcina sa, trebuie să solicite fonduri Ministerului Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DGFP B-N a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
În motivarea recursului s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE să aloce pârâtului MINISTERULUI JUSTIȚIEI fondurile necesare plății primelor de concediu.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a avut raporturi juridice cu reclamanții astfel ca aceștia să fie îndreptățiți să formuleze cererea direct împotriva MEF.
Plata unor drepturi salariale fiind în sarcina angajatorului, orice culpă poate fi reținută doar în sarcina acestuia.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 282 alin 2 din Codul muncii, neavând calitatea de angajator al reclamanților.
MEF nu are calitate procesuală activă în cauză întrucât acest minister nu se confundă cu bugetul de stat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei și Finanțelor este răspunzător de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare ale acestor bugete.
Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Reclamanții nu pot acționa direct în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor pentru obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților salariale solicitate de aceștia.
Așa fiind, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate sta în judecată în calitate de pârât, într-un proces având ca obiect drepturi bănești ale unor salariați din afara ministerului.
Admiterea cererii formulate împotriva MEF ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume cu titlu de drepturi salariale unor persoane care nu sunt angajați ai acestuia, încălcându-se art. 14 din Legea nr. 500/2002 care prevăd:
"Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.
Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin 2 și nici angajata și efectuată din aceste bugete, dacă nu exist baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonantă și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 20 și 21 din legea menționat Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici calitatea de ordonator de credite față de reclamanți, această calitate având-o pârâtul Ministerul Justiției.
Litigiul de față este unul de dreptul muncii ce se derulează numai între salariați și angajator. Existența unor raporturi administrative între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, exced cadrul procesual și nu pot justifica calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanețlor.
Față de cele de mai sus s-a considerat ca soluția instanței de judecată de a obliga MFP să aloce fondurile necesare plății primelor de vacanță este nefondată, neexistând o dispoziție legală în acest sens, totodată nu există nici obligația de garanție a MFP față de MJ, care să justifice formularea unei acțiuni oblice de către reclamanți în locul pârâtului Ministerul Justiției, așa cum reține instanța de fond și nici existența unor creanțe certe, lichide și exigibile față de pârâtul menționat.
Pe fondul cauzei s-a considerat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
Potrivit art. 411alin 1 din Legea nr. 50/1996 "magistrații și celelalte categorii de personal salarizat în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, indemnizația de încadrare lunară brută, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
La art. 5 alin 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 se arată că "prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acord cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006".
În această situație Tribunalul Bistrița -N avea obligația legală de a respecta aceste prevederi legale imperative și de strictă interpretare.
O altă interpretare a acestor dispoziții legale ar fi însemnat o încălcare flagrantă a legii având în vedere și prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Suspendarea dreptului privind acordarea dreptului la prima de vacanță, a respectat întocmai dispozițiile art. 64 alin 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, care prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată".
Beneficiul primei de vacanță nu constituie un drept salarial fundamental. Prin urmare legiuitorul este în drept să acorde, să suspende, să modifice, să abroge sau să stabilească perioada în care să acorde acest drept, cu respectarea normelor de tehnică legislativă. În sensul celor de mai sus s-a pronunțat Curtea Constituțională, care a statuat prin deciziile pronunțate cu ocazia verificării constituționalității prevederilor art. 3 alin 2 din OUG nr. 33/2001 și a dispozițiilor cuprinse în legile bugetare anuale (Deciziile nr. 37/2005, 148/2005, 278/2005, 414/2005), ca beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este ș prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, prevederile art. 53 din Constituție nefiind incidente în privința reglementării lor.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), ceea ce îi conferă legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ceea ce privește apărările de fond formulate de recurent, Curtea constată că în mod constant a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin 3 Cod procedură civilă, în această materie.
Astfel, prin art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 s-a prevăzut că "Aplicarea prevederilor din actele normative [.] referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, [.] se suspendă până la data de 31 decembrie 2004".
De asemenea, prin art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 s-a dispus menținerea în continuare a suspendării dreptului de primă de concediu de odihnă până la data de 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 s-a dispus prelungirea perioadei de suspendare până la 31 decembrie 2006.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul polițiștilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2003, și-a produs efectele începând cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, iar prin Decizia nr. 38 din 25 ianuarie 2005 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe anul 2004-2005, care doar au suspendat acordarea drepturilor respective.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Așa fiind, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o altă dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin 3 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.888 din 24 octombrie 2007 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
2 ex./7.03.2008
Jud.fond.
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Tania Antoaneta Couți Ioan
