Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 4161/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 4161
Ședința publică de la 06 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitranca
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
XXX
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1233 din 31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Politia Comunitara și Consiliul Local Dr. Tr. S, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea unei cereri prin care solicită de catre recurent repunerea cauzei pe rol și judecarea acesteia în lipsă, conform art. 242 cod procedură civilă.
Instanta, in temeiul art. 245 alin. 1.civ.Cod Penal, repune cauza pe rol si, constatând ca aceasta se afla în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra crecursului de față;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul M data de 18 iunie 2007, reclamantul a chemat în judecată pârâta Poliția Comunitară D Tr. S, solicitând ca aceasta să fie obligată să dispună încetarea contractului său individual de muncă încheiat cu fostul Corp al Gardienilor Publici M, să facă aceste mențiuni în carnetul de muncă, să facă mențiunea în carnetul de muncă în sensul celor dispuse prin SC nr. 432/25.04.2005 a Tribunalului Mehedinți, să-i plătească drepturile salariale începând cu data de 1.04.2005 și până la data când va dispune încetarea contractului său individual de muncă cu fostul M, să-i plătească suma de 20.000 lei cu titlul de daune materiale și morale ca o consecință a Deciziei nr. 711 din 30 noiembrie 2004 și să-i plătească suma de 50 lei reprezentând c/val. fișei medicale din 2.03.2005.
În motivarea acțiunii a arătat că a fost angajat în funcția de adjunct al Șefului Corpului Gardienilor Publici M în perioada 17.06.2003 - 1.01-2005 și, prin decizia nr.711/30.11.2004, în mod ilegal i-a încetat contractul individual de muncă. Decizia a fost anulată prin nr.432/25.04.2005 a Tribunalului Mehedinți și pârâta, în calitate de succesor de drepturi și obligații ale fostului M, nu a luat măsuri de a-i clarifica situația juridică a contractului său individual de muncă încheiat cu fostul M și a face mențiunile care se cuvin în carnetul de muncă, conform legislației în vigoare.
Ca urmare a desfacerii ilegale a contractului individual de muncă, nu a mai putut beneficia de prevederile art. 123 din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare - în acest sens, SC 105/CONT a Tribunalului Mehedinți, a fost trimis să-și întocmească fișa medicală pentru angajare în Poliția Comunitară, a plătit suma de 50 lei și după efectuarea examenului medical, s-a motivat că nu are dreptul să fie angajat.
In drept a precizat că-și întemeiază cererea pe dispozitiile art. 111 alin.1 Codul muncii.
Reclamantul a depus în copie actele și înscrisurile cu care a înțeles să fac dovada susținerilor din acțiune.
A fost citat în cauză, în calitate de pârât, Consiliul Local D Tr.
Prin întâmpinarea formulata la data de 15.10.2007, Serviciul Public de Poliție Comunitară a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul a fost angajatul Corpului Gardienilor Publici M, iar la sfârșitul anului 2004 i s-a desfăcut contractul de muncă, ca și ale tuturor angajaților, ulterior, prin SC nr.432 din 25.04.2005 a Tribunalului Mehedinți, s-a constatat că decizia de desfacere a contractului de muncă este nulă și toate drepturile acordate reclamantului prin această hotărâre, i-au fost plătite. Reclamantul fiind în posesia cărții de muncă din data de 3.03.2005, dacă ar dorit trecerea unor mențiuni, ar fi trebuit să se adreseze cu cerere în acest sens și să pună la dispoziția intimatului carnetul de muncă, lucru ce nu s-a întâmplat.
S-a mai arătat că la data de 1.04.2005, întregul personal al Poliției Comunitare a fost angajat prin concurs, inclusiv personalul care a fost preluat inițial de la, pe bază de contract de muncă pe perioadă determinată până la susținerea concursului și înainte de organizarea acestui concurs, reclamantul s-a prezentat susținând că vrea să participe la concurs, i s-a completat solicitarea de întocmire a fișei medicale tip în vederea participării la concurs, ulterior însă nu s-a prezentat nici la acel concurs, nici la concursurile organizate până în prezent, astfel încât consideră că sunt exonerați de obligația de a achita c/val. fișei medicale.
Pârâta a depus în copie actele de care a înțeles să se servească în apărare.
Prin sentinta nr. 1233 din 31 octombrie 2007 Tribunalul Maa dmis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului Consiliul Local Tr.S - Poliția Comunitară Tr. S si l-a obligat pe acesta să facă mențiunea în carnetul de muncă al reclamantului, în sensul celor dispuse prin SC nr. 432/25.04.2005 a Tribunalului Mehedinți.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca reclamantul a fost angajat până la data de 30.11.2004 în funcția de adjunct al Șefului Corpului Gardienilor Publici M, instituție care s-a reorganizat conform Legii nr.371/2004, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005 și s-a constituit Serviciul Public de Poliție Comunitară sub autoritatea Consiliului Local al municipiului D Tr.
Prin sentinta civila nr. 432/25.04.2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.135/2005, irevocabilă, s-a admis în parte contestația formulată de reclamant împotriva Consiliului Local - Poliția Comunitară Tr. S, s-a constatat nulă Decizia nr.316/29 nov.2004 emisă de Corpul Gardienilor Publici M, s-a anulat Decizia nr.711/30.11.2004 emisă de Corpul Gardienilor Publici M, a fost obligat Consiliul Local - Poliția comunitară să plătească reclamantului suma de 1.890.000 lei drepturi bănești reținute în baza deciziei nr.316/2004, precum și drepturile salariale începând cu data expirării preavizului și până la 1 aprilie 2005 și să-i restituie suma de 339.333 lei.
S-au respins celelalte petite ale acțiunii, având ca obiect ore suplimentare și daune morale. S-a respins cererea de chemare în garanție a Consiliului Județean
Față de această situație, tribunalul a apreciat ca fiind intemeiat petitul cererii referitor la obligarea paratului de a face mențiunea în carnetul de muncă al reclamantului în sensul celor dispuse prin SC nr. 432/25.04.2005.
Privitor la celelalte capete de acțiune, prima instanta a constatat că sunt neîntemeiate.
Astfel, solicitarea reclamantului vizand încetarea contractului individual nu poate fi dispusă de instanță intrucat, conform art. 16 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților (angajator și angajat), iar potrivit dispozițiilor art. 55 Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta: de drept, ca urmare a convenției părților și ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege.
In consecință, și înscrierea acestei mențiuni în carnetul de muncă și plata drepturilor salariale începând cu data de 1 aprilie 2005 și până la data când se va dispune încetarea contractului individual de muncă, sunt neîntemeiate.
Cu privire la suma de 20.000 lei cu titlul de daune materiale și morale, ca o consecință a deciziei nr.711/30nov.2004 a M, s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada unor daune materiale în plus de cele acordate prin SC nr. 432/25.04.2005, prin care i s-au acordat drepturile salariale până la data de 1 aprilie 2005, prin această hotărâre soluționându-se și aspectul privind daunele morale.
De asemenea, reclamantul nu a precizat în ce constau daunele morale, prin faptul că nu a putut beneficia de prevederile art. 13 din Regulamentul - cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare, nu a precizat cuantumul acestora. De altfel, prin sentința menționată de reclamant (nr. 105/CONT./21.03.2006), s-a respins acțiunea reclamantului împotriva Primăriei, prin care solicita aplicarea prevederilor art. 13 din Regulamentul cadru.
Cu privire la c/val. fișei medicale de 50 lei, s-a constatat că pârâta nu poate fi obligată la plata acestei sume, deoarece reclamantul nu a făcut dovada contrară celor menționate de pârâtă în întâmpinare, în sensul că reclamantul nu s-a prezentat la concurs și nici la celelalte concursuri organizate până în prezent.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocand prevederile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8, 9 si 10.civ.
Cod PenalIn dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a aratat ca, desi cererea pe care a adresat-o instantei a avut mai multe petite, instanta s-a pronuntat doar asupra unuia, fara a arata motivele pentru care celelalte au fost gasite neintemeiate.
Privitor la cererea de a se dispune incetarea contractului de munca, aceasta a fost apreciata de instanta ca neintemeiata, desi in considerentele hotararii s-a aratat ca o astfel de cerere nu este de competenta instantei de judecata, caz in care, considera recurentul, trebuia sa-i fie indicata posibilitatea legala de a obtine rezolvarea pretentiei sale.
In ceea ce priveste solicitarea de acordare a daunelor morale si materiale, recurentul a sustinut ca in sedinta publica de la 29 octombrie 2007 invederat instantei ca intelege sa renunte la judecata, insa nu i-a fost primita si consemnata aceasta solicitare, iar in ceea ce priveste solicitarea de acordare a sumei de 50 lei reprezentand contravaloarea fisei medicale, in mod gresit a fost respinsa doar pe baza sustinerilor partii adverse.
Recurentul a mai sustinut ca hotararea pronuntata nu este motivata, iar in ceea ce priveste considerentele expuse, acestea sunt contradictorii si straine cauzei, in opinia sa, solutia fiind determinata de relatia de prietenie dintre unul din magistratii instantei, al carei sot a ocupat functia recurentului, cu membrii completului de judecata.
Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luand in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate impotriva unei hotarari nesusceptibile de apel, in conditiile art. 304/1, Curtea urmeaza sa retina urmatoarele:
Nemotivarea hotararii, desi nu este prevazuta ca o cauza de casare in Codul d e procedura civila, de caracterul imperativ al dispozitiilor art. 261 pct. 5.civ.Cod Penal si finalitatea textului, vizand imposibilitatea de control judiciar al hotararii pronuntate, se integreaza unui cadru mai larg de nelegalitate, acela al nepronuntarii asupra fondului, de natura a justifica casarea cu trimitere pentru ca instanta de fond sa se pronunte in raport de motivele invocate.
Contrar sustinerilor recurentului, solutia pronuntata de instanta de fond este motivata, tribunalul analizand fiecare dintre petitele cererii, rationamentul juridic fiind unul corect.
Caracterul succint al considerentelor hotararii judecatoresti nu echivaleaza cu nemotivarea hotararii, in sensul art. 304 pct. 7.civ.Cod Penal, cat timp acestea sunt suficiente pentru a retine motivele de fapt si de drept care au stat la baza hotararii pronuntate.
Cererea privind incetarea contractului de munca a fost analizata de instanta, care a indicat cazurile in care poate interveni aceasta, in raport de prevederile art. 55 din Codul muncii, la fel si cererile privind acordarea de daune materiale, daune morale si contravaloarea fisei medicale - 50 lei, pe care tribunalul le-a apreciat ca nedovedite, solutia fiind si de aceasta data argumentata.
Prin urmare, Curtea urmeaza sa inlature criticile recurentului privitoare la incidenta cazului de casare prevazut de art. 304 pct. 7.civ.
Cod PenalCritica vizand relatia de prietenie dintre membrii completului de judecata si magistratul din aceeasi instanta al carui sot a ocupat postul recurentului reclamant poate fi asimilat unui eventual motiv de recuzare, iar cum recuzarea, incompatibilitate si abtinerea sunt reglementate de norme de procedura propriu -zisa, motivul in discutie poate fi analizat din perspectiva cazului descris de art. 304 pct. 5.civ.Cod Penal, in aplicarea prevederilor art. 306 alin. 3.civ.Cod Penal
Conform art. 29.civ.Cod Penal, propunerea de recuzare se va face verbal sau in scris, pentru fiecare judecator in parte si inainte de inceperea oricarei dezbateri ori de indata ce motivele de recuzare sunt cunoscute partii care le invoca, daca acestea s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor.
Se constata, in speta, ca nu este admisbila invocarea prin recurs a uneia dintre situatiile prevazute de art. 27.civ.Cod Penal cu privire la completul de judecata care a solutionat cauza in prima instanta, intrucat motivul de recuzare nu s-a ivit dupa inceperea dezbaterilor, subzistand la momentul initierii acestora.
In acest context, reclamantul ar fi trebuit sa formuleze propunerea de recuzare in primei instante, cu conditia ca membrii completului sa nu fi declarat, in prealabil, ca se abtin de la judecarea pricinii, partea fiind indreptatita sa reitereze motivul de recuzare doar in cazul respingerii propunerii, o data cu recursul asupra fondului, in aplicarea dispozitiilor art. 34 alin. 2.civ.
Cod PenalNefiind urmata aceasta procedura, este inadmisibila invocarea acestui motiv direct prin recursul asupra fondului, retinandu-se ca, oricum, imprejurarea pretinsa, anume aceea ca membrii completului de judecata ar avea o relatie de prietenie cu un alt magistrat al carui sot a ocupat postul reclamantului, nu se incadreaza in vreunul dintre cazurile descrise de art. 27.civ.
Cod PenalRecurentul a mai indicat ca temei juridic al cererii sale de recurs prevederile art. 304 pct. 4 ( depasirea atributiilor puterii judecatoresti), pct. 8 ( interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, schimbarea naturii ori a intelesului lamurit si vadit neindoielnic al acestuia) si pct. 9 (hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii) civ. Cod Penal insa, in fapt, nu a dezvoltat motive care sa se circumscrie textelor invocate.
In asigurarea respectarii disponibilitatii si pentru determinarea limitelor controlului judiciar, respectiv a limitelor investirii instantei de recurs, este necesar ca forma enuntiativa a motivelor de casare sau modificare sa fie urmata de motivare, adica de o dezvoltare a motivelor de recurs prin redarea textelor de lege ori a principiilor de drept incalcate in apel si de argumentarea analitica a afirmatiei ca au fost denaturate prin solutia recurata. Cu alte cuvinte, intinderea controlului judiciar este conditionata de intinderea si cuprinsul criticilor formulate prin dezvoltarea motivelor de recurs.
Conchizand asupra celor expuse, Curtea constata ca aceste motive de recurs au fost invocate in mod formal, in fapt nefiind dezvoltate motive care sa se circumscrie textelor invocate, astfel ca aceste critici nu pot face obiectul analizei instantei de recurs.
In ceea ce priveste motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 10 (cand instanta nu s-a pronuntat asupra unui mijloc de aparare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotaratoare pentru dezlegarea pricinii ), acest motiv de recurs nu mai exista in actuala reglementare, ca urmare a abrogarii acestuia prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a OUG nr. 138/2000.
de cele expuse, Curtea constata ca recursul este nefondat si il va respinge ca atare, facand aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. 1.civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1233 din 31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Politia Comunitara și Consiliul Local Dr. Tr.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Ex.2/6.07.2008
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitranca, Daniela Vijloi