Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 418/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 418
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Niculina Țiț JUDECĂTOR 2: Elena Pașcan
: - - - judecător
: - - - JUDECĂTOR 3: Camelia Viziteu
GREFIER:
*************************************************
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.184 din 11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-. -
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită. -
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că în cauză sunt două recursuri, ambele declarate în termen, motivate și scutite legal de taxă de timbru și că prin recursurile promovate s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și trece la deliberare. -
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.184/C din 11.03.2008, formulată de Tribunalul B, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea așa cum a fost modificată, de reclamanții, A, și în parte acțiunea formulată de reclamanții și Și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada 1 octombrie 2000 la zi și pe viitor până la încetarea situației creată prin discriminare pentru reclamanții, A, iar reclamanților și pentru perioada 11.05.2007 și pentru viitor, până la încetarea situației creată prin discriminare. -
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a fost obligat acest pârât să aloce și să încludă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin această hotărâre și a fost obligat pârâtul Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al reclamanților. -
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr- reclamanții:, -, -, și - au chemat în judecată civilă pe pârâții Ministerul Justiției Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale constând în sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, începând cu luna octombrie 2004 și pentru viitor, obligarea pârâtului Tribunalul Neamț la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la asigurarea sumelor necesare plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin care se prevede dreptul magistraților și al personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Arată reclamanții că, prin OG nr. 83/2000 fost abrogat acest spor, iar, în condițiile în care domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, prin această abrogare au fost încălcate dispozițiile art. 114 din tuția României, în vigoare la aceea dată, precum și principiul ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr. 24/2000, dispozițiile art. 41 alin. 2, ale art. 53 din tuția României și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale; că, obligativitatea acordării sporurilor salariale este reglementată prin Codul Muncii, la art. 155, 165, 236, 239 și art. 241 pct.1 lit. d; că, prin adoptarea OG nr. 83/2000 au fost încălcate dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor și ale Cartei europene privind statutul judecătorilor; că situația este similară celei privind sporul de vechime în muncă, în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXVI din 07.05.2007 admis recursul în interesul legii, stabilind că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de acest spor, în cuantumul prevăzut de lege și că, acordarea sporului salarial solicitat reprezintă de fapt măsură care are drept scop garantarea securității și sănătății personalului din justiție care își desfășoară activitatea în condiții caracterizate ca fiind factori de risc și suprasolicitare neuropsihică. Reclamanții mai arată că, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 22/2002.
Pârâtul, Ministerul Justiției, formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esență că, art. 47 din Legea nr. 50/1996 fost abrogat prin art. pct. 42 din OG nr. 83/2000, total și explicit.
Pârâtul, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală Finanțelor Publice N, formulat, de asemenea, întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul său constând în răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și ale proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice; că, ministrul finanțelor publice este ordonator principal de credite așa cum este și ministrul justiției, neputând fi obligat la plata drepturilor cuvenite salariaților altor instituții și că, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților aparțin Ministerului Justiției, instituție cu care aceștia au raport de muncă; că, între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției nu există nici obligație de garanție și că, acesta din urmă, fiind ordonator principal de credite, trebuie să dispună toate măsurile necesare pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor subordonate creditelor bugetare pentru efectuarea plății stabilite prin titluri executorii. Excepția invocată fost unită cu fondul cauzei.
Pe fond, același pârât, solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul salarial solicitat și că, în cauză nu este justificată actualizarea sumelor solicitate.
La termenul de judecată din 08 februarie 2008, reclamanții și-au completat acțiunea, în sensul că au înțeles să se judece și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând și plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, începând cu data de 01 octombrie 2000, la zi și pentru viitor.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul constatat că este nefondată și, în consecință, respins-o, ca atare, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 din OUG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, importante sunt atribuțiile conferite Ministerului Finanțelor Publice prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în sensul coordonării acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În lumina acestor atribuții, nu pot fi invocate doar competențele ordonatorului principal de credite, respectiv, Ministerul Justiției, pentru a ignora răspunderea legală ce îi revine Ministerului Economiei și Finanțelor pretinzând astfel lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză.
Analizând probatoriul administrat în dosar, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamanților, așa cum fost completată, este întemeiată pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Judecătoriei R, fiind salarizați potrivit Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin cererea de față, reclamanții au arătat că, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, prevedeau că "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Totodată, prin precizările formulate, aceștia au susținut că OG nr. 83/2000, prin care fost abrogat textul de lege invocat, a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 1 din tuția României, în vigoare la acea dată deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.
Instanța reține, față de motivul invocat mai sus, că potrivit art. 107 alin. 3 din tuția României anterior modificării, "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la"Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată",însă prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art. 55 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea într-o nouă formulare"potrivit art. 56 alin. 1 din lege"Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente",iar potrivit art. 60 alin. 1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.
Din dispozițiile citate ale Legii nr. 24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative tuie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile tuționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele șicondițiilede învestire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art. 1 pct. Q 3 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru"Abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 "
Față de cele reținute mai sus, reiese că abrogarea art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art. 107 alin. 3 din tuția României anterior modificării.
Mai mult, instanța reține că potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art. 1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sub sancțiunea încetării efectelor acestora. Ori, deși sesiunea parlamentară de toamnă a început la data de 04.09.2000, așa cum reiese din portalul Parlamentului României, nr.OG 83/2000 a fost depusă în termen numai la, respectiv la 01.09.2000 sub nr. E/260, la Camera Deputaților fiind înregistrată sub nr. PL/123 abia pe 28.02.2001, cu mult peste termenul imperativ prevăzut mai sus.
Tot astfel, instanța reține că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea reclamanților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 din tuția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele, și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.
Deși art. 53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea nr.OG 83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior reclamanților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri.
De asemenea, abrogarea acestui spor contravine dispozițiilor de mai sus în condițiile în care, după recunoașterea lui în favoarea reclamanților prin nr.OG 56/1997, acesta făcea parte deja din categoria drepturilor câștigate, definite de doctrinarii clasici ca fiind drepturile intrate definitiv în patrimoniul unor persoane, ce nu mai pot fi retrase în nici un mod.
Discriminarea reclamanților în raport de controlorii financiari, dar și față de alte categorii profesionale pentru care acest spor a fost recunoscut fie înaintea adoptării nr.OG 56/1997, fie ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 - respectiv pentru personalul AVAS prin nr.OG 65/1999, pentru personalul didactic prin Legea nr. 128/1997, pentru personalul contractual din unitățile sanitare publice prin nr.OUG 115/2004, pentru personalul CNSAS prin nr.OG 9/2001, pentru bibliotecari prin Legea nr. 334/2002 modificată - nu a fost rezonabilă și obiectivă. Reclamanții și controlorii financiari se aflau, la data adoptării nr.OG 83/2000, sub incidența aceleiași legi de salarizare - respectiv Legea nr. 50/1996 - întrucât ambele categorii profesionale - precum și celelalte enumerate mai sus - necesită studii de specialitate, experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și un risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Pe de altă parte, ar fi absurd să se considere că activitatea bibliotecarilor ar prezenta un risc sporit comparativ cu cea a reclamanților. Analiza actelor normative enumerate mai sus conduce la concluzia că legiuitorul a acordat sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică ori de câte ori a considerat că o categorie profesională bugetară este supusă acestuia.
Se mai reține că, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 Curtea tuțională a stabilit că tratamentul diferit "nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice." Faptul că aceeași instanță de contencios tuțional a stabilit că opțiunea liberă a legiuitorului vizează numai diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar conduce la concluzia că referirea nu poate fi extinsă la sporuri și alte drepturi salariale.
reclamanților, fără nici un argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din tuție și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii " orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Tribunalul apreciat că prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care tuie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.
Pe de altă parte, instanța apreciază că deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților - prin faptul privării de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.
Mai mult decât atât, se mai reține că, prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr. 5/2008, încă nepublicată în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că, judecătorii și nu numai, au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru considerentele ce preced acțiunea reclamanților, astfel cum fost modificată, a fost admisă. -
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.-
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea recurată sub aspectul respingerii excepției privind lipsa calității procesuale pasive iar recurenta Ministerul Justiției a criticat hotărârea pentru nelegalitate în condițiile art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă, arătând în fapt că în cauză nu a fost respectat termenul de prescripție de 3 ani și au fost încălcate astfel art.1 și 7 din Decretul 167/1958; iar pe de altă parte acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pe viitor s-a făcut nelegal, întrucât actele normative în materie, nu prevăd acest spor iar acordarea lui pe viitor tuie o problemă de legiferare.-
Curtea examinând hotărârea recurată raportat la motivele de recurs invocate de recurenți și din oficiu, constată recursul Ministerului Economiei și Finanțelor nefundat, întrucât calitatea procesuală a recurentului este dată de atributele conferite acestuia prin legile speciale pentru stabilirea și rectificarea bugetului pentru recurenta Ministerul Justiției. -
În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției,Curtea constată ca nefondată critica adusă hotărârii recurate privitoare la obligarea pe viitor la plata sporului în discuție. -
Aceleași rațiuni ce au determinat acordarea acestui spor până la zi justifică acordarea lui și per viitor, iar pe de altă parte, decizia în interesul legii XXI/2008 pronunțată sub acest aspect de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în același sens. -
Curtea, constată ca fiind întemeiat însă celălalt motiv de recurs invocat de recurenta Ministerul Justiției, ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2000 - 4 octombrie 2004. -
Acordând drepturile salariale pretinse de reclamanți începând cu 1 octombrie 2000 instanța de fond a încălcat atât dispozițiile Decretului 167/1958 cât și ale art.283 din Codul Muncii. -
Astfel art.1 din Decretul 167/1958 prevede că " dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu există alte prevederi derogatorii. -
Legea specială în cauză, respectiv Codul Muncii, prevede la art.283 alin.1 lit. c că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat ".
În raport de aceste dispoziții legale văzând și dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită, Curtea va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 octombrie 2000 - 4 octombrie 2004. -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta Ministerul Economiei și Finanțelor. -
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției în sensul că admite excepția privind prescripția. -
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că obligă pârâții să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% reclamanților începând cu 4.10.2004 la zi și pe viitor și respinge cererea reclamanților pentru perioada 01. octombrie 2000 - 04 octombrie 2004 ca fiind prescris dreptul la acțiune. -
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. -
Irevocabilă. -
Pronunțată în ședință publică azi 14.05.2008. -
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.sent.,
Red.dec. - 06.06.2008
Tehn.red. 09.06.2008 - ex.3
Președinte:Niculina ȚițJudecători:Niculina Țiț, Elena Pașcan, Camelia Viziteu
