Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 42/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 42/R-CM
Ședința publică din 16 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.849/CM din data de 06.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurenta-pârâtă, fără delegație la dosar, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, potrivit motivelor dezvoltate pe larg în scris, aflate la dosarul cauzei.
CURTEA:
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr.1134/90/11.04.2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligată să-i plătească drepturile salariale cuvenite și neachitate reprezentând suplimentări pentru sărbătorile de Paște și de C aferente anilor 2003, 2004 și 2005 (în ceea ce privește anul 2005 solicitându-se drepturile până la data de 10 octombrie când au încetat raporturile de muncă dintre părți), actualizate cu indicele de inflație pentru perioada care a trecut din momentul când trebuiau achitate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost salariata societății pârâte începând din anul 1975 și până la data de 10.10.2005 când i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în urma restructurării intervenite la nivelul activității angajatorului.
Reclamanta a susținut că, în calitatea de salariat pe care a avut-o, ar fi trebuit să beneficieze, potrivit prevederilor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă (CCM - în continuare ), cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Deși contractul colectiv de muncă prevedea obligativitatea plății respectivelor suplimentări salariale de Paști și de C, s-a susținut de către reclamantă că ele nu i-au fost achitate pentru anii 2003, 2004 și 2005, în ceea ce privește acest din urmă an solicitându-se drepturile bănești doar pentru perioada de până la încetarea activității.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele apărării:
S-a invocat sub un prim aspect excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, potrivit cărora, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În susținerea acestei excepții s-a motivat că dreptul la suplimentările salariale solicitate reprezintă o aplicare expresă a textelor art.168 din contractul colectiv de muncă, în considerarea faptului că dreptul la cerere se naște în lunile decembrie, respectiv mai ale anilor 2004, 2005 și 2006, iar în raport cu data introducerii cererii se remarcă intervenția prescripției extinctive reglementată prin dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată invocând următoarele argumente:
S-a susținut că înainte de promovarea acțiunii, reclamanta ar fi trebuit să urmeze o procedură prealabilă în sensul că prevederile art.168 alin.1 ale contractului colectiv de muncă obligau la efectuarea de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paști și de C, iar reprezentantul angajaților - -nu a participat la nici o acțiune în acest sens.
S-a susținut că prin finalizarea negocierii, în baza textelor art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, trebuia să se stabilească valoarea concretă a sumei, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii acesteia.
Sub acest aspect s-a invocat faptul că valoarea creanței nu este stabilită, cum de altfel nici modalitatea și condițiile de acordare, nu sunt cunoscute criteriile de acordare și nu au fost stabiliți beneficiarii sumei, astfel că reclamanta nu poate afirma că are sau nu calitatea de beneficiar.
S-a invocat, totodată, că la nivelul anului 2005 fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 suplimentările salariale de la art.168 alin.1 au fost introduse în salariul de bază fiecărui salariat.
Mai mult decât atât s-a susținut că prin contractul colectiv de muncă au fost stabilite mecanisme specifice pentru soluționarea conflictelor ivite între salariați și angajator în ceea ce privește executarea acestui contract, respectiv interpretarea clauzelor lui.
Această etapă prealabilă de soluționare a conflictelor de muncă nu limitează drepturile salariaților dat fiind că, în cazul în care părțile semnatare nu ajung la o înțelegere, reprezentanții salariaților pot să facă uz de toate drepturile materiale sau procesuale consacrate de lege. Insă, odată adoptată prin consens decizia Comisiei Paritare nr.3793/18.06.2007 prin care s-a confirmat intenția părților semnatare la negocierea contractului colectiv de muncă cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, se face demonstrația că încă din anul 2004 intenția reală a părților a fost să introducă drepturile salariale suplimentare în salariile de bază, astfel cum s-a și procedat de astfel.
Cât privește modalitatea de calcul invocată prin acțiune pârâtul a susținut că aceasta este greșită.
Sub aspectul daunelor solicitate, pârâtul a susținut că inexistența debitului conduce implicit la inexistența oricăror daune, situație față de care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.849 din 6 octombrie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare și a admis excepția privind prescripția dreptului material la acțiune pentru anii 2003 și 2004.
A fost respinsă acțiunea pentru drepturile bănești solicitate pentru anii 2003 și 2004, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă și obligată pârâta să plătească acesteia prima de Paște aferentă anului 2005 actualizată cu indicele de inflație la data pronunțării sentinței, precum și suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța trebuie s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului pricinii.
Față de aceste dispoziții legale, tribunalul a luat în examinare cu prioritate excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
Potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit prevederilor art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pârâta și-a întemeiat invocarea prescripției dreptului material la acțiune pe dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Chiar dacă dispozițiile legale invocate de către reclamant drept temei al acțiunii, respectiv cele ale art.168 alin.1 sunt prevăzute în CCM la nivelul societății pârâte, aceasta nu poate să fie interpretată ca făcând trimitere la dispozițiile art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Prin neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia nu s-au avut în vedere drepturile salariale pentru care, astfel cum s-a prevăzut prin dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, există o reglementare expresă în temeiul căreia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Faptul că prin dispozițiile art. 283 alin.1 Codul munciis -au reglementat în mod expres situații distincte în ceea ce privește termenul de prescripție, impune concluzia că modul de calculare al intervenției termenului de prescripție este diferit în funcție de fiecare situație juridică în parte, astfel cum rezultă din conținutul de la lit.a-e ale art.283 Codul muncii.
Este fără putință de tăgadă împrejurarea că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct termenul de prescripție pentru plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri, spre deosebire de termenul de prescripție pentru neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia care nu se referă însă la drepturi salariale.
Reținând că în cauză obiectul judecății îl constituie drepturi de natură salariale solicitate de reclamant, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii și nu cel reglementat de lit.e a aceluiași articol și, având în vedere în același timp data la care a fost introdusă acțiunea, respectiv 11 aprilie 2008, termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit, situație față de care, neverificându-se, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Cât privește excepția privind prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești solicitate pentru anii 2003 și 2004, tribunalul a reținut că, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, precum și în raport de data de 11 aprilie 2008 când a fost introdusă acțiunea, s-a împlinit termenul de prescripție de trei ani în care reclamanta avea posibilitatea de a solicita obligarea pârâtei la plata primelor pentru sărbătorile de Paști și de
În raport de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani a fost admisă excepția privind prescripția dreptului material la acțiune pentru anii 2003 și 2004, cu consecința respingerii acțiunii pentru drepturile bănești solicitate pentru cei doi ani, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Argumentele invocate de către pârâtă referitor la pretinsa neîndeplinire a celor cinci condiții pe care le-a menționat în întâmpinare pentru ca acțiunea să poată fi admisă, cu privire la valoarea drepturilor salariale solicitate, modalitatea, condițiile, criteriile și beneficiarii îndreptățiți la plata drepturilor pretinse, tribunalul constată că toate acestea sunt neîntemeiate deoarece, aceste cinci condiții nu vizează vreo obligație pe care reclamanta era chemată să o îndeplinească, iar pe de altă parte, pretenția dedusă judecății a fost întemeiată pe solicitarea de a se da eficiență unor dispoziții deja existente în CCM, respectiv dispozițiile art. 168 alin.1, în care s-a consemnat dreptul salariaților, fără nici un fel de distincție cu privire la vreunul dintre aceștia, de a beneficia de drepturi salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paște și de
Astfel cum rezultă din conținutul mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă al reclamantei, pe întreaga perioadă dedusă judecății acesta a avut calitatea de angajat al societății pârâte.
În aceste condiții îi erau și ei aplicabile dispozițiile art.168 alin.1 din CCM încheiat la nivelul societății pârâte prin care s-a prevăzut că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu la nivel de
Această dispoziție legală din art.168 alin.1 apare în contractele colective de muncă încheiate la nivelul pârâtei pentru toată perioada dedusă judecății.
Potrivit dispozițiilor art.236 alin.1 Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, pe de altă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Având în vedere aceste reglementări legale, prevederea din dispozițiile art.168 alin.2 din CCM încheiat la nivelul societății pârâte a consfințit voința părților cu privire la plata sumelor de bani reprezentând primele pentru sărbătorile de Paște și de C pentru salariații societății pârâte.
Nu a fost acceptat punctul de vedere invocat de către pârâtă în sensul că prin Decizia nr.3793/18-06.2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea primelor pentru sărbătorile de Paști și de C cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
O astfel de apărare nu a putut fi susținută deoarece, față de data la care s-a luat decizia menționată a Comisiei Paritare, această decizie nu produce efecte retroactiv.
Nici apărarea formulată de către pârât în sensul că pretenția dedusă judecății - reprezentând o creanță - nu este lichidă și exigibilă, nu s-a considerat a fi întemeiată.
Astfel, după cum rezultă din prevederile exprese ale art.168 alin.1 din CCM la nivelul societății pârâte, s-a prevăzut în mod expres că drepturile salariale reprezentând suplimentarea pentru sărbătorile de Paști și de C se plătesc în cuantum de un salariu de bază mediu pe
În aceste condiții, creanța este lesne determinabilă și posibil de executat având în vedere că salariul de bază mediu la nivel de este cunoscut și aparte în evidențele societății pârâte.
Față de dispozițiile art.168 din CCM încheiat la nivelul societății pârâte, care reprezintă legea părților, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată. Drept consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând prima de Paște aferentă anului 2005, actualizată cu indicele de inflație aplicat până la data pronunțării hotărârii.
Cât privește actualizarea solicitată pentru aceste sume de bani, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Reținând că reclamantei i-a fost produs un prejudiciu prin neplata la momentul la care drepturile salariale reprezentând prima de Paște se cuveneau pentru anul 2005, în cauză au fost aplicate dispozițiile art.161 alin.4 Codul muncii, reclamantei fiind îndreptățit să solicite actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi salariale neachitate, o reparare integrală a prejudiciului produs presupunând și plata acestor daune.
Daunele reprezentând actualizarea cu indicele de inflație s-au impus și față de considerentul că de la data la care sumele reprezentând drepturi salariale erau datorate și până la data plății efective a acestora a intervenit o devalorizare a monedei naționale, puterea de cumpărare a acesteia fiind notoriu că a scăzut în timp.
Astfel, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei și actualizarea cu indicele de inflație până la data pronunțării hotărârii, având în vedere împrejurarea că prin acțiune nu s-a solicitat vreun termen anume până la care să se facă actualizarea, ceea ce atrage concluzia că această actualizare trebuie să fie acordată numai până la data pronunțării prezentei sentințe
Văzând și dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, potrivit cărora partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată și reținând în acest sens cererea formulată de reclamantă, pârâta a fost obligată să plătească acesteia suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței depusă la dosar.
În termen legal, pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantei, deși în realitate este vorba despre un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și
Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamanta nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005 și 2006.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată art.168 alin.2 al de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic. Decizia comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
4. acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantei (cu ocazia plății salariul în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamant "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Întrucât art.283 alin.1 lit.c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 lit.e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamanta fiind fost salariat al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, ea are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paști s-a născut pentru reclamantă odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă, de altfel, o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că, potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Al patrulea motiv de recurs este nefondat.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță însă această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2004 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispozițiile cuprinse în Contractele colective sau individuale de muncă al reclamantei.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.
nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamantei, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.4 Codul muncii.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantei de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantei, fiind incluse în salariul de bază al acesteia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.849/CM din data de 6.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./19.01.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
