Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Încheierea 43/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
ÎNCHEIREA CIVILĂ NR. 43/2009
Ședința publică din 17 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Carmen Popa
ASISTENT JUDICIAR: - -
ASISTENT JUDICIAR:
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantele -, -, - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ - SECȚIA PARCHETELOR MILITARE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PT. COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale corecția valorii sectorială de referință.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul pârâtului Ministerul Apărării, consilier juridic, lipsa fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că se constată că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 17 februarie 2009 s-a respins cererea de abținere formulată de către majoritatea magistraților Secției civile, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantului pârâtului Ministerul Apărării excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 104/2009, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Reprezentantul pârâtului Ministerul Apărării solicită transpunerea prezentului dosar la Tribunalul Cluj pentru competentă soluționare, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 104/2009.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 decembrie 2008 reclamantele -, -, - au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL APĂRĂRII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ - SECȚIA PARCHETELOR MILITARE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PT. COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună ca pârâții să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferențele salariale - începând cu luna mai 2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective pentru: -, - și - pentru perioada 10.10.2006 - 01.04.2008, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic În raport cu evoluția prețurilor de consum, În condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel: - pentru perioada mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005; pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005; pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință
sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006; pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG3/2006; pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.l OG0/2007; pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG10/2007; pentru perioada 1 octombrie 2007 - 1 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile În perioadele de mai sus; să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă; pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii reclamantele arată că în intervalul pentru care formulează prezenta acțiune, au avut și aveau calitatea de grefieri - personal auxiliar de specialitate la Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Cluj.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază În sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică: "Dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ: "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii".
Analizând prioritar conform art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă excepția invocată, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr.73/2009) s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II ale OUG nr. 75/2008 prin care se stabilea că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel, respectiv că aceste dispoziții se aplică și proceselor în curs de judecată.
În consecință, în cauză devin incidente dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, acestea se soluționează de către instanțele judecătorești, respectiv art. 2 alin.1 lit. "c" Cod procedură civilă care prevede că tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Având în vedere aceste considerente și reținând că reclamantele au domiciliul în mun. C-N, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art.158 și 159 pct.2 Cod procedură civilă se va admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ și, în consecință și se va declina competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ și, în consecință:
Declină competența soluționării acțiunii formulată de reclamantele -, -, - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ - SECȚIA PARCHETELOR MILITARE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PT. COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în favoarea Tribunalului Cluj.
Cu recurs în cinci zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER
- - - - - -
Red.LD/Dact.SM
2 ex./04.03.2009
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Carmen Popa