Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 461/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și Familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.461/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N împotriva sentinței civile nr.216/C din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că intimații-reclamanți au depus la dosar o cerere de acordare a unui nou termen de judecată, motivată de faptul că au formulat o cerere de strămutare a prezentei cauze și pentru a face dovada celor afirmate.
Instanța constată că în cauză au fost formulate două recursuri, ambele declarate și motivate în termen legal, semnate de reprezentanții recurentelor, legal scutite de plata taxei judiciare și a timbrului judiciar.
Instanța respinge ca nedovedită cererea de amânare formulată de intimații-reclamanți. Față de faptul că prin cererile de recurs formulate s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.216/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Misterului Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât, a fost admisă acțiunea modificată formulată de reclamanții, -, -a, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, cu sediul în B, str. - -, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și u fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților, a, și drepturile salariale reprezentând primă de vacanță aferentă anilor 2003 - 2006 în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței până la momentul plății efective.
Totodată, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- din 13.12.2007, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 25.01.2008, reclamanții, și în calitate de judecători la Judecătoria Roman, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constatate că sunt discriminați în raport de prevederile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată, art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, art. 37 din nr.OG 38/2003, coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) și ale art. 27 din OG137/2000 republicată și cu dispozițiile OUG27/2006, să fie anulată situația creată prin discriminare prin obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2003 - 2006, egală cu indemnizația brută din perioada anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație corespunzător datei plății efective și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi.
În motivare au arătat că potrivit art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin nr.OG 83/2000 aveau dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la plata unei prime egale cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, care se impozita separat. Deși acest drept le-a fost suspendat ulterior prin mai multe acte normative succesive, reclamanții au precizat că suspendarea nu a echivalat cu însăși înlăturarea lui, cât timp nici o dispoziție legală nu a confirmat acest aspect.
Au mai invocat faptul că în timp ce pentru magistrați dreptul la prima de concediu nu a mai fost prevăzut, el a continuat să subziste pentru personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, pentru toate categoriile de funcționari publici și pentru polițiști, astfel că excluderea lor de la beneficiul acestui drept, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 45/2007, reprezintă un tratament diferențiat și discriminatoriu ce nu a fost justificat în mod obiectiv de un scop legitim, metoda de atingere fiind inadecvată.
Reclamanții au menționat că prin pretențiile formulate nu se nesocotesc dispozițiile art. 329 alin. ultim Cod procedură civilă în ceea ce privește Decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece în considerentele acestei hotărâri obligatorii nu au fost avute în vedere textele legale referitoare la discriminare, ce reprezintă esența acțiunii lor. Existența discriminării este motivată de reclamanți și pe inițiativă legislativă adoptată pe parcursul judecării cauzei, respectiv nr.OUG 146/2007 care, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităților generate anterior în perioada constrângerilor bugetare.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar în privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor au arătat că el are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002.
În baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă au solicitat judecata în lipsă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor reclamanților motivat de faptul că pârâtul Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite având obligația, potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, de a lua toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor subordonate, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în întâmpinarea depusă, a invocat numai pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu poate figura ca pârât într-o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 întrucât, atunci când se invocă încălcarea principiului nediscriminării, poate avea în instanță doar calitatea de expert și de instituție abilitată și învestită în aplicarea legislației în materie pe teritoriul României.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, pe fond, netemeinicia cererii reclamanților, deoarece:
- prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primei de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, că dreptul de a pretinde plata acesteia s-a născut la 01.01.2003, dată ce coincide cu încetarea lui pentru viitor, fiind menținut numai în ceea ce privește personalul auxiliar;
- având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii, reglementat de art. 329 Cod procedură civilă, orice altă interpretare dată de reclamanți referitoare la problema controversată ce a făcut obiectul recursului în interesul legii reprezintă un abuz;
- acest drept a fost recunoscut din nou prin art. 241din Legea nr. 45/2007, astfel că plata primei de concediu este exigibilă numai începând cu acest an;
- prevederile nr.OUG 146/2007 nu îi au în vedere și pe magistrați
deoarece în art. 1 alin. 2 din acest act normativ sunt enumerate în mod limitativ categoriile de personal bugetar ce beneficiază de plata retroactivă a primei de concediu pentru perioada 2001 - 2006;
- reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare deoarece în baza acestui act normativ se poate cenzura doar modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie drepturi, fără a se putea examina soluțiile legislative alese de legiuitor, pentru care există posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate;
- reglementarea sistemului de salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, iar în cazul reclamanților au fost adoptate acte normative distincte față de celelalte categorii de personal, astfel că ei nu pot invoca drepturi recunoscute numai acestora din urmă, cu atât mai mult cu cât în perioada 2003 - 2006 dreptul la plata primei de concediu nu le-a mai fost ocrotit de lege, nefiindu-le aplicabile prevederile nr.OUG 146/2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a constatat că acțiunea formulată și completată de reclamanți este întemeiată, urmând a fi admisă, iar excepția invocată a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanții au calitatea de judecători la Judecătoria Roman iar potrivit art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin nr.OG 83/2000, au avut dreptul,"pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu",care se impozita separat. Prin mai multe acte normative ulterioare acest drept le-a fost suspendat, fiindu-le acordat numai pentru perioada 2001 - 2002, în baza unor hotărâri judecătorești, fiind păstrat în favoarea altor categorii profesionale - respectiv personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, toți funcționarii publici și polițiștii - conform prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată și ulterior potrivit art. 23 alin. 1 din nr.OG 8/2007; art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, și art. 37 din nr.OG 38/2003. Prin art. 241din Legea nr. 45/2007 de aprobare și modificare a OUG27/2006 acest drept le-a fost recunoscut din nou, având un conținut identic ca și în reglementarea anterioară.
Instanța a apreciat că prin excluderea reclamanților de la beneficiul dreptului la prima de concediu de odihnă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ menționat mai sus, fără a fi compensați în alt mod, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care statuează că"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor: economiceîn special dreptulla un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".S-a aplicat astfel un tratament diferențiat și discriminatoriu între reclamanții magistrați și celelalte categorii de salariați aflați într-o situație similară, al căror drept la prima de concediu de odihnă a avut un conținut identic și aceeași evoluție - fiind suspendat succesiv prin dispozițiile legilor bugetului de stat pe anii 2001 - 2005 - singura diferență constând în faptul că pentru aceste ultime categorii, dreptul a continuat să fie recunoscut de lege.
Rezultă că scopul urmărit la adoptarea nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost, în esență, unul legitim, deoarece a vizat îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților, însă metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, deoarece a avut drept consecință excluderea reclamanților de la beneficiul dreptului privind plata primei de concediu de odihnă. Nu a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, în condițiile în care drepturile salariale ale reclamanților erau reglementate prin dispoziții legale speciale, la fel ca și în cazul categoriilor profesionale în favoarea cărora dreptul a fost menținut. În consecință, reintroducerea acestui drept prin Legea nr. 45/2007 și adoptarea nr.OUG 146/2007 reprezintă o recunoaștere implicită a injusteții prevederilor legale anterioare, care nu l-au mai reglementat.
Mai mult decât atât, așa cum în mod corect au arătat reclamanții, dreptul de a beneficia de prima de concediu de odihnă, ce a intrat în patrimoniul lor în baza nr.OG 83/2000, a reprezentat un drept câștigat ce nu le mai putea fi retras prin faptul nimănui.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la"dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",considerente pentru care acțiunea reclamanților va fi admisă așa cum a fost completată, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț urmând a fi obligați să le plătească despăgubiri reprezentând prima de concediu de odihnă aferentă anilor 2003 - 2006.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că din conținutul Deciziei nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar rezulta că magistrații sunt îndreptățiți la plata primei de concediu de odihnă numai pentru anii 2001 - 2002 fost înlăturată deoarece, așa cum au arătat și reclamanții, prin această hotărâre nu au fost analizate textele legale referitoare la discriminare. Invocarea de către reclamanți a discriminării lor în raport de alte categorii profesionale, aflate în situații analoge și comparabile, reprezintă cauza acțiunii acestora și totodată elementul de noutate, astfel că prevederile art. 329 alin. ultim din Codul d e procedură civilă referitoare la obligativitatea eciziei de îndrumare menționată mai sus nu sunt încălcate.
Nu se poate vorbi, așadar, despre un abuz de drept din partea reclamanților, deoarece aceștia au justificat un interes serios și legitim și au promovat acțiunea de față cu bună credință, exercitându-și drepturile procesuale ca expresie a liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. doptarea nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităților generate anterior, în perioada constrângerilor bugetare impuse de organismele financiare internaționale. Ori, dacă pretențiile reclamanților ar fi fost într-adevăr abuzive, legiuitorul nu le-ar fi recunoscut prin acest act normativ.
Este adevărat că art. 1 alin 2 din nr.OUG 146/2007 enumeră câteva categorii de personal care beneficiază de recunoașterea acestui drept - respectiv funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României - însă referirea din finalul acestui text legal la categoriile de personal".care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale"conduce la concluzia că legiuitorul i-a avut în vedere și pe reclamanți deoarece fac parte din categoria de personal care, în prezent, beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza unei legi speciale - respectiv Legea nr. 45/2007.
Instanța a mai reținut din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției formulate în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, au fost înlăturate, cu atât mai mult cu cât în Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr.135/05.11.1996 Curtea Constituțională a dispus că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice," și că"principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului său Ministerul Justiției susține că prima instanță a încălcat dispozițiile art.329 alin. ultim Cod procedură civilă, întrucât nu a ținut cont de decizia nr.XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii și care recunoaște dreptul magistraților de a primi doar pentru anii 2001 - 2002 prima de concediu de odihnă.
A mai susținut recurentul că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu are atribuții legale pentru repararea pagubelor cauzate prin discriminare.
Ministerul Finanțelor și Economiei arată în motivare că în raport de competențele prevăzute de lege în sarcina sa, nu are calitate procesuală pasivă în cauzele vizând drepturile salariale ale persoanelor care nu sunt angajații săi.
S-a mai arătat de recurent că prima instanță a judecat cauza fără a ține seama că pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție exista un proces de strămutare a prezentei pricini.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate care se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9, curtea găsește recursurile întemeiate pentru următoarele considerente.
Prin decizia nr.XXIII/12.12.2005 Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art.411din Legea nr.50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare nr.OUG177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art.41 alin. 1 din Legea nr.50/1996 referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legi la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport de această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr.50/1996, a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003.
Însă în soluționarea problemei de drept cu care a fost investită Înalta Curte, și anume momentul când s-a născut dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu, aceasta a statuat în sensul că dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art.411alin.1 din Legea nr.50/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000.
De asemenea, s-a reținut că în raport de principiul neretroactivității legii civile înscris în art.15 din Constituție și art.1 din Codul civil, dispozițiile nr.OUG177/2002 nu au putere retroactivă, rezultă că dreptul la prima de concediu acordat magistraților a existat în perioada anilor 2001-2002.
În final, a conchis instanța că ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior, le revine obligația să plătească magistraților numai pentru anii 2001 și 2002 primele de concediu cuvenite acestora în conformitate cu art.41 ind.1din Legea nr.50/1996, care a fost în vigoare și a produs efecte până la data de 1 ianuarie 2003 conform încheierii de îndreptare a erorii materiale din 21.05.2007.
Totodată, în aceeași hotărâre, se reține, în considerente, că dispozițiile art.41 ind.1din Legea nr.50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizat în baza prezentei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă au fost abrogate începând cu 1 ianuarie 2003.
Dezlegarea dată problemelor de drept prin decizia de mai sus este obligatorie pentru instanțe.
Pronunțând soluția recurată, tribunalul a încălcat dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă, astfel că se impune schimbarea acesteia.
Susținerea contestatorilor că temeiul juridic al acțiunii lor este altul decât cel analizat de decizia dată în interesul legii nu justifică legitimitatea încălcării dispozițiilor obligatorii ale acesteia.
Așa fiind, recursurile se găsesc întemeiate, astfel că în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă urmează a fi admise.
Se va modifica în parte sentința și se va respinge contestația formulată, urmând a se păstra soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru considerentele reținute de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Admite recursurile promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECOMNOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, împotriva sentinței civile nr.216/C din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.216/2008 a Tribunalului Neamț și respinge acțiunea, ca nefondată.
Menține sentința în ce privește respingerea excepției lipsei de calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
pt. - - - -
aflată în
PREȘEDINTE INSTANȚĂ - -
GREFIER,
red.sent. /
red.dec.rec.- /24.06.2008
tehnored. / 3 ex./25.06.2008
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu
