Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 4619/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4619
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.293 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții Școala de Arte și Meserii D Tr.S, Inspectoratul Școlar Județean M, Consiliul Local D Tr.S-prin Primar, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurentul reclamant, lipsind intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul reclamant, susține oral motivele de recurs invocate în scris, arătând că în mod greșit instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei suplimentul la raportul de expertiză întrucât acest supliment a fost depus după încheierea dezbaterilor iar părțile nu au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni. Pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, fără obligarea la cheltuieli de judecată.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.293 din 23.02.2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Școala de Arte și Meserii D Tr.S, Inspectoratul Școlar Județean M, Consiliul Local D Tr.S-prin Primar.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a îndeplinit funcția de maistru instructor în cadrul pârâtei Școala de Arte și Meserii Dr. Tr. S, având gradul didactic I și o vechime în muncă de peste 35 ani, conform adeverinței nr. 1482/04.09.2008.
Potrivit art. 139 din L 128/1997 "Persoanele angajate în învățământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii și care ocupă un post didactic în această specialitate, beneficiază de vechimea în muncă, ca vechime recunoscută în învățământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale". Din copia carnetului de muncă ( filele 9-26 la dosar) reiese că reclamantul în perioadele 10.10.1984-01.11.1986 și 01.10.1990 - prezent a profesat ca maistru instructor, activitatea prestată anterior, ca și în perioada 1984-1986, nemaiavând legătură cu profesia de maistru instructor.
S-a constatat astfel că vechimea în învățământ a reclamantului se calculează pentru perioadele 10.10.1984-01.11.1986 și 01.10.1990 - prezent.
Potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: funcția și norma didactică îndeplinită; nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice; gradul didactic; titlul științific; vechimea recunoscută în învățământ; calitatea activității instructiv-educative; locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Conform raportului de expertiză și suplimentul, care a evidențiat separat diferențele salariale, respectiv varianta I din acest supliment,care a recalculat drepturile salariale ale reclamantului în funcție de vechimea recunoscută în învățământ, pentru perioada septembrie 2005 - decembrie 2008, reclamantului i-au fost calculate corect de către pârâta drepturile salariale. Astfel, a fost calculat corect salariul funcției didactice, la care au fost adăugate corect sporurile cuvenite și nu s-au constat diferențe la "plata cu ora". S-a aplicat majorarea salariului prevăzut de Legea 220/2007, iar prima lunară de 2% pentru perioada noiembrie - decembrie 2005, nu a fost aplicată deoarece prin Ordonanța 63/2005, acesta a fost suspendată.
Referitor la reducerea normei didactice cu două ore, instanța l-a constatat neîntemeiat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 45 alin 1 din legea nr. 128/1997 personalul didactic cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără reducerea salariului. Cum, vechimea în învățământ a reclamantului este sub 25 ani, acesta nu se încadrează în prevederile mai sus menționate.
Potrivit art.50 alin.1 și 2 invocat de reclamant, care prevede că,personalul didactic beneficiază pe lângă tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de 3 tranșe suplimentare ce se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani vechime în învățământ, pentru fiecare tranșă suplimentară de vechime acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime", nu are aplicabilitate în cazul reclamantului întrucât până la momentul introducerii acțiunii vechimea acesteia în învățământ nu este de 30 ani.
Cu privire la petitul privind plata contravalorii a 10 zile de concediu neefectuat, instanța l-a constatat neîntemeiat deoarece reclamantul nu a făcut dovada că acesta nu a fost efectuat în totalitate, respectiv 62 de zile lucrătoare, așa cum prevede Legea nr. 128/1997 și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, și că nu a primit indemnizația corespunzătoare.
Referitor la petitul privind acordarea primei de concediu pentru anii 2001- 2007, instanța l-a constatat neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
Salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art. 48-50 din Legea nr. 128/1997 stabilindu-se modalitatea de acordare, componentele salariului personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic și nedidactic, drepturi ce se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Prin urmare față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din CCM cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță. În acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. 2 al art. 48 din Legea 128/1997, care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin CCM încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Deci legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din CCM nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic și totodată CCM impune existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
Mai mult prin, OUG nr. 146/2007, act normativ invocat de reclamantă, a fost prevăzută aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, pentru anumite categorii de salariați din sectorul bugetar, drepturi prevăzute în acte normative de salarizare ce au fost suspendate prin legi bugetare anuale succesive, fiind totodată enumerată categoria de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței de urgență, personalul didactic neregăsindu-se în această enumerare.
Personalul didactic nu se încadrează nici în categoria de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în propriul sistem de salarizare al cadrelor didactice nu este prevăzută acordarea primelor de concediu, acest drept fiind prevăzut doar în CCM.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul în temeiul dispozițiilor art.299-316 cod pr.civilă, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, se arată că, în ședința din 23.02.2009, instanța de fond a dispus că nu se mai impune revenirea cu adresă la expert deoarece relațiile solicitate au fost evidențiate în raportul de expertiză. Ulterior, după încheierea dezbaterilor, a fost depus prin Serviciul registratură suplimentul la raportul de expertiză, dar această probă nu a mai fost pusă la dispoziția și în discuția părților. Aceste aspecte sunt relevate în chiar practicaua sentinței recurate.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că reclamantul trebuia să beneficieze de drepturi salariale în cuantum brut de 11 113 lei.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
În ședința publică de la data de 09.02.2009, instanța de fond a dispus, în prezența reclamantului și a apărătorului acestuia, că este necesar să solicite lămuriri expertului referitor la erorile de calcul al salariului și indemnizației de concediu de odihnă, precum și pentru ca expertul să evidențieze separat, în două variante, calculul indemnizației de concediu de odihnă.
În ședința următoare, la 23.02.2009, instanța a constatat că nu se mai impune revenirea cu adresă pentru lămurirea aspectelor semnalate în ședința anterioară, întrucât relațiile solicitate au fost detaliate în raportul de expertiză depus inițial.
În consecință, a fost acordat cuvântul pe fond, iar apărătorul reclamantului a formulat concluzii pe baza probelor administrate până la acel moment.
Din practicaua sentinței recurate rezultă că după încheierea dezbaterilor, dar înainte de pronunțarea asupra fondului cauzei, a fost depus prin serviciul Registratură, suplimentul la raportul de expertiză contabilă.
Fără a pune în discuția părților mențiunile din suplimentul la raportul de expertiză pe care îl apreciase ca inutil în soluționarea cauzei, instanța de fond și- întemeiat soluția și pe această probă, încălcând astfel principiul contradictorialității.
În respectarea acestui principiu, nicio probă nu poate fi opusă părții și nu poate servi drept argument în soluționarea fondului, dacă părții nu i s-a oferit posibilitatea efectivă de a-și spune punctul de vedere asupra acesteia.
De aceea, judecătorul nu-și poate întemeia soluția pe care o pronunță pe mijloace de probă depuse la dosar după încheierea dezbaterilor, pentru că acestea nu au fost puse în discuția părților.
Instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptul reclamantului la apărare, împiedicându-l pe acesta din urmă să-și organizeze o apărare efectivă cu privire la concluziile din suplimentul la expertiză.
Procedând în acest mod, părții i s-a pricinuit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței, fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.293 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții Școala de Arte și Meserii D Tr.S, Inspectoratul Școlar Județean M, Consiliul Local D Tr.S-prin Primar, având ca obiect calcul drepturi salariale.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
3ex/
Red.jud. -
13.07.2009
Jud.fond /
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Lucian Bunea, Manuela Preda
