Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 5/R/2010
Ședința publică din 11 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Ioana Tripon Dana Cristina
: ---
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, -, -, -, -, - împotriva sentinței civile nr 59/A din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați, și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII având ca obiect calcul drepturi salariale-spor de confidențialitate.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.
Curtea, din oficiu, invocă ca motiv de ordine publică, în conformitate cu art. 306 al. 2 Cod de procedură civilă, excepția prescripției acțiunii pentru perioada ianuarie 2004-aprilie 2005 și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
La data de 11.11.2008, prin sentința civilă nr. 59/A/2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, în consecință, s-a respins acțiunea împotriva sa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost respinse excepțiile prescripției parțiale, a lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor și a inadmisibilității acțiunii.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, ȘI, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantelor și.
Pentru a pronunța soluția menționată, s-a reținut că pretențiile formulate de către reclamanți derivă din existența și aplicarea unor dispoziții legale privind salarizarea - element fundamental al raportului juridic de muncă -, ceea ce conferă litigiului dedus judecății caracterul unui conflict de drepturi aparținând sferei dreptului muncii, cu privire la care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitate procesuală pasivă, nefiind angajator. De altfel, reclamanții nu au formulat un petit prin care să aibă pretenții față de acest pârât.
Conform art. 27 alin. (3) din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, trebuia citat în mod obligatoriu în cauză, în condițiile în care reclamanții au invocat existența unei discriminări, însă aceasta nu înseamnă că există identitate între acesta și parte obligată în raportul juridic dedus judecății.
Drept urmare, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Referitor la calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se reține că, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, acesta coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, iar în acest context și pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport cu pârâții care nu dispun de fonduri decât după alocarea acestora de către acest pârât este necesar ca acesta să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării creanțelor pe care reclamanții le au asupra pârâților, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice, cum sunt în speță pârâții.
În domeniul finanțelor publice, Ministerul Economiei și Finanțelor are, potrivit art. 3 alin. 1 lit. a pct. 3 din nr.HG 386/2007, atribuția de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, plata unor drepturi bănești solicitate și acordate de instanțele de judecată, de natura celor solicitate de reclamanți putând fi făcută doar în urma unei astfel de rectificări sau prevederi în buget, prin urmare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, în condițiile în care reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul de a se obliga pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale, excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Referitor la excepția prescripției parțiale s-a reținut că, prin precizarea de acțiune, reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale începând cu data de 28.05.2005, respectând astfel (în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată în data de 28.05.2008) termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii. Drept urmare, s-a respins ca neîntemeiată această excepție.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că dreptul la sporul de confidențialitate pretins de reclamanți nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești (Legea nr. 567/2004), precum și salarizarea acestora, astfel încât dreptul litigios nu îndeplinește cerința de a fi ocrotit de lege.
Ceea ce solicită, de fapt, reclamanții, este ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășoară activități ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest fapt nu este posibil însă, întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege. Acordarea sporului solicitat este de competența exclusivă a puterii legislative. În acest sens a statuat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 819/2008, prin care s-a constatat (într-o cauză referitoare la acordarea sporului de confidențialitate magistraților ) că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nici faptul că o parte dintre reclamanți dețin autorizație sau certificat de acces la informații clasificate nu poate substitui lipsa temeiului legal sau convențional al acordării sporului solicitat categoriei personalului auxiliar de specialitate.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit, ceea ce instanța constatată că nu este cazul în prezenta cauză.
Diferența între reclamanți și categoriile profesionale invocate (personalul militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici, salariații Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ai Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării) constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii; în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite aparținând în primul caz autorității judecătorești, iar în celelalte cazuri puterii executive; în conținutul diferit al informațiilor pe care au obligația să nu le divulge.
Astfel, în privința ultimului aspect menționat, informațiile confidențiale la care se referă art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 au o semnificație esențialmente diferită de a informațiilor clasificate, pe care art. 15 lit. b din Legea nr. 182/2002 le definește ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau discriminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
De asemenea, așa cum a statuat în mod constant și instanța de contencios constituțional în jurisprudența relativă la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție (de exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003), s-a reținut că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc. Prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, apreciază că nu este cazul în prezenta speță. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Referitor la susținerile reclamanților potrivit cărora dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului s-a reținut că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că petitul principal din acțiunea reclamanților referitor la acordarea sporului de confidențialitate este neîntemeiat. Drept urmare, au fost respinse ca neîntemeiate și capetele de cerere accesorii având ca obiect obligarea pârâților la plata drepturilor actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale începând cu data de nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj să efectueze mențiunilor corespunzătoare privind acordarea și plata acestui spor în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.
În temeiul art. 246.proc.civ. s-a luat act că reclamantele și au renunțat la judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, -, -, -, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acțiunii.
Recurenții își motivează recursul, învederând încălcarea art. 304 pct. 3 și 9 Cod de procedură civilă.
Consideră că în mod nelegal li s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, în condițiile în care eram îndreptățiți a beneficia de sporul de confidențialitate.
Contrat celor reținute de instanță, unul și același element, constând în obligația de confidențialitate, nu poate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională. Învederează faptul că obligația profesională de confidențialitate le-a fost impusă imperativ de către legiuitor prin dispozițiile art.99 alin. l lit. d din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 15 din Codul d eontologic al magistraților și ale art.78 alin. I din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportată la art.9 din Codul d eontologic al acestora, lacunar fiind numai cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Recurenții, în calitate de reprezentanți ai sistemului judiciar, se consideră discriminați în sensul art. 2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr.-, întrucât le-a fost refuzată plata sporului de confidențialitate, cu motivarea că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, fapt ce nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul, obiectivul și elementul generator și fundamental al stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Singurele obiective și elemente care conduc la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, cu sublinierea că această diferențiere se reflectă numai în salariul (indemnizația) de bază nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare, precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea numai în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate, cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechi mi în muncă, etc.
În susținerea recursului, invocă, de asemenea, prevederile art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și ale artl4 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și art. 4 din Carta socială revizuită și ratificată prin Legea nr.74/1999(care garantează dreptul la o salarizare echitabilă și stabilesc faptul că exercițiul drepturilor și libertăților este supus unor limitări numai în situația apărării securității naționale și ordinii publice fapt nejustificat, întrucât, acordarea sporului de confidențialitate tuturor magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu afectează în nici un mod securitatea națională, ci constituie o garanție a realizării acestui obiectiv), art.l6 alin. l și 2 din Constituția României și Decizia nr. 46/15.12.2008, pronunțată în interesul legii de ÎCCJ.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a opus admiterii recursului, învederând faptul că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât acesta nu poate să aloce fondurile necesare plății sumelor pretinse de către recurenți.
Ministerul Justiției și Libertăților solicită de asemenea respingerea recursului (44), apreciind că soluția pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică.
Nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
eferitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.3 proc.civ. se reține că acesta nu subzistă, nefiind încălcate normele de competență materială de către instanța de fond.
Se notează faptul că la data la care prima instanță a soluționat cauza - 11 noiembrie 2008, erau în vigoare dispozițiile art.1 din OUG nr. 75/2008 conform cărora "cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel", astfel că, raportat la obiectul juridic al cererii deduse judecății competența aparținea Curții de Apel Cluj.
Declararea ca neconstituțională a prevederilor art. 1 și 2 din OUG nr. 75/2008 prin decizia Curții Constituționale nr. 104/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 73/03.06.2009, este ulterioară pronunțării sentinței atacate și prin urmare dispozițiile sale generale și obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, sunt inaplicabile cauzei de față.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare de către intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel Primăria și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei, e reține că rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
De asemenea, se mai reține că acțiunea reclamanților a fost înregistrată la data de 28.05.2008, iar deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 din 03.07.2008 au fost publicate în Monitorul Oficial în 16.07.2008. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică, astfel încât numai cu încălcare principiului menționat anterior s-ar putea aplica deciziile menționate anterior.
Referitor la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că "sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă".
Întrucât Decizia nr.46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009, această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior.
Concluzionând că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate, Curtea notează că raportat la data promovării acțiunii - 28.05.2008, dispozițiile art. 283 al.1 lit. c din Codul Muncii și perioada pentru care reclamanții solicită acordarea sporului, motivul de ordine publică invocat privitor la prescrierea acțiunii pentru perioada ianuarie 2004-aprilie 2005 este întemeiat, astfel că acțiunea acestora urmează a fi respinsă pentru această perioadă.
Referitor la acordarea drepturilor solicitate în continuare, se reține că în onformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (2) proc.civ. se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere relativ la admiterea greșită a sporului în continuare ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
Raportat la faptul că la data de 12 noiembrie 2009 au intrat în vigoare dispoziții legale care reglementează expres sporul de confidențialitate cu privire la categoria socio-profesională din care fac parte reclamanții recurenți( Legea cadru nr. 330 personalului plătit din fondurile publice publicată în Monitorul Oficial nr. 762/09.11.2009), sintagma "în continuare" urmează a fi interpretată că reclamanții recurenți sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate în procent de 15 %, în baza acțiunii cu care au învestit instanța, până la data de 11.11.2009.
Pentru considerente expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1,3.proc.civ. Curtea va admite recursul, va modifica hotărârea atacată, în sensul că va admite excepția prescripției acțiunii pentru perioada ianuarie 2004-aprilie 2005 și în consecință va respinge acțiunea pentru această perioadă.
De asemenea, urmează să admită în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții: 1. Curtea de Apel Cluj, 2. Tribunalul Cluj, 3 Ministerul Justiției și 4. Ministerul Finanțelor Publice și în consecință să oblige pârâții de ordin 1-3 să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2006, pentru reclamanta -, începând cu luna mai 2008, pentru reclamantul, începând cu luna mai 2005, pentru ceilalți reclamanți, până la data de 11.11.2009, actualizate cu indicele de inflație.
- obligă pârâtul de ordin 4 să aloce fondurile necesare, iar pârâta de rândul 1 să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
- menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul de reclamanții, -, -, -, -, -, împotriva sentinței civile nr. 59 din 11.11.2008 a Curții de Apel Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică, în sensul că admite excepția prescripției acțiunii pentru perioada ianuarie 2004-aprilie 2005 și în consecință respinge acțiunea pentru această perioadă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții: 1. Curtea de Apel Cluj, 2. Tribunalul Cluj, 3 Ministerul Justiției și 4. Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
Obligă pârâții de ordin 1-3 să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2006, pentru reclamanta -, începând cu luna mai 2008, pentru reclamantul, începând cu luna mai 2005, pentru ceilalți reclamanți, până la data de 11.11.2009, actualizate cu indicele de inflație.
Obligă pârâtul de ordin 4 să aloce fondurile necesare.
Obligă pârâta de rândul 1 să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - --- -
Red.DG/dact.MM
21ex./12.01.2010
Jud.fond: /
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Ioana Tripon Dana Cristina
