Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 515/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 515/R-CM
Ședința publică din 25 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Constantina
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea formulată de petentele, și, privind completarea deciziei nr.350/R-CM/23.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit petentele și intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată cererea în stare de judecată și trece la soluționarea acesteia.
CURTEA
Examinând cererea de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2008, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții Școala cu cls.I-VIII, Școala cu cls.I-VIII -, Școala cu cls.I-VIII, Inspectoratul Școlar al Județului și Ministerul Educației și Cercetării, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 până la data încetării activității (15.06.2004) - în total 198 ore, sumă actualizată în funcție de rata inflației, de la data scadenței până la data plății efective și integrale.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că au fost angajate ca învățător titular și educator, la Școala cu cls. I-VIII, Școala cu cls. I- VIII -, Școala cu cls. I- VIII, având o vechime de peste 25 ani și gradul didactic Norma didactică pentru personalul didactic se stabilește conform art.42-47 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic.
Astfel, conform art.45 alin.l din acest act normativ, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului, fiind personal didactic de predare, cu o vechime în învățământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, îndeplinind condițiile prevăzute de lege. Potrivit pct.4, cap.II anexa 2 din Precizările generale pentru aplicarea Statutului Personalului Didactic emise de sub nr.19388/14.11.1997, pentru diferența de 2 ore săptămânal trebuiau să fie salarizate la plata cu ora, nefăcând parte din categoria personalului didactic prevăzut la art.43 lit.f și g din Legea nr.128/1997 pentru care nu se acordă reducere.
Prin sentința civilă nr.178 din 27 februarie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Educației și Cercetării și a Inspectoratului Școlar Județean V, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Inspectoratul Școlar Județean
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean V împotriva chemaților în garanție Direcția Generală a Finanțelor publice V, Consiliul Județean V, Primarul Comunei, Primarul Comunei și Primarul Comunei.
A fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al Județului V, Școala cu cls. I-VIII, Școala cu cls.I-VIII - și Școala cu cls. I-VIII, la plata de către reclamante a drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea a 2 ore săptămânal față de norma didactică începând cu data de 1 octombrie 2001 și până la data încetării activității, reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective. Au fost obligați pârâții și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 900 lei.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs Inspectoratul Școlar V, recurs ce a fost respins prin decizia civilă nr.350/R-CM/ din 23 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 2008, reclamantele, și au solicitat completarea deciziei instanței de recurs în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare intimată.
Analizând cererea formulată se constată că este fondată.
Potrivit dispozițiilor art.2812(1) Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
În speță, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată.
Având în vedere aceasta și dispozițiile art.2812(1) Cod procedură civilă, urmează a se dispune completarea deciziei civile nr.350/R-CM/ din 23 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în sensul că obligă pe recurentul Inspectoratul Școlar Județean V să plătească suma de câte 300 lei pentru fiecare intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea înregistrată la data de 4 iunie 2008, formulată de petentele, și, privind completarea deciziei nr.350/R-CM/23.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Dispune completarea hotărârii, respectiv decizia civilă nr.350/R-CM/23.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în sensul că obligă pe pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului V să plătească cheltuielile de judecată în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare din intimate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex./07.07.2008
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Constantina