Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 525/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 525/R/2008
Ședința publică din data de 4 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă GRUP împotriva sentinței civile nr. 2555 din 17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - avocat și reprezentantul reclamantului intimat - avocat, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța privind onorariul onorariul avocațial și întâmpinare, comunicând un exemplar al întâmpinării reprezentantului recurentei. Arată că nu are de formulat cereri în probațiune sau excepții de invocat.
Reprezentantul recurentei arată de asemenea că nu are cereri de formulat în probațiune întrucât a depus în cauza luată la ordine, cu nr. dosar -, în probațiune, copia unui raport de expertiză contabilă cu privire la posibilitatea evidențierii primelor de Paște și C în salariul de bază al intimatului.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, arătând în esență că pentru anii 2003 și 2004 Contractul Colectiv de Muncă nu prevede obligația societății de a majora anual salariul de bază în raport cu indicele de inflație, această prevedere fiind adoptată în anul 2005. Pentru anii 2003 și 2004 în fondul de salarii au fost incluse suplimentările salariale, respectiv primele de Paște și C solicitate de reclamant, prime care au fost menținute ulterior în salariul de bază iar introducerea acestora din nou în anii 2004, 2005 și 2006 în salariul de bază ar fi însemnat ca societatea să le plătească de mai multe ori în fiecare an. Susține și excepția formulată cu privire la prescripția acțiunii, potrivit art. 283 al.1 din Codul Muncii conform cărora termenul în care putea fi formulată contestația este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia. Solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, sens în care depune la dosar o notă de cheltuieli și copia contractului de asistență juridică.
Reprezentantul reclamantului pune concluzii de respingere a recursului, susținând apărările formulate prin întâmpinare și arătând că societatea se află în eroare atunci când susține că drepturile salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al reclamantului. Instanța de fond în mod corect a interpretat dispozițiile Contractelor colective de Muncă pe anii 2004-2007, în sensul că în nici unul dintre aceste contracte nu se regăsește vreo dispoziție legală potrivit căreia drepturile salariale menționate să fie incluse în salariul de bază al anagajaților în această perioadă. Pârâta nu a făcut dovada că ar fi achitat aceste drepturi salariaților. Cu privire la excepția prescripției acțiunii invocate de pârâtă, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 283 pct. 3 din Codul Muncii, avându-se în vedere că obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Termenul de 3 ani este de asemenea prevăzut și în Contractele Colective de Muncă pe anii 2004-2007. Solicită cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei, conform delegației și chitanței depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2555 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a espins ca nefondată excepția invocată de către pârâta referitoare la prescripția dreptului la acțiune.
S-a admis acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâtei B și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 10099,11 lei, reprezentând prima de Paști și de C cuvenite pentru perioada 2004-2007, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective, precum și suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei pe durată nedeterminată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiunea reclamantului invocată de către pârâtă și întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, instanța a reținut că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Chiar pârâta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a învederat instanței de judecată că prin decizia nr. 5140 din 31 august 2007 emisă de către Comisia Paritară la nivelul "s-a confirmat fără putință de tăgadă faptul că intenția reală a părților semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă a fost ca începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și totodată că începând cu 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg".
Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului este nefondată câtă vreme și pârâta recunoaște că aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază, având astfel incidente în cauză prevederile art. 166 din Codul Muncii, care stipulează un termen de prescripție de 3 ani, în ceea ce privește plata drepturilor salariale și a daunelor rezultate în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895 din 29 decembrie 2006, adaosurile la salariul de bază sunt alte adaosuri convenite la nivelul unităților și instituțiilor.
De asemenea, potrivit art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe, astfel că pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantului suplimentările salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de
Având în vedere caracterul obligatoriu, imperativ al prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, care este rezultatul voinței juridice a părților, clauza privind plata primei de C și Paști, face parte din conținutul contractului individual de muncă și conferă reclamantului dreptul de a pretinde angajatorului plata acestor prime și, corelativ, obligația de executare ce incumbă acestuia din urmă.
Susținerile pârâtei potrivit cărora aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază au fost infirmate de către expertiza contabilă efectuată în cauză.
Din analiza statelor de plată și a carnetului de muncă a reclamantului reiese cu certitudine că reclamantei nu i-au fost plătite suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, suplimentări salariale care nici nu au fost incluse în salariul de bază așa cum susține pârâta.
Expertul contabil a identificat o serie de majorări și reașezări salariale de care a beneficiat reclamantul și care abia dacă acoperă inflația pe toată această perioadă și nicidecum nu reprezintă plata suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C către reclamant.
Faptul că în anul 2003 suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul nu i-au fost acordate reclamantului prin introducerea în salariu a acestora a făcut ca pe toată perioada anilor 2003-2007 reclamantul să nu beneficieze de aceste suplimentări salariale.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că cuantumul suplimentărilor salariale pe care pârâta le datorează reclamantului în baza art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă este de 9330 lei pentru anii 2004 - 2006, la care se adaugă daune de 769,11 lei reprezentând aplicarea ratei inflației la suplimentările salariale cuvenite reclamantului, deci în total suma de 10099,11 lei pe care pârâta trebuie să o achite reclamantului, însușită de către acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - SA B, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
În motivele aflate la 2-5 s-a arătat în esență că, în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2006, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2006) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculeazăîn raport de salariul de bază mediupe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamantului este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Recursul nu este întemeiat.
Astfel, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune se constată că excepția formulată de societatea comercială pârâtă este neîntemeiată.
Așa cum a reținut și prima instanță, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.166 din Codul muncii, conform cărora, acțiunile vizând drepturi salariale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani. Având în vedere data la care s-a formulat acțiunea (05 sept.2007) rezultă că pretențiile pentru anul 2004 cu titlu de drepturi de natură salarială au fost formulate în termen.
În ceea ce privește fondul cauzei se constată că motivele de recurs formulate nu sunt întemeiate.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C decâte o suplimentarea drepturilor salariale încuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art.168 alin.1).
S-a mai precizat în art.168 alin.2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat (9 dosar fond).
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde
1.regulaobligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații -stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP- sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și
2.excepțiareferitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin,ele fiind deja introduseîn salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin.1 din art.168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art.168 alin.1 rezultă că la evenimentele respective se plăteștecâtesuplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin.2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima pentru C 2004 la suma de 980 lei, conform actului aflat la 6, din care rezultă că salariul mediu brut la nivelul societății comerciale este de 9.800.000 lei (vechi).
Față de cele de mai sus se constată că nici unul din motivele de recurs formulate de societatea pârâtă nu este întemeiat, iar sentința fiind legală și temeinică, va fi menținută în întregime.
Văzând și dispozițiile art.274 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SA GRUP împotriva sentinței civile nr. 2555 din 17.12.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. MV dact.GC
2 ex/13.03.2008
Jud.primă instanță:,
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Marta Carmen
