Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5423/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5423

Ședința publică de la 13 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

Grefier: - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 06 octombrie 2009, privind judecarea recursului declarat de pârâta SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 10, împotriva sentinței civile nr. 688 din 14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M și intimata reclamantă, având ca obiect " calcul drepturi salariale".

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziilor părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 octombrie 2009, și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 09 octombrie 2009 și, respectiv 13 octombrie 2009.

În urma deliberării,

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.688 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, față de Școala cu clasele I-VIII nr. 10 Dr.Tr.

obligat pârâta să plătească reclamantei suma netă actualizată la data de 28.02.2009 în cuantum de 2.567 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective, precum și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.

S-a respins acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean

A obligat pârâta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta îndeplinește funcția de educator titular la Grădinița cu program prelungit, nr. 2 Dr. Tr. din cadrul pârâtei Școala cu clasele I-VIII nr. 10 Dr. Tr. S, având gradul didactic I și o vechime în învățământ de 31 ani, așa cum reiese din adeverința nr. 432/08.10.2008, emisă de pârâtă.

S-a constatat că pârâtul J M nu are calitate procesuală în această cauză și în consecință a respins acțiunea față de aceasta, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.8 (1) din Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, unitățile școlare, ce au personalitate juridică de altfel, au obligația de a întocmi bugetul propriu, buget ce, însoțit de note de fundamentare, se înaintează Consiliului Local.

Potrivit art.9 alin.3 din aceleași norme, bugetul unităților școlare se întocmește în faza de elaborare a bugetului local și se aprobă odată cu aprobarea bugetelor locale.

În consecință, unitățile școlare sunt instituțiile ce stabilesc drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice, ele întocmind și state de plată în acest sens.

Mai mult, atribuțiile inspectoratelor școlare județene sunt limitativ enumerate de art.142 din Legea 84/1995.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.

Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.

Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare,indemnizație de conducere, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță.

Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.

În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.

La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.

Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.

Față de raportul de expertiză întocmit de expert contabil și care se apreciază de către instanță ca fiind cel corect, având în vedere diferențele dintre orele suplimentare orele de reducere a normei didactice calculate în raport de Legea nr. 128/1997 și Ordinul 3541/2006, rezultă că reclamatei nu i s-a calculat corect drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1martie 2006- ianuarie 2009.

Reclamanta, în calitate de educator (m), grad didactic I în cadrul pârâtei Școala cu clasele I-VIII nr.10 în perioada mai sus arătată, a beneficiat de următoarele sporuri, așa cum reiese din conținutul expertizei contabile: salariul funcției didactice, indemnizație dirigenție educatori 10%, spor de vechime 25%, gradație de merit 20-25%, premiere lunară de 2% și premiere anuală, indemnizația de CO (pentru un număr de 52 de zile) aceste sporuri nefiindu-i calculate conform prevederilor legale mai sus enunțate, astfel că expertiza a procedat la recalcularea acestor diferențe salariale, diferențe rezultate în urma aplicării corecte a sporurilor, respectiv calcularea în scară, rezultând un nou salariu de bază al funcției didactice.

Totodată, în conformitate cu art.42-47 din Legea nr.128/1997, este reglementată norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, în sensul că ea reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților enunțate mai sus, legiuitorul nediferențiind norma didactică a profesorilor de cea a învățătorilor.

Potrivit art.45 alin.1 din aceeași lege prevede pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și grad didactic I reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână fără reducerea salariul, are aplicabilitate în cazul reclamantei, deoarece acesta are o vechime în muncă de peste 25 ani și gradul didactic

Potrivit art.50 alin.1 și 2 invocat de reclamantă, care prevede că,personalul didactic beneficiază pe lângă tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de 3 tranșe suplimentare ce se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani vechime în învățământ, pentru fiecare tranșă suplimentară de vechime acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime", are aplicabilitate în cazul acesteia întrucât până la momentul introducerii acțiunii vechimea acesteia în învățământ era de peste 30 de ani, tranșa suplimentară de spor pentru grupa de vechime 30 - 35, nu i-a fost acordată începând cu data nașterii dreptului (aspect desprins și din cuprinsul raportului de expertiza).

Reclamanta a precizat că solicită drepturile bănești stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat de.

Față de cele arătate mai sus, și în raport de expertiza contabilă, care a avut în vedere la calculul drepturilor salariale prevederile Legii 128/1997 și ale Ordonanței 15/2008 și care nu a fost contestată de către pârâți, instanța a constatat că reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 2567 lei - compusă din sporul suplimentar de 1/25, ore prestate suplimentar și plătite în sistem plata cu ora și premierea anuală, reprezentând diferențe drepturi salariale nete, cuvenite pentru perioada 1.03.2006 - ianuarie 2009, actualizate cu indicele de inflație până la data de 28.02.2009, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective.

Referitor la petitul privind acordarea primei de concediu pentru anii 2003- 2008, instanța l-a constatat neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.

Salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art. 48-50 din Legea nr.128/1997 stabilindu-se modalitatea de acordare, componentele salariului personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic și nedidactic, drepturi ce se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.

Prin urmare, față de aceste dispoziții legale, pentru ca prevederea din CCM cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată, ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori, dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță. În acest sens sunt elocvente dispozițiile alin.2 al art.48 din Legea 128/1997, care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin CCM încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.

Deci, legea nu stabilește în mod concret, expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din CCM nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic și totodată CCM impune existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".

Mai mult, prin OUG nr. 146/2007, act normativ invocat de reclamantă, a fost prevăzută aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, pentru anumite categorii de salariați din sectorul bugetar, drepturi prevăzute în acte normative de salarizare ce au fost suspendate prin legi bugetare anuale succesive, fiind totodată enumerată categoria de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței de urgență, personalul didactic neregăsindu-se în această enumerare.

Personalul didactic nu se încadrează nici în categoria de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în propriul sistem de salarizare al cadrelor didactice nu este prevăzută acordarea primelor de concediu, acest drept fiind prevăzut doar în CCM.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.10 Dr.Tr.S criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a arătat că expertul nu a ținut cont de întâmpinarea sa prin care a arătat că i-a fost acordat și plătit reclamantei concediul de odihnă conform legii și anume 62 zile lucrătoare.

De asemenea a mai arătat că reclamanta nu a fost plătită cu ora așa cum a calculat expertul.

O altă critică a vizat faptul că expertul nu ține cont de prevederile OUG nr 15/2008, care prevede că sporul de 1/25 pentru vechimea peste 30 de ani a fost inclus în salariu.

Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente;

Instanța de fond a omologat raportul de expertiza întocmit de către expertul, fără a motiva de ce cel întocmit de către expertul nu este legal.

Expertul calculează greșit orele suplimentare lucrate de către reclamantă, reținând că aceasta trebuia să fie plătită în sistem plata cu ora, deși aceasta nu era plătită astfel. De asemenea expertul calculează plata pentru aceste ore la un coeficient de 1/92, fără a preciza baza legală pentru acest calcul în condițiile în care prin ordinul nr. 3343/2002 emis de, nu este prevăzut acest coeficient, iar prin ordinul nr.1350 din 20 06 2007 fost introdus acest coeficient însă acest ordin a intrat în vigoare începând cu ianuarie 2007, iar expertul a aplicat acest coeficient începând cu 2006.

Pentru aceste considerente instanța consideră că în mod greșit prima instanță a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul, astfel că în baza art. 304 pct 9 Cod. prc civ. va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va omologa raportul de expertiză întocmit de expertul în varianta I fără includerea primelor de concediu, și va obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 865 lei drepturi salariale aferente perioadei martie 2006-decembrie 2008, reactualizată la data plății. Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 10, Dr.Tr.S, împotriva sentinței civile nr. 688 din 14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M și intimata reclamantă.

Modifică sentința, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 865 lei net, reactualizată la data plății, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei martie 2006 - decembrie 2008.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

- -

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

- -

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

- -

Grefier,

- -

30.10.2009

Red.jud.-

2 ex./AS

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5423/2009. Curtea de Apel Craiova