Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 551/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 551/R/2008 | |
Ședința publică din 06 martie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel | - - --- |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - GRUP împotriva sentinței civile nr.2512/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe reclamantul având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei- recurente, avocat din Baroul Cluj și reprezentanta reclamantului-intimat, avocat din Baroul Sălaj în substituirea domnului avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat reclamantului-intimat.
Reprezentanții părților depun la dosar împuternicirile avocațiale.
Reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. De asemenea, depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului avocațial de 100 lei și arată că a comunicat reprezentantului pârâtei-recurente un exemplar din întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei-recurente arată că a primit un exemplar din întâmpinare și depune la dosar următoarele înscrisuri: notă de cheltuieli privind suma de 452 lei-onorariu avocațial, copii după: contractul de asistență juridică nr.17/03 dec.2007, factura nr.40/24 ian.2008 care atestă plata sumei de 28,259.94 lei, extras conturi din - emis de Banca Transilvania, raportul de expertiză judiciară întocmit de expert contabil, "punct de vedere" întocmit de expert contabil. Înmânează reprezentantei reclamantului-intimat câte un exemplar din raportul de expertiză și înscrisul intitulat "punct de vedere".
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, declara închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca nefondată, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli depuse la dosarul cauzei. Arată că reprezentanții pârâtei -recurente - Membru Grup au majorat salariile de bază ale angajaților împărțind cele două prime anuale (prima de Paște și prima de C) la 12, și cu indicele de inflație, iar ulterior au continuat să plătească angajaților aceste majorări salariale în anii 2004, 2005, 2006, astfel că aceștia au încasat majorările salariale și toate sporurile și indemnizațiile aplicate la aceste majorări ale salariilor de bază. Face trimitere la disp. art. 168 din contractul de muncă și arată că aceste suplimentări se calculează în raport de salariul de bază mediu și nu în raport de salariul brut mediu, iar la salariul de bază se adaugă toate sporurile, premiile și alte drepturi salariale. Precizează că această suplimentare salarială reprezintă un venit brut impozabil.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial de 100 lei, conform chitanței depuse la dosar. Arată că expertiza a fost o probă câștigată cauzei, iar cele două rapoarte de expertiză depuse azi la dosar (un raport de expertiză întocmit de un expert din D și un alt raport de expertiză întocmit de un expert angajat de o societate de avocatură), nu au nici o legătură cu prezenta cauză.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2512 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată excepția invocată de către pârâta referitoare la prescripția dreptului la acțiune și a fost admisă acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtei B și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6.264,06 lei, reprezentând prima de Paști și de C cuvenite pentru perioada 2004-2006, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei pe durată nedeterminată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului invocată de către pârâtă și întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, instanța reține că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Chiar pârâta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei învederează instanței de judecată că prin decizia nr. 5140 din 31 august 2007 emisă de către Comisia Paritară la nivelul "s-a confirmat fără putință de tăgadă faptul că intenția reală a părților semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă a fost ca începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și totodată că începând cu 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg".
Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului este nefondată câtă vreme și pârâta recunoaște că aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază, având astfel incidente în cauză prevederile art. 166 din Codul muncii, care stipulează un termen de prescripție de 3 ani, în ceea ce privește plata drepturilor salariale și a daunelor rezultate în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este fondată pentru motivele care succed:
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă, Încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art. 30 alin. 1 din legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895 din 29 decembrie 2006, adaosurile la salariul de bază sunt alte adaosuri convenite la nivelul unităților și instituțiilor.
De asemenea, potrivit art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe
Din analiza textelor de mai sus rezultă în mod neechivoc că pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantului suplimentările salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de
Având în vedere caracterul obligatoriu, imperativ al prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, care este rezultatul voinței juridice a părților, clauza privind plata primei de C și Paști, face parte din conținutul contractului individual de muncă și conferă reclamantului dreptul de a pretinde angajatorului plata acestor prime și, corelativ, obligația de executare ce incumbă acestui a din urmă.
Susținerile pârâtei potrivit cărora aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază sunt infirmate de către expertiza contabilă efectuată În cauză, expertiză din care rezultă că statele de plată în care figura salariatul cuprindeau pe parcursul anului 2003 toate sporurile (de vechime, de noapte, de conducere), iar anterior anului 2003 și sporurile prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă figurau în statele de plată În mod distinct, într-o coloană separată.
Din analiza statelor de plată și a carnetului de muncă al reclamantului reiese cu certitudine că reclamantului nu i-au fost plătite suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, suplimentări salariale care nici nu au fost incluse în salariul de bază așa cum susține pârâta.
Expertul contabil a identificat o serie de majorări și reașezări salariale de care a beneficiat reclamantul și care abia dacă acoperă inflația pe toată această perioadă și nicidecum nu reprezintă plata suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C către reclamant.
Faptul că în anul 2003 suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul nu i-au fost acordate reclamantului prin introducerea în salariu a acestora a făcut ca pe toată perioada anilor 2003-2006 reclamantul să nu beneficieze de aceste suplimentări salariale.
S-a constatat prin expertiză și în ședința publică prin audierea experților desemnați de instanță, în contradictoriu cu reprezentantul de specialitate al pârâtei, că în cazul includerii suplimentărilor salariale pentru Paști și C, ar fi trebuit alocat un fond de salarii lunar în plus de 305.433.333 lei, față de cel efectiv alocat de 244.754.000 lei, care acoperea corecția salarială efectuată de angajator raportat la gradul de inflație.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că cuantumul suplimentărilor salariale pe care pârâta le datorează reclamantului în baza art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă este de 5630 lei pentru anii 2004 - 2006, la care se adaugă daune de 634,06 lei reprezentând aplicarea ratei inflației la suplimentările salariale cuvenite reclamantului, deci în total suma de 6.264,06 pe care pârâta trebuie să o achite reclamantului, însușită de către acesta.
Ar fi de dorit ca toate sporurile, adaosurile și suplimentările salariale să-i fie acordate reclamantului în mod distinctiv și să nu fie incluse în salariul de bază, pentru a putea fi urmărită astfel în mod mai facil respectarea de către pârâtă a obligațiilor sale fată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare se arată că în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2007, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Neabrogarea alin.1 al art. 168 din contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculează în raport de salariul de bază mediu pe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamantului este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantului a fost înregistrată la 24.08.2007 și privește obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006.
Sumele pretinse nu reprezintă drepturi salariale în sens strict, în contractul colectiv de muncă salarizarea face obiectul capitolului V, iar acordarea suplimentărilor salariale de Paști și de C reprezintă "alte drepturi" ce sunt cuprinse în capitolul VI ce reglementează "protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Chiar dacă aceste drepturi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă, s-a apreciat corect de către instanță că nu este incident termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci acela de 3 ani reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform căruia cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Între cele două dispozițiile legale mai sus menționate, cea reglementată de art. 283 alin. 1 lit. e poate fi apreciată ca normă generală.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții ce privesc încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și timpul de odihnă, salarizarea, condițiile de muncă, securitatea, protecția socială, formarea profesională, salarizarea fiind deci doar unul dintre elementele contractului.
Conform art. 242 Codul muncii, contractul colectiv de muncă se încheie pe perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.
Termenul de prescripție scurt, de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul munciia avut desigur în vedere durata limitată a contractului colectiv de muncă și urgența de a se interveni în cazul nerespectării unora dintre clauze, cum ar fi de exemplu refuzul încheierii unui contract individual de muncă, în condițiile reglementate de contractul colectiv de muncă.
Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil speței, atât în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, cât și în baza dispozițiilor cuprinse în art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Soluționarea fondului cauzei, respectiv admiterea pretențiilor reclamanților și intervenienților a derivat din interpretarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2006.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art. 168 alin. 1).
Susținerea pârâtei că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003, pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006, nu poate fi primită.
Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților.
Din copia carnetelor de muncă nu rezultă că salariul reclamantului ar fi crescut toate cu suma fixă de 1.140.000 ROL, astfel cum pretinde pârâta.
Din acest fapt se deduce că "includerea" primelor de Paști de și de C în anul 2003 în salariul de bază a reprezentat de fapt o modalitate de plată a acestor prime, în sume egale în fiecare lună a anului, iar nu o majorare a salariului de bază, începând cu anul 2003.
S-a mai precizat în art. 168 alin. 2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde regula obligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații - stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP - sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și excepția referitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin. 1 din art. 168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art. 168 alin. 1 rezultă că la evenimentele respective se plătește câte o suplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin. 2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima la suma ce rezultă din actul emis de chiar pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
Conform art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimatului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SA împotriva sentinței civile nr. 2512 din 17.12.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
