Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5522/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - calcul drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA a II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5522
Ședința publică din data de 20.10.2009
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2009, privind recursul declarat de pârâta Școala Generală nr.14, împotriva sentinței civile nr.758/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Grădinița nr.20, Consiliul Local al Municipiului Dr. Tr. S și Consiliul Județean M, având ca obiect, calcul drepturi salariale.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei, inițial la data de 06.10.2009 și ulterior la datele de 13.10.2009 și 20.10.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.758/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.14.
S-a dispus obligarea pârâtei ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.14, la plata sumei de 7.601 lei diferențe drepturi salariale nete și actualizate pentru perioada decembrie 2005 - noiembrie 2008 și la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
S-a respins acțiunea față de pârâții GRĂDINIȚA NR. 20, CONSILIUL LOCAL T S, CONSILIUL JUDEȚEAN M.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta este institutor I, gradul didactic I, cu o vechime în învățământ de 25 ani, la data de 01.04.2008, iar pe perioada solicitată și-a desfășurat activitatea didactică în cadrul Grădiniței nr. 20 Dr. Tr. S, ce aparține Școlii cu clasele I-VIII nr. 14 Dr.Tr.
Instanța a constatat că, pârâta Grădinița nr. 20 Dr. Tr. S, nu are calitate procesuală pasivă, urmând să respingă acțiunea față de aceasta având în vedere că, potrivit art.7 alin. (9) din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ cu un număr mai mic de 200/100 de elevi/preșcolari se organizează/reorganizează în cadrul unor unități de învățământ cu personalitate juridică aflate în subordinea aceluiași ordonator principal de credite, ca structuri ale acestora.
Astfel că, deși reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul Grădiniței nr. 20, aceasta este subordonată Școlii cu clasele I-VIII nr. 14 Dr. Tr. S care este și centru bugetar.
În ceea ce privește chemarea în judecată, în calitate de pârât, a Consiliul Local DTS, acesta fiind entitatea căreia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțată din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget, dar nu poate sta în calitate de pârât întrucât acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la chemarea în judecată, în calitate de pârât, a Consiliului Județean M, acesta fiind autoritate a administrației publice locale, constituită pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, are rolul de a repartiza sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, prin hotărâre, cu asistență tehnică de specialitate a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar județean, astfel că nu poate sta în calitate de pârât întrucât nu are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul pretențiilor, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Totodată, în conformitate cu art. 42-47 din Legea nr. 128/1997, este reglementată norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, în sensul că ea reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților enunțate mai sus, legiuitorul nediferențiind norma didactică a profesorilor de cea a învățătorilor.
Art. 45 alin. 1 din aceeași lege prevede pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și grad didactic I reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână fără reducerea salariului.
Cum legiuitorul nu diferențiază aplicarea acestor norme pentru diferite categorii de personal didactic din învățământul pre-universitar, nici instanța de judecată nu poate efectua această diferențiere.
Raportul de expertiză contabilă, efectuat în cauză a constatat următoarele: sporul de suprasolicitare neuropsihică a fost introdus în salariul tarifar începând cu luna octombrie 2004 și a fost calculat corect și acordat reclamantei; sporul de dirigenție a fost calculat și acordat reclamantei în sistemul spor la spor; reclamantei i-a fost acordat salariul de merit de 15% începând cu 01.01.2006 fiind calculat și acordat corect, în sistemul spor la spor.
În perioada decembrie 2005-octombrie 2007, norma didactică pentru învățători/educatori/institutori era stabilită la o clasă/grupă de elevi/preșcolari, norma didactică la clasă, fiind de 80 de ore, iar începând cu 01.09.2007, prin Ordin al s-a stabilit norma didactică pentru învățători/educatori/institutori la 100 ore lunar pentru personalul cu o vechime mai mică de 25 de ani și de 92 ore pentru o vechime de peste 25 de ani, deci redusă cui 2 ore.
Expertul a constatat că, reclamanta nu a fost plătită la plata cu ora, primind numai salariul cuvenit normei de bază până în luna aprilie 2008, când împlinind o vechime în activitatea de învățământ de 25 de ani, beneficiază de reducerea normei de 100 ore cu două ore săptămânal, în perioada aprilie - noiembrie 2008, fiindu-i plătite un număr de 41 de ore, deși a efectuat, pe perioada decembrie 2005-noiembrie 2008, un număr mai mare de ore decât numărul de ore conform normei de bază, între 95-115 ore lunar.
În urma recalculării drepturilor salariale cuvenite și ne plătite reclamantei, în sistemul plata cu ora, au rezultat diferențe brute în sumă de 6.022 lei, nete de 4.729 lei iar actualizate de 5.379 lei.
Referitor la sporul de vechime, expertul a constatat că acesta a fost calculat corect, în baza de calcul a acestui spor fiind incluse și celelalte sporuri de care reclamanta a beneficiat, calculate în sistemul spor la spor. De asemenea, nu au fost găsite diferențe pentru al 13-lea salariu care a fost calculat și achitat reclamantei în mod corect.
În ceea ce privește calculul indemnizației de concediu de odihnă pentru anii 2006 și 2007, s-a constatat că pârâta nu a respectat dispozițiile legale, rezultând o diferență brută de 2.807 lei, netă de 2.004 lei și actualizată de 2.222 lei.
Instanța constatat neîntemeiat petitul privitor la primele de vacanță, urmând a-l respinge, pentru următoarele motive:
Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art.37 alin.1 lit. g) plata primei de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
S-a mai reținut că, salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art.48-50 din Legea nr.128/1997 unde se stabilesc următoarele:
Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanța activității prestate.
Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Prin art. 50 alin. 12 se prevede că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din Contractul Colectiv de Muncă cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens fiind elocvente dispozițiile alin.2 al art.48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Prin urmare legea nu stabilește în mod concret, expres și limitativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din Contractul Colectiv de Muncă nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar.
O a doua condiție cerută de altfel de același text din Contractul Colectiv de Muncă a impus existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din venituri proprii, ori, tocmai acest lucru nu a fost dovedit, respectiv existența veniturilor proprii care pot lua destinația primelor de concediu în condițiile contractului colectiv de muncă.
De asemenea, instanța a considerat că nu se poate aplica criteriul analogiei cu alte categorii sociale profesionale deoarece fiecare profesie are propriul sistem legal de salarizare în care se prevăd condițiile salarizării sau ale acordării primelor specifice propriilor profesii, mai ales că pentru a ajunge la cuantificarea sumelor ce constituie prime de concediu era necesar și îndeplinirea celorlalte condiții descrise mai sus.
Referitor la petitul privind acordarea diferențelor rezultate din aplicarea incorectă a coeficienților de multiplicare, conform Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național, respectiv de 1,5, instanța l- respins pentru următoarele considerente:
Legea cadru privind contractele colective de muncă și Codul Muncii instituie principiul potrivit căruia Contractul Colectiv de Muncă produce efecte pentru toți salariații. Aceleași acte normative prevăd și excepții de la acest principiu. Astfel, Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă, prevede la art. 12 alin. 1, că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
De asemenea, Codul Muncii la art. 157 alin.2 prevede că sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege cu consultarea sindicatelor reprezentative. De altfel, aceste prevederi sunt stipulate și în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007-2010, invocat de către reclamant, la art. 3 pct. 2.
Dispozițiile alin.1 ale art.40 din CCM la nivel național prevăd, într-devăr, un coeficient de ierarhizare și stabilesc un salariu minim de 440 lei, însă potrivit alin. 2 al aceluiași articol acest coeficient se aplică la salariul minim negociat pe unitate ceea ce nu este cazul în speță, salariul reclamantului nefiind negociat în funcție de un salariu minim negociat pe unitate, salarizarea cadrelor didactice făcându-se conform Legii nr. 128/1997 în raport de un coeficient de multiplicare care are o anumită valoare stabilită de guvern și căruia i se aplică un coeficient stabilit de aceiași lege în funcție de vechimea în învățământ a acestuia.
Este evident deci că, reclamantei nu i se aplică prevederile art.40 alin.1 CCM la nivel național, făcând parte din categoria excepțiilor de la efectele acestui contract, reglementate, așa cum s- arătat, atât de Legea nr. 130/1996, dar și de Codul Muncii și de însăși CCM.
Mai mult, prin raportul de expertiză, s-a constatat că reclamanta a beneficiat de un salariu tarifar mai mare decât cel reglementat prin CCM.
Față de cele arătate, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, constatând că acesteia i se cuvine suma de 7.601 lei, diferențe drepturi salariale nete și actualizate de la pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.14 Dr.Tr.S, pentru perioada decembrie 2005- noiembrie 2008.
De asemenea instanța a constatat întemeiat și petitul privind consemnarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, urmând a-l admite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Școala Generală nr. 14, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cauză s-a efectuat o expertiză contabilă, în cuprinsul căreia s-a arătat că reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 7. 601 lei, sume ce reprezintă c/v orelor suplimentare și a diferenței rezultate din recalcularea indemnizației de concediu de odihnă.
Recurenta a arătat că reclamanta a beneficiat de toate zilele de concediu de odihnă, care au fost plătite corespunzător, astfel că, în mod greșit au fost reținute ca datorate de către instanța de fond.
Referitor la prima de vacanță, recurenta a arătat că, în mod corect s-a stabilit că aceasta se acordă din fondurile proprii, iar în cazul în care nu există aceste venituri proprii, respectiva primă nu va fi acordat, după cum se statuează și în CCM la nivel de ramură, art. 37 lit.
Mai mult decât atât, expertul calculează în mod greșit, pentru anul 2007 și 2008, plata cu ora, având în vedere că reclamanta este institutoare, fiind încadrată pe post și nu cu normă, potrivit dispozițiilor art. 43 lit. a din Legea nt. 128/1997.
S-a mai arătat că reclamanta a beneficiat de reducerea normei cu 2 ore, calculul pentru aceste ore suplimentare făcându-se în mod corect, conform Ordinelor nt. 4848 bis/2004, nr. 3541/2006 și nr. 1350/2007, dar aceasta nu înseamnă că are dreptul la mai multe ore suplimentare, neputându-se adăuga la lege.
În final, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii reclamantei.
La dosar s-au depus: delegație și chitanță avocațială, întâmpinare prin care intimata solicită respingerea recursului și extras din nr. 1350/2007.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul fondat, urmând a-l admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 43 lit. a din Legea nr. 128/1997, norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art. 42 alin.1 lit. a, se stabilește după cum urmează: un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate.
Începând cu 1 septembrie 2007, prin Ordinul, s-a stabilit că norma didactică pentru învățători / educatori / institutori este de 100 ore lunar pentru personalul cu o vechime mai mică de 25 de ani și de 92 ore pentru cel cu o vechime de peste 25 de ani.
În speță, reclamanta are funcția de institutor cu studii superioare de lungă durată, la Grădinița nr. 20 Dr. Tr. S, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, împlinită în luna aprilie 2008.
Față de împrejurarea că norma didactică a acesteia a fost cuantificată, ca număr de ore, abia după data de 1 septembrie 2007 - anterior acestei date, actul normativ menționat nefiind aplicabil, coroborat cu mențiunile din Anexa nr. 1 la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert contabil, se constată că în luna sept. 2007 reclamanta a efectuat un număr de 100 ore lunar, fiindu-i plătite în totalitate.
Pentru perioada următoare (octombrie 2007/noiembrie 2008), ținând seama că începând cu luna aprilie 2008 norma didactică s-a redus de la 100 ore la 92 ore lunar, Curtea constată că pârâta trebuia să mai achite reclamantei c/v unui număr de 72 ore.
Referitor la critica ce vizează acordarea indemnizației de concediu, se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 103 din Lege nr. 128 din 12 iulie 1997 privind Statutul personalului didactic, "Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național."
Potrivit mențiunilor din Anexa nr. 2 la raportul de expertiză (fila nr. 90 din dosarul de fond), întocmită pe baza statelor de plată întocmite de angajator și necontestate de părți, se constată că reclamantei nu i-au fost achitate în totalitate drepturile bănești reprezentând c/v indemnizației de concediu pe perioada solicitată, rămânând un rest de plată de 2.222 lei, în sumă reactualizată.
Față de cele arătate anterior, date fiind și dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 cod. pr. civ. Curtea urmează a admite recursul și a modifica sentința în parte, în sensul obligării pârâtei doar la la plata c/ celor 72 ore suplimentare efectuate în perioada octombrie 2007/noiembrie 2008 reactualizată și la plata sumei de 2.222 lei reprezentând indemnizației de concediu solicitată, aferentă anilor 2006 și 2007.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței.
ENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Școala Generală nr.14, împotriva sentinței civile nr.758/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Grădinița nr.20, Consiliul Local al Municipiului Dr. Tr. S și Consiliul Județean M, având ca obiect, calcul drepturi salariale.
Modifică sentința în parte, în sensul că obligă pârâta Școala Generală nr.14 către reclamantă, la plata contravalorii orelor suplimentare, în număr de 72 pentru perioada octombrie 2007 - noiembrie 2008, reactualizată, și la plata sumei de 2222 lei reprezentând contravaloarea reactualizată a indemnizației de concediu de odihnă neacordate în perioada 2006 - 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 2 ex./ 23 noiembrie 2009
Tehn./Ex.3
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Marin Panduru
