Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 560/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.560/CM
Ședința publică din 23 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta. cu sediul în P, Bulevardul, nr.127, județul A, împotriva sentinței civile nr.1451/CM din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, domiciliată în P,-, -.28,.D,.4,.20, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-reclamantă, lipsind recurenta-pârât
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata-reclamantă, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Intimata-reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 30.04.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând primele de Paște și C, stabilite potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, pentru anii 2005-2007, actualizată la data plății efective, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că, potrivit art. 157 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe unitate urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamanta a mai susținut că pentru anul 2003, aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, însă prevederea din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând în principal excepția prescrierii dreptului la acțiune, având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât și după anul 2003 aceste prime de Paște și de C au continuat să fie introduse în salariul de bază.
La data de 10 decembrie 2008, tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, pe care a respins-o, cu motivarea că potrivit art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
Litera "e" a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres litera "c" a aceluiași text legal.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1451/CM din 12 decembrie 2008, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâtă să plătească acesteia drepturile salariale suplimentare neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C în perioada corespunzătoare anului 2005 -2007, în raport de salariul de bază mediu pe unitate, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CAS, CASS și șomaj), drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că eclamanta a fost salariatul societății pârâte, conform mențiunilor înscrise în carnetul său de muncă.
Contractul colectiv de muncă pe unitate al reclamantei pentru anul 2004, stabilește în cuprinsul art.157 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SA, pe anii 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art.157 alin.1, însă alineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.157 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004 - 2006, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.157 din contractul colectiv de muncă".
Potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.157 din acest contract și în cursul anilor 2005 - 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004 - 2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
Analizând gramatical textul alin.2 al art.158 s-a constatat că s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
După cum rt.157 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, s-a constatat că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Mai mult, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.
Și prin noile modificări aduse contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin actul adițional nr.1090/22.02.2008, la nivel de SA s-au menținut drepturile salariale reprezentând primele de Paște și de
Prin acest act nu s-a renunțat la suplimentările salariale de Paște și de C, acestea fiind menținute și pentru anul 2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta " "
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinarea depusă la dosar. Se arată că termenul de prescripție aplicabil în speța dedusă judecății este cel prevăzut de art.283 lit.e din Codul muncii, respectiv de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune, iar nu termenul de 3 ani prevăzut de art.283 lit.c din același act normativ.
Reclamanta susține că nu i s-au acordat suplimentările ce i se cuveneau cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, rezultând astfel neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, situație în care se aplică prevederile art.283 lit.e din Codul muncii.
C de-al doilea motiv de recurs vizează fondul cauzei și se arată că în mod greșit instanța de fond a făcut interpretarea gramaticală a art.158 alin.2 din contractul colectiv de muncă, text în care se arată că în anul 2003 primele de Paște și de C au fost introduse în salariul fiecărui salariat și care nu ar fi fost introdus dacă în anul următor părțile nu ar fi urmărit un anumit scop pentru menținerea lui în contract.
În această situație, textul alineatului 2 al art.158 din Contractul colectiv de muncă, în care se arată că în anul 2003 primele de Paște și C au fost introduse în salariul fiecărui salariat nu ar mai fi avut niciun rost în anul următor dacă părțile nu ar fi urmărit un scop prin menținerea lui în contract.
Din analiza carnetelor de muncă depuse la dosar nu rezultă vreo diminuare a salariului pe anul următor anului 2003 ci o creștere a acestuia de unde rezultă că salariul a cuprins și indexările cuprinse în Contractul colectiv de muncă.
C de-al treilea motiv de recurs vizează împrejurarea că, în mod greșit a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a primei de C pe anul 2007, în condițiile în care prin actul adițional din 25 octombrie 2007 s-a reglementat această problemă a primelor.
Față de motivele invocate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursul declarat de intimată este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs prin care se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei, se constată că potrivit art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei-pârâte, art.154 alin.1 din Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantei (cu ocazia plății salariului în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că, chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă prevede pentru reclamantă "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paște și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Referitor la fondul cauzei, invocat în cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Curtea apreciază de asemenea că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005 și 2006, așa cum greșit a susținut pârâta.
C de-al treilea motiv de recurs formulat de pârâtă este nefondat, întrucât instanța de fond a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei drepturile salariale suplimentare ce s-ar fi cuvenit autorului lor cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, corespunzătoare anului 2005, și nu și pentru perioada anului 2007, situație în care acest motiv de recurs nu are obiect și urmează a fi respins.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, cu sediul în P, Bulevardul, nr.127, județul A, împotriva sentinței civile nr.1451/CM din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, domiciliată în P,-, -.28,.D,.4,.20, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex/22.04.2009
Jud. fond;;
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
