Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 565/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 565/R/2008 | |
Ședința publică din 06 martie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel | - - --- |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1338 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâta 2000 având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost formulat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatei. De asemenea, constată că în conformitate cu prevederile art.242 pr.civilă, reclamanta-recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (3).
Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâta-intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și copia fișei fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii pentru anul 2007.
În baza actelor de la dosar, instanța constată că recursul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 1338 din 10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta D-F 2000 SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din procesul verbal încheiat la data de 05.10.2007, deci după promovarea acțiunii rezultă că reclamanta și-a încasat drepturile salariale restante.
De asemenea, din cererile de concediu depuse la dosar rezultă că reclamanta și-a efectuat concediul de odihnă aferent perioadei lucrate în 2007 ș așa cum a fost stabilit în contractul individual de muncă.
În ceea ce privește plata indemnizației egală cu salariul de bază pe o lună, și această cerere a fost apreciat[ ca neîntemeiată, deoarece în probațiune s-a invocat contractul colectiv de muncă din anul 2004, contract care nu mai era în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.
Având în vedere cele de mai sus, cererea reclamantei a fost respinsă conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumelor de 273 lei reprezentând indemnizația de concediu pe 4 zile din anul 2007 și 1500 lei reprezentând indemnizația pe timp de o lună prevăzută de contractul colectiv de muncă.
În memoriul de recurs s-a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, și a fost dată de judecători prin necunoașterea tuturor actelor normative în domeniu.
Contrar celor reținute de prima instanță, la data de 05.10.2007 pârâta nu i-a plătit toate drepturile salariale restante, respectiv nu i-a plătit suma de 273 lei reprezentând indemnizație de concediu pe 4 zile din anul 2007.
S-a mai invocat că hotărârea primei instanțe este nelegală și în ceea ce privește suma de 1500 lei, reprezentând indemnizația datorată reclamantei în temeiul art. 65(3) din Contractul Colectiv de Muncă.
Invocându-se dispozițiile art. 238 din Codul muncii, art. 8 alin(2) și 33 alin. (4) din Legea 130/1996 s-a susținut că deși Contractul Colectiv de Muncă din anul 2004 nu mai era în vigoare la data încetării raporturilor de muncă, un drept odată câștigat nu putea fi anulat prin neîncheierea unui alt Contract Colectiv de Muncă.
De asemenea, conform art. 76 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, "La desfacerea contractului de muncă, din motive neimputabile salariatului, patronii vor acorda acestui aoc ompensație de 50% din salariul lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi", prevedere care este obligatorie potrivit art. 101 din același contract pentru toate contractele individuale de muncă.
Prin întâmpinarea formulată (fila 7) pârâta D-F 2000 SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că a achitat recurentei toate drepturile salariale, că aceasta a efectuat concediul de odihnă aferent perioadei lucrate in 2007, iar indemnizația egală cu salariul lunar nu mai poate fi acordată întrucât contractul colectiv de muncă din 2004 nu mai era în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat urmând să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs, se reține că, așa cum arată, de altfel și recurenta, Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (filele 50-71 dosar fond) nu mai era în vigoare în anul 2007. Astfel, conform art. 4 alin. (1) din acest înscris contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, termen care a început să curgă conform art. 25 alin. (1) și (3) din Legea 130/1996, de la data înregistrării la direcția județeană de muncă și protecție socială, respectiv 26.05.2004. Întrucât nu s-a mai încheiat un nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, valabilitatea celui din 2004 s-a prelungit pe o perioadă de 12 luni, în condițiile menționate expres în art. 4 alin. (2) din contract. Recurenta solicită acordarea concediului de odihnă aferent anului 2007 conform contractului colectiv de muncă din 2004.
Susținerea recurentei în sensul că dreptul său la un concediu de odihnă anual de 30 de zile, așa cum era prevăzut de contractul colectiv de muncă din 2004 reprezintă un drept câștigat, care nu mai poate fi anulat, urmează să fie înlăturată de instanță, în condițiile în care așa-numita teorie a drepturilor câștigate nu este prevăzută de nicio dispoziție legală. Prevederile legale invocate, respectiv art. 238 din Codul muncii și 8 alin. (2) din Legea 130/1996 se referă la raporturile dintre contractul individual de muncă și cel colectiv de muncă și la cele dintre contractele colective încheiate la diverse niveluri și nu la contractele colective succesive încheiate la același nivel.
Deși, în general, la negocierile dintre partenerii sociali tendința este de a nu se coborî sub drepturile reglementate anterior, în cauză nu s-a desfășurat o negociere după anul 2004 care să se concretizeze în încheierea unui nou contract colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, reținând că recurenta avea dreptul conform contractului individual de muncă (fila 3 dosar fond) la 20 de zile de concediu anual și că a efectuat concediul aferent perioadei lucrate din anul 2007, Curtea apreciază că primul motiv de recurs nu este întemeiat.
Relativ la indemnizația în cuantum de 50% din salariul lunar la care recurenta-reclamantă susține că este îndreptățită, se constată că atât în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din 2004 (care, de altfel așa cum s-a arătat anterior, nu mai era în vigoare la data încetării raporturilor de muncă dintre părți), cât și art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 (aplicabil în cauză, care însă conține dispoziții asemănătoare cu cel din 2006 invocat de recurentă) se referă la acordarea compensației atunci când încetarea contractului individual de munca a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului. Or, demisia este prin esență un act unilateral de voință al salariatului, astfel încât raporturile de muncă ale recurentei nu au încetat din motive neimputabile ei și drept urmare nu era îndreptățită la compensația pe care o solicită. În consecință, nici al doilea motiv de recurs invocat nu este întemeiat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că sentința recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, nefiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va espinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1338 din 10 decembrie 2007 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1338 din 10 decembrie 2007 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 06 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./
2 ex./27.03.2008
Jud.fond,
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
