Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 587/2009
Ședința publică de la 18 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 299/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că în cauză s-a invit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și. Întrucât judecătorul s-a abținut de la soluționarea cauzei pe motiv că formulat apărări în cauză, incidentul procedural urmează a fi soluționat de judecătorul de permanență pe materii.. Întrucât și acesta s-a abținut pe motiv că are calitate de parte în prezenta cauză, incidentul procedural va fi soluționat de judecătorul de permanență imediat următor -. Completul astfel constituit din judecătorii și și a păstrat cauza spre soluționare.
Se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia întâmpinare.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată inițial, pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr- și trimisă prin încheierea nr. 21/F/CC/2007 a Curții de Apel Alba Iulia, spre competentă soluționare Tribunalului Sibiu, reclamanții, -, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale, reprezentând sporul de periculozitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 10.07.2004- data pronunțării hotărârii judecătorești și în continuare, corespondent raporturilor de serviciu avute de fiecare; sume care solicită a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective; obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia se efectueze mențiunilor necesare în carnetele de muncă; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Alba
Potrivit art. 7 din OUG nr. 27/2006 pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare și/sau periculoase trebuie să se acorde sporul solicitat prin acțiune, proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Expunerea la pericol rezultă și din formularea art. 77 din Legea nr. 303/2004.
Conform art. 40 din CCM la nivel național sporul de periculozitate se diferențiază de sporul pentru condiții nocive.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iuliaa depus întâmpinare prin care arată că în situația în care pretențiile reclamanților se dovedesc a fi întemeiate, este de acord să efectueze mențiunile în carnetele de muncă-13.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că art. 7 din OUG nr. 27/2006 stabilește că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Din interpretarea textului de lege rezultă cu claritate că sporul de 15% poate fi acordat o singură dată, în urma aprecierii de ansamblu a unui expert de specialitate asupra existenței în cadrul fiecărei instanțe în parte a condițiilor deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase despre care face vorbire art. 7.
Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr.299/26.03.2008 pronunțată în dosar nr- a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții în cauză în contradictoriu cu pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba așa cum a fost formulată.
Pentru a hotărî, astfel instanța de fond a reținut, că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, deoarece potrivit art. 7 din OUG nr. 27/2006, reclamanții sunt îndreptățiți la un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
S-a mai reținut că dată fiind natura obligațiilor profesionale și felul muncii, reclamanții realizează o activitate de mare risc, fapt recunoscut de legiuitor, prin art.2 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților unde se dispune în mod expres că salarizarea și celelalte drepturi se stabilesc în funcție de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile profesiei precum de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute expres de lege în cazul acestei categorii profesionale.
S-a mai reținut că în prezent reclamanții beneficiază de sporul pentru condiții vătămătoare, respectiv de sporul pentru condiții nocive, generat de mânuirea dosarelor și actelor provenite de la diferite persoane, prin intermediul cărora se pot transmite microbi și boli, aceste condiții fiind determinate pe baza unei expertize de specialitate administrată de instanțe.
În aceste condiții s-a apreciat că susținerile pârâtului, potrivit cărora reclamanților nu li se mai cuvine încă un spor de 15% deoarece beneficiază deja de unul, sunt nefondate față de prevederile art.40 din unic la nivel național, art.27 și 32 din nr.OUG27/2006 și art.77 din Legea nr.303/2004, Directivei nr.200/CE/78, art.7, art. 23 Carta Universală a Drepturilor Omului, art. 14 Carta Europeană privind garantarea drepturilor omului, Protocolul nr.12 la această convenție, Legea nr.53/2003, art.53 și 41 Constituția României.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a criticat sentința atacată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii și cu depășirea atribuțiilor conferite puterii judecătorești, arătând că art.7 din nr.OUG 27/2006 nu poate fi interpretat decât în sensul că sporul de 15% este un spor unic și poate fi acordat o singură dată și că în aplicarea acestei dispoziții legale reclamanții au beneficiat și beneficiază de un spor în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.
În drept, s-a invocat art.304 pct.4 și 9 Cod proc.civ.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art.304 indice 1 Cod procedură civilă și în limitele statuate de art.306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este fondat.
Astfel, reclamanții, judecători în cadrul Tribunalului Alba, își întemeiază acțiunea în principal pe prevederile art. 7 din OUG nr. 27/2006 și art. 40 din CCM la nivel național.
Potrivit art. 7 din OUG nr. 27/2006 "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilorli se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții".
Reclamanții susțin că dispoziția legală "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase" instituie două categorii de sporuri pentru două categorii de situații deosebite: cele vătămătoare și cele periculoase.
Pentru a clarifica acest aspect trebuie recurs la tehnica de interpretare logică, gramaticală a unui text de lege.
Dacă formularea în discuție era "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare și periculoase" atunci reclamanții puteau solicita acordarea acestui spor numai dacă toate condițiile enumerate erau îndeplinite.
Dacă legiuitorul folosea formularea fie. fie(sausau/oriori) însemna că reclamanții pot solicita acordarea sporului cu condiția să se regăsească într-una dintre situațiile reglementate.
Astfel cum este însă formulat textul legal invocat în susținerea acțiunii, prin utilizarea conjuncției "sau" după o enumerare, prin folosirea virgulei, înseamnă că dacă beneficiarul normei se regăsește în oricare dintre situațiile reglementate este îndreptățit să primească sporul.
Prin urmare, judecătorii din cadrul instanțelor beneficiază de acest spor și în situația în care lucrează numai în condiții grele, sau numai în condiții vătămătoare sau numai în condiții periculoase.
Dat fiind modul de redactare, reclamanții sunt îndreptățițila un unic spor de 15%și în situația în care condițiile de muncă întrunesc două sau chiar trei din condițiile deosebite avute în vedere la editarea textului de lege.
În consecință, este corectă susținerea recurentului Ministerul Justiției și Libertăților, că textul de lege menționat nu prevede acordarea acestui spor pentru fiecare situație, cum greșit au interpretat reclamanții.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, și implicit aplicarea prevederilor din dreptul comun al muncii, la judecători, trebuie reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din Codul Muncii acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, iar la art. 295 se prevede că prevederile codului se aplică și acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Astfel cum sunt redactate aceste dispoziții, rezultă fără nici un dubiu că nu se poate vorbi de o aplicabilitate a dispozițiilor din CCM la corpul magistraților, deoarece aceștia fac parte din puterea judecătorească, au o legislație aparte, bine conturată, completă, incompatibilă cu alte reglementări de drept comun.
În acest context, nefiind un spor prevăzut de legea de salarizare a magistraților în sensul cerut de reclamanți, acesta nu poate fi acordat pe cale judecătorească; în acest sens fiind și Deciziile Curții Constituționale din 3 iulie 2008, prin care s-a statuat că:"prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsură în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."( Deciziile nr.818, 819, 820, 821/03.07.2008 Curtea Constituțională).
Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și,in terminis, să creeze o nouă lege - lex tertia - cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești
De asemenea, nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției normelor constituționale și normelor europene invocate de intimați. Art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa( cazulThimmenoscontra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale", ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental, apărat și garantat de Convenție.
În raport de cele ce preced, se constată că aspectele critice invocate de recurentul pârât sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. coroborat cu art.304 punct 9 cod procedură civilă, cu aplicarea art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999, Curtea va admite ca fondat recursul cu care a fost investită; va modifica sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILO împotriva sentinței civile nr. 299/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- și în consecință:
Modifică sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții, -, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Mai 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
25 Mai 2009
Romania
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
INCHEIERE NR.157 /R/CC/2009
Ședința camerei de consiliu din 18 mai 2009
Președinte - - - judecător
- - - președinte secție
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii și în cauza ce formează obiectul dosarului nr-, privind recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 299/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererile depuse la dosar de către judecătorii și, s-a solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cererii judecătorul, a arătat că a formulat apărări în cauză în calitate de reprezentant al Curții de Apel Alba Iulia, iar judecătorul are calitate de parte în prezenta cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele;
Potrivit dispozițiilor art.24 cod pr. civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
În numele legii
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecătorul și în dosarul civil nr-.
Pronunțată în ședință publică din 18 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Minuta deciziei civile Nr. 587/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILO împotriva sentinței civile nr. 299/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- și în consecință:
Modifică sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții, TRIBUNALUL ALBA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, -, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Mai 2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil
Pentru conformitate,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Victor Crețoiu