Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 625/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 625/R-CM
Ședința publică din 27 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIEI B,-, sector 2, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR-PRIN DGFP, Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.126/F-CM din 22 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Cauza a avut loc în data de 20 martie 2009 când s-a întocmit încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 octombrie 2007, reclamanții, -, (), -a, a, (), G, a, G, -, G, C, G G, -, personal de specialitate la Înalta Curte de Casație și Justiție, au chemat în judecată pe pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să calculeze și să plătească drepturile bănești reprezentând diferența de spor de fidelitate începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic discriminarea.
Astfel, au precizat că, prin nr.OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, a fost stabilit un anumit cuantum al sporului de fidelitate pentru magistrați, iar potrivit nr.OG8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar al instanțelor și parchetelor, personalul auxiliar beneficiază de alți coeficienți ai aceluiași spor.
Reclamanții au susținut că apare o discriminare între categoriile de personal ale aceleiași instituții, în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, urmând ca inegalitatea să fie înlăturată.
Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, arătând că prin actele normative invocate de aceștia a fost reglementat un spor de fidelitate diferențiat în favoarea magistraților, fiind vorba de categorii profesionale diferite, de specialități diferite, diferențierea fiind justificată de conținutul funcției ocupate, de pregătirea profesională și de responsabilitățile pe care le implică fiecare categorie.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu poate fi obligat la plata unor drepturi bănești pentru persoane care nu sunt angajații săi.
La data de 21 februarie 2008, a, G, șcu, Teleagă, a, a, B -, G, și au formulat cerere de intervenție în interes propriu, în contradictoriu cu aceiași pârâți, solicitând aceleași drepturi ca și reclamanții.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.126/F-CM din 22 octombrie 2008 a admis acțiunea și a obligat pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferența de spor fidelitate începând cu octombrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce primei pârâte fondurile necesare plății acestor drepturi, iar pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, față de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, astfel că excepția invocată de către acest pârât este neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a apreciat a fi fondată, întrucât în temeiul art.27 din nr.OG137/2000 acesta nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât, față de prevederile art.16-20 din această ordonanță, fiind instituție abilitată și învestită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că recurenții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin nr.OG8/2007 li s-a stabilit un spor de fidelitate în raport de vechimea în muncă, într-un cuantum mai mic decât cel stabilit pentru magistrați prin art.4 alin.1 din OUG nr.27/2006, iar prin aceasta apare o discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Astfel fiind, având în vedere și prevederile art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cu care toți oamenii sunt efali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii, cât și prevederile art.20 alin.1 din Constituția României și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a dispus admiterea acțiunii, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție critică hotărârea pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă.
În dezvoltarea recursului arată că, deși atât magistrații, cât și personalul auxiliar de specialitate conex își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, nu pot beneficia de aceeași salarizare, întrucât au atribuții și responsabilități distincte și de aceea sunt salarizați printr-un act normativ distinct față de magistrați.
Greșit instanța a reținut că reclamanții ar fi fost discriminați, deoarece criteriile care au stat la baza actelor normative de reglementare a salarizării acestora sunt conforme cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României și nr.OG137/2000.
Prin admiterea acțiunii a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte o obligație în afara cadrului legal, ceea ce constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, prin recursul declarat invocă nelegalitatea sentinței, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Consideră că în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are calitate de angajator al reclamanților, raportul juridic fiind creat între reclamanți și Înalta Curte de Casație și Justiție, această din urmă instituție având obligația de a achita drepturile salariale, prime, sporuri și alte indemnizații reclamanților.
Totodată, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea nr.500/2002, art.19.
Deci, acest minister are doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite, iar în aceste condiții apare ca nejustificată obligarea acestui minister la alocarea de fonduri din bugetul de stat.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată a fi fondate recursurile pentru cele ce preced:
Reclamanții și intervenienții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin art.16 alin.1 din nr.OUG8/2007 li s-a stabilit un spor de fidelitate, în raport de vechime, între 5% și 20%.
Pentru magistrați s-a stabilit acest spor de fidelitate prin art.4 alin.1 din nr.OUG27/2006 între 10% și 30%.
Așadar, cuantumul sporului de fidelitate este diferit pentru aceste două categorii de salariați.
Aceasta nu înseamnă însă că reclamanții sunt discriminați, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond, întrucât, deși atât personalul auxiliar de specialitate, cât și magistrații, își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, sunt salarizați prin acte normative diferite, așa după cum s-a arătat anterior, în raport de atribuțiile și responsabilitățile fiecăruia, care de asemenea diferă de la o categorie socio-profesională la alta.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text în baza căruia s-a admis acțiunea, prevede că toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală.
Ori, atâta timp cât munca desfășurată de către reclamanți nu este egală cu munca depusă de către magistrați, iar responsabilitățile acestora sunt total diferite, nu se poate face aplicațiunea art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Nu sunt incidente în speță nici dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, în raport de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că principiul egalității și nediscriminării se poate aplica doar situațiilor egale sau analoage.
Astfel, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, antres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că: pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Prin urmare, reclamanții și intervenienții nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă cu cea a magistraților, date fiind distincțiile dintre aceste categorii profesionale, mergând de la încadrare, atribuții, responsabilități, salarizare diferită prin acte normative distincte, astfel că, prin recunoașterea unui spor de fidelitate într-un cuantum mai mic decât cel acordat magistraților, nu pot fi considerați discriminați.
Mai mult decât atât, prin deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820 și 821 din 3.07.2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, act normativ invocat de către reclamanți în susținerea acțiunii, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Este ceea ce de fapt a făcut instanța de fond, prin aceea că a stabilit în favoare reclamanților un alt spor de fidelitate decât cel prevăzut în legea lor de salarizare, iar în acest mod instanța și-a depășit evident atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat principiul separației puterilor în stat.
Pentru toate aceste considerente recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, astfel că în baza art.291 Codul muncii și art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă se va admite recursul și se va modifica sentința, iar pe fond se v respinge acțiunea.
În raport de această modalitate de soluționare a recursului formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, se va admite, pe cale de consecință și recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, neimpunându-se a mai fi analizată critica adusă sentinței de către acest minister.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIEI B,-, sector 2 și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, B,-, sector 5, - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A - Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.126/F-CM din 22 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de recurenți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
03.04.2009
Red.FA
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
