Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 635/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 635/R-CM

Ședința publică din 21 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu

JUDECĂTOR 3: Laura

Judecător -

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.520/CM din 09 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Cabinet individual de avocatură P și avocat pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr.670/2008 emisă de Cabinet individual - Baroul

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat pentru recurenta-pârâtă solicită proba cu înscrisuri noi, pe care le depune la dosar, respectiv raport de expertiză contabilă efectuat într-o altă cauză, pentru a dovedi faptul că primele au fost incluse în salariu de bază, și o adresă privind cuantumul salariului de bază mediu în perioada 2003-2007.

Apărătorul intimaților -reclamanți arată că este de acord cu proba cu înscrisuri și depune la dosar concluzii scrise. Susține că nu solicită termen pentru a se lua cunoștință de înscrisurile depuse la acest termen de apărătorul recurentei-pârâte.

Curtea admite proba cu înscrisuri solicită de recurenta-pârâtă prin apărător.

Apărătorii părților pe rând având cuvântul, arăt că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. Nu solicită cheltuieli de judecată. Precizează că salariul mărit în 2003 cu primele incluse a fost indexat în anul următor.

Apărătorul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de prima instanță, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la raportul de expertiză depus la acest termen de recurentă, solicită a nu fi luat în considerare, fiind o expertiză extrajudiciară.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să le plătească drepturile salariale restante pe anii 2005-2008, actualizate în raport cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate, urmau ca de Paști și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2004.

La data de 05.06.2008 reclamanții au precizat acțiunea, arătând că solicită plata drepturilor salariale restante pe anii 2005-2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în raport de perioada lucrată efectiv, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2008.

La aceeași dată pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în principal excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1.e din Codul muncii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că și după anul 2003 aceste prime de Paști și de C au continuat să fie introduse în salariul de bază.

În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul, la termenul de judecată din data de 06.06.2008, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat între părți, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, și, având în vedere că drepturile solicitate au caracter de supliment al drepturilor salariale, a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1.c din Codul muncii, care instituie un termen de 3 ani.

.e a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres.c a aceluiași text legal.

Prin sentința civilă nr.520/CM/9.06.2008 a fost admisă acțiunea precizată și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C în perioada 08.04.2005 - decembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective, proporțional cu timpul lucrat de fiecare dintre reclamanți. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților și câte 90 de lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că eclamanții sunt/au fost salariați ai societății pârâte, dar la începutul anului 2004 toți erau salariații acesteia.

Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.158 alin.1: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații or beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".

Alineatul 2 al respectivului articol precizează: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Contractele colective de muncă pe unitate e p. anii 2004, 2005, 2006 au menținut dispozițiile art.158 alin.1, însă lineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.158 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.158 din contractul colectiv de muncă.

A reținut instanța că, potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.158 din acest contract și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.

Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.

Analizând gramatical textul alin.2 al art.158, tribunalul a constatat că s-a specificat "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003, iar nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.

După cum rt.158 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, considerat instanța că este evident că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.

Mai mult, pârâta nu a produs nici o dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.

Abia pentru anul 2008 pârâta a modificat Contractul colectiv de muncă, acesta fiind înregistrat la sub nr.30136/158/25.10.2007.

Potrivit actului adițional nr.1/25.10.2007, părțile au convenit ca, începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin.1 al art.158, respectiv al art.157, vor fi incluse în salariul de bază al angajaților.

Drepturile salariale ce s-ar fi cuvenit reclamanților pe perioada 2005-2007 nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, întrucât pârâta a depus la dosar cuantumul salariilor medii brute pe perioada 2003-2007 iar instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3712Cod procedură civilă.

A stabilit tribunalul că prin aplicarea la aceste sume brute a cotei de impozitare corespunzătoare și a efectuării reținerilor cuvenite bugetelor speciale consolidate ale statului (CAS. CASS, etc.), se va determina cuantumul net al drepturilor cuvenite reclamanților.

Coroborând dispozițiile art.158 alin.1 din Contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 Codul muncii și cu cele ale art.969 Cod civil, instanța a admis acțiunea conform celor de mai sus.

Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, admițând și solicitarea reclamanților privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plătii efective.

În baza art.274 Cod procedură civilă, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților și câte 90 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În termen legal pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:

1. În mod greșit instanța de fond a respins excepția de prescripție, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art.283 litera c din Codul muncii, deși suplimentările de Paști și C nu sunt drepturi salariale. Aceste suplimentări nu au caracter periodic și nu sunt cuprinse în Contractul individual de muncă al fiecărui salariat și nici înscrise în carnetele de muncă ale acestora.

Textul de lege aplicabil în speță este art.283 litera e din Codul muncii, întrucât în speță este vorba de neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă.

2. Prima instanță a soluționat greșit și fondul cauzei, interpretând gramatical textele din contractul colectiv de muncă, cu excluderea interpretării logice susținute de recurenta-pârâtă.

Astfel, art.158 alin.2 din, conform potrivit căruia în anul 2003 primele de Paște și C au fost introduse în salariul fiecărui angajat, nu ar mai fi avut nici un rost în anii următori dacă părțile semnatare ale contractului nu ar fi urmărit un anume scop prin menținerea ei în contract: acela de a indica modalitatea de urmat în privința acordării acestor prime pentru anii 2004-2006.

Această argumentație este întărită și de actul adițional din 25.10.2007, care cuprinde voința reală a părților.

La termenul de judecată din data de 21.10.2008, recurentul a depus două înscrisuri, în susținerea recursului, respectiv un raport de expertiză contabilă efectuat într-o altă cauză absolut identică și o adresă emisă de recurentă cu salariile de bază medii în perioada 2003-2007.

Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, curtea constată următoarele:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și alte adaosuri.

Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.

Art.158 alin.1 din prevede pentru reclamanți suplimentarea drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că însuși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și

Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.

Într-un cât art.283 alin.1.c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1.e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.

Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.

Art.158 alin.1 din contractul colectiv de muncă a prevăzut pentru reclamanți "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și

Art.158 alin.2 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 stipulat că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

În Contractele colective de muncă pentru anii 2004, 2005 și 2006, art.158 alin.1 a fost menținut, iar art.158 alin.2 a prevăzut că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003", iar în fiecare din contractele colective de muncă din anii următori nu s-a consemnat faptul că suplimentările salariale au fost incluse în salariile de bază pentru fiecare din anii precedenți.

Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.158 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.

Actul adițional din 25.10.2007 prevede că art.158 alin.1 și 2 va fi interpretat în sensul că începând cu anul 2003 și până la data când părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale reprezentând prime vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților, sub această formă.

Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.

Interpretarea dată prin acest act adițional, după încetarea efectelor contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007 este lipsită de eficiență și nu-și produce efecte decât pe viitor, fără să afecteze drepturile cuvenite reclamanților pe perioada 2004-2007.

Mai mult, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.

nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamanților, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.

De altfel, chiar apărătorul recurentei a precizat, în ședința publică din 21.10.2008, la solicitarea instanței, că din anul 2004 față de anul 2003 o reprezintă indexarea salariului (cuprinzând și primele de paște și C).

Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.4 Codul muncii.

În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.

Față de aceste considerente, în temeiul art.312 cod procedură civilă și art.291 Codul muncii, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art.274 cod procedură civilă recurenta va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor de la filele 233-241, după cum urmează: lui 100 lei, lui 100 lei, lui 100 lei, lui 100 lei, lui 100 lei, lui 100 lei, lui 90 lei, lui 90 lei, lui 90 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr.520/CM din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

Obligă pe recurentă să plătească intimaților cheltuieli de judecată după cum urmează: lui 100 lei, lui 100 lei, lui 100 lei, lui 100 lei, lui 100 lei, lui 100 lei, lui 90 lei, lui 90 lei, lui 90 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Ex.2/23.10.2008.

Jud. fond:.

Președinte:Nicoleta Simona Păștin
Judecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 635/2008. Curtea de Apel Pitesti