Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 67/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI
Dosar nr- ASIGURRI SOCIALE
SENTINȚA nr.67
Ședința public din data de 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
Judector - --- -
Asistenți judiciari -
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulat de reclamanta -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI,- A, județ P, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI,- A, județ P, Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sctor 5.
La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns pârâtul Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI reprezentat de consilier juridic, lipsind celelalte prți.
Procedura legal îndeplinit.
Acțiune scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a fcut referatul cauzei de grefierul de ședinț, care învedereaz instanței c pârâtul - prin Pad epus la dosar întâmpinare. De asemenea, se învedereaz c pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lâng ÎCCJ a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în judecat Ministerului Finanțelor Publice.
Consilier juridic având cuvântul pentru Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI depune la dosar întâmpinare și invoc excepția necompetenței materiale având în vedere decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, precum și faț de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c din Cod pr.civil. Solicit admiterea excepției și declinarea cauzei spre competent soluționare Tribunalului Prahova.
Curtea
Reclamanta - a chemat în judecat pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI, Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța s se dispun obligarea în solidar a pârâților la plata
sporului de risc și suprasolicitare, în procent de 50% calculat la indemnizația brut lunar de încadrare, începând cu 01.10.2007 și pân în prezent, precum și acordarea lunar a acestui spor în continuare, în condițiile prevzute de art.47 din Legea nr.50/1996, republicat și modificat, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești, plat actualizat cu indicele de inflație pân la remiterea efectiv a drepturilor neachitate, cu dobânzi compensatorii pentru fiecare drept pecuniar lunar neachitat la scadenț; obligarea pârâtului Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de munc conform celor dispuse prin sentința ce se va pronunța, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecat.
La termenul din 17 februarie 2009, în ședinț public, consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTIa invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii de faț.
Faț de excepția necompetenței materiale a instanței invocat de reprezentantul legal al pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI, Curtea constat c aceasta este întemeiat întrucât prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale publicat în Monitorul Oficial nr.73/06.02.2009 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008, situație în care, ținând cont de obiectul prezentei acțiuni, ce constituie un litigiu de munc, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului în prim instanț, în conformitate cu art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedur civil.
Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art.284 alin.2 din Codul Muncii, ce statueaz c cererile referitoare la cauzele prevzute la alin.1 - ce privesc conflictele de munc - se adreseaz instanței competente în a crei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, dup caz, sediul, urmeaz ca în baza art.158 alin.1 și art.159 alin.2 din Codul d e procedur civil, Curtea s decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reprezentând instanța competent în a crei circumscripție reclamanta își are domiciliul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a instanței invocat din oficiu.
Declin competența de soluționare a acțiunii civile formulat de reclamanta -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI,- A, județ P, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI,- A, județ P, Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sctor 5 și în consecinț:
Declin cauza spre competent soluționare în favoarea Tribunalului Prahova.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțat în ședința public astzi, 17 februarie 2009.
Președinte, Judector, Asistenți judiciari,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./03.03.2009
operator de date cu caracter personal
numr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu