Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 72/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 72/F-CM

Ședința publică din 10 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță Cristina Elena

Judecător - -

Asistent judiciar - -

Asistent judiciar

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, expert în domeniul discriminării fiind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI privind soluționarea cauzei, față de Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale art. I și II din nr.OUG75/2008.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la data de 26 septembrie 2008, pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL ALBA IULIA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata unor drepturi salariale reprezentând sporul de lucru la calculator de 15% din salariul de bază brut, începând cu data de 01 iunie 2006 pentru primii doi reclamanți și 15 mai 2006 pentru reclamanta, să le fie acordate 3 zile de concediu de odihnă suplimentar, începând cu luna septembrie 2005, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanții lucrează la calculator toate cele 8 ore de lucru, dar nu primesc drepturile salariale pe care le au salariații Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind astfel discriminați în raport de alți salariați ai statului.

Se mai menționează că lucrul la calculator provoacă diverse boli, afectând în mod indiscutabil sănătatea oamenilor.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Pârâtul Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA au solicitat prin întâmpinările formulate respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr.172/2008 din 11 decembrie 2008, Curtea de APEL ALBA IULIAa declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PITEȘTI pentru reclamanta, reținând că aceasta locuiește în R V, în raza de competență teritorială a acestei curți de apel și potrivit art.284 alin.2 din Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

La Curtea de APEL PITEȘTI cauza a fost înregistrată la data de 19 ianuarie 2009.

Examinând excepția de necompetență materială a instanței în cauza de față, se constată următoarele:

Acțiunile având ca obiect plata drepturilor salariale de către angajator constituie conflicte de muncă privitoare la executarea raporturilor de muncă, în sensul dispozițiilor art.281 din Codul muncii.

Potrivit art.I din nr.OUG75/2008, competența de soluționare a prezentului litigiu, având ca obiect drepturi salariale a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, salarizat potrivit nr.OUG27/2006 și nr.OG8/2007, aparține în primă instanță curților de apel.

Prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a declarat prevederile art.I și art.II din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, ca fiind neconstituționale.

În această situație, art.284 alin.1 din Codul muncii trimite la competența materială stabilită de Codul d e procedură civilă, iar potrivit art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.

Față de aceste considerente și având în vedere prevederile art.158 Cod procedură civilă, urmează a se declina competența de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Vâlcea, în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Președinte, Judecător,

- - - -

Asistent judiciar, Asistent judiciar,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./11.02.2009

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță Cristina Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 72/2009. Curtea de Apel Pitesti