Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 74/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 74/
Ședința publică din 18 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1400 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1400 din 17 octombrie 2007, Tribunalul Mureș -Secția civilă, respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția puterii de lucru judecat; a admis acțiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu cuantumul sporului de vechime, cuvenit fiecăruia astfel:pentru pentru perioada 01.11.2000-22.10.2003, pentru pentru perioada 01.11.2000-01.08.2005, pentru pentru perioada 01.11.2000-01.08.2005, sume care vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui drept bănesc neacordat și până la data executării efective a prezentei hotărâri; a obligat pârâta să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor bănești menționate.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 2 din nr.OUG 160/2000, aprobată prin Legea nr. 711/2001, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa ordonanței, constituie baza de calcul a indemnizației lunare a reclamanților și se corectează periodic în aceleași condiții cu determinarea și corectarea valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Ca atare, valoarea de referință sectorială corespunzătoare procurorilor financiari se corectează periodic conform determinării și corectării valorii de referință sectorială corespunzătoare funcțiilor de demnitate publică prevăzute de Legea nr. 154/1998, anexa II (1, II/2 și III).
Deși pârâtei Curtea de Conturi a României îi revenea sarcina probei, conform art. 75 din Legea nr.168/1999, acesta nu a putut face dovada îndeplinirii obligației elaborării proiectului bugetului acestui ordonator principal de credite cu respectarea prevederilor nr.OUG160/2000, art.24 și 25 alin.1 și 4 din Legea nr. 72/1996.
Prevederile nr.OUG160/2000 trebuiau aplicate la valoarea de referință sectorială corespunzătoare funcțiilor de demnitate publică, astfel încât reclamanții nu au beneficiat de diferențele salariale calculate prin adresa nr. 697/28.09.2006 ( 82, 84).
De asemenea, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, reclamanților trebuia să li se acorde diferențele de premiu anual pe anul 2005, conform centralizatorului de la fila 112 și potrivit hotărârii Curții de Conturi a României. Este adevărat că pentru procurorii financiari cadrul legislativ prevede indemnizația lunară "ca unică formă de remunerare", însă în sensul de drept de natură salarială de bază. La această indemnizație lunară se pot adăuga alte drepturi de natură salarială, precum sporul pentru condiții vătămătoare, pentru doctorat, pentru stabilitate în funcție, premii anuale, etc.
Cu privire la sporul de vechime, prima instanță a reținut că potrivit art. 3 din G nr.160/2000, procurorii financiari beneficiază de o indemnizație lunară, care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale ce se determină prin raportare la indemnizația lunară. Deci, acest text legal cuprinde o normă juridică de trimitere, care este temeiul acordării drepturilor (bănești) ce se determină prin raportare la indemnizația lunară, ca bază de calcul (cum ar fi și sporul de vechime).
Această normă juridică de trimitere vizează prevederile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 154/1998 coroborate cu cele ale anexei IV/2 a aceleași legi, potrivit cărora controlorilor financiari le este recunoscut beneficiul sporului de vechime.
Dispozițiile art. 6 alin. 1 din G nr. 160/2000 au abrogat expres și exclusiv sporurile și indemnizațiile prevăzute de Legea nr.50/1995, nu și sporurile și indemnizațiile prevăzute de alte acte normative, precum sporul de vechime în muncă (stabilit de art. 88 din Legea nr.10/1972) sau indemnizația de concediu (stabilită de art.145 din Legea nr. 53/2003).
De altfel, conform art. 54 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 și art. 73 alin. 3 lit. p) din Constituție, prevederile UG nr. 160/2000 (ca lege ordinară) nu puteau abroga prevederile art. 88 și art. 137 din Codul muncii (Legea nr. 10/1972 - lege ordinară).
În concluzie, având în vedere existența unei norme juridice exprese de trimitere, principiul analogiei legii (raportat la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 40/1991) și principiul nediscriminării garantat de art.5 din Codul muncii, s-a apreciat că reclamanta beneficiază, în calitate de controlori financiari, ca orice alt personal din sectorul bugetar, de drepturile bănești care se determină prin raportare la indemnizația lunară ca bază de calcul, drepturi bănești în categoria cărora se include și drepturile bănești de vechime.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, prima instanță a apreciat că aceasta este întemeiată în raport cu prevederile art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 51 alin. 1 din Legea nr. 743/2001, art. 40 alin. 1 din Legea nr. 631/2002, art. 47 din Legea nr. 507/2003, art. 42 din Legea nr. 511/2004, art. 26 din Legea nr. 379/2005 raportat la art. 14 din nr.HG 208/2005, deoarece chemații în garanție răspund pentru elaborarea proiectului bugetului de stat și acoperă cheltuielile privind despăgubirile acordate pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești. Ca atare, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție s-a constatat a fi neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile menționate, pârâta Curtea de Conturi a României a înaintat în termen legal recurs, conform art.301 pr.civ. solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii civile formulate de reclamanți, cu invocarea motivului prev de art.304 pct.9 pr.civ. În cuprinsul memoriului de recurs s-a relevat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata sporului de vechime aferent perioadei ianuarie 2000-agustu 2005, întrucât în conformitate cu Legea 50/1996 și OUG nr.83/2000 procurorii financiari sunt salarizați cu indemnizația lunară ca unică formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției ce o dețin. Începând cu data de 1 noiembrie 2000, data aplicării OUG 83/2000, Curtea de Conturi a României nu a mai avut temei legal pentru plata sporului în favoarea reclamanților, indemnizația lunară excluzând sporul de stabilitate, sporul de risc și sporul de vechime. Ulterior, prin OUG nr.177/2000 s-a stabilit o nouă grilă de salarizare pentru personalul curții de conturi, cu abrogarea dispozițiilor legale anterioare, respectiv Legea nr.50/1996 și celelalte ordonanțe date în aplicarea legii.
În fine, în opinia recurentei în cauză operează și prescripția dreptului material la acțiune, existând autoritate de lucru judecat, sens în care s-a pronunțat Curtea de Apel Tg-M prin decizia civilă nr.14/R/2006.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Tribunalul Mureș ca primă instanță, a fost competent material să soluționeze cauza dedusă judecății, întrucât potrivit art.21 din OG nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, acestea au dreptul să pretindă despăgubiri potrivit dreptului comun, proporțional cu prejudiciul suferit. În același sens sunt și dispozițiile imperative ale art.295 alin.1 și 2 din Codul muncii, precum și ale art.5 din același act normativ, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Acțiunea reclamanților nu este prescrisă, deoarece, pe de o parte, dreptul la acțiune se naște de la data constatării discriminării prin Hotărârea nr.64/2007 a CNCD și a deciziei nr.XXXVI din 7 mai 2007 ICCJ; pe de altă parte, prin hotărârea nr.27/25 aprilie 2007 pârâta a recunoscut pretențiile reclamanților, context în care nu operează prescripția dreptului material la acțiune
În ceea ce privește pretențiile reclamanților derivând din neacordarea sporului de vechime în muncă aferente perioadei noiembrie 2000 - august 2005, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat în recurs excepția autorității de lucru judecat pe motiv că printr-o hotărâre judecătorească pronunțată anterior solicitarea aceleiași reclamante de acordare a sporului de vechime a fost respinsă.
Din actele dosarului rezultă că prin decizia nr. 14/R din 12 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, în urma admiterii recursului declarat de Curtea de Conturi a României, s-a modificat în tot sentința civilă nr. 1237 din 26 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Mureș și s-a respins acțiunea civilă formulată de procurorii financiari ai Camerei de Conturi M, printre care și reclamanții, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata sporului de vechime începând cu luna iunie 2002 și până la rămânerea definitivă a hotărârii. Instanța de recurs a reținut că în conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr. 160/2000, odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, procurorii financiari nu mai sunt îndreptățiți să beneficieze de sporurile prevăzute de Legea nr. 50/1995, printre care și sporul de vechime în muncă, indemnizația lunară prevăzută de lege fiind unica formă de remunerare a acestora.
Referitor la pretențiile formulate de reclamanți în prezenta cauză vizând acordarea sporului de vechime trebuie avut în vedere faptul că prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că dispozițiile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că persoanele care au îndeplinit funcția de procuror financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Instanța a reținut că este de neconceput ca persoanele care au îndeplinit funcția de procuror financiar în cadrul Curții de Conturi a României să nu beneficieze de sporul pentru vechimea în muncă în contextul în care toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor. Sub acest aspect s-a avut în vedere și faptul că dispozițiile art. 6 din OUG nr. 160/2000 sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale având legătură cu funcția de controlor financiar, iar nu pentru drepturile de natură personală, pe care nu le pot afecta. Prin urmare, s-a stabilit că dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 50/1995, prin care era prevăzută acordarea sporului de vechime în muncă pentru personalul Curții de Conturi își produc efectele în continuare, chiar și ulterior apariției OUG nr. 160/2000, astfel că această categorie de personal și-a menținut vocația de a beneficia de sporul pentru vechimea în muncă.
Decizia sus-menționată a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 715 din 23 octombrie 2007.
Conform prevederilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept de instanța care a soluționat recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Având în vedere aceste prevederi legale și ținând seama de faptul că prin decizia în discuție problema sporului pentru vechime în muncă solicitat de procurorii financiari ai Curții de Conturi a fost tranșată în sensul că și după intrarea în vigoare a OUG nr. 160/2000 această categorie de personal trebuie să beneficieze de sporul menționat, nu se poate susține că solicitarea reclamanților este lipsită de temei.
În consecință, dispozițiile din sentința instanței de fond prin care s-a dispus acordarea în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi de natură salarială echivalente cu drepturile bănești cuvenite pentru vechimea în muncă, aferente perioadei 2003 - iunie 2006, sunt legale și nu se impun a fi modificate.
În aceste condiții, nu se poate reține că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, deoarece în raport cu hotărârea anterioară invocată de recurentă, nu există tripla identitate - de părți, de obiect și de cauză. Chiar dacă în cele două cauze părțile și obiectul (pretenții constând în acordarea sporului pentru vechime în muncă) sunt identice, fundamentul pretențiilor deduse judecății, este diferit. Astfel, în primul proces pretențiile reclamantei au fost respinse pe considerentul că salarizarea procurorilor financiari este supusă reglementării speciale stabilite prin OUG nr. 160/2000, însă în cauza ulterioară pretențiile respective trebuie analizate prin prisma dispozițiilor din decizia nr. XXXVI/2007pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că și după intrarea în vigoare a OUG nr. 160/2000 controlorii financiari și-au menținut vocația de a beneficia de sporul pentru vechime în muncă. În contextul în care, conform prevederilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanțe, iar pretențiile formulate de reclamanți se întemeiază pe aceste dispoziții, nu se poate reține că în speță există autoritate de lucru judecat și prin urmare, această excepție se impune a fi respinsă.
Față de cele ce preced, constatând că în speță nu este incident motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. recursul declarat de către pârâtă este nefondat și în consecință urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B--24, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1400 din 17 octombrie 2007 Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
29.01.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
