Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 749/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 749/2009
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect calcul drepturi salariale declinare competență, împotriva sentinței civile nr.373/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Completul nou constituit potrivit art.98 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurală din 15 iunie 2009, păstrat cauza pentru judecată
S-a făcut referatul cauzei, după care, față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar civil nr-, reclamanții, a, și au chemat in judecată pârâții Tribunalul Hunedoara, Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Justiției solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța și în contradictoriu cu:
- să fie obligați pârâții să plătească reclamanților drepturilor salariale indexate, în cuantum actualizat cu rata inflației de la data plății efective, cu următoarele procente de indexare: 5%, începând cu data de 1.01.2007; 2%, începând cu data de 1.04.2007; 11%, începând cu data de 1.10.2007.
- să se efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților
În motivarea cererii, reclamanții în calitate de judecători la ribunalul Hunedoara, susțin că au fost și continuă să fie discriminați în raport cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Curții Constituționale, funcționarii publici, demnitarii și chiar în raport de personalul auxiliar de specialitate.
La data de 31.01.2007, Guvernul României a emis un număr de 3 ordonanțe simple, prin care a dispus majorarea salariului (începând cu 1.01.2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților judecători de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii.
Singurii magistrați care au primit majorări salariale (asemenea tuturor celorlalți salariați ai statului) de la 1.01.2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi.
Prin nr.OG10 din 31.01.2007, articolele 1-4 au fost majorate salariile tuturor salariaților statului (demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2007; cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 iar cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor, a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Curtea Constituțională și Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților săi, art.1 al OG 10 face trimitere la anexele II și III la Legea 154/1998, anexe în care sunt menționați aceștia.
Prin nr.OG 16 din 31.01.2007, Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1.01.2007 a persoanelor.
Tot la 31.01.2007, Guvernul emite și Ordonanța nr.27 prin care majorează și salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente în aceleași tranșe și tot cu începere de la 1 ianuarie 2007.
Reclamanții arată astfel că au fost încălcate disp. art.1 alin.2 lit.e pct.1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea, art.5 Codul muncii și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere sunt majorări salariale ce se acordă personalului bugetar în temeiul legilor speciale de salarizare.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin întâmpinare invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că în litigiile având ca obiect plata indemnizației are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Justiției.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe considerentul că potrivit art.16-20 din OG nr.137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar în conformitate cu prevederile art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare.
Prin Încheierea pronunțată la 8.01.2008, Tribunalul Hunedoaraa dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Curtea de APEL ALBA IULIA, pentru a se pronunța asupra cererilor de abținere formulate de judecătorii și asistenții judiciari din cadrul acestui tribunal.
Prin Încheierea nr.25/F/CC/31.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, s-a dispus admiterea cererilor de abținere și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Sibiu.
Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr.373/3.04.2008 pronunțată în dosar nr-, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pe fond, a admis in parte acțiunea formulată de reclamanți și în consecință au fost obligați pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant, a drepturilor salariale indexate cu procentul de 5%, începând cu data de 01.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11 %, începând cu 1.10.2007, sume care urmează a fi actualizate cu rata inflației începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății.
- a fost admisă cererea de fi obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
- s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a constatat, sub un prim aspect, că excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de Curtea de APEL ALBA IULIA, este nefondată deoarece pârâta are calitatea de ordonator de credite, cu atribuții privind salarizarea reclamanților, și că potrivit art.282 muncii, justifică calitatea procesuală pasivă.
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de fond a apreciat că este întemeiată, având în vedere că, potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pe fondul pricinii a reținut că reclamanții, în calitate de judecători beneficiază de prevederile OUG nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007.
În preambulul acestui act normativ se enunță în sinteză, scopul care a determinat adoptarea reglementărilor legale pe baza și în executarea cărora actul fost emis.
Astfel, OUG 27/2006 a fost adoptată având în vedere că asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii judecătorilor și procurorilor este prevăzută la cap. VI pct.3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, aprobată prin HG 232/2005.
Conform art.3 din OG 27/2006 judecătorii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Articolul 35 prevedea actualizarea prin aplicarea indexărilor, acordate în conformitate cu prevederile legale a indemnizațiilor brute.
În aplicarea dispozițiilor legale menționate, care se regăsea de altfel în toate actele normative anterioare privind salarizarea magistraților, valoarea de referință sectorială se actualiza prin indexări stabilite periodic, acoperind astfel indicele de inflație, fiind necesar pentru a se menține o corelație corespunzătoare între salariul nominal și cel real.
Eliminarea doar a magistraților de la aceste indexări, în condițiile în care toate categoriile de salariați bugetari au beneficiat de aceste indexări în anul 2007, constituie un tratament discriminatoriu care contravine principiului egalității în drepturi instituit prin art.16 din Constituția României și o nerespectare a prevederilor legale instituite prin art.35 din OUG 27/2006.
De asemenea potrivit art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile când se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporționale cu prejudiciul suferit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea soluției pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii în totalitate.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția primei instanțe este nelegală deoarece nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesual pasive a acestui minister și că potrivit art.1 alin.1 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției recurentul asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.
Pe fondul cauzei, a arătat că sentința recurată este netemeinică întrucât prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006 legiuitorul înțeles să nu mai acorde indexarea pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenită judecătorilor și procurorilor.
În drept, a invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Prin recursul său pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat modificarea soluției pronunțate la fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de această pârâtă.
În expunerea de motive a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în aceste litigii, întrucât ordonator principal de credite este în cazul reclamanților, pârâtul Ministerul Justiției.
În al doilea rând, a susținut că pârâta recurentă, are calitatea de ordonator secundar de credite, însă statele de funcții și drepturile salariale se stabilesc de către minister, după care sunt comunicate curților de apel, care trebuie să se conformeze și să înregistreze în carnetele de muncă, ordinele emise de minister.
În drept, invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. se constată că este ambele recursuri sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În ce privește aspectele invocate de recurenta Curtea de APEL ALBA IULIA, privitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, se constată că sunt nefondate deoarece pârâta are calitate de ordonator secundar de credite, cu atribuții privind salarizarea reclamanților, astfel încât, conform art.282 muncii, justifică calitatea procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, se constată că aspectele critice invocate de către aceștia sunt fondate doar în parte, în ce privește greșita acordare a indexărilor de 2% începând cu 1.04.2007 și de 11 %, începând cu 1.10.2007.
Astfel, conform art.3 din OG 27/2006, judecătorii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Articolul 35 prevedea actualizarea prin aplicarea indexărilor, acordate în conformitate cu prevederile legale a indemnizațiilor brute.
În aplicarea dispozițiilor legale menționate, care se regăsea de altfel în toate actele normative anterioare privind salarizarea magistraților, valoarea de referință sectorială se actualiza prin indexări stabilite periodic, acoperind astfel indicele de inflație, fiind necesar pentru a se menține o corelație corespunzătoare între salariul nominal și cel real.
Legea nr.45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.169/9.03.2007, a abrogat dispozițiile art.35, însă în luna ianuarie 2007, dispoziția legală privind actualizarea prin indexare era în vigoare.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat greșit că sunt fondate pretențiile reclamanților vizând acordarea indexărilor de 2% și 11% având în vedere dispoziția expresă de abrogare a art. 35 din OUG 27/2006, cuprinsă în Legea nr.45/2007.
Prin urmare, eliminarea doar a magistraților de la această indexare, în condițiile în care toate categoriile de salariați bugetari au beneficiat de aceste indexări în anul 2007, constituie un tratament discriminatoriu care contravine principiului egalității în drepturi, instituit prin art.16 din Constituția României, și reprezintă o nerespectare a prevederilor legale instituite prin art.35 din OUG 27/2006.
De asemenea potrivit art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile când se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporționale cu prejudiciul suferit.
Instanța reține și faptul că textul art.14 din CEDO completat prin Protocolul 12 intrat în vigoare la data de 01.04.2005, care prevede în art.1 pct.1, interdicția generală a discriminării, aceasta ca o obligație pozitivă a statelor, beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare în condițiile în care nu există un scop legitim.
În raport de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. coroborat cu art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999, Curtea va admite ca fondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA.
În consecință, va dispune modificarea, în parte, a sentinței în sensul respingerii capetelor de cerere vizând acordarea indexărilor de 2%, începând cu 1.04.2007 și 11%, începând cu 1.10.2007.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, și CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 373/03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- și în consecință:
Modifică în parte, sentința atacată în sensul admiterii în parte, a acțiunii civile formulate de reclamanții:, a, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara și în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând diferențe salariale rezultate prin aplicarea majorării salariale în cuantum de 5 % începând cu 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Respinge pretențiile reclamanților privind majorării salariale în cuantum de 2%, începând cu 01.04.2007 și respectiv 11% începând cu 01.10.2007.
Menține în rest, sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Semnează președinte
Curtea de Apel
Red. / Thred.
2ex./ 6 iulie 2009
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR. 209/R/CC/2009
Ședința Camerei de Consiliu din 15 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE - - - președinte secție
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecător în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea depusă la dosar de către judecător s-a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr -.
In motivarea cererii arată că are calitatea de reprezentant al pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale,
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecător în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
În numele legii
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecător în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Victor Crețoiu