Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 75/
Ședința publică din 18 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M, str.-.- nr.1-3, jud. M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.1307 din 2 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este tardiv, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Din oficiu, instanța invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința primei instanțe a fost comunicată pârâtei la data de 1 noiembrie 2007, iar recursul a fost înregistrat în data de 16 noiembrie 2007, deci peste termenul de 10 zile prevăzut de lege și în raport de această excepție reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1307 din 2 octombrie 2007, Tribunalul Mureșa respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean M; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu Program prelungit " ", Consiliul local al mun.Tg.M, Municipiul Tg.M și Inspectoratul Școlar Județean M; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a diferențelor de drepturi salariale pentru perioada octombrie 2002-septembrie 2004, în sumă brută de 2.829 lei; despăgubirile astfel acordare au fost actualizate în funcție de rata inflației; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei, începând cu data de 01.10.2005, a drepturilor salariale calculate conform machetei aprobate de nr.3351/2006; a obligat Inspectoratul Școlar Județean M să rectifice înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei, în mod corespunzător cu modul de calcul ale drepturilor salariale stabilite mai sus; a respins cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M, în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării și T; a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor; a admis cererea de chemare în garanție formulată Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu Ministerului Economiei și Finanțelor, obligându-l pe acesta din urmă, să aloce în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M, sumele necesare plății în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție DGFP M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă față de Ministerului Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, constatarea prescripției dreptului,material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei octombrie 2002-iulie 2004 iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-au invocat disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
S- arătat că potrivit art.166 alin.1 Codul muncii, dreptul la acțiune s-a prescris pentru plata sporurilor de natură salarială aferente perioadei octombrie 2002-iulie 2004.
S-a mai arătat că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu nu există raporturi juridice de muncă.
Potrivit disp.art.167 din Legea învățământului nr.84/1995 republicată, finanțarea cheltuielilor de personal, componentă a finanțării de bază, se asigură, în primul rând, prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Lipsa calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din interpretarea coroborată a disp.art.alin.2, teza a II-a și alin.17 ale art.167 din Legea nr.84/1995.
De asemenea în cauză sunt incidente și disp.art.1 și art.4 din OG nr.22/2002.
Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în materia dedusă judecății este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond. În cauză, hotărârea primei instanțe a fost comunicată la data de 01.11. 2007 iar recursul s-a declarat de către DGFP H la data de 16.11. 2007, deci cu depășirea termenului legal prevăzut de legea sus citată.
În conformitate cu art.103 Cod pr.civilă, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Recurenta nu a invocat nici un motiv obiectiv sau fortuit care să justifice depășirea termenului de recurs și nici nu a formulat cerere pentru repunere în termen, în temeiul art.103 alin.2 Cod pr.civilă.
Astfel fiind, recursul declarat în cauză este tardiv formulat și în consecință urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele expuse.
În contextul menționat, nu se mai impune analiza motivelor de nelegalitate invocate de către recurentă prin memoriul de recurs, tardivitatea acestei căi de atac având prioritate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M, str.-.- nr.1-3, jud. M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.1307 din 2 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 Ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.Sz.
Tehnored.CC/2 exp.
31.01.2008
Jd.fd.
Asist.jud. C-tin
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat