Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 80/R/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian
-
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și împotriva sentinței civile nr. 1958/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI C, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 08.01.2009 pârâta intimată Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, iar la data de 15.01.2009, tot prin serviciul de registratură al instanței a depus întâmpinare și pârâtul intimat Ministerul Economiei și Finanțelor.
Constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, curtea lasă cauză în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1958 din 23 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- s-au respins excepțiile necompetentei materiale, a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității invocată de către pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâții Curtea de Conturi a României si Ministerul Economiei si Finanțelor.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamanții și în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, CAMERA DE CONTURI A JUDETULUI C, și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, ca urmare a admiterii excepției.
S-a respins cererea de chemare in garanție formulată de către pârâtul Curtea de Conturi a României împotriva chematului în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Cu privire la excepția necompetentei materiale a Tribunalului Cluj invocată de către pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor, fiind un litigiu de muncă, care are ca obiect plata unor obligații de natură salarială, conform art.283, alin. 1 lit. c, coroborat cu prevederilor art.2 alin1, lit. c, Cod. Proc. Civ. competent este Tribunalul d e la domiciliul reclamanților. Așa fiind. instanța a respins excepția necompetentei materiale invocată de către acest pârât.
Instanța a respins totodată și excepția lipsei procedurii prealabile întrucât prevederile invocate în susținere de către pârât, art.36 din OUG 27/2006 nu sunt aplicabile în speță. Procedura administrativă prealabilă prevăzută de textul de lege trebuie să o urmeze o persoană salarizată potrivit acestei Ordonanțe de urgență, nemulțumită de modul de stabilire a drepturilor salariale, or în speță nu este vorba de stabilirea acestor drepturi, ci de acordarea respectiv neacordarea unor drepturi salariale.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au avut calitatea de procuror financiar in cadru Curții de Conturi a României - Camera de Conturi C în perioada 01.11.2000- 05.11.2003, salarizarea acestora fiind reglementată prin Legea nr. 50/1996, modificată prin OG nr. 83/2000, apoi prin OUG nr. 177/2002 și respectiv OUG nr. 27/2006.
Tribunalul a redat câteva considerente privind practica si doctrina juridică în ceea ce privește dreptul la acordarea acestui spor ce a fost recunoscut în final prin Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG 27/2006:
Potrivit art.16 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări. Prin Decizia nr.447/15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă, anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficiere toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Prin art. l alin.2 lit. e, pct. i din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare s-a instituit principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiului și discriminării, garantat in special in exercitarea dreptului la munca, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile, la salariu egal pentru muncă egala, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Art.2 alin. 1 din același act normativ definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, categorie socială, etc. ce are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În același sens, dispozițiile art. 2, alin. 2 reglementează discriminarea sub aspectul concret al oricărui comportament activ sau pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supun unui tratament injust o persoană sau un grup de persoane.
Legea organică în materia raporturilor de muncă, nr.53/2003, prin art.5 consacră același principiu constituțional al egalității de tratament fața de toți salariații și angajatorii.
Potrivit alin.3 din același text de lege, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute în alin.2 care are ca scop neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Discriminarea indirectă întemeiată în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 care produc efectele unei discriminări directe este de asemenea interzisă. Prin legea organică, tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile între care și dreptul la plată egală.
În procesul de penalizare a încălcării interdicției de discriminare, Curtea Europeană de Justiție a statuat că in cazul în care răspunderea angajatorului pentru încălcarea principiului tratamentului egal ar fi supusă obligației de a proba culpa ori inexistența unui temei de securitate recunoscut de legislația națională aplicabilă, iar efectul practic al acestui principiu ar slăbi considerabil.
În consecința, orice încălcare a interdicției de discriminare este suficientă în sine pentru a recunoaște dreptul victimelor discriminări la acțiunea în instanță pentru realizarea unei protecții reale și efective fără a se avea în vedere temeiul de scutire de răspundere susținut, pe legislația națională.
Conform art. 98 din Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească, magistrații au beneficiat de salarii stabilite în raport de nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură și alte sporuri, printre care și sporul de vechime.
Acest spor a fost prevăzut în art. 33 din Legea nr.50/1996, republicată, fiind achitat până la apariția OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prin care, la art.33 alin.3 s-a menționat că prevederile alin. l și 2, referitoare la sporul de vechime nu se aplică magistraților, fiind însă păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Ulterior, OUG nr. 177/2002 a abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, iar conform art.3 din acest act normativ, magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, conform coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa 1.
Faptul că OUG nr. 177/2002 nu prevede expres sporul de vechime precum și înlocuirea termenului de salariu cu indemnizație, nu înlătură obligativitatea acordării sporului de vechime. În caz contrar s-ar încălca atât normele constituționale (art. 38 și art. 53) cu privire la protecția socială a muncii și cazurile expres prevăzute în care se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și reglementările cuprinse în legislația europeană (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenție, Convențiile OIM - acte ratificate de România).
Salariul cuprinde, în conformitate de prevederile art.155 Cod muncii, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, iar stabilirea ca unică formă de remunerare prin indemnizație lunară, nu determină scăderea valorii sporului de vechime de vreme ce, această valoare procentuală nu se regăsește în indemnizațiile stabilite prin aplicarea altor criterii, respectiv a valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Neacordarea sporului de vechime nu poate fi motivată nici prin sporul de stabilitate prevăzut în favoarea magistraților, existând o distincție clară între cele două sporuri: sporul de stabilitate (care este oricum într-un procent inferior) se acordă în raport cu vechimea efectivă în magistratură, iar pentru beneficiul sporului de vechime, singura condiție legală este îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă (numărul de ani lucrați). De altfel, sporul de vechime este stabilit la minim 5 % și maxim 25 % și în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate la nivel național și nu există nici o prevedere care să interzică aplicarea sporului în discuție la indemnizația de încadrare lunară ori să limiteze adăugarea acestuia doar la "salarii".
Potrivit normelor cuprinse în Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă, dispozițiile cuprinse în Legea nr.50/1996 referitoare la sporul de vechime nu puteau fi abrogate prin norme legale ordinare, iar OG nr.83/2000 nu putea afecta existența sau exercitarea acestui drept.
Aceasta cu atât mai puțin cu cât, pentru personalul auxiliar sporul de vechime a fost acordat în continuare, creându-se o discriminare față de categoria profesională a magistraților, constatată ca atare în baza OG nr. 137/2000 de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea din 06.07.2006. În considerentele acestei hotărâri se arată că măsura eliminării sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică, iar potrivit prevederilor art. 6, 39 și 40 din Codul muncii, obligația plății integrale a drepturilor bănești trebuie realizată, neputând fi dispuse restrângeri sau limitări prin care se încalcă egalitatea de tratament și principiul nediscriminării.
Potrivit art.21 alin. l din OG nr. 137/2000, persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare.
În aceeași ordine de idei, potrivit art.10 din Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor "persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25% din salariul de bază brut. Sporul de vechime se plătește cu începere de la data întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă" (alin.2).
Acest text introduce o discriminare ce nu are un criteriu obiectiv și rațional, între judecătorii și ceilalți judecători și procurori (magistrați) fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 6 alin. l din Constituția României, aducând atingere independenței judecătorilor, consacrat prin dispozițiile art. 124 alin. 3 din Constituție.
Fața de această situație, instanța a apreciat că neacordarea sporului de vechime tuturor magistraților ar conduce la o situație discriminatorie între magistrați și personalul auxiliar pe de o parte și între judecătorii și ceilalți magistrați, pe de altă parte.
De altfel, prin Legea 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006 acest drept a fost recunoscut si acordat începând cu data de 12.03.2007.
Cu toate acestea, instanța a constatat că acțiunea reclamanților este tardiv introdusă dreptul material al acțiunii fiind prescris deoarece se solicită drepturi cuvenite pentru perioada 01.11.2000-05.11.2003, acțiunea fiind introdusă la data de 12.06.2008. Astfel, potrivit disp.art. 283 alin.l lit. din codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de drepturi pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situatia în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați.
Dispozițiile Deciziei civile nr. XXXVI din 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție arată că judecătorii, procurorii si ceilalți magistrați, precum si persoanele care au îndeplinit funcția de judecători, procurori financiari sau controlori financiari în cadrul Curții de Conturi ai României, beneficiau de sporul de vechime in muncă, în cuantumul prevăzut de lege. Sintagma "beneficiau" nu înseamnă că poate fi modificat termenul general de prescripție, exercitarea acestui drept trebuind să se facă în acest termen neexistând un temei al întreruperii acestui curs în condițiile art. 14 lit.a din Decretul 167/1958. De altfel, Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 a Înaltei Curti de Casație si Justiție, invocată de către reclamanți drept recunoaștere a sporului de vechime pe această perioadă, este emisă ulterior împlinirii termenului de prescripție existând totuși posibilitatea îndeplinirii de bună voie a plătii acestui spor.
Pentru motivele anterior expuse, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de către pârâții Curtea de Conturi a României si Ministerul Economiei si Finanțelor, a respins acțiunea reclamanților în temeiul dispozițiilor art. 283 si urm. din Codul Muncii si pe cale de consecință, a respins si cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta Curtea de Conturi a României împotriva chematului în garanție, Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că greșit a fost reținută excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de cele statuate prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În cazul reclamanților sunt incidente disp. art. 27 alin.2 din OG nr.137/2000. Dreptul material s-a născut la data de 7.05.2007 când s-a pronunțat decizia dată în recurs în interesul legii, care are efect constitutiv de drepturi.
Prin întâmpinările formulate, pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
La data de 12.06.2008 reclamanții au promovat acțiunea având ca obiect încasarea sporului de vechime pe perioada 1.11.2000 - 5.11.2003, invocând Decizia nr.XXXVI/17.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și disp. art. 21 alin.2 din OG nr.137/2000.
Este adevărat că decizia pronunțată în recurs în interesul legii statuează asupra dreptului procurorilor financiari - funcție îndeplinită de reclamanți în perioada 1.11.2000 - 5.11.2003 de a beneficia de sporul de vechime în muncă, fără face referire la vreo perioadă.
Sporul de vechime făcând parte din salariu, fiind deci asimilat unui drept salarial, este supus dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c muncii sub aspectul termenului înăuntrul căruia poate fi pretins pe cale de acțiune în ipoteza în care angajatorul nu îl achită la scadență.
Faptul că decizia nr. XXXVI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu prevede în mod expres că pretențiile formulate în fiecare dosar distinct aflat pe rolul instanțelor pot viza sporul de vechime pe ultimii 3 ani anterior promovării fiecărei acțiuni în parte, nu înlătură aplicabilitatea art.283 alin.1 lit.c muncii, care este norma de drept comun în materia termenului în care pot fi formulate cererile salariaților pentru plata drepturilor salariale neacordate.
În lipsa unei dispoziții speciale, derogatorii, care să privească un alt termen înăuntrul căruia sporul de vechime poate fi pretins pe cale de acțiune, care însă trebuie prevăzut în mod expres, se aplică norma generală, adică cea prevăzută de art.283 alin. 1 lit. c Cod proc.civ.
Reiese că prima instanță în mod corect a reținut că acțiunea promovată de reclamanți la data de 12 iunie 2008 având ca obiect drepturi salariale aferente perioadei 1.11.2000 - 5.11.2003 este prescrisă, în baza art. 312 alin.1 Cod proc.civ. recursul urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1958 din 23 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC
2 ex/22.01.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian
