Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 820/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr. -/85/-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 820/-
Ședința publică de la 25 -
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- - - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - judecător
Pe rol se - soluționarea - formulat de pârâta - - - GRUP, având ca obiect - drepturi -, împotriva sentinței civile nr.-/6.05.- pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.-/85/-.
La apelul nominal - în cauză se prezintă avocat - -, cu - de -, pentru recurentul - - - - GRUP, lipsă fiind intimat reclamant - - -.
Procedura de - este legal -.
S-a - referatul -, după care se constată că s-a - la dosar întâmpinare din partea intimatului reclamant.
Mandatara -i - în-ză instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită admiterea - pentru motivele - în -, pe care le susține și oral. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în -.
CURTEA DE APEL
Asupra - civil de față;
Prin -a civilă formulată de reclamantul - - - în contradictoriu cu pârâta B, s-a solicitat obligarea acesteia la plata - de 9.- lei - ulterior la suma de 8.- lei în valoare - la data -, - drepturi - - de Paști și de C începând cu decembrie - până în decembrie -, cu cheltuieli de judecată.
În - arată că este - -i, iar în baza art.- (1) din Contractul colectiv de muncă trebuia să - de câte o - a drepturilor - de sărbătorile de Paști și de C în - de un - de - mediu pe, așa cum - - acest -.
Această - nu a fost -ă până în prezent, dar drepturile - au fost - numai pe anul - în modalitatea - -a în -l de - al - -.
Executarea contractului colectiv de muncă fiind - pentru părți conform art.30 din Legea nr.-/- -ă și -, consideră că se - obligarea -i la plata - - cu acest titlu, în -ul total -.
În drept a - dis-le art.27, -, - din Codul muncii, art.30, 31 din Legea nr.-/- raportat la art.- din
A anexat practică -, copie după carnetul de muncă, - - de muncă pe - - - - în copie -, - privind -ul -lui de -.
Prin întâmpinare pârâta a - excepția - pe - că fiind întemeiată pe - contractului colectiv de muncă, cererea putea fi formulată în termen de 6 luni de la data - dreptului la - conform art.- 1 -. Codul muncii. Pe fond a - că -a este neîntemeiată, iar dacă se va considera că este fondată, arată că se - re-area - - în raport de -l de - mediu pe conform -i nr.-/- - de societate.
A - anexe la Contractul colectiv de muncă încheiat pe - - - -, decizia nr.-/- a Comisiei Paritare, -, practică -.
S-a solicitat efectuarea - expertize - pentru verificarea -lui de - mediu pe și stabilirea - - - cu titlu de - - de Paști și de C - prin -.
Prin sentința nr.-/- Tribunalul Sibiua respins excepția - dreptului material la -, -ă de pârâta "" a admis în parte -a formulată și - de reclamant ul - - - împotriva -i "", cu sediul în B, - - și a - pe pârâta să - reclamantului drepturile - - - de art.- (1) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, respectiv un - de - mediu la nivelul societății pentru sărbătorile de Paști pe - -, -, - și de C pe - -, -, - și - în - de - lei - cu - de - la data -, conform raportului de expertiză.
Pârâta a fost -ă la plata - de - lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. Au fost - celelalte -
Pentru a pronunța această - instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclaman tul este - -
În ceea ce - excepția - dreptului la - s-a - că aceasta este nefondată.
Față de obiectul - - -, respectiv plata - drepturi - - - în Contractul colectiv de muncă, instanța a - că sunt incidente - dis-le art.- (1) -. Codul muncii și nu dis-le art.- (1) -.e Codul muncii întrucât ne - în prezența - - individual de muncă ce - plata - drepturi -, iar dreptul la - în - situație, se - în termen de 3 - de la data la care drepturile - erau - astfel cum - dis-le art.- Codul muncii.
Pe fondul -, instanța a - că -le reclaman tului sunt -.
Art.-(1) din Contractul colectiv de muncă pe - --- la nivel de unitate, -: "cu - - de Paști și C, salariații "" vor - de câte o - a drepturilor - în - de un - de - mediu pe "", cu - 15 - înainte de fiecare - pentru care se acordă -le, vor - - cu, în - - - -, modalitățile de acordare, condițiilor, criteriilor și -rilor ".
Art.- (2) din Contractul colectiv de muncă pe - --- la nivel de unitate, -: " în anul -, -le - de la aliniatul (1) al - -, au fost -e în -l de - al - -".
Analizând clauzele Contractului colectiv de muncă raportat la - - în cauză, rezultă că pârâta a - obligațiile - în Contractul colectiv de muncă pentru perioada - --- întrucât deși se susține că drepturile - - de C și de Paști au fost - în -l de - al reclamantului, nu a produs nici o - în acest sens, astfel cum - dis-le art.- Codul muncii, iar -rile art.- din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul - și până în anul -, au - -.
Mai mult de atât, prin adresa depusă de -, se face dovada -lui mediu de - pe "" care s-a - în - martie și noiembrie a - an.
În - situație, dacă drepturile - - - ar fi fost - în -l de - pentru - --- ar fi - ca fiecare - să - de o - - a -lui de -, ceea ce nu s-a -.
În temeiul art.- Cod pr. civilă, pârâta a fost -ă să - reclaman tului suma de - lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei - a - recurs pârâta solicitând modificarea ei în - respingerii acțiunii.
În -a - se invocă dis-le art. - pct.9, art.-/1 și art. - din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce - fondul - recurenta susține că instanța de fond a reținut o stare de fapt - și a - eronat dis-le legale incidente. În acest sens se arată, în -, că instanța de fond ar fi - să - că -le reclamanților sunt ne- deoarece drepturile - - au fost - în - în anul - și - în continuare în - - astfel că plata - a fost efectuată.
În susținerea acestei - recurenta aduce următoarele -:
Sub un prim aspect recurenta susține că instanța de fond a reținut greșit că art. - 2 din Contractul colectiv de muncă pe - - - - nu s-a -, când în - a fost - un - - în care se - că "în anul - -le - de la 1 al - - au fost -e în -l de - al - -". În interpretarea recurentului această - - să se - că și pentru - - - - plata - de Paști și de C s-a - în aceeași - ca și în anul -, respectiv prin includerea - în -l de - și achitarea în - -. Se mai arată că fiecare -a - - - - a avut în V -l de - în întregul lui.
În al - - recurenta arată că instanța de fond a reținut eronat că salariații nu au -t de o - - a -lui de - pentru - - - -, cum ar fi - să se - dacă -le - ar fi fost - în -l de -. În - se arată din anul - și până în prezent - reclamanților nu au - ci - au - la același nivel, - au fost -.
Recurenta mai arată că menținerea în -le - de muncă a dis-- - la dreptul al primă de Paști și de C în art.- 1 nu este în - cu 2 din același -. Dimpotrivă menținerea 1 reprezenta o - - pentru - -lui reclamanților.
Reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea -.
Deliberând asupra - prin - - -e și din oficiu în limitele - de art. - A 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Curtea reține că în contractul colectiv de muncă pe anul - s-a - la art.- 1 că salariații cu - - de Paști și de C vor - de câte o - a drepturilor - în - de un - de - mediu pe
Aplicarea - dis- la nivelul - - nu este - de nici una dintre părțile - ale
În - este numai plata - drepturi pentru - ---.
Apărarea -i - se - pe ideea - drepturilor - în - după - - - de Paști și de C și - - la 12, suma - urmând a se - în fiecare - în -l - pentru - - - -.
Cu - la această susținere, Curtea reține că -rile sunt -orii pentru toate părțile potrivit art. 30 din Legea nr.-/-.
În forma - începând cu anul - în se - că aceste două - se acordă salariaților - art. -, 1, pentru ca la 2 să se - căîn anul - -le - de la aliniatul 1 al - - au fost -e în -l de - al - -.
Rezultă în - - că includerea - în -l de - a fost -ă numai pentru anul -, dispoziția - fi - și la ceilalți - în lipsa - -ri -
Chiar dacă s-ar reține că - - în anul - și - în - nu au mai fost -, aceasta nu ar avea în - - - - că și pentru - părțile au - ca acestea să - același - ca și în anul - și să se - în aceeași -. Dimpotrivă menținerea -lui în același - ca și în anul - când, în acesta au fost - - de Paști și de C are - - - a -lui de - pentru - -, în condițiile în care și pentru - - a fost - în continuare în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, la art.- dreptul salariaților de a - de - de Paști și de C, obligația - în - - - - a - de acordare a condițiilor și criteriilor de stabilire a -rilor. Stipularea - -ri în - -- - de muncă pentru - -, - și - este - de - dacă s-ar considera că intenția părților ar fi fost - de a reține că și pentru - - se - primele în - în modalitatea -ă - în anul -. Dacă aceasta ar fi fost intenția - a părților nimic nu le-ar fi - - cu - - contractului de muncă să o - astfel.
De altfel, chiar din susținerile recurentului rezultă că unitatea a - ca pentru - - - - să - -l de - a - ca fiind -l în care s-au - în anul - drepturile -, prin aplicarea - -lor - prin - la acest -. Ori este de - că -le - se aplică -lui de -.
În -, se constată că prima instanță a - o corectă aplicare a dis-- legale raportat la -l - în cauză, soluția pronunțată fiind - și legală, dând -ie - - obligațiilor - prin semnarea de către pârâta recurentă.
Pentru considerentele -e, recursul - de către pârâta "" B fiind neîntemeiat, în temeiul art. - Cod procedură civilă, Curtea urmează a-l respinge, cu consecința - sentinței - ca - și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul - de pârâta B împotriva sentinței civile nr.-/- pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.-/85/-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.-.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red
Tehnored. 2ex./ 13.10.-
Jud. fond.,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa