Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 843/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR.843/R-CM
Ședința publică din 28 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Corina
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, G, (), G, împotriva sentinței nr.76/F-CM din 07 octombrie 2008, pronunțate de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depuse la dosar, lipsind recurenții-reclamanți, intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL PITEȘTI și expertul în domeniul discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 76/F-CM din 07 octombrie 2008, pronunțate de Curtea de APEL PITEȘTI, pentru motivele arătate în concluziile scrise depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, onstată că prin acțiunea înregistrată la data de 26.03.2008 sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, -, G, (), -, -, -, și G-, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, în prezent Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș, Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice A, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați, în solidar, la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, pentru perioada noiembrie 2000- 01 septembrie 2004, să se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut prin art.47 din Legea nr.50/1996, care a fost abrogat prin nr.OUG177/2002, însă această abrogare a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006. De asemenea, abrogarea art.47 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor de tehnică legislativă.
Mai arată reclamanții că nu s-au schimbat condițiile avute în vedere la data adoptării actului normativ, ci dimpotrivă s-au acutizat.
Mai mult, prin decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și inadmisibilitatea acțiunii.
Pârâtul a arătat că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, iar guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite.
Ministerul Justiției, care este ordonator principal de credite, are atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate face plata drepturilor salariale ale acestora întrucât în legea bugetului de stat nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare.
Pe de altă parte, obligarea acestui pârât la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției este inadmisibilă deoarece acest lucru nu se poate face decât în baza unei legi.
La rândul său, prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune. A arătat că dreptul la acțiune a luat naștere la data publicării nr.OG83/2000, acesta fiind momentul săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și al luării la cunoștință despre faptă.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe motiv că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin nr.OG83/2000, care nu a vizat niciunul dintre domeniile rezervate legii organice, întrucât salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești nu este inclus în domeniul legii organice delimitat expres de art.72 din Constituția României.
De asemenea, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996, iar nr.OG83/2000 a fost aprobată ulterior prin lege.
În fine, abrogarea dispozițiilor legale care instituiau sporul de 50% reprezintă o problemă de legiferare.
Prin încheierea din 11.07.2008, în temeiul art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, Tribunalul Argeșa scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare Curții de APEL PITEȘTI, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 22 iulie 2008.
Prin sentința civilă nr.76/F-CM/07.10.2008, Curtea de APEL PITEȘTIa respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate, în temeiul art.137 Cod procedură civilă, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare, precum și excepția de prescripție invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a reținut că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Totuși, instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte, art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
S-a reținut așadar că față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe de altă parte, conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
Având în vedere că prin acțiunea formulată la 26.03.2008, reclamanții au solicitat drepturi salariale pentru perioada noiembrie 2000-septembrie 2004, fără a fi invocat vreo cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție, instanța de fond a apreciat că acțiunea este prescrisă.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în sensul că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca prescrisă.
În argumentarea motivului de recurs au făcut referire la Strategia de reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2005-2007, prin care s-a propus asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate. Măsurile stabilite, aprobate prin nr.HG 232/2005, constituie o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul publicării actului normativ.
Potrivit art. 16 din Decretul nr.167/1958, recunoașterea are drept efect ștergerea prescripției începute înainte de adoptarea strategiei de reformă.
De altfel, problema de drept privind temeinicia pretenției a fost dezlegată prin Decizia nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Decizia este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
Având în vedere Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, prin care prevederile art. I și II din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, vizând competența materială a instanțelor în soluționarea acțiunilor pentru plata drepturilor salariale formulate de categoriile de personal din acest sistem au fost declarate neconstituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr.3372/18.03.2009, prin care a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de APEL PITEȘTI.
Recursul nu este fondat.
În analiza excepției prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârât, instanța de fond a ținut seama în mod corect de termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii și de inexistența vreunui caz de suspendare/întrerupere a acestui termen, dintre cele reglementate limitativ de art.13 și 16 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția extinctivă.
Obligația de plată a salariului este scadentă cel puțin o dată pe lună potrivit art.161 alin.(1) din Codul muncii.
Prescripția, în cazul drepturilor corelative acestor obligații cu termen, începe să curgă, potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, de la data la care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data la care trebuie efectuată plata salariului pentru fiecare lună calendaristică, chiar și pentru situația în care norma care a prevăzut dreptul salarial solicitat a fost abrogată. Fundamentul de drept al pretenției se cercetează odată cu fondul, după verificarea admisibilității acțiunii.
Abrogarea normei legale sau imprevizibilitatea legislației nu constituie cauze de amânare a nașterii dreptului la acțiune, nici de amânare a curgerii termenului de prescripție dintre cele prevăzute expres în decret.
Nu se poate reține intervenirea unui caz de întrerupere a prescripției deoarece Strategia de reformă a sistemului judiciar reconsiderată a fost aprobată prin nr.HG232/2005, ulterior împlinirii termenului de prescripție de 3 ani, ceea ce înseamnă că dreptul la acțiune s-a stins, conform art.1 din decret, pentru perioada 2000-2003.
În Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2003-2007, aprobată prin nr.HG2052/2003, s-a făcut referire la întărirea statutului magistraților prin creșterea indemnizațiilor judecătorilor cu sporurile ce se acordă pentru judecarea cauzelor de corupție, titlul de doctor în drept, vechimea efectivă în magistratură, ceea ce nu are legătură cu drepturile bănești în discuție sau cu înlăturarea discriminării din salarizarea celor două categorii profesionale, magistrați și personal auxiliar al instanțelor judecătorești sau al parchetelor de pe lângă acestea.
Pentru aceleași motive, nu se poate reține că dreptul la acțiune s-a născut abia la data soluționării recursului în interesul legii declarat cu privire la aplicabilitatea prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată. Iar dezlegarea dată problemei de drept este obligatorie pentru instanța sesizată cu respectarea condițiilor de admisibilitate a acțiunii pentru că este o problemă care vizează fondul pretenției.
Această din urmă situație nu se regăsește în cazul de față astfel că soluția instanței de fond este rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente în materie.
Întrucât nu se regăsește motivul de nelegalitate invocat, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, G -, (), -, -, -, -, G-, împotriva sentinței nr.76/F-CM din 07 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL PITEȘTI, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și TRIBUNALUL ARGEȘ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./07.05.2009
Jud.fond: /
OPINIE SEPARATĂ
de noi, judecător - -- asupra recursului de față pe care îl constatăm fondat, iar pe cale de consecință acțiunea admisibilă cu obligarea pârâților Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților la plata, în valoare actualizată la data plății, cu indicele de inflație, a sumelor constând în sporul de risc și suprasolicitare în perioada 1 noiembrie 2000-1 septembrie 2004, raportat la indemnizația brută de încadrare, fiecăruia dintre recurenți proporțional cu perioada lucrată., considerăm că se impune obligarea Curții de APEL PITEȘTI să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și a Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fonduri, în vederea plății.
Prima instanță de fond, pentru a pronunța soluția sa, a apreciat cererea, pentru această perioadă, ca fiind prescrisă, față de dispozițiile art.1 din Decretul nr.167/1958, dată fiind formularea ei după scurgerea unei perioade de 3 ani de la data primei scadențe a dreptului cu acest obiect.
Examinând însă, evoluția legislativă în timp și clarificările impuse acesteia datorită activității în afara legii a instituțiilor ce au adoptat-o, constatăm că un asemenea termen nu poate fi opus reclamanților creditori ai dreptului.
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe de altă parte, conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
Prin acțiunea formulată de față, reclamanții au solicitat drepturi salariale pentru perioada începând cu luna noiembrie 2000 până în septembrie 2004.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de mai sus, ar fi încheiat la data promovării prezentei acțiuni, pentru cea mai mare perioadă așa cum pretinde intimatul Ministerul Justiției.
Ceea ce, însă se discută în cauză, este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile Statului Român, respectiv, cea executivă, cu depășirea abilitărilor sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Instituția prescripției extinctive constituie o modalitate de protecție a securității juridice, venind să sancționeze pe titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
O asemenea neglijență conține, evident, o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului. În situația, însă, în care, acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.
În cauză, art.47 din Legea nr.50/1996, apărea destinatarilor săi abrogat prin survenirea nr.OUG83/2000, acțiunea și, deci, dreptul la sporul prevăzut anterior fiind declarat inexistent.
Că este așa, nu numai pentru orice cetățean al statului, dar chiar și pentru organele statale învestite cu puterea de a asigura protecția drepturilor încălcate, puterea judecătorească, rezultă din faptul că multe dintre acțiunile inițiate în fața instanțelor, în apărarea drepturilor salariale nelegal înlăturate, au fost, în mod irevocabil, respinse, în acest fel ajungându-se la necesitatea promovării și soluționării unui recurs în interesul legii în cadrul căruia s-a cercetat legalitatea adoptării actului.
Or, câtă vreme, însăși puterea jurisdicțională din stat a avut, uneori, convingerea serioasă că dreptul nu mai există în patrimoniul persoanelor din aceeași categorie căreia îi aparțin reclamanții și intervenientele, acestora nu le poate fi imputată pasivitatea cu privire la perioada anterioară pronunțării deciziei în interesul legii, care a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței, în toată această perioadă, a acestui drept.
Pentru ca protecția lui să poată fi solicitată instanțelor, el trebuia să se fondeze pe o puternică aparență de existență, or, dimpotrivă, actul normativ nelegal adoptat, cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare de către Parlament, a creat, în toată această perioadă, convingerea inexistenței dreptului.
Statul, prin organul său executiv, respectiv Guvernul, poartă culpa acestei lipse de previzibilitate a posibilității apărării dreptului, de aceea el nu poate invoca propria turpitudine și a împiedica, încă odată, realizarea lui.
Reclamanții nu puteau prevedea, în timp, pronunțarea unei instanțe judecătorești în favoarea lor și în contra normei care crea aparența lipsei dreptului lor, până la declararea nelegalității acestei norme, legea, în acest caz, neîndeplinind condiția de previzibilitate care să le acorde informațiile suficiente asupra normei juridice aplicabile în cazul dat și să fie capabil să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele ce pot apărea din actul determinat. Ca atare, norma nu întrunea cerința de previzibilitate în mod constant impusă tuturor statelor semnatare prin soluții pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ori de câte ori a cercetat încălcarea drepturilor prevăzute de Cartă prin acte normative interne.
În aceste condiții, se constată că instanța cu nerespectarea dispozițiilor sus arătate a admis apărarea formulată pe cale de excepție de către pârâtul Ministerul Justiției.
Existența dreptului fiind consacrată în interpretarea dată prin decizia nr.XXI/2008 în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este evident se impune schimbarea soluției în sensul admiterii acțiunii.
În sfârșit, în ceea ce privește înscrierea drepturilor litigioase în carnetul de muncă, recurentul face o interpretare restrictivă, ocolind scopul edictării normei.
Astfel în aceste carnete sunt supuse înscrierii acele drepturi salariale cu caracter de permanentă, cel puțin pentru conservarea unor date ce ar avea sa fie luate în considerare la calificarea angajatului într-o anumită grupă de muncă sau la anumite drepturi de asigurări sociale.
Cum se poate observa, munca reclamanților este una caracterizabilă printr-un anumit grad de periculozitate, dar de suprasolicitarea neuropsihică, deci se încadrează în categoria acelor drepturi susceptibile de a fi menționate în aceste carnete, potrivit intenției legiuitorului.
Pentru acest motiv, în condițiile Decretului nr.92/1976, urmează a fi admisă și cererea de obligare a Curții de APEL PITEȘTI ca păstrător al acestor carnete să efectueze cuvenitele mențiuni în cele ale reclamanților.
Cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta a invocat, în fața instanței de fond, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și, pe fond, inadmisibilitatea unei acțiuni în despăgubiri fondată pe dispozițiile declarate ca neconstituționale ale reglementării naționale privind discriminarea.
Asupra acestora, Curtea, în prezenta opinie apreciază, că ele sunt nefondate:
În ceea ce privește îndreptățirea la plata dreptului litigios, urmează a se observa că temeiul legal, chiar dacă invocat de către reclamanți a fi fost legislația discriminatorie, în realitate îl constituie însăși legea care a prevăzut acest drept.
legii, chiar după intervenirea, în procedură nelegală, a executivului în scopul suprimării, a fost declarată prin Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa încât temeinicia nu poate face în continuare subiect al disputei juridice.
Legat de calitatea procesual pasivă a acestui minister, se va observa că prima instanță a respins excepția, neobservându-se vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie în condițiile art.3041Cod procedură civilă, pentru care soluția ar putea fi considerată greșită.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă date fiind prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte, art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În aceste condiții, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Judecător,
-,
Red.-/12.05.2009
GM/2 ex.
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Georgiana Nanu, Corina
