Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 86/R/2007
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca
JUDECĂTOR 3: Ioana Tripon
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2003 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ, la data de 01.10.2007, în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, -A, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel încât, întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2003 din 01.10.2007 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr-, fost admisă acțiunea reclamanților, și și a intervenientei în nume propriu formulată împotriva pârâților TRIBUNALUL SĂLAJ, Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și în consecință au fost obligați pârâții la acordarea creșterii salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, actualizate cu coeficientul de inflație, după cum urmează: - 5105 lei; - 4323 lei; - 4634 lei; - 4453 lei; - 4514 lei; - 4438 lei; - 3198 lei; - 4019 lei; - 3867 lei; - 4165 lei; - 3657 lei; - 3312 lei; - 4165 lei; - 3205 lei; - 3552 lei; - 3205 lei; - 3328 lei; - 4019 lei;
Au fost obligați pârâții ca începând cu 01 octombrie 2007 să acorde reclamanților drepturile salariale cuvenite indexate cu 11% față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că rin p. nr.OG 10/2007 s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salariat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază a personalului contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică cu 5 % de la data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2 % începând cu data 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna noiembrie 2007.
Aceste creșteri salariale se aplică și personalului salarizat prevăzut în anexa 11/2 din Legea nr. 154/1998, în care sunt incluși judecătorii de la
Or, câtă vreme salarizarea tuturor judecătorilor este reglementată printr-un singur act normativ, respectiv nr.OUG 27/2006, de creșterile salariale trebuie să beneficieze, legal și echitabil și magistrații de la celelalte instanțe.
În planul de acțiune pentru reglementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar aferent anului 2007 se prevăd creșteri salariale pentru magistrați.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a adus atingere principiului egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării prevăzut de art. l alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele motive:
Reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.
Reclamanții ignoră că, asemenea altor categorii salariale, sunt salariați în temeiul unei legi speciale, astfel că nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute în acte normative aplicabile altor categorii de personal bugetar, așa cum nici personalul bugetar contractual sau personalul ce ocupă funcții de demnitate publică drepturile salariale stabilite pentru magistrați (sic!).
Prevederile nr.OG 10/2007 nu are caracter discriminatoriu, deoarece creșterile salariale prevăzute pentru categoriile de personal menționate cu un scop legitim (sic!), iar metodele de atingere a acestui scop sunt adevărate și necesare, urmărind combaterea corupției și să acopere creșterea inflației.
Majorările salariale treptate în favoarea unor categorii de personal din sectorul bugetar, destinat să acopere inflația, fără a profita magistraților, au o justificare rezonabilă având în vedere diferențele majore între veniturile magistraților și cele ale celorlalte categorii de bugetari, magistrații beneficiind de majorări salariale în anul 2007, care depășesc cu mult nu numai rata inflației, dar și media creșterilor salariale ce s-au acordat în sectorul bugetar.
discriminarea presupune că persoanele aflate în situații comparabile sau analoage beneficiază de un tratament preferențial.
Or, în cauză nu sunt situații analoage între situația judecătorilor și procurorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar.
Reglementare unor drepturi salariale pentru o categorie de personal salarizată de la bugetul de stat constituie o opțiune a legiuitorului.
Din examinarea nr.OG 137/2000 rezultă că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității procesuale pasive deoarece nu este parte al raportului de muncă.
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și au obligația să asigure creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite pentru titluri executorii.
Pe fond, solicită respingerea ca nefondată a acțiunii cu motivarea că prevederile nr.OG 24/2000 nu se aplică personalului din organele autorității judecătorești.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă din conținutul atribuțiilor acestuia, stabilite prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Astfel, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale ale legilor de rectificare.
Pentru plata diferențelor salariale, Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să declanșeze asemenea acțiuni de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, a legilor de rectificare.
În urma suplimentării bugetului, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, a dispus cu privire la măsurile ce se impun pentru executarea plăților, în condițiile legilor în vigoare, inclusiv a nr.OG 22/2002 privind exercitarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007.
Prin nr.OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru perioada care ocupă funcții de demnitate publică, s-au stabilit creșteri salariale în trei etape, astfel:
a) cu 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2 % începând cu data 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu de 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna noiembrie 2007.
În anexa II și III la care se referă expres nr.OG 10/2007 sunt menționați judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi, aceștia fiind singurii magistrați care au beneficiat de creșterile salariale menționate.
În prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor și procurorilor este reglementată printr-un singur act normativ, nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.
Așadar, creșterea drepturilor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar judecătorilor instanței supreme, cu ignorarea drepturilor magistraților de la celelalte instanțe sau parchete.
În acest sens sunt dispozițiile art. 5 alin. 1 și 3 din Codul muncii potrivit cărora "în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți angajații și angajatorii. Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință care au ca scop sau ca efect neacordarea, retragerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii".
Edificatoare în acest sens sunt dispozițiile art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000, în sensul că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în exercitarea drepturilor enunțate, printre care la lit. i se menționează și dreptul la muncă, la alegerea liberă a ocupației, la condițiile de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Modul în care au fost aplicate dispozițiile nr.OG 10/2007 prin excluderea magistraților de la curțile de apel, tribunale și judecătorii de la creșterile salariale constituie aplicarea unui regim discriminatoriu față de acești magistrați și magistrații precum și față de celelalte categorii din sectorul bugetar.
În cazul de față, magistrații reclamanți se află în situații analoage cu magistrații și comparabile cu celelalte categorii de personal salariat de la bugetul de stat și nu sunt situații diferite, așa cum greșit se susține în întâmpinările depuse la dosar.
Plasarea magistraților, asistenților judiciari de la judecătorii, tribunale și curți de apel și de la parchetele aferente acestora într-o stare de discriminare față de celelalte categorii de personal bugetar rezultă și din următoarele acte normative emise de Guvern: nr.OG 16/31.01.2007 prin care Guvernul a dispus majorarea drepturilor bănești cu începere de la data de 01.01.2007 a personalului Ministerului Afacerilor Externe; nr.OG 27/2007 prin care s-au majorat salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi; Legea nr. 232/6.07.2007 pentru aprobarea nr.OG 6/2007, modificând art. 39 alin. 2 al acesteia prevede creșteri salariale în cote de 7% aplicată la salariul din luna septembrie 2007 pentru toți funcționarii publici, excepții fiind și de această dată magistrații, judecătorii și procurorii, precum și asistenții judiciari și restul personalului asimilat din cadrul puterii judecătorești, în aceleași procente și tranșe, cu toate că și aceste categorii de personal bugetar sunt salariați tot prin legi speciale, astfel că acest argument că magistrații sunt salarizați printr-o lege specială nu exclude regimul discriminatoriu aplicat acestora.
Potrivit art. 2 din nr.OUG 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilește ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege.
Se susține că scopul creșterilor salariale pentru celelalte categorii de personal este acoperirea inflației, or, salariilor magistraților au crescut în anii 2006 și 2007 încât depășește nu numai rata inflației, dar și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar.
Această opinie exprimă tendința de discriminare a magistraților, de excludere a acestora de la un tratament echitabil, nediscriminatoriu, de la măsurile de protecție luate de Guvern pentru acoperirea nivelului prognozat al creșterilor prețului de consum, având în vedere și criteriile de salarizare ale magistraților prevăzute de dispozițiile art. 2 din nr.OUG 27/2006.
Prin aplicarea acestor metode, practic creșterile salariale ale magistraților din anul 2006, rămân fără conținut.
Prin Legea nr. 45/2007 de aprobare cu modificări a nr.OUG 27/2006 nu s-a majorat salariul de bază al magistraților, ci s-a introdus sporul de vechime, tocmai pentru înlăturarea unui alt mod de discriminare a magistraților.
Mai mult, prin pct. 17 din Legea nr. 45/2007 s-a abrogat art. 35 din nr.OG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care prevedea că drepturile salariale prevăzute de această ordonanță vor fi indexate prin aplicarea indexărilor, ceea ce constituie un alt mod de obstrucționare a magistraților, fapt care contravine dispozițiilor art. 16 din Constituția României, ale nr.OG 137/200 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin. l, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Or, excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și a celor din parchetele aferente, de la acordarea creșterilor salariale, față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și celelalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
În sensul admisibilității cererii sunt dispozițiile art. 16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări, iar prin decizia nr. 447/15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri se acordă unor categorii de salariați, singura condiție fiind că de sporurile și adaosurile respective să beneficieze toți salariații care se află în instituții similare.
Discriminarea suferită de reclamanți este susținută și de prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie asigurată fără nici o deosebire bazată pe rasă, culoare, avere, naștere sau orice altă situație.
De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. l, având în vedere că prin noțiunea de bun, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este prevăzut de legislația în vigoare, reprezintă un drept patrimonial.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Prin discriminarea instituită din culpă între reclamanți, pe de o parte, și magistrații procurorul general al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale, ceilalți demnitari aleși sau numiți, funcționari publici și funcționari contractuali ai statului, pe de altă parte, fiecare reclamant a fost prejudiciat cu sumele aferente creșterilor salariale în procentele și tranșele arătate în acțiunea introductivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond, desființarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare se arată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă; între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici o obligație de plată pentru drepturi salariale ce reprezintă creșteri salariale pe care Ministerul Justiției ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin.(1) lit. a pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Totodată, sunt invocate prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "legea bugetară anuală prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiul bugetar.
Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin.(2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare cărora li se aplică aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale inițiale".
Art. 15 alin.(1) și (3) din Legea nr. 500/2002 modificată, prevede:
"În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri, sau creșterea cheltuielilor
După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament, pot fi aprobate acte normative numai în condițiile prevederilor alin.(1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exercițiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul".
Potrivit art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar.
Pe fondul cauzei, se face trimitere la prevederile nr.OG 10/2007, prin care s-au reglementat creșteri salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Or, se arată că art. 1 alin. 2 din nr.OG 24/2000 prevede: "în sensul prevederilor alin.(1) prin expresia personal contractual din sectorul bugetar, denumit în continuare personal contractual, se înțelege personala angajat în acest sector în funcții de conducere sau în funcții de execuție, pe bază de contract individual de muncă încheiat în condițiile legii".
Pe de altă parte, art. 13 din acest act normativ stipulează că prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică: personalului din organele autorității judecătorești, salarizat potrivit Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică conține dispoziții exprese în ceea ce privește sfera de aplicabilitate, astfel încât această lege nu se aplică personalului de specialitate juridică, prevăzută în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu excepția funcțiilor de demnitate publică numite.
Raportat la dispozițiile acestor acte normative invocate, apreciază recurentul că reclamanții nu sunt beneficiari ai dispozițiilor nr.OG 10/2007.
Este criticabilă sentința instanței de fond și prin prisma prevederilor art. 36 din nr.OUG 27/2006 cu modificările și completările ulterioare, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, întrucât instanța de fond a ignorat aceste prevederi și a soluționat cererea reclamanților, fără a observa că aceștia nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii stabilită prin actul normativ invocat mai sus.
Art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000 nu este aplicabil în cauză, deoarece aceștia beneficiază de toate drepturile salariale conferite de legile în vigoare, iar solicitarea lor excede actualului cadru legislativ.
Prin recursul său, TRIBUNALUL SĂLAJa solicitat admiterea recursului și respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților.
În motivare se arată că prima instanță a reținut în considerente incidența dispozițiilor nr.OG 10/2007, or potrivit actului normativ care reglementează creșterile salariale, reclamanții, în calitate de magistrați, au fost excluși de la beneficiul legii.
Față de prevederile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în cauza dedusă judecății nu se regăsește situația de discriminare invocată, legiuitorul, în înțelepciunea sa, analizând obiectiv toate situațiile supuse reglementării sale și statuând expres persoanele în favoarea cărora acționează prevederile ordonanței.
Prin recursul formulat de Ministerul Justiției se solicită modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul de a respinge pretențiile intimaților reclamanți privind acordarea majorărilor solicitate.
În motivare se arată că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4.proc.civ. conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, intimații reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, reprezintă o problemă de legiferare.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plat unor sume ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Învederează recurentul că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturile recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la pct. 9 al art. 304.proc.civ. potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Reținerea instanței cu privire la faptul că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi beneficiari ai majorărilor prevăzute de nr.OG 10/2007 este total eronată, având în vedere că, așa cum statuează dispozițiile art. 1 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, acesta este singurul act normativ care "reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii etc."
Or, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică cu modificările și completările ulterioare au fost abrogate prin nr.OUG 27/2006, astfel încât susținerile reclamanților sunt total nefondate.
Se apreciază că nici în raport cu alte categorii profesionale nu poate fi reținută discriminarea, întrucât reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excedează cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, iar în afara legii nu se poate vorbi de discriminare. În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitate ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate acelor prevederi legale.
Întrucât magistrații au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea acestei categorii profesionale într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
este utilizată în scopul de a acoperi, de regulă, o parte din rata inflației (65-70%), pe o perioadă determinată. integrală prin indexare ar putea antrena ea însăși efecte inflaționiste. Or, creșterile salariale acordate intimaților reclamanți în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare, cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale (sporul de vechime, prima de vacanță, potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006) depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar.
Curtea de APEL CLUJ, prin recursul declarat, a solicitat casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza pe fond, să se respingă acțiunea reclamanților.
În motivare se arată că instanța era obligată să-și verifice din oficiu competența în materie, față de prevederile art. 36 din nr.OUG 27/29.03.2006 cu modificările și completările ulterioare, care statuează competența Curții de Apel București.
Reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii stabilită prin acest act normativ. Sub acest aspect acțiunea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.
Acțiunea reclamanților a fost greșit admisă, întrucât nici un act normativ în vigoare nu le conferă acest drept.
Sporurile și adaosurile la salariul de bază se stabilesc și se acordă astfel cum prevede legea. Numai legiuitorul le poate stabili.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept trebuie făcută în temeiul unei norme de drept și fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat.
Legal citați în cauză, intimații reclamanți nu au depus întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Se invocă, în primul rând, motivul de nelegalitate a sentinței dată de încălcarea dispozițiilor legale privind competența de soluționare în primă instanță a litigiului, apreciindu-se că aceasta ar fi revenit Curții de Apel București, conform prevederilor art. 36 din nr.OUG 27/29.03.2006 cu modificările și completările ulterioare.
Curtea constată că TRIBUNALUL SĂLAJa soluționat litigiul în limita competenței sale legale, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. c proc.civ. unde se prevede că tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
Nu au aplicabilitate în speță prevederile art. 36 din nr.OUG 27/2006, unde se statuează că "Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ale Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".
Textul legal mai sus citat se referă la situațiile în care nemulțumirile de ordin salarial sunt legate de modul de stabilire a drepturilor salariale, or în prezenta cauză, nemulțumirea vizează nu un drept stabilit în favoarea reclamanților, ci unul care nu le este recunoscut și acordat. De asemenea, drepturile solicitate prin acțiune nu sunt reglementate prin prevederile nr.OUG 27/2006, astfel încât nu este aplicabil textul legal mai sus citat, întrucât acesta stabilește o normă specială de competență, or regula de interpretare a textelor legale speciale prescrie stricta interpretare a excepțiilor. Prin urmare, în acest litigiu este aplicabil dreptul comun în materia litigiilor de muncă, Tribunalului Sălaj revenindu-i astfel competența de soluționare în primă instanță a cauzei.
Pentru aceleași considerente, nu este fondată nici critica privind eludarea dispozițiilor art. 36 din nr.OUG 27/29.03.2006 cu modificările și completările ulterioare, prin neefectuarea procedurii prealabile impuse de acest text de lege.
Un alt motiv de recurs vizează depășirea puterii judecătorești de către prima instanță prin acordarea drepturilor fără ca acestea să fie prevăzute de lege.
Nu se poate reține însă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în prezenta cauză instanța nefăcând decât să interpreteze legea și să o aplice. Instanțele naționale au posibilitatea și chiar datoria de a aplica texte legale din tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, atunci când exista neconcordante între acestea și legile interne, fără a se analiza această situație ca o uzurpare a atributului legislativ ce aparține exclusiv Parlamentului. În acest sens sunt dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Raportat la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea urmează a constata caracterul nefondat al acesteia.
Acest pârât a fost chemat în judecată pe cale principală, însă nu în considerarea unor raporturi juridice directe existente între acest pârât și reclamanți, ci în considerarea rolului acestuia în elaborarea bugetului de stat, din grija pentru a se asigura caracterul efectiv al hotărârii pronunțate.
Chiar dacă s-a dispus obligarea sa directă către reclamanți la plata unor drepturi, a fost avută în vedere de fapt obligarea sa la virarea fondurilor necesare achitării sumelor, astfel încât nu se pune problema ca prima instanță să fi avut în vedere existența unor raporturi juridice directe între reclamant și acest pârât, așa cum reiese de altfel din considerentele sentinței atacate. Chiar în condițiile în care ordonator principal de credite este Ministerul Justiției, sursele financiare pentru acordarea drepturilor bănești solicitate rămâne bugetul de stat, situație în care împrocesuarea Ministerului Economiei și Finanțelor apare ca legitimă.
Deși nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este cel care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat.
Critica privind situația creată prin pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata unor sume care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală nu poate fi reținută, având în vedere că există posibilitatea rectificării legii bugetare, iar pe de altă parte, acest argument vizează momentul punerii în executare a hotărârii, deci nu este pertinent pentru soluționarea cererii pe fond. La fel, cea privind necesitatea de a se prevedea mijloacele necesare pentru acoperirea minusurilor.
Chestiunea inexistenței unor sume cu această destinație care să fie prevăzute în bugetul de stat nu poate fi opusă reclamanților, întrucât statul trebuie să ia măsurile care se impun pentru a asigura resursele financiare pentru acordarea drepturilor cuvenite acestora, în viitor. Nu se putea prevede în bugetul de stat o sumă care încă nu fusese recunoscută reclamanților, or a refuza și în viitor recunoașterea acestor drepturi doar pentru considerentul că bugetul de stat nu a fost astfel proporționat pentru a acoperi această sumă ar însemna să se nege dreptul în sine. Argumentul adus este un sofism, prezentând ca ipoteză o chestiune ce ține de concluzie.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 1 alin. 2, art. 14 alin. 2, 15 alin. 1 și 3, art. 19, art. 29 alin. 3 și 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată, art. 4 din nr.OG 22/2002.
Soluția primei instanțe este temeinică și legală și raportat la modul se soluționare a fondului cauzei.
Este întemeiată susținerea că în mod greșit a considerat prima instanță că majorările salariale prevăzute OG nr. 10/2007 ar fi aplicabile și judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu s-a avut în vedere de către prima instanță faptul că prin nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, a fost abrogate dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Or, chiar dacă nr.OG 10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 inclusiv personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, este evident că această trimitere expresă la prevederile Legii nr. 154/1998 nu se mai referă la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci doar la celelalte funcții enumerate în anexele II și III la Legea nr. 154/1998.
Această inadvertență nu are însă căderea de a conduce la modificarea sentinței atacate, întrucât prima instanță nu a avut în vedere acest unic motiv pentru a admite acțiunea.
S-a reținut, în egală măsură, crearea unei situații discriminatorii față de celelalte categorii din sectorul bugetar.
Or, această reținere este corectă.
Chiar dacă prin nr.OG 10/2007 nu a fost vizată categoria magistraților pentru a beneficia de creșterile salariale stipulate, situația de discriminare creată se poate soluționa, așa cum a arătat prima instanță, pe cale judiciară, sancționându-se comportamentul discriminator al angajatorului și acordându-se beneficiul legii tocmai în considerarea oportunității reglementării acestei situații de discriminare.
Se consideră de către recurentul pârât Ministerul Justiției că o situație de discriminare nu se poate crea în afara legii, deci că nu se poate invoca discriminarea prin indicarea unui text de lege considerat discriminator. Susținerea nu este exactă.
Art. 2 alin. 1 din nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare definește ca discriminare orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Se face deci trimitere în cuprinsul actului normativ la drepturile omului și libertățile fundamentale, or aceasta semnifică faptul că protecția împotriva discriminării trebuie asigurată împotriva oricărei manifestări susceptibile a fi astfel definită, inclusiv dacă vine din partea legiuitorului intern, termenul de comparație propus fiind asigurarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deci un termen de comparație din dreptul internațional. De altfel, este de principiu (un principiul constituțional instituit de art. 20 alin. 1 și 2 din Constituția României) că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Or, prin acest text de lege, legiuitorul abilitează instanțele interne să facă aplicarea prevederilor internaționale mai favorabile acolo unde legislația internă încalcă aceste dispoziții legale internaționale (principii de drept, cum este cazul principiului nediscriminării, instituit de Protocolul 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.)
Se mai invocă, drept motiv de recurs, faptul că magistrații au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007, astfel încât neacordarea indexărilor sau majorărilor în anul 2007 nu echivalează cu crearea unei situații de discriminare, situațiile magistraților și respectiv ale categoriilor care au beneficiat de aceste indexări și majorări nefiind astfel similare și comparabile.
Curtea constată argumentul neconsistent, în condițiile în care rațiunea pentru care se acordă creșteri salariale este alta decât cea avută în vedere prin acordarea indexărilor și majorărilor pentru acoperirea ratei inflației. Dacă legiuitorul înțelege să majoreze salariile unei categorii, pentru a se păstra sensul creșterii salariale este necesar a se aplica în egală măsură indexările prevăzute pentru toate celelalte categorii de personal bugetar, doar astfel prezervându-se efectul creșterii salariale.
este și argumentul că suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra diferitelor categorii din sectorul bugetar. În mod evident, inflația se definește ca fenomen constând în scăderea puterii de cumpărare a banilor. Or, aceasta afectează în mod proporțional cu salariul obținut toate categoriile din sectorul bugetar, astfel încât o măsură generală de indexare a salariilor pentru acoperirea parțială a efectelor inflației nu poate exclude anumite categorii de personal bugetar decât în mod discriminatoriu. În acest sens, se reține că pentru a se contura o situație de discriminare, nu este necesar ca termenii comparației să fie identici, ci sunt discriminatorii și distincțiile între situații analoage și comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Or, caracterul analog apare cu evidență în cauză, prin compararea, așa cum s-a arătat mai sus, a situației corelării salariilor cu rata inflației a tuturor salariilor obținute de diferitele categorii de personal bugetar.
Nu se pune problema efectelor inflaționiste invocate în cererea de recurs a Ministerului Justiției, întrucât chiar acolo se arată că prin aceste indexări nu se acoperă decât o parte din rata inflației.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile formulate, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 3, 4 și 9.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, TRIBUNALUL SĂLAJ, Ministerul Justiției și Curtea de APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 2003 din 01 octombrie 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./18.02.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca, Ioana Tripon
