Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 86/R/2009

Ședința publică din 20 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian

-

GREFIER:

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței civile nr. 1038 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamanții G, -, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul intimat personal și as. de av. care îi reprezintă pe toți reclamanții intimați, lipsa fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar întâmpinare și arată că nu solicită termen pentru comunicarea acesteia cu recurenții. Arată totodată că nu are alte cereri în probațiune și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursurilor ca nefondate. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiunea privind plata primei de concediu pe perioada 2001-2006 solicită respingerea acesteia ca nefondată, întrucât potrivit OUG146/2007 și a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXVII/2007, nr. XXII/2005 și nr. XII/2007 s-a stabilit obligația acordării primei de concediu. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1038 din 16.09.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- s-a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2005 invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții G, și în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și în consecință:

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2001-2007 după cum urmează

- G 22151 lei

- 21817 lei

- 20574 lei

- 20574 lei

- 20574 lei

- 20574 lei

- 20574 lei

- 20574 lei

- 20574 lei

- 20574 lei

- 19806 lei

- 13883 lei

- 20574 lei

- 8408 lei

- 20574 lei

- 20503 lei

- 20503 lei

- 12756 lei

- 20503 lei

- 3652 lei

- 1078 lei

-, și, pentru G 6215 lei

Sumele datorate reclamanților s-au achitat la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință a fost obligat chematul în garanție să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești datorate reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, analizând cu prioritate excepția prescrierii dreptului material, tribunalul a apreciat-o neîntemeiată.

Potrivit OUG 146/2007, Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXVII/5 noiembrie 2007; nr. XXII/12 decembrie 2005; nr. XII/5 februarie 2007 se stabilește obligația acordării primei de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, succesiv pentru anii 2001-2007.

Tribunalul, de asemenea, a apreciat ca întemeiată chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice întrucât între acesta și pârâtă există raporturi juridice izvorâte din Legea nr. 500/2002 și astfel, a obligat chemata în garanție să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse de câtre reclamanți.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții au raporturi de muncă cu pârâta, sunt angajați pe perioadă nedeterminată, raporturi ce sunt guvernate de dispozițiile Legii 53/2003. Fiind personal contractual, beneficiază de salarii la fel ca și funcționarii publici, iar în vederea aplicării principiului egalității de tratament și ei trebuie să beneficieze de primele de concediu, prime de concediu de care beneficiază funcționarii publici.

Potrivit art. 59 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel național, salariații au dreptul la acordarea primei de concediu".

Conform art. 241 alin. 1 lit. din codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă, produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii din țară.

Prin OUG 146/2007 a fost aprobată plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2007.

Pentru perioada 2001-2007, reclamanții nu au beneficiat de plata primei de concediu ori, potrivit dispozițiilor art.40 alin.2 lit. c, Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Înlăturarea acestui drept al reclamanților contravine și prevederilor art. 41 din Constituția României, deoarece acest drept este un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu. Prin neacordarea primei de concediu, reclamanților le-a fost încălcat dreptul la egalitate de șanse și tratament, în condițiile în care, funcționarii publici din cadrul pârâtei primesc indemnizația de vacanță.

Principiul egalității dintre cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor economice este consacrat și de art. 1 alin. 2 lit. e din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Neacordarea primei de concediu reclamanților constituie o discriminare a acestora față de categoria celorlalți salariați ai paratei, un tratament diferențiat nejustificat de un scop obiectiv si legitim.

Având în vedere cele arătate mai sus, precum și prevederile textelor legale menționate, s-a constatat că acțiunea înaintată de reclamanți este întemeiată, motiv pentru care, în baza art. 283 și următoarele din Codul Munciia fost admisă, și pârâta obligată la plata către reclamanți a primei de concediu aferent perioadei 2001-2007, iar chemata în garanție obligată să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata primei de concediu aferentă perioadei 2001-2005, iar pe fondul cauzei să respingă acțiunea.

În motivarea recursului, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat că prevederile OG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate pe perioada 2001-2006 nu sunt aplicabile reclamanților, întrucât acest act normativ reglementează categoriile de personal la care se referă, iar reclamanții nu se încadrează în nici una din categoriile menționate. Având calitatea de controlori financiari, reclamanții sunt salarizați în baza unor acte normative speciale, care nici anterior adoptării OG 146/2007 și nici ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ nu au prevăzut dreptul acestor angajați la prima de concediu.

Recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a evocat deciziile Curții Constituționale nr. 547/07.12.2004, 414/17.07.2005 și 38/25.01.2005 prin care s-a statuat asupra constituționalității actelor normative succesive prin care s-a dispus suspendarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă.

Totodată s-a invocat faptul că reclamanții neavând calitatea de funcționari publici nu intră sub incidența OUG146/2007.

Prin întâmpinarea formulată ( 72-74) reclamanții au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, invocând, în esență, următoarele:

Excepția prescripției dreptului la acțiune nu este incidentă, întrucât plata primei de concediu a fost suspendată prin acte normative succesive, cursul termenului de prescripție fiind suspendat la rândul său. Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 31.12.2006, întrucât prin Legea nr. 486/2006 care a aprobat bugetul pe anul 2007 dreptul la plata primelor de concediu nu a mai fost suspendat.

Pe fondul cauzei, reclamanții au susținut temeinicia acțiunii promovate invocând principiul nediscriminării.

Reclamanții au arătat că nu sunt funcționari publici,numirea lor făcându-se în alte condiții, însă îndeplinesc atribuții similare cu cele ale funcționarilor publici.

Dreptul la plata primelor de concediu distinct de indemnizația de concediu este stabilit și pentru personalul contractual prin art. 59 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, iar potrivit art. 241 lit. d Codul muncii contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară. Potrivit art. 41 alin. 2 lit. c Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Analizând recursurile curtea constată că sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

Acțiunea reclamanților este întemeiată pe principiul nediscriminării, criteriul în speță fiind acela al diferenței dintre reclamanții care dețin funcția de controlori financiari și funcționarii publici, constând în aceea că cei dintâi nu beneficiază de primă de concediu, iar cei din urmă au această primă.

Prin deciziile nr.818-821/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată cu privire la disp. art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 și s-a statuat că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Reclamanții au calitatea de controlori financiari, fiind salarizați în baza unui act normativ special - OG 14/2008. Acest act normativ nu cuprinde vreo dispoziție referitoare la acordarea dreptului la primă de concediu. De menționat că nici în anii precedenți, începând cu OG 160/2000 act normativ care a reglementat salarizarea acestei categorii profesionale, acordarea primei de concediu în favoarea acestora nu a fost reglementată.

Prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, obligatorii conform art.25 alin.1 din Legea nr. 47/1992, s-a statuat asupra necompetenței instanțelor judecătorești de înlocui prevederi dintr-un act normativ în vigoare cu prevederi cuprinse în alte acte normative, urmare constatării discriminării instituite de dispozițiile în vigoare aplicabile unei anumite categorii.

În speță, absența din cuprinsul OG 14/2008 și din cuprinsul celorlalte acte normative care în decursul anilor 2001-2007 au reglementat salarizarea controlorilor financiari, unei prevederi care să recunoască dreptul acestora la prime de concediu, a fost apreciată de reclamanți ca fiind discriminatorie în raport de legislația care reglementează salarizarea funcționarilor publici.

Într-adevăr, conform art.19 alin.1 din OUG 245/2000 - act normativ în prezent abrogat - s- instituit începând cu anul 2000 dreptul funcționarilor publici la prima de concediu.

În temeiul acestei prevederi însă reclamanților nu li se poate acorda acest drept începând cu anul 2001, în condițiile în care ei nu au calitatea de funcționari publici, iar actul normativ în baza căruia sunt salarizați în prezent- OG 14/2008 - și nici legile de salarizare din perioada 2001-2007 nu reglementează și nu au reglementat un drept similar în favoarea controlorilor financiari.

Salarizarea funcționarilor publici fiind reglementată printr-un act normativ special, dispozițiile acestuia nu pot fi extinse pe criteriul discriminării și în favoarea reclamanților, în prezent existând cele 4 decizii ale Curții Constituționale evocate anterior, care au caracter obligatoriu.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2005 invocată de recurența Curtea de Conturi, curtea constată că aceasta este întemeiată în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin 1 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, acțiunea reclamanților fiind promovată la data de 25.04.2008

Raportat la legislația comunitară invocată de reclamanți, art. 14 din CEDO, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, instanța europeană a statuat că a distinge nu înseamnă a discrimina, existând situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat, statul, în cadrul unor politici cu caracter general (în speță, salarizarea), putând crea "inegalități de drept", destinate a înlătura sau atenua "inegalități de fapt".

Cererea de chemare în garanție va fi respinsă, scopul promovării acesteia fiind acela de a asigura fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamanți, asupra acestora instanța pronunțându-se în sensul respingerii ca nefondate.

Având în vedere aceste considerente, văzând și disp. art.312 alin.1 Cod proc.civ. raportat la art. 304 pct. 5, 9 Cod proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, precum și cel declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1038 din 16.09.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților G, -, contra pârâtei Curtea de Conturi a României pentru perioada 2001-25.04.2005 și ca nefondată acțiunea acelorași reclamanți pe perioada 25.04.2005 - 31.12.2007.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red. MV dact. GC

3 ex/28.01.2008

Jud.primă instanță:,

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Cluj