Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 8677/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8677

Ședința publică de la 09 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Vicepreședinte Instanță

JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia

Grefier-

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP împotriva sentinței civile nr. 1046/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă SC SA- GRUP reprezentată de avocat, a lipsit intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal.

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.

Avocat reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii, depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea de față, reclamantul a chemat în judecată pe pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța sa fie obligată parata la plata contravalorii drepturilor salariale reactualizate cuvenite si neacordate aferente anilor 2005 si 2007.

In motivarea acțiunii a arătat că în calitate de salariat al punctului de lucru " D din cadrul are dreptul sa beneficieze, conform art. 168 din Contractul Colectiv de Munca, de o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe cu ocazia fiecărei sărbători de Paste si C pentru perioada 2005-2007.

Desi, conform contractului individual de munca, fiecare angajat trebuie sa beneficieze, pe langa salariul de baza pentru munca prestata, si de toate drepturile acordate in baza Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de societate, iar art.40 din Codul Muncii prevede la alin.2 ca angajatorului ii revine in principal obligatia de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Munca., in anii 2005 si 2006, pârâta nu si-a respectat aceste obligatii si salariatii nu au beneficiat de suplimentarile salariale aferente celor doua sarbatori.

A calculat sumele solicitate prin raportarea la valoarea salariilor medii brute
aplicate in cadrul sucursalelor conform Contractelor Colective de
Munca.

De asemenea a susținut reclamantul că potrivit dispozițiilor art. 50 al. 1, coroborat cu art. 7, al. 1, 2 și 3 din CCM la nivelul societății urmare a încetării contractului individual de muncă societatea trebuia să plătească o indemnizație de concediere în funcție de vechimea în muncă.

Solicită sa fie obligată pârâta catre reclamant la plata drepturilor salariale neacordate, actualizate cu indicele de inflatie a contravalorii drepturilor salariale cuvenite si neacordate, conform tabelului anexat prezentei cereri..

In dovedirea prezentei cereri înțelege sa folosească proba cu înscrisuri.

In drept, își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 166, 236, al. 4 și art. 283, al. 1, lit. Codul Muncii, precum si pe dispozițiile contractului individual si ale contractului olectiv de munca.

in copie contract individual de munca, carnet de munca, extrase din contractele colective de munca aferente anilor 2004, 2005, 2006, decizia de concediere a reclamantului.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, conform dispozițiilor art. 283 alin. 1lit e) Codul Muncii, care prevăd că, "Cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."

Având in vedere faptul că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă, și că prin prezenta cerere se solicită suplimentările pretins cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2004, 2005 si 2006,2007 consideră prezenta acțiune ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în condițiile în care societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile CCM.

Orice susținere contrară este lipsită de fundament, având în vedere că începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază. Odată inclusă în salariu, prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă, devenind parte constitutivă a acestuia.

Prin sentința nr.1046 din 03 mai 2008 Tribunalul Mehedinția respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma netă actualizată la data de 30.04.2008 în cuantum de 5.116 lei reprezentând suplimentări salariale cuvenite și neachitate.

A fost obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru se pronunța astfel, tribunalul a reținut că instanța respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât cu privire la aplicabilitatea disp. art. 283 al. 1 lit. e) din Codul Muncii, apreciind că în cauză sunt aplicabile disp. art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii care prevăd termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, cum este cazul în speța de față.

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști si C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor."

Prin alin. 2 s-a menționat ca,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu.".

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textui alin. 1 al art. 168, aducand o modificare de continut alin. 2, in serisul consemnarii că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat .

Aceiași text se regăsește, in ultima formă menționată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.

In fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca in contractele precedente.

Deci, voința pârtilor a fost ca aceste prime de Paste si de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.

Conform art. l alin. I din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este convenția încheiata intre patron sau organizația patronala, pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.

Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se pastreaza și devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.

Conform art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea parților.

Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( in egala măsura ca și contractele individuale de munca ) voinței parților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statuează in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca refl ecta voința partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste întotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de câte ori partite convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificări. "

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa a partilor, dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.

In acelasi sens și contractul colectiv de munca poate fi modificat de părti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea și reformarea continutului unei clauze urmand sa iși produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.

In speța, astfel cum rezulta din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata după momentul ncetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și in total a contradicție cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariaților și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.

Pe de alta parte, părtile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind făcuta abia in anul 2007.

Se va retine, astfel, ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost încheiat contractul și cu inculcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 ( prin acte neînregistrate la direcția teritoriala de munca ) nu pot produce efecte care sa înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalitatii de acordare nu poate nega dreptul salariatilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari, pe cale de consecință aceasta aparare va fi respinsa ca nefondata.

Pe cale de consecința, având în vedere data încetării raporturilor de muncă, respectiv data de 16.11.2005 va fi admisa acțiunea, în parte in sensul ca societatea parata va fi obligata la plata către reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare sărbătorilor de Paste calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate pe anii 2005, în raport de activitatea desfășurată în societate, drepturi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la data nașterii până la data plății efective.

In ceea ce privește capătul de cerere privind indemnizația de concediere, instanța reține că, potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă aplicabil pentru acea perioadă, la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește acestuia o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă.

Din carnetul de muncă al reclamantului, se reține că la data de 16.11.2005 acestuia i-a încetat contractul individual de muncă din motive ce nu au ținut de persoana sa, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin.1 coroborat cu art. 7 alin. 1, 2 și 3 din, pârâta trebuia să-i achite indemnizația de concediere în funcție de vechimea în muncă.

Prin urmare, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești prev. de art. 50 al. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate reprezentând indemnizație de concediere in raport de vechimea in muncă.

Împotriva sentinței a declarat recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune În motivele de recurs, recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007,m prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.

Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.

Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de

Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte privind salarizarea recurentului în raport de suplimentările salariale solicitate.

În drept se invocă dispoz. art. 304 și art. 312.pr.civlă solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.

Se invocă necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru dovedirea susținerilor din întâmpinare și a criticilor formulate în recurs, pentru a se verifica creșterea salariului mediu brut pe în anii 2004-2007 și natura drepturilor salariale.

Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea a pus în vedere reprezentantului societății-recurente să depună la dosarul cauzei: ștatele de plată, pe perioada din litigiu privind pe intimat, copia carnetului de muncă, deciziile evidențiate în carnetul de muncă privind stabilirea salariului, balanță sau bilanțul contabil din care să rezulte sumele plătite salariaților cu titlu de salariu și cu titlu de prime.

Recurenta a depus în susținerea recursului sentința civilă nr. 1697/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr- rămasă definitivă și irevocabilă punct de vedere al expertului contabil, copie raport expertiză contabilă judiciară în dosar nr- efectuată de expert contabil, copie expertiză bilă judiciară în dosarul - aflat pe rolul Tribunalului Brăila efectuată de expert contabil, sentința civilă nr. 548/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, copie expertiză extrajudiciară efectuată de expert.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:

Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Prin CCM, la art. 168 s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.

Rezultă din modalitatea de redactare a acestui articol din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul Muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art.- 283 din Codul Muncii.

Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din Codul Muncii.

CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.

La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.

2 al art. 168 fost însă modificat în formă " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".

Se apreciază că, urmare a acestor modificări ale alin. 2 ale art. 168 din CCM, societatea - recurentă nu a mai acordat intimatului, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de al.1 al Art. 168 din CCM.

Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.

Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.

Conf. art. 1 al. 1 din Legea 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau Organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin Sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile dem uncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.

Norma prevăzută de art.31 din Legea 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel deu nitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul deb ază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul deb ază mediu pe SNP au fost achitate salariaților

Nu poate fi primită nici critica neefectuării unei expertize judiciare contabile pentru a se putea face dovada plății suplimentărilor salariale, deoarece recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv ștate de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, așa cum instanța de recurs a dispus prin încheiere, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii.

Recurenta nu a făcut dovada că aceste drepturi suplimentare au fost incluse în salarii, deoarece analizându-se cartea de muncă se constată că recurenta a efectuat anumite stabiliri de drepturi salariale conform adreselor primite de la SC SA, iar creșterea salarială nu este la nivelul unui salariu mediu pe care, repartizat pe cele 12 luni ale anului să constituie majorarea cu suplimentările de Paște și C, așa cum susține recurenta.

Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al.2 pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA- GRUP împotriva sentinței civile nr. 1046/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red. jud. Grefier,

2 ex. /17.10.2008

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora, Sorina Lucia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 8677/2008. Curtea de Apel Craiova