Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 881/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 881/R/2008 | |
Ședința publică 16 aprilie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede | - - - - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B N împotrivasentinței civile nr. 1127/F din 19 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, -, )., precum și pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ ȘI TRIBUNALUL BISTRIȚAN, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. (fila 6 din dosar).
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1112/F din 19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru drepturile bănești reprezentând primă pentru concediu de odihnă pe anul 2003 și în consecință a fost respinsă acțiunea privind obligarea la plata drepturilor bănești pentru anul 2003 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, )., I, -, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL, TRIBUNALUL BISTRIȚA - și MNISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere formulată de Ministerul Justiției.
Totodată au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, Tribunalul Bistrița N, în solidar, să plătească reclamanților drepturile bănești restante reprezentând prima de concediu pentru anul 2004, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, calculată pentru perioada cuprinsă între data nașterii dreptului (1 ianuarie 2005) și data plății efective.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor ( care are și calitatea de pârât) să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești anterior arătate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin art.41(1) alin. 1 din Legea 50 /1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și completată prin OUG 83/2000 s-a prevăzut că magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Actul normativ a fost publicat și a produs efecte în Monitorul Oficial nr.42S/01.09.2000. Dreptul s-a născut așadar din lege ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept, prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Ulterior, prin art.III alin.2 din OUG nr.33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2001 aplicarea prevederilor art.41 (1) alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă" iar prin Legea nr.386/2001 s-a dat un nou cuprins numai aliniatului 3 al art. III din această ordonanță, prevăzându-se că "pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin.l și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii 188/1999 și a OG nr.83/2000.
Apoi, prin Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.743/2001 termenele
prevăzute în art. III din OG 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002.
Prin OUG nr.l 77/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003 s-a prevăzut la art.50 alin.2 că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.41 (1) și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996, drepturile personalului auxiliar fiind reglementate în continuare de această lege.
Ulterior, prin art.10 alin.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr.631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la 31 decembrie 2003, apoi prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu se suspendă până la data de 31 decembrie 2004 iar potrivit art.8 alin.5 din Legea 511/2004 aplicarea acestor dispoziții precum și cele ale art.32 alin.2 din Legea 188/1999, cu modificările ulterioare se suspendă până la data de 31 decembrie 2005.
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzută în art.41 (1) alin.l din Legea nr.50/1996 a fost suspendat, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie violat de substanță și practic să devină lipsit de orice valoare.
Nu poate fi reținută apărarea Ministerului Justiției în sensul că prin Decizia nr. XXIII/02.l2.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că prima de concediu se acordă numai pentru perioada anilor 2001 - 2002.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi neconceput și inadmisibil.
Această decizie nu își găsește aplicarea în speța de față, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la magistrați și la personalul de specialitate juridică asimilat acestora, întrucât numai în ceea ce-i privește pe aceștia dispozițiile legale ce prevăd acordarea primelor de vacanță au fost abrogate prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2003, pe când cele privind drepturile personalului auxiliar sunt reglementate în continuare de această lege.
Mai mult, decizia nr. XXIII din 12 dec.2005 a fost îndreptată prin încheiere adoptată de Secțiile Unite la data de 21 mai 2007. Prin această încheiere s-a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare strecurată în decizia menționată, în sensul înlăturării mențiunii " și personalul auxiliar de specialitate" din considerentele și dispozitivul hotărârii, astfel că "prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută, sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
De altfel în nota de fundamentare a OG.8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se menționează expres că se mențin sporurile și drepturile prevăzute de 50/1996 cu modificările ulterioare inclusiv prima pentru concediul de odihnă.
Prin urmare, acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, și a fost admisă și pe cale de consecință și s-a dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției, C a de APEL CLUJ și Tribunalul Bistrița -N,în solidar, să plătească reclamanților drepturile bănești restante reprezentând primele de concediu de odihnă pentru anul 2004 la care sunt îndreptățiți, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, calculată pentru perioada cuprinsă între data nașterii dreptului (1 ianuarie 2005) și data plății efective.
În cauză, sunt aplicabile, în raport de natura de drepturi salariale a sumelor solicitate dispozițiile art.161 alin.4 Codul muncii, potrivit cărora "Întârziere nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Cum dispozițiile arătate au caracter special față de art.1088 Cod civil" acestea se corelează cu regula instituită de art.78 alin.l Codul muncii în sensul actualizării sumelor neacordate angajatului în funcție de rata inflației.
Această modalitate de acordare se va dispune tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamanților având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau acordate aceste drepturi și data acordării efective, cât și rata inflației.
În ceea ce privește pe Ministerul Economiei și Finanțelor, chemat în judecată de reclamanți pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare sumelor neîncasate și în garanție de pârâtul Ministerul Justiției, pentru a fi obligat la virarea fondurilor necesare achitării sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu, instanța a constatat că, deși nu există vreun raport juridic direct în baza căruia să fie obligat să plătească direct reclamanților drepturile bănești, pentru lipsa calității de angajator - ea are calitate procesual pasivă în prezentul litigiu atât prin raportare la obiectul cererii de chemare a lui în judecată în calitate de pârât, cât și de chemat în garanție, în considerarea disp.art.26 din 379/2005 potrivit cărora Ministerul Economiei și Finanțelor, asigură cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârilor judecătorești, coroborate cu cele ale art.15 din HG.83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art.118 din 304/2004 privind organizarea judiciară ce stipulează că instituțiile publice din sistemul de justiție sunt finanțate de la bugetul de stat și cu prev.art.19,21 și 22 din 500/2002 privind finanțele publice, pe de o parte potrivit art.3 (1) din HG. nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerul Economiei și Finanțelor, și a Autorității Naționale a Administrației Finanțelor, aceasta elaborează proiectul bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, iar pe de altă pare potrivit art.26 din 379/2005, sus citate, îi revine obligația de a asigura cheltuielile privind despăgubiri de natura a celor în discuție, ca urmare a admiterii în parte a acțiunii principale a fost admisă și cererea de chemare în garanție și în consecință, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând prima de concediu de odihnă pentru anul 2004 către reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de recurentă ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, precum și a respingerii cererii de chemare în garanție.
Pe cale de excepție s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor.
Prin acțiunea formulata reclamanții au solicitat obligarea paratului Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce paratului Ministerului Justiției fondurile necesare plății primelor de concediu, cerere ce a fost admisa de instanța de fond.
Cererea de chemare in judecata a Ministerului Economiei si Finanțelor este inadmisibila întrucât între părțile în litigiu si Ministerul Economiei si Finanțelor nu exista raporturi juridice de muncă.
Ministerul Economiei si Finanțelor nu a avut raporturi juridice cu reclamanții astfel că aceștia sa fie îndreptățiți sa formuleze cererea direct împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor.
Plata unor drepturi salariale fiind în sarcina angajatorului, orice culpa poate fi reținută doar în sarcina acestuia. Ministerul Economiei si Finanțelor nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 282, alin. 2 din Codul muncii, neavând calitatea de angajator al reclamanților.
In al doilea rând, Ministerul Economiei si Finanțelor nu are calitate procesuala pasiva în cauză întrucât acest minister nu se confundă cu bugetul de stat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei si Finanțelor este răspunzător de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si de proiectele de rectificare ale acestor bugete.
Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Reclamanții nu pot acționa direct în judecată Ministerul Economiei si Finanțelor pentru obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților salariale solicitate de aceștia.
Așa fiind, Ministerul Economiei si Finanțelor nu poate sta în judecată în calitate de pârât, într-un proces având ca obiect drepturi bănești ale unor salariați din afara ministerului.
Admiterea cererii formulate împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume cu titlu de drepturi salariale unor persoane care nu sunt angajați ai acestuia, încălcându-se art. 14 din Legea nr. 500/2002 care prevăd: "Cheltuielile bugetare au destinație precisă si limitată si sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice si în legile bugetare anuale.
Nici o cheltuiala nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonantă si platita
dacă nu este aprobată potrivit: legii si nu are prevederi bugetare".
Pe de alta parte, potrivit prevederilor art. 20 si 21 din legea menționată Ministerul Economiei si Finanțelor nu are nici calitatea de ordonator de credite față de reclamanți, aceasta calitate având-o pârâtul Ministerul Justiției.
Litigiul de față este unul de dreptul muncii ce se derulează numai intre salariați si angajator. Existenta unor raporturi administrative intre Ministerul Economiei si Finanțelor si Ministerul Justiției, exced cadrul procesual si nu pot justifica calitatea procesuala pasiva a Ministerului Economiei si Finanțelor.
de cele de mai sus s-a considerat că soluția instanței de judecată de a obliga Ministerul Finanțelor Publice sa aloce fondurile necesare plății primelor de vacanță este nefondată, neexistând o dispoziție legală în acest sens.
Pe fondul cauzei s-a considerat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 411, alin. 1 din Legea nr. 50/1996 "magistrații si celelalte categorii de personal salarizat in baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihna, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egala cu indemnizația brută sau, după caz, indemnizația de încadrare lunară brută, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Exercițiul dreptului de a incasa prima de concediu a fost suspendată succesiv prin dispoziții ale unor acte normative cu aceeași valoare, inclusiv in anul 2004.
In aceasta situație Tribunalul Bistrița -N avea obligația legală de a respecta aceste prevederi legale imperative si de stricta interpretare.
O altă interpretare a acestor dispoziții legale ar fi însemnat o încălcare flagranta a legii având în vedere si prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Suspendarea dreptului privind acordarea dreptului la prima de vacanță, a respectat întocmai dispozițiile art. 64, alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, care prevede ca "in cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. In aceasta situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum si durata ei determinata".
Beneficiul primei de vacanță nu constituie un drept salarial fundamental. Prin urmare legiuitorul este în drept sa acorde, sa suspende, sa modifice, sa abroge sau sa stabilească perioada in care sa acorde acest drept, cu respectarea normelor de tehnica legislativa. In sensul celor de mai sus s-a pronunțat Curtea Constituționala, care a statuat prin deciziile pronunțate cu ocazia verificării constituționalității prevederilor art. 3, alin. 2 din nr.OUG 33/2001 si a dispozițiilor cuprinse in legile bugetare anuale (Deciziile nr. 37/2005, 148/2005, 278/2005, 414/2005), ca beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este si prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, prevederile art. 53 din Constituție nefiind incidente în privința reglementarii lor.
S-a criticat soluția primei instanțe în ce privește obligarea Ministerului Economiei si Finanțelor, chemat în garanție, la obligația alocării fondurilor necesare plății drepturilor bănești acordate.
Așa cum rezulta din analiza art. 60 si urm. din Codul d e proc. civ. cererile de chemare în garanție pot fi admise doar în ipoteza în care chematul in garanție ar avea o obligație de garanție sau de despăgubire față de pârât. Ori în speță pârâtul nu a confirmat existenta unei obligații legale sau convenționale de garanție.
Ministerul Economiei si Finanțelor nu se confundă cu bugetul de stat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei si Finanțelor este răspunzător de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si de proiectele de rectificare ale acestor bugete.
Intre reclamanți si chemata în garanție nu exista raporturi de muncă sau derivând din munca prestată, aceste raporturi fiind angajate intre Tribunalul B-N si reclamanți. Chematul în garanție nu poate fi ținut garant pentru plata unor drepturi bănești în favoarea salariaților unei alte instituții, mai ales ca Ministerul Justiției are calitate de ordonator principal de credite si poate sa cuprindă în bugetul propriu sau in proiectul de rectificare bugetara sumele necesare efectuării plăților de acest gen.
Ministerul Economiei si Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, a legilor de rectificare bugetara, de aprobare a contului general de execuție bugetară, dar cu toate acestea nu poate fi ținut garant pentru plata unor drepturi bănești pentru salariații unei alte instituții, care are calitatea de ordonator principal de credite si care, in eventualitatea admiterii acțiunii, își va cuprinde in bugetul propriu sau in proiectul de rectificare bugetara sumele necesare efectuării plații către reclamant.
In Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, precum si in alte acte normative ce reglementează procedura bugetară, nu exista nicio dispoziție legala din care să rezulte obligația de garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor ordonatorii principali de credite, atunci când aceștia ar cădea in pretenții, astfel încât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 si urm. din Codul d e proc. Civ.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că îndreptățirea reclamanților de a beneficia de acordarea primei de concediu nu mai poate fi contestată, această problemă de drept fiind tranșată prin decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, îndreptată prin încheierea din 21.05.2007, prin care, soluționându-se un recurs în interesul legii, s-a stabilit cu caracter obligatoriu în sensul dreptului personalului auxiliar la acordarea unei prime de concediu.
Aceste considerente bazate pe dispozițiile legale menționate, precum și pe cele edictate de Legea nr.379/2005, care prin art. 26 reglementează obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri judecătorești, răspund atât apărărilor subsumate excepției invocate, cât și criticilor legate de fondul cauzei, inclusiv a cererii de chemare în garanție.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1127 din 19.12.2007 a Tribunalului Bistrița - N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./08.05.2008
Jud.fond.R/
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede
