Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 888/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 888/2009
Ședința publică de la 21 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul SC SA împotriva sentinței civile nr. 199 DIN 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru pârâtul recurent, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea mandatarului pârâtului recurent ca practică judiciară copii după deciziile nr. 579/2008 și 430/2008 ale Curții de APEL ALBA IULIA și deciziile 305/R/2009 358/R/2009 ale Curții de Apel București și notă cheltuieli de judecată. Arată că nu mai are alte cereri împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în susținerea recursului
Avocatul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și rejudecând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală pentru motivele scrise depuse la dosar. Solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA B solicitând obligarea acesteia să-i achite drepturile salariale reprezentând prima de Paști și de C pentru anii 2005, 2006 și 2007 actualizate cu rata inflației până la plata efectivă.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei daune morale pentru prejudiciul suferit de salariat prin neachitarea în termen a obligației precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că a fost angajatul societății pârâte și nu au beneficiat de drepturile solicitate, prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 166, 236 alin. 4, 243 alin.1 din Codul muncii, art. 168 din Contractul colectiv de muncă și art. 41 alin. 5 din Constituția României.
S-a depus copia carnetului de muncă, a contractului colectiv de muncă - în extras -, circulare emise de pârâtă.
Prin întâmpinare pârâta SC SA a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
A invocat sub prim aspect, excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii, care dispun că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, or acțiunea este formulată cu mult peste acest termen.
Pârâta a invocat și excepția prematurității acțiunii arătând că atâta vreme cât nu au avut loc negocieri în baza cărora să se stabilească cuantumul exact al sumelor cuvenite dreptul la acțiune nu s-a născut.
Pe fondul cauzei a susținut că în anul 2003 drepturile salariale suplimentare de C și de Paști au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat potrivit art. 168 alin. 2 din CCM. În anul 2004 textul art. 168 alin. 2 fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003. Din anul 2005 părțile au modificat acest text care în prezent are următoarea formă: "În anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Ca atare, în fiecare an părțile au procedat la republicarea CCM. Potrivit art. 10 din CCM pentru soluționarea eventualelor probleme legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă părțile convin constituirea unei comisii paritare, iar potrivit Anexei 2 la CCM interpretarea dată de Comisia paritară are caracter obligatoriu pentru părți.
În acest caz Comisia paritară a adoptat decizia nr. 5140/2007 prin care s-a stabilit că prevederile art. 168 alin. 1 au rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Prin urmare, primele au fost introduse în salariul de bază al reclamantului atât în anul 2003, cât și în anii următori (2004-2007), pârâta executându-și obligația impusă de art. 168 din CCM.
O altă mențiunea vizează modul de calcul al sumei solicitată de către reclamant în funcție de salariul mediu brut pe, în condițiile în care art. 168 alin. 1 din CCM face referire la salariul de bază mediu pe SNP SA.
Au fost depuse actele adiționale la CCM.
Prin sentința civilă nr. 199 din 04.03.2009 pronunțată în cauză, Tribunalul Sibiua fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește suma reprezentând prima de Paști din anul 2005.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, și în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamantului următoarele sume:
- 1400 lei prima de C pentru 2005;
- 1850 lei prima de Paști pentru 2006 și 1850 prima de C pentru 2006;
- 1850 lei prima de Paști pentru 2007 și 2000 lei prima de C pentru 2007, toate sumele reactualizate cu rata inflației începând de la data scadenței și până la plata efectivă.
A respins celelalte cereri din acțiunea principală, respectiv prima de Paști pentru 2005 și daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă că fiind vorba de drepturi de natură salarială, astfel cum sunt calificate de art. 168 alin. 1 din CCM sunt aplicabile dispozițiile art. 166 și 283 litera c Codul muncii potrivit cărora pretențiile sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și nu dispozițiilor art. 283 litera e cum susține pârâta, motiv pentru care excepția a fost respinsă.
Având în vedere însă, că acțiunea a fost introdusă la 18.11.2008, a reținut că prima de Paști pentru anul 2005 nu se mai putea solicita prin acțiune, în privința acesteia fiind împlinit termenul de prescripție de trei ani, considerent pentru care a respins ca prescris ca prescrisă cererea reclamantului privind pretențiile reclamantului pentru acest an.
Excepția prematurității a fost respinsă având în vedere că lipsă negocierilor cu nu poate lipsi de eficiență un drept negociat și stipulat în CCM.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că în art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă s-a stipulat clauza conform căreia salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de
În contractele colective de muncă pe anii 2005-2007 se menține întocmai textul art. 168 alin. 1, iar conținutul alin. 2 apare modificat în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Nu a fost reținută apărarea pârâtei referitoare la executarea obligației asumate, deoarece chiar dacă cele două salarii de bază medii pe unitate au fost incluse în anul 2003 în salariul fiecărui angajat, acest fapt nu poate afecta drepturile bănești negociate ulterior și stipulate în contractele colective de muncă pe anii 2004-2006. De vreme ce în cuprinsul acestora se prevede distinct acordarea celor două salarii suplimentare, ulterior anului 2003, rezultă că aceste drepturi au fost menținute. Mențiunea cu privire la drepturile bănești plătite în 2003 nu poate avea efect asupra unor drepturi distincte, născute ulterior, prin încheierea CCM pe anii 2004-2006.
Faptul că interpretarea Comisiei Paritare este în sensul indicat de pârâtă a fost înlăturat pe considerentul că nu poate înlătura o dispoziție clară din contractul colectiv de muncă care nu a fost modificat nici în prezent.
În consecință s-a reținut că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit clauzei din aceste contracte care constituie legea părților și nu i-a plătit reclamantului suplimentările salariale de Paști și de C pretinse prin acțiune.
Sub aspectul cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale s-a reținut că ele trebuie raportate la salariul de bază mediu pe SA conform adeverințelor depuse de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC SA prin care a solicitat modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului se menționează că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, hotărârea fiind nelegală în principal datorită prescripției dreptului la acțiune.
Se apreciază că principalul temei al aprecierii naturii acțiunii este izvorul obligației, drepturile salariale cuprinse în sfera noțiunii de salarii, supunându-se prescripției generale de trei ani.
Spre deosebire de acestea, ajutoarele de Paști și de C își găsesc izvorul obligației în CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unor astfel de clauze din CCM prescriindu-se în termenul de 6 luni de la data nașterii acestui drept în conformitate cu art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
De altfel, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile corespunzătoare din Contractul Colectiv de Muncă și nu pe contractul individual de muncă.
Pe fondul cauzei apreciază că acțiunea este neîntemeiată, întrucât aceste ajutoare au fost plătite în modalitatea reglementată pentru anul 2003 și în anii 2004, 2005 și 2006, respectiv prin includerea lor în salariu, aceasta fiind și interpretarea comisiei paritare.
A mai susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității introducerii acțiunii în raport cu prevederile contractuale care, eventual, ar putea justifica dreptul la acțiune întrucât dreptul la acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
În drept a invocat dispozițiile art. 299-303, 304 pct. 9, 304 ind. 1 și 312 Cod procedură civilă, art. 283 alin. 1 lit. 2 din Codul muncii și CCM pe anii 2003 - 2007.
CURTEA, analizând sentința atacată, prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune Curtea reține că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
la salariul de bază reprezintă un accesoriu al salariului. El se regăsește în legislație și în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi premiile acordate din fondul de premiere, alte sporuri convenite colectiv și/sau individual cu angajatorii, premiul anual. nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă.
Totodată la art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Aceste dispoziții nu fac distincție după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenție care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripție de trei ani reglementat atât de norma menționată cât și de prevederile art. 283 alin. 1 litera c Codul muncii.
În consecință, se constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, în considerarea naturii salariale a pretențiilor formulate de către reclamant.
De asemenea în mod corect au fost înlăturate susținerile pârâtei în ce privește prematuritatea acțiunii întrucât lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări
Faptul că interpretarea dată de Comisia Paritară este în sensul indicat de pârâtă nu poate înlătura o dispoziție clară din contractul colectiv de muncă, contract care nu a fost modificat nici în prezent.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că în contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 168 alin. 1 că salariații SA cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Aplicarea acestor dispoziții la nivelul anului 2003 nu este contestată de nici una dintre părțile semnatare ale CCM.
În discuție este numai plata acestor drepturi pentru anii 2005-2007.
Pârâta recurentă a formulat două apărări sub acest aspect. Prima se referă la includerea drepturilor suplimentare în salariu după metoda cumulării primelor de Paști și de C și împărțirea sumei la 12, suma rezultată urmând a se regăsi în fiecare lună în salariul angajaților.
Cu privire la această susținere, Curtea reține că prevederile CCM sunt obligatorii pentru toate părțile potrivit art. 30 din Legea nr. 130/1996.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaților - art. 168, alin. 1, pentru ca la alin. 2 să se menționeze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziția neputând fi extinsă și la ceilalți ani în lipsa unei prevederi exprese.
Chiar dacă s-ar reține că premiile acordate în anul 2003 și incluse în salariu nu au mai fost retrase, aceasta nu ar avea în mod neechivoc semnificația faptului că și pentru viitor părțile au convenit ca acestea să aibă același cuantum ca și în anul 2003 și să se plătească în aceeași manieră. Dimpotrivă menținerea salariului în același cuantum ca și în anul 2003 când au fost incluse premiile de Paști și de C, are semnificația unei majorări a salariului de bază pentru anii ulteriori, în condițiile în care și pentru acești ani a fost stipulat în continuare în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate la art.168, dreptul salariaților de a beneficia de prime de Paști și de C, obligația negocierilor în vederea stabilirii valorii concrete a modalităților de acordare a condițiilor și criteriilor de stabilire a beneficiarilor. Stipularea acestor prevederi în cuprinsul contractelor colective de muncă pentru anii 2004, 2005 și 2006 este lipsită de rațiune dacă s-ar considera că intenția părților ar fi fost aceea de a reține că și pentru acești ani se plătesc primele în discuție în modalitatea prevăzută expres în anul 2003. Dacă aceasta ar fi fost intenția reală a părților nimic nu le-ar fi putut împiedica cu ocazia negocierii contractului de muncă să o exprime astfel.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispozițiile cuprinse în CCM s-a înțeles includerea acestor drepturi salariale în salariu.
Această apărare în mod corect nu a fost reținută de prima instanță având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 și nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
În consecință, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluția pronunțată fiind temeinică și legală, dând expresie necesității respectării obligațiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
Pentru considerentele menționate, recursul declarat de către pârâta SC SA B fiind neîntemeiat, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează a-l respinge, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 199 DIN 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 2009.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu |
Grefier, |
Red.
Tehnored. / 20 octombrie 2009
Jud. fond.,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu