Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 9/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 9
Ședința publică din 09 Ianuarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Asistent Judiciar
- Asistent Judiciar
Grefier -
Pe rol judecarea litigiului de muncă intervenit între reclamanta, cu domiciliul ales în Tg-M,-, jud. M și pârâții Ministerul -, Curtea de Apel Tg-M, Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că Tribunalul Mureșa comunicat copia carnetului de muncă al reclamantei.
De asemenea, se constată că s-a invocat în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Instanța unește excepția invocată cu fondul cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin cererea înregistrată la data de 17.11.2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg.M, Ministerul -, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați în solidar pârâții la plata despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu data de 15.07.2008- și până la încetarea stării de discriminare;
- să fie obligați în solidar pârâții la plata sumelor reprezentând reactualizarea drepturilor solicitate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii;
- să fie obligat pârâtul Tribunalul Mureș să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei mențiunile corespunzătoare drepturilor bănești mai sus menționate;
- să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamantei a despăgubirilor mai sus menționate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că face parte din personalul din unitățile de justiție (fiind grefier), și este discriminată, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de confidențialitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază ca întemeiată în parte acțiunea dedusă judecății, pentru considerentele prezentate în continuare.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamantei de persoană discriminată, acesta are dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23-30). Într-adevăr, art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantului), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr.500/2002 și a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestuia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare).
Reclamanta însă are calitatea de aprod ( 81) și nu desfășoară activitate judiciară care să implice administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Deci, reclamanta nu este discriminată în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000.
Ca atare, cu privire la reclamantă, nu au fost încălcate dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție
Acest aspect nu atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată neîntemeiată.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, nefiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca neîntemeiată cererea reclamantei, urmând a proceda la respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Respinge acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în Tg-M,-, jud. M, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL MUREȘ, cu sediul în Tg.M,-, jud.M, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul ales B, sector 5,-, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, sector 1 nr.1-3.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 Ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Asistent Judiciar, |
Asistent Judiciar, | ||
Grefier, |
Red.
Tehnored.CC/6 exp.
16.02.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
