Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 917/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 917/R/2009
Ședința publică din 7 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Laura
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S împotriva Sentinței civile nr. 1547 pronunțată la data de 1 septembrie 2008 de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- privind și pe reclamanții intimați și și pe pârâta intimată CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, verificând actele existente la dosar, constatând că s-a solicitat judecata în lipsa părților de la dezbateri, apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă 1547/1 septembrie 2008, Tribunalul Sălaja respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj precum și a prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, a pârâtului Ministerul Justiției și a Ministerului Economiei și Finanțelor, aceștia fiind obligați să plătească drepturi salariale constând în prima de vacanță aferentă anului 2003 actualizată în raport de indicele de inflație, la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
S-a apreciat că, acțiunea reclamanților are ca temei, dispozițiile OG137/2000, privind interzicerea oricărei discriminări precum și cele ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 muncii.
Dreptul reclamanților la plata primei de vacanță se întemeiază pe dispozițiile art.1 din Ordonanța nr.83/2000 de modificare a Legii 50/1996. Apoi, acest drept a fost suspendat succesiv, până în anul 2006. Suspendarea unui drept nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența, însă pe timpul suspendării actului normativ nu curge prescripția.
S-a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere dispozițiile Legii 500/2002 și nr.HG386/2007.
S-a reținut că, potrivit prevederilor nr.OUG146/2007 personalul auxiliar de specialitate beneficiază de prima de vacanță iar Directiva 200/EC/78 creează cadrul general în favoarea tratamentului legal privind ocuparea forței de muncă, care se bazează pe nediscriminare.
Instanța a reținut că, acordarea primei de vacanță numai personalului auxiliar de specialitate nu și magistraților nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă (potrivit art.14 din CEDO) iar Curtea Constituțională, prin Decizia 1/1994 a statuat că, un tratament diferențiat nu poate să fie doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să justifice rațional și respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice. Acest principiu însă, nu presupune uniformitate ci la situații egale - tratament egal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivele aflate la 2-4 s-a arătat, în esență că, prima instanță a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj, nesocotind dispozițiile art.36 din OUG27/2006, precum și cele ale art.I și II din OUG75/2008, conform cărora competența de soluționare a cauzei revine curții de apel.
S-a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art.283 alin.1 pct.c Codul muncii și art.3 din Decretul 167/1958, acțiunea fiind formulată cu depășirea termenului de 3 ani.
S-a respins de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu care reclamanții nu au un raport juridic nemijlocit, competențele sale fiind reglementate de HG386/2007 și Legea 500/2002.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamanților are ca obiect drepturi de natură salarială, de care aceștia afirmativ nu au beneficiat în perioada în care au avut calitate de judecători financiari, aferent anului 2003.
Nefiind pusă în discuție încadrarea salarială a reclamanților, nu sunt incidente dispozițiile art.36 din OUG27/2006 privind competența specială de soluționare a cauzelor.
Cu privire la competența prevăzută de art.I și II din OUG75/2008, aceasta nu are aplicare ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, prin Decizia nr.104/20 ianuarie 2009. Apoi, textele respective, cuprinse în OUG75/2008 au fost abrogate prin Legea 76/1 aprilie 2009, excepția de necompetență invocată nemaiputând fi admisă.
Este întemeiată însă, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Astfel, așa cum s-a arătat în prima parte a acestor considerente, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2003.
Acțiunea a fost înregistrată la 20 iunie 2008, cu depășirea termenului de 3 ani reglementat de art.283 alin.1 pct.c din Codul muncii și respectiv Decretul 167/1958.
Faptul că, prin legile bugetelor anuale dreptul la prima de vacanță a fost suspendat nu are relevanță în cauză, așa cum a apreciat prima instanță pentru a respinge excepția de tardivitate invocată, întrucât încă la data de 12 decembrie 2005, Inalta C de Casație și Justiție, prin Decizia XXIII pronunțată în interesul legii a stabilit că, prima de concediu se acordă numai pentru perioada anilor 2001-2002, având ca temei dispozițiile art.41/1 alin.1 din Legea 50/1996.
S-a stabilit de asemenea că, dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de vacanță s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art,41/1 alin.1 din Legea 50/1996, modificată și completată prin nr.OG83/2000.
În raport de data mai sus arătată, se constată că acțiunea reclamanților formulată la 20 iunie 2008 este prescrisă, urmând a se modifica sentința în sensul respingerii acțiunii reclamanților, în temeiul art.312 și 304/1 proc.civ.
Având în vedere aceste considerente, al treilea motiv de recurs - vizând lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice - nu se impune a mai fi analizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr. 1547 din 01.09.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților și pentru drepturi salariale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.GP
Dact./3ex.
07.05.2009
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Laura
