Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 945/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.945/R/2008

Ședința publică din 23 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.55 din 18 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâtele MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni la prima și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatelor.

De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 21 aprilie 2008, pârâta Casa Județeană de Pensii Mad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică. La data de 22 aprilie 2008, pârâta Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care solicită admiterea recursului declarat de reclamantul și modificarea sentinței criticate în sensul admiterii excepției invocate de Ministerul Justiției și respingerii acțiunii în raport cu acest ordonator principal de credite, precum și în raport cu ordonatorul secundar și terțiar.

Instanța constată că recursul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând reține că prin sentința civilă nr.55 din 18 ian.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respinse acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL MARAMUREȘ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, având ca obiect drepturi bănești.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul este beneficiarul pensiei pentru limită de vârstă din 1999 și a pensiei de serviciu din ianuarie 2000.

După o perioadă în care a fost reangajat începând cu 1.07.2004 pensia de serviciu a acestuia a fost recalculată.

Potrivit dispozițiilor art. 85 (2) din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificată prin OUG100/2007, pensiile de serviciu ale magistraților se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui magistrat în activitate, în condiții identice de funcție, grad al instanței, vechime, cu luarea în considerare în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a vechimii în muncă.

Includerea la recalcularea pensiei, a vechimii în muncă, este dispoziție prevăzută în textul art. 85 (2) din Legea nr. 303/2004, doar prin OUG100/2007, intrată în vigoare sub aspectul acestei modificări, odată cu publicarea ordonanței în Monitorul Oficial, respectiv la data de 8.10.2007.

Sporul de vechime în muncă, a fost inclus în salarizarea magistraților în activitate prin OUG27/2006, începând cu luna aprilie 2006. La aceea dată, potrivit dispozițiilor art. 85 (2) din Legea nr. 303/2004, pensia de serviciu se actualiza doar anual, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a unui judecător sau procuror în activitate și doar de la intrarea în vigoare a OUG100/2007, actualizarea pensiilor de serviciu se face ori de câte ori se majorează veniturile magistraților aflați în activitate.

Întrucât reclamantul nu a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare în termenul legal de 45 de zile, conform art. 88 din Legea nr. 19/2000 acesta a rămas definitivă, privind cuantumul drepturilor bănești stabilite.

S-a reținut că, la data actualizării pensiei dispozițiile legale în vigoare atunci (art. 85 (2) din Legea nr.303/2004) nu îl îndreptățeau pe reclamant la recalcularea în funcție de majorarea salariului magistratului în activitate ci în funcție de veniturile realizate de acesta în ultimele 12 luni.

Pentru actualizarea pensiilor de serviciu conform art.85(2) din Legea nr.303/2004 astfel cum a fost modificat prin OUG100/2007, reclamanții au posibilitatea de a se adresa Casei Județene de Pensii, doar aceasta fiind abilitată să efectueze actualizarea pensiilor, deciziile acesteia putând fi atacate în instanță.

Pentru considerentele de fapt și de drept reținute, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacată și pe fond admiterea acțiunii.

În motivarea recursului arată că instanța fondului Tribunalul Maramureș în motivarea sentinței face confuzie între drepturile judecătorilor în activitate cu drepturile judecătorilor pensionați.

Astfel, instanța afirmă că prin nr.OUG83/2000 ar fi modificat Legea nr.50/1996 în sensul că magistrații în activitate nu mai beneficiază de vechime în muncă. Or, prin nr.OUG83/2000 nu se modifică art. 12 din Legea nr.50/1996 care este în vigoare și în prezent.

Art.12 din Legea nr.50/1996 care se referă la drepturile magistraților pensionați pentru limită de vârstă reîncadrați și care la data încetării activității aveau dreptul ca în baza de recalculare să se aibă în vedere și vechimea în muncă.

În acest fel a fost prejudiciat pentru că nu s-a luat în calcul la recalcularea pensiei de serviciu și sporul de vechime.

Arată că motivul pentru care nu a făcut contestație împotriva deciziei de pensii este că din adeverință nu a putut deduce din ce se compune venitul indicat, în condițiile în care nu a avut acces la documentele în baza cărora s-a eliberat adeverința.

Consideră că prevederile nr.OUG100/2007 nu se aplică retroactiv, eventual au aplicare în viitor. Dacă s-ar menține interpretarea Tribunalului Maramureș ar fi prejudiciat de sporul de vechime acordat magistraților în activitate care nu s-ar mai regăsi în pensiile de serviciu, aceasta însemnând încă o discriminare aplicată pensionarilor beneficiari de pensie de serviciu.

Potrivit art.85 din Legea nr. 303/2004 coroborat cu prevederile nr.HG1275/2005 - actualizarea pensiilor de serviciu se face prin procedura stabilită la art. 18 din normele aprobate prin nr.HG1275/2005 se face pe baza adeverinței tip emisă de angajator în speță Tribunalul Maramureș. Conform art.20 din aceleași norme metodologice - răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcția de judecător, a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și a venitului brut realizat la data pensionării, revine instituției care eliberează adeverința tip.

Întrucât actualizarea pensiei de serviciu - art. 85 alin. 2 din Legea nr.303/2004 se bazează pe veniturile brute anuale, iar judecătorii în activitate au primit aceste drepturi, acestea trebuie să se regăsească și în pensiile de serviciu ale magistraților, ori acestea nu se regăsesc cu toate că încă din aprilie 2006 fost introdus în salarizarea magistraților care au primit retroactiv pe 3 ani ( 2004, 2005, 2006).

Nu este de acord să se aibă în vedere prevederile nr.OUG100/2007 deoarece acțiunea a întemeiat-o pe baza unor prevederi legale de la data încetării activității de magistrat pensionar neîncadrat.

Consideră că a fost discriminat sub aspectul ignorării dreptului la sporul de vechime în muncă. Când a ieșit la pensie în 1999 s-a avut în vedere și sporul de vechime, iar după încetarea activității în 2004 acest drept i-a fost luat. Apreciază că eoî ncălcare grosolană a legilor în vigoare la data respectivă.

Pârâții Casa Județeană de Pensii M, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției au solicitat prin întâmpinările depuse la dosar respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, care pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este parțial fondat, urmând să îl admită în parte pentru următoarele considerente:

Dispozițiile privind actualizarea pensiilor magistraților din Legea 303/2004 s-au modificat succesiv în perioada pentru care recurentu-reclamant a solicitat actualizarea pensiei sale de serviciu, respectiv noiembrie 2004 - noiembrie 2007. Astfel, inițial art. 83 alin. (2) din lege prevedea că "pensiile de serviciu ale magistraților se actualizează în raport cu nivelul indemnizației brute a magistraților în activitate". Prin pct. 93 al <LLNK 12005 247 10 202 0 58>art. I din Titlul XVII din Legea 247/2005 s-a modificat art. 83, dispozițiile referitoare la actualizarea pensiilor fiind cuprinse în art. 84 alin (2) care prevedea că " de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 83 se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate". De asemenea, alin. (3) din același articol stipula că "Dispozițiile alin. (2) se aplica și judecătorilor sau procurorilor pensionari, precum și persoanelor care beneficiază de pensia de urmaș prevăzută la art. 83". După republicarea Legii 303/2004 (Monitorul Oficial 826 din 13 septembrie 2005 ) art. 84 fost renumerotat, devenind art. 85. Prin OUG 100/2007 art. 85 alin.(2) a fost modificat, prevăzându-se că " de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată".

Prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii, a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct.33 din nr.OG83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.

În consecință, prin decizia menționată anterior s-a stabilit că magistrații trebuiau să beneficieze de sporul de vechime în muncă inclusiv pentru perioada noiembrie 2004- martie 2007. De asemenea, prin art. 1 din Legea 45 din 6 martie 2007 pentru aprobarea <LLNK 12006 27180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-a introdus art. 41care prevede acordarea sporului de vechime pentru magistrați, acest act normativ fiind aplicabil pentru a doua parte a perioadei pentru care s-a solicitat actualizarea pensiei, respectiv aprilie 2007- noiembrie 2007.

Drept urmare, constatând că magistrații trebuiau să beneficieze, respectiv au beneficiat de sporul de vechime pentru întreaga perioadă pentru care recurentul a solicitat actualizarea pensiei sale de serviciu, iar această operațiune (deși a fost reglementată diferit, așa cum s-a arătat anterior) se realizează în esență în funcție de venitul pe care îl obține un magistrat în activitate, Curtea apreciază, contrar celor reținute de prima instanță, că sporul de vechime trebuia să fie avut în vedere la actualizarea pensiei de serviciu și anterior intrării în vigoare a OUG 100/2007, în condițiile în care media veniturilor realizate de un magistrat în ultimele 12 luni (criteriul în funcție de care se realiza actualizarea pensiei magistraților anterior actului normativ menționat anterior) trebuia să fie calculată prin luarea în considerare și a sporului de vechime.

Dacă s-ar considera altfel, atunci efectele hotărârii judecătorești de acordare a acelui spor nu ar fi depline, ci doar parțiale, deoarece s-ar recunoaște doar dreptul la plata acelui spor, iar nu și celelalte beneficii care rezultă din plata acelui spor, cum este în speță dreptul de a beneficia de o pensie corespunzătoare.

De asemenea, nu se poate imputa reclamantului că angajatorul nu a plătit la timp aceste drepturi. Dacă sporul de vechime ar fi fost acordat magistraților pentru perioada pentru care solicită recurentul actualizarea pensiei sale de serviciu, acesta ar fi beneficiat la actualizarea pensiei sale și de acest spor.

Reclamantul nu a depus cerere de recalculare a pensiei sale întrucât nu putea solicita aceasta în lipsa adeverinței. Nu înseamnă însă că prezenta acțiune nu trebuia admisă atâta timp cât pentru o mai bună administrarea a justiției se solicită și se acordă simultan atât emiterea adeverinței cât și recalcularea în baza acesteia iar petitul pentru obligarea la emiterea unei adeverințe trebuia admis, fiind întemeiat.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale menționate anterior, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În consecință, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, se va admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.55 din 18.10.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, care va fi modificatăs în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, și în consecință se va obliga pârâtul TRIBUNALUL MARAMUREȘ să calculeze și să comunice pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M venitul pe care l-ar fi realizat reclamantul prin acordarea sporului de 25%, pentru perioada noiembrie 2004- noiembrie 2007. De asemenea, se va obliga pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M să calculeze pensia de serviciu a reclamantului pentru perioada noiembrie 2004- noiembrie 2007 cu luarea în considerare a sporului de 25%, conform veniturilor comunicate de către pârâtul TRIBUNALUL MARAMUREȘ și să acorde reclamantului diferența neachitată din drepturile de pensie de serviciu astfel calculate.

Dispozițiile sentinței în ce privește respingerea acțiunii față de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII vor fi menținute întrucât conform art. 85 din Legea 303/2004 partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public al asigurărilor sociale se suportă din bugetul de stat, iar MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII nu au atribuții pentru calcularea și plata drepturilor de pensie astfel că nici nu pot fi obligați să plătească diferența la pensia de serviciu, această atribuție revenind doar CASEI JUDEȚENE DE PENSII

Întrucât acțiunea a fost respinsă pe fond față de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în recursul recurentului nu se pot admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți, deoarece i s-ar agrava situația în propriul recurs, ceea ce nu este posibil conform art. 315 alin.(4) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.55 din 18.10.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, și în consecință:

Obligă pârâtul TRIBUNALUL MARAMUREȘ să calculeze și să comunice pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M venitul pe care l-ar fi realizat reclamantul prin acordarea sporului de 25%, pentru perioada noiembrie 2004- noiembrie 2007.

Obligă pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M să calculeze pensia de serviciu a reclamantului pentru perioada noiembrie 2004- noiembrie 2007 cu luarea în considerare a sporului de 25%, conform veniturilor comunicate de către pârâtul TRIBUNALUL MARAMUREȘ și să acorde reclamantului diferența neachitată din drepturile de pensie de serviciu astfel calculate.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii în ce privește respingerea acțiunii față de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și în ce privește obligarea pe viitor a pârâților TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M la calcularea și comunicarea veniturilor, respectiv la calcularea pensiei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

Red.DL/SM

3ex, 22.05.2008

Jud.Fond,

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 945/2008. Curtea de Apel Cluj