Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 946/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.946/R/2008
Ședința publică din 23 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
-
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD. S și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 247 din 04 februarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni la prima și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal și au fost comunicate intimaților. De asemenea, constată că pârâtele-recurente Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL SĂLAJ, prin memoriile de recurs, în temeiul art.242 pr.civ. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constată că recursurile se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.247 din 4 februarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJs -a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și TRIBUNALUL SĂLAJ.
S-au respins excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj și a lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - S, pârâții de rândul 1-3 fiind obligați să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de vechime aferent perioadei 01.09.2000 - 15.11.2003, actualizate în funcție de rata inflației.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepțiile invocate de pârâți s-a reținut că prevederile art.36 din nr.OG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, se referă la litigiile care se pot naște ca urmare a nemulțumirii personalului salariat potrivit acestei ordonanțe, privind modul de stabilire a drepturilor salariale prevăzute în acest act normativ, deci de stabilirea de la început a salariului prin încadrarea în anumite grile de salarizare, nu la alte drepturi care se circumscriu acestei noțiuni, cum ar fi sporurile, inclusiv sporul de vechime.
Litigiul pentru neacordarea sporului de vechime, care este un drept salarial, vizează conținutul raportului de muncă, privind modul de executare a drepturilor și obligațiilor corelative, deci este un litigiu de muncă, iar competența de soluționare aparține completelor specializate privind conflictele de muncă și asigurări sociale, în speță completul specializat de la TRIBUNALUL SĂLAJ.
Prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis că dispozițiile art.33 alin.l din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.l pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.l OUG77/2002 și art.6 alin.l din nr.l OUG60/2000 se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar. beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantum prevăzut de lege.
În condițiile în care prin nr.OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 s-a stabilit că "dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților", fără abrogarea expresă a art.3l (devenit art.33) din Legea nr.50/1996, dreptul magistraților la acest spor nu a fost clar definit, consolidat, din contră, datorită legislației contradictorii, aplanat ambiguitatea.
S-a mai reținut că prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.l25/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996, nu și pentru abrogarea unor norme juridice. Potrivit dispozițiilor art.56 62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie elemente legislative distincte, adică trebuie menționat expres.
Prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007 a Inaltei Curți de Casație și Justiție dreptul subiectiv asupra sporului de vechime s-a conturat în mod clar, s-a consolidat, a devenit actual, astfel că dreptul la acțiune s-a născut la această dată, care coincide cu data nașterii dreptului subiectiv, nefiind prescris.
Reclamanții își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ având calitatea de magistrat în sensul Legii nr.303/2004, republicată, care prevede că "stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții.
În art.74 alin.(l) și (2), același act normativ mai prevede că "pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege" iar "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
În lipsa instituirii unor asemenea principii și a definirii clare a statutului magistratului, (prin legile anterioare de organizare judecătorească) care să reprezinte o garanție a respectării drepturilor sale într-o societate democratică, începând cu anul 1990 și până în prezent, sistemul de salarizare pentru magistrați a avut o evoluție extrem de sinuoasă și inconsecventă, care a condus la numeroase procese și o practică judiciară neunitară în acest domeniu.
Astfel, în primul rând este de reținut că urmând principiul dreptului câștigat, sporul de vechime în muncă, prevăzut de toată legislația existentă în domeniu încă dinainte de anul 1990 (Legea nr.1/1970; Legea nr.10/1972 - Codul muncii ) a fost menținut ca atare și în favoarea magistraților, prin toate actele normative care s-au succedat în materie de salarizare (L nr.140/1990; Legea nr.14/1990; Legea nr.52/1991) relevantă pentru cazul în speță fiind însă Legea nr.50/1996 privind salarizarea persoanelor din organele autorității judecătorești, care a rămas parțial în vigoare, până la data de 03 februarie 2007, când a fost abrogată expres prin G nr. 8/2007.
În al doilea rând nu trebuie scăpat din vedere faptul că prin acest ultim act normativ, în articolul 5, fost prevăzut în mod expres pentru magistrați un spor de stabilitate în magistratură, pe lângă sporul de vechime în muncă, comun tuturor categoriilor de angajați din organele autorității judecătorești, prevăzut în art.31, Cap.V - Dispoziții comune.
În acest context, trebuie remarcat că între cele două sporuri, cel de vechime în muncă și cel de stabilitate în magistratură există o deosebire de substanță întrucât natura și finalitatea lor este una cu totul diferită. Astfel, în timp ce sporul de vechime ține de calitatea de angajat și reprezintă o recunoaștere a contribuției aduse la dezvoltarea generală a societății precum și o recunoaștere a expertizei acumulate de o persoană de-a lungul întregii sale cariere profesionale, sporul de stabilitate (sau fidelitate) poate reprezenta doar o componentă a politicii salariale, de cointeresare sau stabilizare a angajatului într-un anumit domeniu, în speță cel al justiției.
Această clarificare era și este necesară deoarece, în atare condiții includerea sporului de vechime în muncă, care ține de calitatea de angajat, în salariul de bază (sau indemnizația) acordat (ă) pentru o anumită funcție, nu poate să fie decât discriminatorie punându-l pe cel în cauză într-o situație defavorizată, fie cu ocazia angajării sale într-un alt domeniu de activitate, fie cu ocazia pensionării, drepturile sale fiind diminuate ca urmare a nerecunoașterii vechimii în muncă.
Legea nr.50/1996 a fost în continuare modificată prin nr.OG9/1997 și G nr.56/1997, acte normative care au prevăzut și alte raporturi în favoarea magistraților, cum ar fi: spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, spor de ședință de 2%, spor pentru diferite activități extra-judiciare de 10% (carte funciară, registrul comerțului, administrare dosar de lichidare judiciară, comisia pentru controlul averilor).
Prin urmare, au fost abrogate implicit toate celelalte sporuri prevăzute în mod expres în favoarea magistraților până la data adoptării nr.OG83/2000, prin modificările anterioare, fiind păstrate drepturile acordate în calitate de angajat însă în ce privește sporul de vechime, reglementat prin art.33 din Legea nr.50/1996 rep. în Cap.V - Dispoziții comune - în favoarea întregului personal din organele autorității judecătorești, în mod cu totul inexplicabil s-a introdus un nou alin.(3) care prevede că "alin (1) și (2) nu se aplică magistraților", această categorie de personal fiind astfel exclusă din categoria angajaților din organele autorității judecătorești.
În sfârșit, prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților (aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.347/2003), s-a intervenit din nou în sistemul de salarizare a magistraților, în sensul că potrivit art.50 alin.(2) "se abrogă art.l1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizare și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996 - cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Prin urmare a fost înlăturat principiul "indemnizației brute lunare, ca unică formă de salarizare" și totodată au fost abrogate și toate celelalte texte de lege privind salarizarea magistraților din Legea nr.50/1996, cu modificările ulterioare, fără nici o distincție ceea ce, într-o abordare logică, înseamnă că a fost înlăturată inclusiv interdicția privind acordarea sporului de vechime în muncă pentru magistrați, atâta vreme cât dispozițiile art.33 alin.(3) nu au fost exceptate în mod expres de la abrogare și nici nu au fost preluate de noul act normativ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Curtea de APEL CLUJ, prin recursul său solicită admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivele de recurs arată că raportat la data înregistrării acțiunii - anul 2008 - drepturile salariale aferente perioadei 2000-2003 sunt prescrise.
TRIBUNALUL SĂLAJ, solicită admiterea recursului și respingerea ca prescrisă a acțiunii reclamanților.
În motivele de recurs arată că sporul de vechime în muncă solicitată de reclamanți prin acțiune, a fost menținut pentru aceștia prin toate actele normative referitoare la salarizarea lor.
Prin urmare, în condiția în care plata acestui spor nu s-a făcut efectiv, reclamanții erau îndreptățiți a solicita plata în termenul general de prescripție de 3 ani.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicită admiterea recursului, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj precum și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În motivele de recurs arată că instanța era obligată să-și verifice din oficiu competența în materie, deoarece conform art.36 din nr.OUG27/2006, reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii stabilite prin acest act normativ, astfel TRIBUNALUL SĂLAJ nu este competent să judece cauza.
Mai invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece acest minister nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat.
În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Potrivit art.2 și 3 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Din cele de mai sus rezultă că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Justiției și nicidecum din cel al Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției, prin recursul său solicită admiterea acestuia.
În motivele de recurs arată că față de data înregistrării acțiunii, anume 07.01.2008, dreptul la acțiune în sens material cu privire la plata sporului de vechime pentru perioada 01.09.2000 - 15.11.2003 este prescris în totalitate.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul prescripției este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Prin Decizia nr. XXIII/2005 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe cu privire la problemele de drept dezlegate, potrivit art. 329 alin. 3 teza ultimă Cod procedură civilă, s-a statuat că dispozițiile <LLNK 11996 50 11 202 33 39>art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile <LLNK 12000 83130 302 0 51>art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, <LLNK 12002 177180 302 50 58>art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și <LLNK 12000 160180 302 6 67>art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Prin decizia în interesul legii nu s-au creat drepturi în favoarea reclamanților, ci s-a statuat asupra chestiunilor de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești. Ca atare prin această decizie nu s-a creat un titlu de care să se poată prevala reclamanții, ci doar au fost interpretate reglementările legale referitoare la drepturile privind sporul de vechime astfel că dreptul la acțiune nu curge de la data acestei decizii, care doar a lămurit chestiuni preexistente, ci curge potrivit normelor de drept comun.
Această decizie nu statuează asupra prescripției dreptului la acțiune, prin urmare această problemă rămâne a fi lămurită de către prima instanță ca și de prezenta instanță, potrivit normelor de drept comun, această problemă de drept nefiind dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă care au ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, momentul nașterii dreptului la acțiune este pentru fiecare lună începând cu luna septembrie 2000 și până în luna noiembrie 2003, pentru fiecare prestație prescripția curge distinct, potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, adică începând cu luna septembrie 2000 și până în luna noiembrie 2003.
Ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților pentru plata drepturilor salariale începând cu luna septembrie 2000 și până în luna noiembrie 2003 s-a născut la acea dată și a început să curgă din luna septembrie 2000 respectiv în fiecare lună până în luna noiembrie 2003. Raportat la momentul începutului curgerii prescripției acțiunea reclamanților trebui să fi fost promovată până luna septembrie 2003 respectiv în fiecare lună până în luna noiembrie 2006.
Acțiunea reclamanților a fost promovată la data de 07 ianuarie 2007, după împlinirea termenului legal de 3 ani.
Neexercitarea dreptului la acțiune în termenul prevăzut de lege atrage stingerea acestuia prin prescripție, potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Fiind prescris dreptul la acțiune al reclamanților de a obține valorificarea pretențiilor formulate și nefiind invocat vreun caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției rămâne că dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.247 din 04 februarie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, ȘI iar dispozițiile sentinței în ce privește excepția necompetenței materiale și a lipsei calității procesuale pasive vor fi menținute ca fiind corecte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.247 din 04 februarie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, ȘI.
Menține dispozițiile sentinței în ce privește excepția necompetenței materiale și a lipsei calității procesuale pasive.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
de, dactilografiat de Sz.
În 3 ex. la data de 12.05.2008
Judecător fond -,. - TRIBUNALUL SĂLAJ
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
