Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 957/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 957/R/2009 | |
Ședința publică din 14 aprilie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Laura Dima | - - |
JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu | - - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 18 din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul civil nr-, privind și pe reclamanții - și, precum și pe pârâții TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR vând ca obiect calcul drepturi salariale - stimulente 1700 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 aprilie 2009, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N a trimis prin fax întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin memoriul de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.18 din 23 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Bistrița -N, s-a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și în consecință s-a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă.
S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții - și și în consecință a fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 1700 lei reprezentând stimulente financiare, sume actualizate cu rata inflației începând cu 1 ianuarie 2006 și până la data plății efective.
S-a respins cererea de obligare a pârâților la înscrierea acestor drepturi în carnetele de muncă ale reclamanților ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, eclamanții au calitatea profesională de asistenți judiciari la Tribunalul Bistrița -N cu o vechime în muncă mai mare de 3 ani și nu au beneficiat de stimulentele financiare acordate prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 magistraților cu vechime în magistratură de 0-3 ani. aporturile juridice de muncă ale acestora sunt guvernate de dreptul muncii, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 295 al. 2 din Legea 53/2003.
Prin Hotărârea 15/23.01.2006, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența discriminării indirecte, potrivit art. 2 al. 1- al. 2, art.6 lit c, art.8 al.3, art. 19 al. 4 din OG 137/2000, având în vedere faptul că prin Ordinul pârâtului Ministerul Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în cuantum de 1700 lei, doar pentru judecătorii care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani și s- încălcat astfel principiul egalității de tratament judiciar.
În acest sens trebuie interpretate art. 16 al. 1 din Constituția României și art.23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu, sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală,precum și articolul 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Fundamentarea măsurii de acordare a stimulentelor financiare a fost bazată pe prevederile art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr.2404/C/2004, respectiv Ordinul nr.1921/C/2005,acordarea stimulentelor realizându-se cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia precum și unor categorii de personal din cadrul instanțelor.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Este de neconceput faptul că, deși reclamanții au o vechime în muncă mai mare de trei ani și continuă să-și desfășoare activitatea în aceleași condiții ca și judecătorii cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, contribuind în egală măsură la îndeplinirea actului de justiție, aceștia să nu beneficieze de stimulentul financiar menționat.
Contrar aserțiunii pârâtului Ministerul Justiției instanța a reținut că aceste stimulente financiare trebuie acordate și asistenților judiciari motivat de faptul că potrivit art.17 (1) din Ordonanța nr.83/2000, asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr.92/1992 R, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește drepturile salariale, li se aplică dispozițiile legale prevăzute de judecători.
Acordarea unui anumit spor judecătorilor fără ca acesta să fie acordat și asistenților judiciari reprezentă o discriminare ce nu are la bază un criteriu rațional, obiectiv, atâta timp cât potrivit textelor legale mai sus arătate asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile stabilite în cazul judecătorilor și procurorilor.
Prin prisma aspectelor reținute și având în vedere dispozițiile art. 269 Codul muncii, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată.
În ceea ce privește obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, se apreciază că aceasta este o obligație solidară, solidaritatea pasivă izvorând, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții 1-2 sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale (principal, terțiar).
Practic, drepturile bănești nu pot fi plătite decât, după aprobarea dată de acești pârâți pentru plata uneia și aceleași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă).
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, se apreciază că aceasta este justificată raportat la dispozițiile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Această modalitate de acordare s-a dispus tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamanților având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau acordate aceste drepturi și data acordării efective, cât și rata inflației.
Pe baza considerentelor deja expuse și apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5, art. 6, art.165, art.269 și art.292 din Codul muncii, precum și dispozițiile art. 1082, 1084, 1039 din Cod civil, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte, și a fost admisă ca atare.
Neîntemeiată este însă cererea reclamanților de înscriere a acestor drepturi în carnetele de muncă. Potrivit art.8 din Metodologia privind colectarea, gestionarea și evidența fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției "stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, contribuția la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția pentru pensie suplimentară ". În aceste condiții cererea a fost neîntemeiată, astfel că a fost respinsă ca atare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acesta prin întâmpinare, instanța a apreciat că acesta nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plății în această cauză, lipsindu-i legitimarea procesual pasivă întrucât drepturile bănești în discuție provin din fondul special pentru stimularea personalului din sistemul justiției constituit în baza art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, s-a admis excepția invocată de acesta și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției, cu motivarea că sentința primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
În acest sens, solicită ca în primul rând să se aprecieze că Tribunalul Bistrița -N și-a întemeiat, în mod eronat, sentința criticată pe Hotărârea nr.15/23.23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care nu are legătură cu obiectul prezentei cauze întrucât nu se raportează la asistenți judiciari și nu se poate reține existența unor situații analoage sau comparabile a asistenților judiciari în raport cu cea a judecătorilor, în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a activității profesionale specifice.
Totodată, ceea ce în mod greșit a apreciat tribunalul este natura acestor stimulente, respectiv drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, astfel că prima instanță a făcut o gravă confuzie când a atribuit stimulentelor natura unui spor salarial:
S-a mai învederat că nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul asistenților judiciari de a primi stimulente, aceștia nefăcând parte din categoriile de personal pentru care se pot utiliza ca stimulente fondurile constituite în temeiul art.25 din Legea nr.146/1997.
Chiar dacă asistenții judiciari se bucură pe durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele dintre drepturile prevăzute de lege pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, solicită să se constate că acest beneficiu este acordat tocmai în temeiul legii, care face trimitere expresă la dispozițiile aplicabile și asistenților judiciari, neputând fi extins de către instanță și nepunându-se vreun moment problema unei egalități, asimilări ori situații comparabile între cele două categorii profesionale diferite.
Totodată, astfel cum s-a arătat, nu există un "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al Ministrului Justiției.
S-a mai invocat că în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Contrar celor invocate de recurent, Curtea reține că prima instanță nu și-a întemeiat soluția pronunțată numai pe Hotărârea nr.15/23.23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Referitor la inexistența unei discriminări se apreciază că în mod judicios a reținut tribunalul că stimulentele salariale solicitate de reclamanți sunt drepturi de natură salarială în sensul art. 155 din Codul muncii, acestea fiind cheltuieli de personal potrivit art.25 din Legea nr.146/1997. Mai mult, art.2 alin. (1), art.6 lit. a) și c) și art.8 din OG 137/2000 ocrotesc în mod egal toate drepturile sociale acordate în temeiul raportului de muncă.
Asistenții judiciari sunt asimilați din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006), iar legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nediscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Din moment ce asistenții judiciari sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului judiciar din instanțele judecătorești sub aspectul exercitării unei funcții judiciare cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în funcția judiciară la fel ca și restul personalului judiciar, rezultă că asistenții judiciari nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului judiciar, prin refuzul acordării stimulentului de 1700 lei.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă.
Or, trebuie remarcat că stimulentele salariale au fost acordate pentru întregul personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției, indiferent de funcție sau vechime; din cadrul personalului instanțelor judecătorești, numai pentru judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, consilierii de reintegrare, funcționarii publici, personalul contractual (aceștia din urmă fără deosebire de vechime).
Deci, asistenții judiciari sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat plata stimuentelor salariale sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ceea ce este esențial și trebuie subliniat în mod deosebit este faptul că, în temeiul dispozițiilor imperative ale art.1 și art.295 alin.2, ale art.5 și ale art.154 alin.3 raportate la cele ale art. 86 din Codul muncii, este interzis în mod expres de lege orice tratament diferențiat al asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate determinate. Aceste prevederi reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor dreptului comunitar prioritar (Directiva 1999/70/CE). Ca atare, criteriul duratei determinate constituie prin forța legii un criteriu care tocmai interzice discriminarea, fiind absurdă și inadmisibilă invocarea lui ca pe un criteriu care ar justifica discriminarea.
Drept urmare, în mod legal și temeinic s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (2) din OG 137/2000, respectiv art.5 lin. (4) din Codul muncii fiind nelegal nu numai tratamentul discriminatoriu, care presupune intenția directă de a discrimina, dar și impactul discriminatoriu, care presupune o atitudine neutră, care are însă consecințe discriminatorii. Astfel, criteriile după care s-au acordat stimulentele au fost categoria socio-profesională și vechimea în muncă, însă acest din urmă criteriu a fost utilizat numai cu referire la judecători. În același sens s-a statuat și prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În consecință, în mod legal tribunalul constatând existența unei discriminări între reclamanți (asistenți judiciari cu o vechime mai mare de 3 ani) și judecătorii cu o vechime de până la 3 ani, respectiv celelalte categorii socio-profesionale a dispus în temeiul art.27 din OG 137/2000 obligarea pârâților la despăgubiri în cuantum de 1700 lei pentru fiecare reclamant.
Cât privește ultimul motiv de recurs, în legătură cu actualizarea sumelor cu rata inflației, aceasta este justificată prin aceea că neacordarea sporului solicitat se analizează pe tărâmul dreptului muncii, art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii. Or, neacordarea drepturilor cuvenite la timp duce la obligația de a le plăti actualizate cu rata inflației, pentru a acoperi astfel prejudiciul produs reclamanților prin devalorizarea monedei naționale între momentul când dreptul era cuvenit și cel când se plătește efectiv. În caz contrar, nu s-ar produce o reparare totală a prejudiciului suferit. În drept, se reține incidența prevederilor art. 998, 1082-1084 Cod civ.
Pentru aceste considerente, reținând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat și, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 18 din 23.01.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - PT.- - - - - PT.
în concediu de odihnă, în concediu medical
semnează președintele instanței. semnează prim-grefier
Red./Dact.
2 ex./14.04.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu
