Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 990/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.990/R/2009
Ședința publică din 14 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr.573 din 17 martie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, precum și pe pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2. proc. civ.
Curtea constată ambele recursuri în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.573 din 17 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a dmis acțiunea reclamanților și, formulată împotriva pârâților Tribunalul Sălaj și Ministerul Justiției, și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale în sumă de 1700 lei pentru fiecare, reactualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin Ordinul Ministerului Justițieinr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0și 3 ani, precum și personalului public și contractual, în sumă de 1.700 lei.
Ca urmare a sesizării ulterioare făcute de personalul din cadrul Ministerului Justiției care nu beneficiau de prevederile acestui Ordin, Colegiul Director al a pronunțat hotărârea nr.15/23.01.2006 prin care a hotărât că faptele prezentate constituie discriminare conform art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 19 alin.4 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care s-a propus eliminarea discriminării existente prin mediere.
Raportându-se efectele ordinului la definiția discriminării, s-a constatat preferința unei categorii socio-profesionale, în speță a judecătorilor cu vechime în funcție între 0 și 3 ani în acordarea stimulentelor, care a condus la excluderea altor categorii, acest tratament fiind de natură să aducă atingere folosinței drepturilor economice ale categoriilor excluse, recunoscute prin art. 6lit. c, prin acordarea altor drepturi sociale decât cele care reprezintă salariul.
S-a mai reținut că deși textul art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997,aprobate prin Ordinul nr.2404/C/2004, nu prevede în mod limitativ criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor, enumerarea acestora indica, în esență, o evaluare a activității și performanței, iar pentru acordarea acestor stimulente, ordonatorul principal de credite trebuie să țină în mod obligatoriu cont de aceste criterii, la care mai poate adăuga motivat, în legătură strictă cu aceste criterii și altele, însă vechimea în funcție nu constituie un criteriu prevăzut de art. 4 alin. 1 din Normele susmenționate.
Ca urmare și asistenții judiciari care fac parte din personalul instanțelor judecătorești trebuiau să beneficieze de acordarea acestui stimulent, neacordarea stimulentului constituind o discriminare.
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar nr.OG 137/2000 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și nr.OG 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare între personalul instanțelor judecătorești.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Această discriminare a fost reținută, așa cum mai sus s-a arătat, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Tribunalul Sălaj, solicitând admiterea căii de atac promovate și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că plata sumei de 1700 lei solicitată de reclamanți a fost efectuată, în favoarea magistraților cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, pe baza Ordinului Ministerului Justiției nr.1921/C/2005.
Acest ordin, ca act administrativ emis de o autoritate centrală, a fost valid la data efectuării plății sumei de 1700 lei.
Prin urmare, atâta timp cât reclamanții nu au contestat la instanța de contencios administrativ ordinul, acțiunea prin care se solicită modificarea efectelor juridice ale acestuia, apare ca fiind neîntemeiată.
Pe de altă parte, sporurile și adaosurile la salariul de bază se stabilesc și se acordă potrivit prevederilor legale. Acordarea pe cale judecătorească a unui drept trebuie să se întemeieze pe normele de drept, să respecte voința legiuitorului și principiul separației puterilor în stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției, cu motivarea că sentința primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
În acest sens, solicită ca în primul rând să se aprecieze că prima instanță și-a întemeiat, în mod eronat, sentința criticată pe Hotărârea nr.15/23.23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care nu are legătură cu obiectul prezentei cauze întrucât nu se raportează la asistenți judiciari și nu se poate reține existența unor situații analoage sau comparabile a asistenților judiciari în raport cu cea a judecătorilor, în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a activității profesionale specifice.
Totodată, ceea ce în mod greșit a apreciat tribunalul este natura acestor stimulente, respectiv drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, astfel că prima instanță a făcut o gravă confuzie când a atribuit stimulentelor natura unui spor salarial:
S-a mai învederat că nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul asistenților judiciari de a primi stimulente, aceștia nefăcând parte din categoriile de personal pentru care se pot utiliza ca stimulente fondurile constituite în temeiul art.25 din Legea nr.146/1997.
Chiar dacă asistenții judiciari se bucură pe durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele dintre drepturile prevăzute de lege pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, solicită să se constate că acest beneficiu este acordat tocmai în temeiul legii, care face trimitere expresă la dispozițiile aplicabile și asistenților judiciari, neputând fi extins de către instanță și nepunându-se vreun moment problema unei egalități, asimilări ori situații comparabile între cele două categorii profesionale diferite.
Totodată, astfel cum s-a arătat, nu există un "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al Ministrului Justiției.
S-a mai invocat că în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să lerespingă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de Tribunalul Sălaj, Curtea reține că în conformitate cu dispozițiile art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii și nu prin contestarea ordinului pe calea contenciosului administrativ.
De asemenea, aplicând dispozițiile art.27 alin.1 din G nr.137/2000 tribunalul nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri, împrejurare concordantă cu toate principiile de drept. Mai mult, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Într-adevăr, conform art.124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Justiției, Curtea reține că prima instanță nu și-a întemeiat soluția pronunțată numai pe Hotărârea nr.15/23.23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Referitor la inexistența unei discriminări se apreciază că în mod judicios a reținut tribunalul că stimulentele salariale solicitate de reclamanți sunt drepturi de natură salarială în sensul art. 155 din Codul muncii, acestea fiind cheltuieli de personal potrivit art.25 din Legea nr.146/1997. Mai mult, art.2 alin. (1), art.6 lit. a) și c) și art.8 din OG 137/2000 ocrotesc în mod egal toate drepturile sociale acordate în temeiul raportului de muncă.
Asistenții judiciari sunt asimilați din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006), iar legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nediscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Din moment ce asistenții judiciari sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului judiciar din instanțele judecătorești sub aspectul exercitării unei funcții judiciare cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în funcția judiciară la fel ca și restul personalului judiciar, rezultă că asistenții judiciari nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului judiciar, prin refuzul acordării stimulentului de 1700 lei.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă.
Or, trebuie remarcat că stimulentele salariale au fost acordate pentru întregul personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției, indiferent de funcție sau vechime; din cadrul personalului instanțelor judecătorești, numai pentru judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, consilierii de reintegrare, funcționarii publici, personalul contractual (aceștia din urmă fără deosebire de vechime).
Deci, asistenții judiciari sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat plata stimuentelor salariale sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ceea ce este esențial și trebuie subliniat în mod deosebit este faptul că, în temeiul dispozițiilor imperative ale art.1 și art.295 alin.2, ale art.5 și ale art.154 alin.3 raportate la cele ale art. 86 din Codul muncii, este interzis în mod expres de lege orice tratament diferențiat al asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate determinate. Aceste prevederi reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor dreptului comunitar prioritar (Directiva 1999/70/CE). Ca atare, criteriul duratei determinate constituie prin forța legii un criteriu care tocmai interzice discriminarea, fiind absurdă și inadmisibilă invocarea lui ca pe un criteriu care ar justifica discriminarea.
Drept urmare, în mod legal și temeinic s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (2) din OG 137/2000, respectiv art.5 lin. (4) din Codul muncii fiind nelegal nu numai tratamentul discriminatoriu, care presupune intenția directă de a discrimina, dar și impactul discriminatoriu, care presupune o atitudine neutră, care are însă consecințe discriminatorii. Astfel, criteriile după care s-au acordat stimulentele au fost categoria socio-profesională și vechimea în muncă, însă acest din urmă criteriu a fost utilizat numai cu referire la judecători. În același sens s-a statuat și prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În consecință, în mod legal tribunalul constatând existența unei discriminări între reclamanți (asistenți judiciari cu o vechime mai mare de 3 ani) și judecătorii cu o vechime de până la 3 ani, respectiv celelalte categorii socio-profesionale a dispus în temeiul art.27 din OG 137/2000 obligarea pârâților la despăgubiri în cuantum de 1700 lei pentru fiecare reclamant.
Reținând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat de recurentul Ministerul Justiției nu este întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursurile declarate de Tribunalul Sălaj, Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 573 din 17.03.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - PT.- - - - - PT.
în concediu de odihnă, în concediu medical
semnează președintele instanței. semnează prim-grefier
Red./Dact.
2 ex./14.05.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Sergiu
