Completare dispozitiv sentință. Speță. Decizia 5262/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. -/2008(5565/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5262/
Ședința publică de la 30.09.2009Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.3798/06.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18587./3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă personal, lipsă fiind recurentul-pârât și intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.683/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, precum și cererile de intervenție în nume propriu, și în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
În cauză intervenienta, deși a formulat cerere de intervenție în interes propriu, instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia, iar prin încheierea din 02.11.2007, Tribunalul Bucureștii -a respins cererea de îndreptare a erorii materiale.
Împotriva sentinței civile nr.683/12.09.2007 au formulat recurs reclamanții, intervenienții și pârâții și prin decizia nr.914/R din 25.03.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a VII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări sociale a admis recursul intervenientei și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, ca cerere de completare a hotărârii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr-.
Prin sentința civilă nr.6084/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, s-a respins cererea de completare a dispozitivului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intervenienta, iar prin decizia nr.1255/R din 27.02.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
În rejudecare, prin sentința civilă nr.3789/6.05.2009, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de intervenienta în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect completare dispozitiv; a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 683/12.09.2007 cu următorul conținut: "Admite cererea de intervenție formulată de in contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție având ca obiect drepturi bănești. Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata sporului de 30% din indemnizația lunară brută pentru perioada mame 2003-aprilie 2004 și de 40% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada mai 2004-noiembrie 2004, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflației. Obligă pârâtul să înscrie în carnetul de muncă al intervenientei mențiunile referitoare la acordarea sporului ce face obiectul prezentei hotărâri."
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Intervenienta a formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul nr-, prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata de despăgubiri constând ui drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare lunară, conform OUG nr.42/20002 pentru perioada martie 2003-aprilie 2004 și 40% pentru perioada mai 2004-noiembrie 2004, spor acordat magistraților care efectuează urmărirea penală și judecă fapte de corupție, plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății sumelor cuvenite.
Potrivit art. 27 alin.2 din legea privind prevenirea și sancționarea turnul formelor de discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create pin discriminare. Potrivit art. 2 alin.2 din OG nr.137/2000 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Instanța de fond a avut în vedere și caracterul obligatoriu al deciziei nr. VI pronunțată al data de 15.01.2007, prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și a stabilit, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin.1 din OUG nr. 177/2002, precum și a dispozițiilor art. 28 alin.4 din OUG nr.43/2002, faptul că drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților. In considerentele acestei decizii, ICCJ reține următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, criticând sentința pentru următoarele motiove de nelegalitate și netemeinicie:
- în temeiul art. 3041Cod procedură civilă și al practicii judiciare și interpretărilor jurisprudențiale în materie solicită instanței de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele pentru corecta aplicare a legii, inclusiv prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate și stării de fapt incidente.
- în raport de pronunțarea instanței de fond, invoc excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada martie 2003 - 23 august 2004 (perioada de 3 ani raportat la data formulării cererii de intervenție și de la care au luat naștere drepturile intervenientei), acțiunea pentru această perioadă fiind prescrisă.
Având în vedere caracterul absolut și de ordine publică al acestei excepții, rezultă că ea poate fi invocată de către toate părțile aflate în proces și - așa cum reiese din dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă - de către instanță din oficiu, la orice termen al procesului sau chiar în căile de atac, respectiv în apel sau în recurs. In situația în care, din anumite motive, nici una din părți nu o invocă, instanța de judecată va trebui ca din oficiu să o pună în discuția contradictorie a părților.
- Deși reclamanta a solicitat plata sporurilor de 30%-40%, prin cererea înregistrată la data de 23.08.2007, termenul de prescripție a dreptului la acțiune de trei ani prevăzut de art. 283 alin.l lit. c din Codul Muncii era împlinit.
Cererea dedusă judecății este o acțiune în realizare în sensul art. 111 Cod procedură civilă și are în mod evident un obiect patrimonial și anume, plata sporurilor de 30%-40%, astfel că în cauză sunt în mod plenar aplicabile dispozițiile art. 1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, coroborate cu dispozițiile ai alin. 1 din același act normativ: " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în ternii stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Față de faptul că intervenientă și-a întemeiat acțiunea și dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata, instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, învederează recurentul că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicat Of nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137i sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că - deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor.
De asemenea, s-a reținut că prevederile art. 2 alin. 3 din aceeași ordonanță caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de altele, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor dispoziții, ceea ce poate fi înțeles în sensul că se referă și la acte normative cu putere de lege cum
sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi interpretat de către instanțe (așa cum de altfel s-a și întâmplat) în sensul că acestea au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstitutional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 429/2003 ca și prevederile art.61 alin.1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Pe cale de consecință, se apreciază că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatând că dispozițiile art. 2 si 27 din Ordonanța de guvern nr.137/2000 sunt neconstitutionale din perspectiva art.1 alin.4 din Constituție, ce reglementează principiul separației puterilor în stat, a art.126 alin.6 ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ și a art. 144 lit. a) și c) ce stabilesc competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi sau ordonanțe în vigoare, raportat inclusiv la art.16 din Constituție ce se referă la egalitatea în fața legii, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă in co instanței de judecată atribuția de a retine încălcarea principiului în fata legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse in ordonanțe.
În ceea ce privește obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata de despăgubirilor, învederează recurentul că art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 prevede că " persoana care se consideră discriminată poate formula, în instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabil situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discrimin potrivit dreptului comun", iar intervenienta solicită plata sporului sub ace formă, indicând ca temei de drept tocmai textul sus-menționat.
Însă, față de acest text Curtea Constituțională prin Decizia 818/2008 a constatat că prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 rep. sunt neconstituționale, în măsura în care acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Deci, cererea de acordare de despăgubiri formulată de intervenientă în condițiile art. 27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 rep. este inadmisibilă, având în vedere neconstituționalitatea acestuia.
În condițiile în care nu se pot acorda despăgubiri în baza Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 rep. se mai poate vorbi despre despăgubiri doar prin raportare la dreptul comun, respectiv la răspunderea civilă.
Prin urmare, nici din acest punct de vedere intervenienta nu poate solicita despăgubiri - specifice răspunderii civile delictuale, ci doar drepturi salariale reprezentând indexările prevăzute de art.1 din Ordonanța de Guvern nr. 10/2007.
- Instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate cu titlu de despăgubiri, în situația în care - raportat la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 - MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară va achita obligațiile de plată din sumele aprobate prin bugetul propriu la titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pentru plata de despăgubiri, în bugetul Ministerului Public -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu există un titlu de cheltuieli unde să fie încadrată plata acestora, ci doar plata de drepturi salariale.
Deci, și o eventuală punere în executare a unei asemenea hotărâri ar fi ineficientă din motivul sus amintit.
- Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către intervenientă a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
- Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetul de muncă, solicită recurentul respingerea acesteia ca nefondată, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă, singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
- Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Față de considerentele expuse, solicită recurentul, admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, modificarea sentinței civile nr. 3798 din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, - Secția a VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă pentru perioada martie 2003 - 23 august 2004 și ca neîntemeiată pentru perioada 24 august 2004 - noiembrie 2004.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în raport de criticile formulate,cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Astfel, instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei cereri având ca obiect "completare dispozitiv" cerere formulată de intervenienta, ca urmare a dispozițiilor date de instanța de control judiciar prin decizia nr.1255/R/27.02.2009, în speță Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Corect a reținut instanța de fond că intervenienta a formulat o cerere întemeiată în drept pe disp. art.281-2811, pe care a intitulat-o "cerere de îndreptare a erorii materiale", dar prin care solicita completarea dispozitivului sentinței civile nr.683/12.09.2007 (fila 646 dosar fond).
De altfel, acest aspect se regăsește și în considerentele încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 2.11.2007, pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, prin care i s-a respins reclamantei cererea de îndreptare a erorii materiale, ca neîntemeiată, așa cum a fost calificată de instanță în baza rolului activ.
Cum intervenienta, în conținutul cererii se referă la completarea dispozitivului sentinței, în care a fost parte în proces ( conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare- fila 186 dosar fond și dovezii de comunicare a hotărîrii- fila 617 dosar fond),a considerat că instanța a omis să menționeze și numele său în minuta și dispozitivul sentinței pronunțate, în care "s-a admis în parte acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu"(fila 604 dosar fond).
Conform art. 2812pr.civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii in același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere în termen de 15 zile de la pronunțare."
Având în vedere dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, în consecință, tribunalul s-a conformat dispozițiilor instanței de recurs dispuse prin decizia nr.1255/R/27.02.2009 și rejudecând a apreciat corect că cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.683/12.09.2007 este întemeiată, reținând omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri incidentale, ce se poate remedia pe calea completării acesteia conform art.2812Cod procedură civilă.
Față de cele de mai sus, criticile urmează a fi înlăturate, Curtea reținând că aceste motive de recurs nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și nu determină modificarea sentinței pe criticile formulate de acesta.
Față de cele de mai sus, urmează a se respinge în baza art.312 (1) Cod procedură civilă acest recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge a nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.3798/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-intervenientă și intimatul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./5.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
